ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1077/2007

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 469 din 6

mai 2005, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis contestația, așa

cum a fost precizată, formulată de contestatoarele D.S.M. și C.C.I., în contradictoriu

cu intimatul Ministerul Apărării Naționale; a anulat deciziile A 8836 din 13

noiembrie 2003 și A 8839 din 13 noiembrie 2003, emise de Ministerul Apărării

Naționale și a obligat intimatul să restituie în natură imobilul compus din

teren și construcție situat în Mangalia, județul Constanța, fără cheltuieli de

judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

constatat că prin cererea formulată la data de 5 ianuarie 2004, contestatoarele

D.S.M. și C.C.I. au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Apărării

Naționale, solicitând anularea deciziilor de respingere a cererii de restituire

nr. A 8839 și respectiv, nr. A 8836 din 13 noiembrie 2003, comunicate la

aceeași dată și, pe cale de consecință, restituirea în natură a imobilului

teren și construcție, situat în Mangalia, fostul lot 163 (albastru, devenit lotul

a 2 roșu), din fosta str. R., teren în suprafață de 432 mp și construcția duplex

pe o suprafață de 323 mp cu cheltuieli de judecată.

Ulterior, la 21 ianuarie 2004,

contestatoarele au precizat și completat acțiunea, solicitând, în cazul

respingerii cererii principale, privind restituirea în natură a imobilului, să

se dispună obligarea Ministerului Apărării Naționale și a Ministerului

Finanțelor Publice, Direcția Finanțelor Publice, la plata despăgubirilor

bănești ce se vor stabili prin expertiza ce va fi efectuată în cauză, precizând

valoarea de circulație, în raport de rata inflației, atât a construcției cât și

a terenului de 432 mp la suma de 3.000.000 lei.

În ședința publică din 14 februarie

2005, Tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, având în vedere limitele investirii

instanței, cererea contestatoarelor și soluțiile pronunțate prin deciziile

emise de Ministerul Apărării Naționale, nr. A 8839 din 13 noiembrie 2003 și

8836 din 13 noiembrie 2003, potrivit cărora s-a respins cererea de restituire

în natură formulată de C.C.I., pentru partea din imobil, construcție și teren,

situat în Municipiul Mangalia, județul Constanța, și respectiv, cererea de

restituire în natură formulată de D.S.M. pentru partea din imobil, construcție

și teren, situat în municipiul Mangalia, județul Constanța.

Apărările formulate de pârât, în

cauză, au vizat faptul că imobilul este ocupat de Ministerul Apărării Naționale

și este necesar în vederea continuării activităților de interes public și că

imobilul a fost transformat, fiind executate extinderi pe terenul adiacent

celui revendicat.

Tribunalul a înlăturat aceste

apărări ale pârâtului, conform raportului de expertiză întocmit în cauză de

expertul R.G.M. (fila 224) reținând că imobilul supus evaluării, clădirea, a

fost construit în anul 1950, urmând să aibă destinația de reședință de vară pe

litoralul Mării Negre, iar, în prezent, construcția are o utilitate similară,

situație în care nu sunt incidente dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr.

10/2001.

De asemenea, s-a reținut că nu sunt

incidente nici dispozițiile art. 16 alin. (2) din lege, în sensul că,

Ministerul Apărării Naționale nu a depus în instanță decât o cerere adresată

președintelui autorității în cauză, dar neînregistrată la această autoritate,

neexistând nici o hotărâre a guvernului de stabilire a imobilului ca nefiind

retrocedabil în natură.

În ce privește apărarea intimatului

în sensul că imobilul a fost transformat, fiind executate extinderi pe terenul

adiacent celui revendicat, tribunalul a înlăturat-o, reținând că, în cauză, nu

s-a dovedit faptul că imobilul în litigiu este un imobil nou în raport de cel

preluat, având în vedere prevederile pct. 18.3 din Normele Metodologice de aplicare

a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003, care explicitează

înțelesul acestei noțiuni.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel pârâtul Ministerul Apărării Naționale, criticând-o pentru

următoarele motive; instanța de fond a analizat trunchiat probatoriul

administrat în cauză, arătând în acest sens că în mod greșit s-a reținut „că

imobilul are o utilizare caracteristică unei case de odihnă la mare”. În

realitate, imobilul este un bun aflat pe domeniul public al statului, fiind

utilizat de către Ministerul Apărării Naționale, pentru diferite activități la

nivel înalt, efectuate de către conducerea ministerului cu structuri similare

ale armatelor străine, iar față de această împrejurare, în speță, sunt

incidente dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Un alt motiv de apel a vizat faptul

că nelegal a constatat instanța de fond că nu sunt incidente în cauză nici

dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în raport de adresele nr.

