ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2464/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, reclamanta C.N. a chemat în judecată pârâta Casa Județeană de

Pensii Timiș, solicitând anularea hotărârii nr. 9751 din 18 noiembrie 2005,

emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de Legea

nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

susținut că are statut de refugiată, întrucât s-a născut la data de 27 iulie

1944, în localitatea Ițcani, județul Suceava, unde părinții săi erau refugiați

din județul Durostor, din data de 15 septembrie 1940.

Prin sentința civilă nr. 24/P.I. din

23 ianuarie 2006, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamanta C.N. și a anulat

hotărârea nr. 9751 din 18 noiembrie 2005, emisă de pârâta Casa Județeană de

Pensii Timiș. A obligat pârâta, să elibereze pe seama reclamantei, o nouă

hotărâre, prin care să-i acorde drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din

Legea nr. 189/2000.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut că reclamanta a avut domiciliul imediat după naștere,

la părinții săi și a suportat efectele strămutării și același consecințe

nefavorabile, ca și aceștia.

Împotriva sentinței sus-menționate a

declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Timiș, care a motivat, în esență, că

reclamanta nu a dovedit calitatea de persoană strămutată în altă localitate,

decât cea de domiciliu, întrucât la data când s-au mutat părinții săi, aceasta

nici nu era concepută.

Recursul este nefondat.

Exercitarea drepturilor și

îndatoririlor părinților față de minori impune, pe lângă existența, de regulă,

a unui domiciliu comun, și asigurarea nemijlocită de către părinți, a unor alte

cerințe cu privire la obligația de întreținere, de îngrijire, de dezvoltare și

de educație.

Concluzia la care se ajunge prin

asumarea raționamentului propus de recurentă, în sensul că un minor, mai ales

de o vârstă foarte fragedă, nu împărtășește condiția grav restrictivă impusă

părinților săi, este eronată și nu poate fi primită.

Soluția, ca și motivarea adusă de

prima instanță, hotărârii pronunțate, sunt în afară de orice critică și exprimă

un mod corect de înțelegere a legii în resorturile și finalitatea sa.

Potrivit prevederilor art. 1 din

O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile

acestui act normativ, persoana, cetățean român, care, în perioada 6 septembrie

1940 - 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din

situațiile enumerate, în dispozițiile normative menționate.

Din interpretarea teleologică a

prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării

îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile

suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din motive etnice,

în perioada arătată.

Având în vedere că legiuitorul a

urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele,

cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate

din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înțeles atât persoanele

care au suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au

suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au

răsfrânt nemijlocit asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au

născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați,

ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit, astfel, toate

consecințele nefavorabile care au decurs din această situație.

În cauză, este necontestat că

reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost

strămutați din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași prejudicii pe care

le-a suferit familia sa, ca urmare a strămutării respective.

Față de considerentele mai sus

expuse, recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins ca atare,

menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Timiș împotriva sentinței civile nr. 24/P.I. din 23

ianuarie 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 iunie 2006.