ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4819/2006

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 152 din 31 martie 2006 a Tribunalului Galați, conform art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) – art. 175 alin. (1) lit. i)) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și în baza acestei noi încadrări juridice a fost condamnat inculpatul I.I. la o pedeapsă de 3 ani închisoare. S-au aplicat dispozițiile art. 71 și 64 lit. a), b) și c) C. pen. S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 9 decembrie 2005 la zi.

Conform art. 14 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 1.200 lei RON daune materiale și 1.800 lei RON daune morale către partea civilă C.G. și la plata sumei de 488,5404 lei RON către C.A.S. Galați. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin actul de sesizare a instanței că inculpatul I.I., în ziua de 15 mai 2005, în jurul orei 13,00, în apropierea blocului din cartierul Micro, municipiul Galați, pe fondul unui conflict spontan, a lovit cu cuțitul pe care îl avea asupra sa, pe partea vătămată C.G., în zona umărului stâng, provocându-i leziuni care i-au pus în primejdie viața. Instanța a apreciat că în raport cu împrejurările concrete în care a fost comisă fapta, de modul derulării acțiunii, de faptul că nu a fost lovită și nici vizată o zonă vitală a corpului (lovitura fiind aplicată în umăr, în regiunea deltoidiană), de conduita inculpatului imediat după săvârșirea faptei, se desprinde concluzia certă că inculpatul I.I.

nu a acționat cu intenția de a o ucide pe partea vătămată C.G., ci doar cu intenția de a o lovi, activitatea sa infracțională înfățișându-se ca o vătămare corporală gravă a părții vătămate cu un rezultat praeterintenționat. Astfel, în primul rând chiar martorii din grupul advers (R.H.P. și A.D.) au arătat că inculpatul a lovit în mod deliberat umărul părții, lezarea umărului nefiind o consecință a devierii unei lovituri îndreptate spre un organ vital. Totodată, din declarațiile acelorași martori a rezultat că la momentul aplicării loviturii, inculpatul s-a aflat în fața părții vătămate și puțin lateral.

În al doilea rând, din raportul de constatare medico-legală a rezultat că plaga înțepat-tăiată cu interesare musculară și vasculară (situată în regiunea deltoidiană) i-a pus în primejdie viața victimei prin starea de șoc hemoragic consecutiv hemoragiei externe și că după topografia și traiectul părții plăgii înțepat tăiate se poate aprecia că în momentul lovirii victima și agresorul se aflau față în față, direcția de lovire fiind de la stânga la dreapta, de jos în sus și de dinainte înapoi. În al treilea rând, în mod evident regiunea deltoidiană nu reprezintă o zonă vitală a corpului. În al patrulea rând, așa cum au arătat martorii V.M. și V.A.E., imediat după terminarea conflictului, inculpatul era alb la față, foarte speriat și spunea tot timpul „Ce-am făcut ?”.

În al cincilea rând, în momentul în care a fost prins, inculpatul a avut o atitudine sinceră, recunoscând că a lovit-o pe partea vătămată în umăr cu un cuțit și regretând această faptă. Instanța de fond a considerat că pentru delimitarea infracțiunii de vătămate corporală gravă de tentativă de omor calificat, la stabilirea subiective trebuie să se țină seama de toate împrejurările în care fapta a fost comisă, de obiectul folosit, de numărul și intensitatea cu care au fost aplicate loviturile, de regiunea corpului spre care au fost îndreptate acestea și de urmările ce se puteau produce. În cauză, inculpatul intervenind într-un conflict fizic ce începuse între partea vătămată și un apropiat al său (martorul V.M.), pe care partea vătămată îl doborâse la pământ, a aplicat acesteia o singură lovitură cu cuțitul în zona umărului (regiunea deltoidiană), care prin starea de șoc hemoragic consecutiv hemoragiei externe, i-a pus în primejdie viața.