669143 din 22 aprilie 2005 emisă de Autoritatea pentru urmărirea Aplicării

Unitare a Legii nr. 10/2001 și nr. 1681 din 6 mai 2005 emisă de Ministerul

Apărării Naționale.

O altă critică a vizat, în esență,

concluzia instanței de fond potrivit căreia imobilului în litigiu nu i s-au

adus modificări sau îmbunătățiri, în condițiile în care, prin modificările

aduse de către Ministerul Apărării Naționale, imobilul a devenit unul nou în

raport cu cel precedent.

Totodată, s-a solicitat să se

constate că acțiunea este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 și prin

urmare, nu putea fi obligat intimatul la restituirea în natură, ci eventual, puteau

fi anulate deciziile de respingere a notificării și să fie obligat Ministerul

Apărării Naționale la emiterea unor noi decizii.

Prin decizia nr. 119/A din 21 martie

2005, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă, a respins, ca nefondat,

apelul declarat de apelantul-pârât Ministerul Apărării Naționale și a luat act

că intimatele reclamante nu au solicitat cheltuieli de judecată, constatând

următoarele:

Referitor la primul motiv de apel

invocat, instanța a reținut că potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

republicată, „în situația imobilelor ocupate de unități bugetare din

învățământ, din sănătate, așezăminte social-culturale sau de instituții publice,

sedii ale partidelor politice legal înregistrate, de misiuni diplomatice,

oficii consulare, reprezentanțe ale organizațiilor internaționale,

interguvernamentale acreditate în România, precum și de personalul cu rang

diplomatic al acestora, necesare continuării activităților de interes public,

social-cultural sau obștesc, foștilor proprietari li se acordă măsuri

reparatorii prin echivalent, în condițiile prezentei legi”.

Prin Deciziile nr. A 8839/din 13

noiembrie 2003 și nr. A 8836 din 3 noiembrie 2003, emise de Ministerul Apărării

Naționale, au fost respinse cererile formulate de C.C.I. și D.S.M., privind

restituirea în natură a imobilului, situat în Municipiul Mangalia, județul

Constanța, întrucât este necesar Ministerului Apărării Naționale în vederea

continuării activităților de interes public, fiind inclus pe lista prezentată

Guvernului spre aprobare, prin Autoritatea pentru Urmărirea Aplicării Unitare a

Legii nr. 10/2001.

Totodată, s-au stabilit valorile

echivalente cuvenite pentru fiecare contestatoare în limita cărora urmau a fi

acordate măsuri reparatorii prin echivalent.

Însă, apelantul intimat nu a dovedit

prin niciun mijloc de probă afectațiunea specială, de interes public al bunului

în litigiu, în acest sens, nefiind dovedită imposibilitatea mutării

activităților respective în alte imobile deținute legal de apelantul pârât și

nici faptul că, situarea imobilului este esențială pentru buna desfășurare a

activităților de utilitate publică, aspecte ce trebuie avute în vedere conform

prevederilor cuprinse la pct. 16 din Normele Metodologice de aplicare unitară a

Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003.

În ceea ce privește înscrisul depus

ca probă în apel în acest sens, adresa nr. A 1321 din 8 februarie 2006, din

care rezultă că imobilul are regimul unui centru de recuperare și tratament a

militarilor care participă în afara granițelor țării la acțiuni militare, s-a

constatat că a fost produs pro causa și nu poate fi luat în considerare de

către instanța de apel.

De altfel, și celelalte acte depuse

de intimatul pârât în acest sens au fost apreciate ca fiind administrate pro

causa.

În ce privește cel de-al doilea

motiv de apel, referitor la incidența dispozițiilor art. 16 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001, republicată, a fost înlăturat ca nefondat, deoarece s-a constatat

că nu este îndeplinită o condiție esențială pentru incidența prevederilor acestui

text de lege și anume, existența unei hotărâri de guvern de stabilire a

imobilului în litigiu ca nefiind retrocedabil în natură.

