ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2464/2006
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2464/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, reclamanta C.N. a chemat în judecată pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș, solicitând anularea hotărârii nr. 9751 din 18 noiembrie 2005, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că are statut de refugiată, întrucât s-a născut la data de 27 iulie 1944, în localitatea Ițcani, județul Suceava, unde părinții săi erau refugiați din județul Durostor, din data de 15 septembrie 1940. Prin sentința civilă nr. 24/P.I. din 23 ianuarie 2006, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamanta C.N.
și a anulat hotărârea nr. 9751 din 18 noiembrie 2005, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș. A obligat pârâta, să elibereze pe seama reclamantei, o nouă hotărâre, prin care să-i acorde drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta a avut domiciliul imediat după naștere, la părinții săi și a suportat efectele strămutării și același consecințe nefavorabile, ca și aceștia. Împotriva sentinței sus-menționate a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Timiș, care a motivat, în esență, că reclamanta nu a dovedit calitatea de persoană strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu, întrucât la data când s-au mutat părinții săi, aceasta nici nu era concepută.
Recursul este nefondat. Exercitarea drepturilor și îndatoririlor părinților față de minori impune, pe lângă existența, de regulă, a unui domiciliu comun, și asigurarea nemijlocită de către părinți, a unor alte cerințe cu privire la obligația de întreținere, de îngrijire, de dezvoltare și de educație. Concluzia la care se ajunge prin asumarea raționamentului propus de recurentă, în sensul că un minor, mai ales de o vârstă foarte fragedă, nu împărtășește condiția grav restrictivă impusă părinților săi, este eronată și nu poate fi primită. Soluția, ca și motivarea adusă de prima instanță, hotărârii pronunțate, sunt în afară de orice critică și exprimă un mod corect de înțelegere a legii în resorturile și finalitatea sa.
Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile enumerate, în dispozițiile normative menționate. Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din motive etnice, în perioada arătată.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înțeles atât persoanele care au suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor. Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit, astfel, toate consecințele nefavorabile care au decurs din această situație. În cauză, este necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost strămutați din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a strămutării respective.
Față de considerentele mai sus expuse, recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins ca atare, menținându-se sentința criticată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Timiș împotriva sentinței civile nr. 24/P.I. din 23 ianuarie 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 iunie 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.