Deoarece din probele administrate a rezultat că inculpatul, lovind partea vătămată cu cuțitul nu a vizat o regiune vitală a corpului, deși o putea face, că lezarea umărului nu este o consecință a devierii unei lovituri îndreptate spre un organ vital, ci în mod deliberat el a lovit pe partea vătămată în umăr, pentru a o îndepărta pe aceasta de martorul V.M., doborât la pământ, se impunea concluzia că inculpatul nu a acționat cu intenția de a ucide, fapta săvârșită constituind infracțiunea de vătămare corporală gravă și nu o tentativă de omor calificat. De altfel, în același sens s-a pronunțat, în cazuri evident similare, jurisprudența și doctrina. Nu trebuie omis nici aspectul că partea vătămată îl însoțea pe martorul R.H.P.

ale cărui modalități de acordare a împrumuturilor și de recuperare a sumelor împrumutate prezintă cel puțin un caracter îndoielnic. În urma analizei materialului probator administrat în cauză prima instanță a reținut următoarea situație de fapt: Martorul V.A.E. are o relație de prietenie cu numita I.I. Alexandra, aceasta din urmă fiind sora inculpatului I.I. De altfel, între inculpatul I.I. și martorul V.A.E. exista o relație de prietenie, cei doi fiind vecini în blocul B din municipiul Galați. La sfârșitul lunii ianuarie 2005, martorul M.B.C. a împrumutat suma de 2000 euro de la numitul R.H.P., pentru care urma să plătească o dobândă de 2.400.000 lei. Ulterior, martorul M.B.C. a mai împrumutat și suma de 50 euro de la aceeași persoană, pentru care trebuia să plătească o dobândă de 400.000 lei.

După ce a restituit suma de 2.400.000 lei numitului R.H.P. a fost sunat pe telefonul mobil de către numitul M.B.C., care i-a comunicat că îl aștepta în zona Liceului Mihail Kogălniceanu Galați și că ar dori să-și achite datoria. În consecință, martorul R.H.P., împreună cu unchiul său, C.G. și cu numitul A.D. s-au deplasat cu un autoturism marca Volkswagen Passat, în cartierul Țiglina I pentru a se întâlni cu persoana care îi datora bani. Deoarece martorul M.B. nu avea posibilitatea să-și achite datoria, numitul R.H.P. l-a contactat pe unchiul acestuia, V.M., cu care a discutat despre posibilitatea restituirii banilor. În aceste împrejurări, martorul V.M. l-a invitat pe numitul R.H.P. la domiciliul acestuia din municipiul Galați, pentru a restitui datoria nepotului său.

După ce a ajuns în dreptul blocului B, martorul M.B. a coborât din mașină și a urcat la domiciliul unchiului său, V.M. pentru a-l chema să discute cu numitul R.H.P. În continuare, martorul V.M. a coborât scările fiind însoțit de fiul său, V.A.E. și de numitul M.B. Din mașină a coborât partea vătămată C.G., care a avut o altercație cu numitul V.M. În acest context, partea vătămată C.G. l-a lovit cu pumnul în zona feței pe martorul V.M., care a căzut pe alee. Întrucât a fost lovit tatăl prietenului său V.A.E., inculpatul I.I. a hotărât să intervină. Astfel, profitând de neatenția părții vătămate C.G., inculpatul I.I. s-a apropiat și a lovit-o cu un cuțit în zona umărului stâng. Deoarece la locul conflictului venea și martorul V.A.E., care avea o rangă de fier în mână, partea vătămată C.G.

și martorul A.D. au fugit printre blocuri, iar martorul R.H.P. a fugit în direcția opusă, pentru a nu fi lovit de martorul V.A.E. Ulterior, martorii V.M. și V.A.E. au lovit cu un spray în partea dreaptă a autoturismului și au avariat capacul portbagajului. Întrucât starea sănătății părții vătămate s-a agravat, martorii A.D. și R.H.P. au oprit o mașină care trecea prin zonă și cu ajutorul căreia au transportat-o la Spitalul Clinic de Urgență Sf. Apostol Andrei Galați, unde i s-au acordat îngrijirile medicale necesare. De la spital, martorul R.H.P. a transmis concubinei sale O.R.D. să meargă în zona blocului B pentru a lua mașina și să vină la spital. Din raportul de constatare medico-legală nr. 551/ E din 16 mai 2005 a rezultat că partea vătămată C.G.