Referitor la cel de-al treilea motiv

de apel, de asemenea, a fost constatat nefondat, întrucât apelantul nu a

dovedit faptul că imobilul în cauză este unul nou în raport de cel preluat,

față de modificările aduse acestuia de către Ministerul Apărării Naționale,

având în vedere rapoartele de expertiză tehnico topografică și imobiliară

efectuate în cauză, potrivit cărora imobilul în litigiu nu are caracterul unui

imobil nou în raport cu cel preluat și nu a fost dovedit faptul că au fost

adăugate corpuri de zidărie sau volume din alte materiale, ce reprezintă peste

50% din suprafața construită inițial, și nici că prin modificările efectuate a

rezultat o construcție destinată să dovedească o activitate specifică sau că ar

fi fost efectuate lucrări subterane cu destinație militară ori pentru siguranța

națională.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâtul Ministerul Apărării Naționale, criticând-o pentru nelegalitate

potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de

recurs, recurentul-pârât a arătat că imobilul în litigiu are afectațiunea de

„complex militar de recuperare” și chiar dacă art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001

a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, acest fapt nu este de natură să

schimbe caracterul de afectațiune specială a imobilului.

Se arată, că nelegal, instanța de

apel a constatat că „apelantul nu a dovedit faptul că imobilul în cauză este

unul nou în raport de cel preluat”.

Or, este mai mult decât evident că

în realitate este vorba de o construcție nouă în sensul art. 10 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001 și, prin urmare, măsurile reparatorii se stabilesc prin

echivalent și nu în natură.

Examinând decizia civilă recurată în

raport de motivul de recurs invocat, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., instanța constată următoarele:

Instanța de fond a dispus anularea

deciziilor contestate și a obligat intimatul Ministerul Apărării Naționale să

restituie în natură contestatoarelor imobilul, compus din teren și construcție,

situat în Mangalia, județul Constanța, soluție ce a fost menținută și de

instanța de apel prin decizia civilă ce face obiectul prezentului recurs,

avându-se în vedere rapoartele de expertiză întocmite în cauză privind

delimitarea imobilului.

Însă, s-a dispus restituirea în

natură a întregului imobil, situat în Mangalia, fără stabilirea pe deplin a

împrejurărilor de fapt ale cauzei, deoarece nu s-a făcut o delimitare exactă a imobilului

ce trebuie restituit, în raport cu cel care a fost preluat de către stat.

Astfel, față de starea imobilului la

momentul donației acestuia, în anul 1947, ca fiind demolat din cauza

războiului, fila 21 dosar fond, de precizările expertului R.G.M., prin raportul

de expertiză întocmit în primă instanță, fila 224 dosar fond, că imobilul în

litigiu a fost construit în anul 1950 și de susținerile recurentului pârât, că

imobilul a fost construit de Statul Român în anul 1950, și că

imobilul-construcție, este o construcție nouă, instanța nu a stabilit pe deplin

împrejurările de fapt cu privire la raportul juridic dedus judecății, respectiv

data preluării imobilului de către stat; starea acestuia la momentul preluării;

cine a edificat construcția în anul 1950 și ce construcții se află în prezent pe

suprafața de 432 mp teren, preluată de la reclamanți; dacă corpurile adăugate

se află pe această suprafață sau exced acesteia, pentru ca instanța să facă o

corectă aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, cu privire la măsurile

reparatorii la care sunt îndreptățite contestatoarele.

Aceste împrejurări de fapt se

stabilesc atât prin administrarea probatoriul cu înscrisuri, cât și cu

expertiză tehnică topo, probă incomparabilă cu structura recursului, potrivit

art. 305 C. proc. civ.

De asemenea, la efectuarea

expertizei de specialitate urmează a se avea în vedere și dispozițiile art. 19

alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, deoarece din expertizele întocmite în

cauză, până în prezent, rezultă că la imobilul inițial s-au adăugat corpuri noi,

însă nu s-a stabilit dacă aria desfășurată a acestora însumează peste 100% din

aria desfășurată inițial și nici dacă imobilului construcție, în raport de

forma inițială, i s-au adăugat pe orizontală și/sau verticală ulterior, corpuri

suplimentare de sine stătătoare.

Pentru aceste considerente, instanța,

în baza dispozițiilor art. 314 C. proc. civ., va admite recursul declarat de

recurentul pârât, va casa decizia civilă recurată și va trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

Ministerul Apărării Naționale împotriva deciziei civile nr. 119 A din 21 martie

2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a, pe care o casează.

Trimite cauza, spre rejudecare,

aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 6 februarie 2007.