a prezentat o plagă înțepat-tăiată umăr stâng cu interesare musculară și vasculară modificată chirurgical, ce a putut fi produsă prin lovire cu obiect înțepător-tăietor, cuțit. Leziunea poate data din data de 15 mai 2005. Plaga înțepat-tăiată cu interesare musculară și vasculară i-a pus în primejdie viața victimei prin starea de șoc hemoragic consecutiv hemoragiei externe. După topografia și traiectul plăgii înțepat-tăiate se poate aprecia că, în momentul lovirii, victima și agresorul se aflau față în față, direcția de lovire fiind de la stânga la dreapta, de jos în sus și dinainte înapoi. A necesitat pentru vindecare 14-16 zile de îngrijiri medicale. A mai prezentat o echimoză delto-pectorală stângă, posibil produsă prin comprimare cu corp dur semidur alungit, în cadrul hemostazei provizorii, fă a se putea exclude nici producerea sa prin fuzare de la nivelul plăgii înțepat-tăiate.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și inculpatul I.I. Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați a criticat hotărârea pe motive de nelegalitate și netemeinicie, în primul rând legat de încadrarea juridică a faptei, iar dacă se va trece peste acest motiv, s-a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului este netemeinică. S-a considerat că încadrarea juridică corectă a faptei comisă de inculpat este cea de tentativă de omor prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) – art. 175 lit. i)) C. pen. În măsura în care se va trece peste primul motiv de apel s-a apreciat că pedeapsa aplicată este extrem de redusă față de împrejurările concrete, de pericolul social concret al faptei și situația personală a inculpatului.

Prin apelul declarat, inculpatul a solicitat să se rețină în favoarea sa circumstanța atenuantă a scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., cu consecința reducerii pedepsei. A susținut că a intervenit în conflictul în care era implicat prietenul său și când l-a văzut pe acesta căzut la pământ a reacționat. Prin decizia penală nr. 170/ A din 21 iunie 2006 a Curții de Apel Galați, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 2256/44/2006, a fost admis apelul declarat de inculpatul I.I., desființată în parte sentința penală 152 din 31 martie 2006 a Tribunalului Galați pronunțată în dosarul nr. 1420/P/2005 și în rejudecare: S-a înlăturat din sentința penală apelată dispoziția prin care în baza dispozițiilor art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului I.I.

dreptul prevăzut de dispozițiile art. 64 lit. c) C. pen., menținând interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale cu închisoarea. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate. A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați. Conform art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului I.I. Conform art. 383 alin. (2) C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului prin sentința penală apelată durata arestării preventive de la 9 decembrie 2005 la zi. Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea prezentelor apeluri au rămas în sarcina statului.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că instanța de fond a stabilit corect situația de fapt, încadrarea juridică a faptei și vinovăția inculpatului pe baza unei analize complete a materialului probator. Instanța de apel și-a însușit punctul de vedere al instanței de fond, în sensul că încadrarea juridică a faptei comise de inculpat este cea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. În esență, ca situație de fapt a reținut că în ziua de 15 mai 2005, în jurul orelor 13,00, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul a lovit cu un cuțit pe partea vătămată C.G., în zona umărului stâng, producându-i leziuni care i-au pus în primejdie viața. Inițial, pe fondul unui conflict ce avea la bază nerestituirea unei sume de bani, partea vătămată C.G.

a aplicat o lovitură cu pumnul martorului V.M. în zona feței, acesta căzând la pământ. Întrucât martorul V.M. este tatăl prietenului inculpatului, acesta din urmă a hotărât să intervină, sens în care a aplicat părții vătămate o lovitură cu cuțitul. Inculpatul fusese rugat de martorul V.M. să-l însoțească la întâlnirea cu partea vătămată și alte persoane și întrucât a bănuit că acele persoane erau periculoase s-a înarmat cu un cuțit de bucătărie. La stabilirea în concret a încadrării juridice a faptei, prin delimitarea infracțiunii de vătămare corporală gravă de cea de tentativă la omor calificat, trebuie să se analizeze toate împrejurările în care infracțiunea a fost comisă, obiectul vulnerant folosit, numărul și intensitatea loviturilor, zona corpului vizată, urmarea produsă, atitudinea inculpatului în momentul comiterii faptei și după acest moment.

În speță s-au desprins din probatoriul administrat următoarele circumstanțe ale comiterii infracțiunii: fapta a avut la bază un conflict spontan între inculpat și partea vătămată; inculpatul a aplicat părții vătămate o singură lovitură cu cuțitul; lovitura a vizat zona umărului care, în esență, nu reprezintă o regiune vitală a corpului; martorii R.H.P. și A.D. au declarat că inculpatul a lovit în mod deliberat umărul părții vătămate, neexistând în cauză nicio altă probă care să conducă la concluzia că inculpatul avea intenția să aplice o lovitură părții vătămate într-o zonă vitală a corpului; după comiterea faptei, inculpatul s-a speriat foarte tare, iar conform susținerilor martorilor „era alb la față” și întreba „Ce-am făcut ?”.

Din analiza celor mai sus arătate nu s-a putut trage concluzia că inculpatul a avut intenția, nici măcar indirectă, de a o ucide pe partea vătămată, considerând, astfel că fapta a fost comisă cu praeterintenție. Inculpatul a urmărit, deci, vătămarea părții vătămate, iar urmarea produsă, în sensul punerii în primejdie a vieții nu a avut la bază intenția inculpatului. Pentru aceste considerente nu a putut fi primit primul motiv de apel al parchetului, iar fapta comisă de inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., așa cum a reținut și prima instanță. Nu a putut fi primit nici motivul de apel al inculpatului, în sensul reținerii în favoarea acestuia a circumstanței atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen, privind scuza provocării.

Conform art. 73 lit. b) C. pen., constituie circumstanță atenuantă săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă. În speță, în momentul în care inculpatul a fost solicitat de martorul V.M. să-l însoțească, a luat asupra sa un cuțit de bucătărie. Intenția inculpatului a fost aceea de a folosi cuțitul în eventualul conflict care s-ar ivi între martor și persoanele care o însoțeau pe partea vătămată. Mai mult, există și disproporție între activitatea părții vătămate și cea a inculpatului. În timp ce partea vătămată a aplicat o lovitură cu pumnul martorului V.M., inculpatul a intervenit lovind-o pe partea vătămată cu cuțitul.

Chiar dacă nu există o diferență mare de timp între activitatea așa-zis provocatoare a părții vătămate și intervenția inculpatului, tot nu a putut fi primită cererea acestuia privind reținerea scuzei provocării. S-a apreciat ca fiind neîntemeiat și cel de-al doilea motiv de apel al parchetului privind majorarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului. Instanța de fond a realizat o corectă individualizare a răspunderii penale a inculpatului, respectând dispozițiile art. 72 C. pen. La stabilirea cuantumului pedepsei de 3 ani închisoare (în condițiile în care minimul special este de 2 ani) instanța a analizat toate criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. și, de asemenea, a avut în vedere și dispozițiile art. 39 alin. (4) C. pen., întrucât inculpatul, prin comiterea faptei din prezenta cauză se află în stare de recidivă postexecutorie.

Față de gradul concret de pericol social al faptei comisă, față de modalitățile de comitere a acesteia, așa cum s-a arătat mai sus, față de atitudinea sinceră și comportamentul inculpatului după comiterea infracțiunii s-a considerat că se impune majorarea pedepsei aplicate acestuia de prima instanță. S-a considerat că scopul preventiv-educativ al pedepsei prevăzută de art. 52 C. pen., poate fi atins față de inculpat prin executarea pedepsei de 3 ani închisoare. Apelul inculpatului este fondat sub aspectul greșitei aplicări a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen. Instanța de fond a dispus conform art. 71 C. pen., interzicerea față de inculpat a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

Or, dispozițiile art. 64 lit. c) C. pen., interzic dreptul inculpatului de a ocupa o funcție sau de a executa o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii. Inculpatul nu are nici un loc de muncă și a comis infracțiunea de vătămare corporală gravă, faptă care nu are nicio legătură cu ocuparea unei funcții sau exercitarea unei profesii. Față de cele de mai sus a fost admis apelul declarat de inculpatul I.I., s-a desființat în parte sentința penală 152 din 31 martie 2006 a Tribunalului Galați, iar în rejudecare a fost înlăturată dispoziția prin care în baza dispozițiilor art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului dreptul prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen., menținând interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe durata executării pedepsei cu închisoare, s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de parchet. Întrucât inculpatul a fost judecat în stare de arest, față de cele de mai sus și întrucât până în prezent nu au dispărut și nu s-au modificat temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri, conform art. 350 C. proc. pen., s-a menținut în starea de arest. Conform art. 383 alin. (2) C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 9 decembrie 2005 la zi, iar conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Împotriva acestei decizii au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și inculpatul I.I., recursul acestuia din urmă nefiind motivat.

În recursul declarat, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați a criticat hotărârile pronunțate pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, s-a considerat că în mod greșit instanța de fond și instanța de apel au stabilit că încadrarea juridică a faptei este cea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. și nu de art. 20 raportat la art. 174 în referire la art. 175 alin. (1) lit. i)) C. pen., practica judiciară în materie dezvoltând de-a lungul timpului mai multe criterii a căror valorificare, în cazul infracțiunilor de omor să conducă la delimitarea tentativei la infracțiunile respective de alte categorii de infracțiuni (vătămare corporală sau vătămare corporală gravă). S-a urmărit a se stabili poziția subiectivă a inculpatului, ținându-se seama de obiectul vulnerant folosit; zona unde s-a aplicat lovitura; intensitatea loviturii; atitudinea autorului faptei după lovirea părții vătămate.

În cauza de față s-a constatat că pentru lovirea părții vătămate, inculpatul a folosit un cuțit, obiect care este apt să producă leziuni grave, prin care se pune în pericol viața celui împotriva căruia este utilizat și chiar să conducă la decesul unei asemenea persoane. Periculozitatea obiectului vulnerant folosit de către I.I. este evidențiată de abilitatea acestuia de a afecta în mod direct și în profunzimea țesutul uman, cu consecința afectării vaselor de sânge din zona vizată și cauzarea unui șoc hemoragic. Este situația din prezenta cauză în care cuțitul folosit de inculpatul I.I. împotriva lui C.G. a afectat în profunzimea țesuturile din zona umărului stâng, cu interesare musculară și vasculară, leziune care a cauzat o stare de șoc hemoragic și a pus în pericol viața părții vătămate.

Referitor la zona unde a fost aplicată lovitura, cât și intensitatea acesteia, din cuprinsul raportului de constatare medico-legală s-a constatat că plaga tăiată produsă părții vătămate, era de aproximativ 2 cm., abundent sângerândă și care la explorare prezintă un traiect oblic ascendent de jos în sus și dinspre medial spre lateral. De asemenea, în profunzime, plaga depășea diafiza humerală către planul scapular. Mai, exact, urmărindu-se traiectul traumatic s-a constatat că acesta era profund, oprindu-se la nivelul marginii axilare a scapulei, element al sistemului osos aflat în partea dorsală a toracelui. În aceste împrejurări s-a produs șocul hemoragic care s-a caracterizat în pierderea într-un timp foarte scurt a unei cantități foarte mare de sânge, plaga afectând în profunzimea sa, pe lângă musculatura din zonă și sistemul vascular.

Aceasta a făcut ca viața părții vătămate să fie pusă în pericol. Este evident că lovitura a fost de intensitate mare, de vreme ce a putut afecta într-o asemenea măsură organismul părții vătămate încât să-i pună viața în pericol. O asemenea intensitate este aptă să probeze că inculpatul a comis fapta cel puțin cu intenție indirectă. În această ordine de idei, se circumscriu și datele legate de zona vizată. Inculpatul a lovit-o pe partea vătămată în umărul stâng, zonă aflată în imediata apropiere a unor organe a căror lezare prin tăiere duce, de regulă la deces. Mai mult, regiunea vizată este puternic vascularizată și deci orice afectare a sistemului vascular din zonă este în măsură să conducă la eliberarea într-un timp foarte scurt a unei cantități mari de sânge și astfel să pună în pericol viața părții vătămate.

Așa s-a întâmplat, viața părții vătămate fiind salvată doar datorită faptului că a fost condusă în timp util la spital, unde s-a intervenit chirurgical. În situații similare, practica judiciară a statuat că lovirea cu briceagul în pliul inghinal, în apropierea abdomenului, zonă conținând organe a căror lezare prin tăiere duce, de regulă, la moartea victimei, pune în evidență, pe plan subiectiv, intenția de a ucide a inculpatului. Parchetul apreciază că pentru identitate de rațiune (zona vizată de către inculpat este similară cu cea din speță din perspectiva legăturii membrelor inferioare cu abdomenul, este situată în imediata apropiere a unor organe a căror lezare prin tăiere duce, de regulă, la deces) și în cauza de față se poate reține că I.I.

a comis fapta cu intenție indirectă, în sensul că, deși nu a urmărit producerea rezultatului (punerea în primejdie a vieții părții vătămate), a acceptat ca acesta să se producă (art. 19 pct. 1 lit. b) C. pen.). Referitor la zona vizată și intensitatea loviturii, instanța de fond a reținut că inculpatul a lovit intenționat umărul părții vătămate, zonă care nu este vitală. Parchetul consideră că aspectele prezentate anterior sunt în măsură să conducă la concluzia că zona afectată este o zonă de interes vital, în cazul afectării, prin lovituri cu un obiect tăietor-înțepător, aplicate cu intensitate, așa cum este cazul în speța de față. Dina cest punct de vedere, faptul că inculpatul a lovit-o pe partea vătămată cu intenție cu cuțitul în zona respectivă se transformă într-un argument ce pledează în mod evident pentru reținerea tentativei la infracțiunea de omor calificat și nu vătămare corporală gravă.

Declarațiile făcute de către martorii R.H.P. și A.D. sunt în mod evident subiective și au fost realizate în deplină concordanță cu linia de apărare construită în favoarea inculpatului. Faptul că martorii făceau parte din grupul advers este o împrejurare irelevantă în cazul de față. Pentru martorul R.H.P. urmările conflictului la care a participat și la care inculpatul I.I. a fost implicat în mod activ, „s-a soldat” și cu recuperarea datoriei pe care martorul M.B. i-o datora. Subiectivismul celor doi martori este relevat și de faptul că mențiunea referitoare la „lovirea deliberată a umărului stâng” al părții vătămate a apărut abia în timpul cercetării judecătorești, o asemenea susținere neregăsindu-se în declarațiile date în faza de urmărire penală.

Referitor la atitudinea inculpatului după comiterea faptei, argumentele instanțelor apar ca fiind în contradicție cu celelalte prezentate anterior. Astfel, s-a motivat că, potrivit declarațiilor martorilor R.H.P. și A.D., inculpatul „a lovit în mod deliberat umărul stâng al părții vătămate”, sugerându-se astfel o remarcabilă stăpânire de sine, dozarea intensității loviturii și o excelentă direcționare a acesteia, toate acestea realizate în scopuri străine celui de a suprima viața lui C.G. Or, apare ca fiind inexplicabilă „căderea” fizică și chiar cu anumite conotații psihice a inculpatului după săvârșirea faptei, când „ devenit alb la față” și afirma continuu: „Ce-am făcut ?”. În mod evident, atitudinea inculpatului după săvârșirea faptei reprezintă o reflectare injustă a liniei de apărare pe care acesta și-a construit-o.

În acest sens, s-a reținut că martorii care „atestă” o asemenea atitudine a inculpatului sunt V.M. și V.A.E. Mai exact, V.M. este tatăl lui V.A.E., aceste din urmă fiind prietenul lui I.A., sora inculpatului I.I. Mai mult, cei doi martori au făcut parte împreună cu I.I. din „grupul de sprijin” al martorului M.B. la întâlnirea pe care acesta a avut-o cu martorul R.H.P. (acesta la rândul său fiind „sprijinit” de martorul A.D. și de partea vătămată C.G.). De altfel, starea fizică și psihică în care se pretinde că se afla inculpatul este incompatibilă cu și rapiditatea cu care a părăsit locul faptei după ce a observat urmarea loviturii aplicate părții vătămate. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, după începerea cercetărilor, inculpatul s-a sustras atât de la urmărirea penală, cât și de la cercetarea judecătorească.

Participarea la această fază a procesului penal nu este o consecință a manifestării sale de voință la procesul penal, ci este urmarea faptului că fiind victima unei fapte cu violență (faptă ce a determinat internarea sa în Spitalul de Urgență Sf. Apostol Andrei Galați a fost posibilă punerea în executare a măsurii arestării preventive, dispusă de instanță, în lipsă. Coroborând datele legate de obiectul vulnerant folosit, zona unde s-a aplicat lovitura, intensitatea și urmările acesteia, precum și atitudinea inculpatului după lovirea părții vătămate, s-a apreciat că I.I. a prevăzut rezultatul demersului său infracțional și deși nu l-a urmărit a acceptat posibilitatea producerii lui. Un al doilea motiv de recurs se referă la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului.

Astfel, parchetul a arătat că în măsura în care s-ar aprecia că fapta imputată inculpatului constituie infracțiunea de vătămare corporală gravă, consideră că instanțele au pronunțat hotărâri netemeinice sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate. Instanța de fond s-a orientat la o pedeapsă reprezentând minimul special pentru infracțiunea pe care a reținut-o în sarcina inculpatului. Potrivit art. 72 C. pen., la individualizarea pedepsei se au în vedere: gradul de pericol social al faptei, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. În ceea ce privește fapta s-a constatat că inculpatul s-a implicat într-un conflict care nu-l viza personal, s-a înarmat cu un cuțit încă declanșării acestuia în eventualitatea participării a lovit pe partea vătămată cu intensitate, provocându-i leziuni care i-au pus în primejdie viața, toate aceste aspecte conferind faptei un grad de pericol social foarte ridicat.

Cu privire la persoana inculpatului s-a constatat că fapta din prezenta cauză nu constituie o abatere izolată de la încălcarea legii penale. Anterior comiterii prezentei infracțiuni inculpatul a mai fost condamnat de 6 ori, ultima dată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, care include în conținutul său și violențe. Mai mult, după comiterea faptei s-a ascuns în vederea sustragerii de la urmărirea penală și de la judecată. Datorită acestui fapt s-a dispus arestarea sa în lipsă. Punerea în executare a mandatului de arestare preventivă nu s-a datorat prezentării sale în fața instanței de judecată, ci faptului că a fost lovit într-un conflict la care a participat. Perseverența infracțională a inculpatului, atitudinea sa de sustragere de la urmărirea penală și de la judecată coroborate cu gradul de pericol social foarte ridicat al faptei comise sunt elemente care impuneau aplicarea unei pedepse mai mari decât minimul prevăzut de lege.

Față de cele arătat, parchetul, în temeiul art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen. și art. 385 15 pct. 2 lit. d) din același cod, a solicitat admiterea recursului declarat, casarea în parte a deciziei penale nr. 170/ A din 21 iunie 2006 în ceea ce privește respingerea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și desființarea în parte a sentinței penale nr. 152 din 31 martie 2006 a Tribunalului Galați în ceea ce privește încadrarea juridică a faptei, dispoziții ce urmează a fi înlăturate, urmând ca în rejudecare să se dispună condamnarea inculpatului I.I. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., în referire la art. 175 lit. i)) C. pen., la pedeapsa principală a închisorii și aplicarea pedepsei complementare corespunzătoare.

La termenul de astăzi, Înalta Curte, din oficiu a pus în discuție excepția de tardivitate a recursului declarat de inculpat, în raport cu data declarării recursului de către acesta, respectiv la 5 iulie 2006, iar termenul de recurs de 10 zile se împlinea la 4 iulie 2006. Procurorul cu privire la excepția invocată, procurorul a pus concluzii de admitere, solicitând respingerea recursului inculpatului ca tardiv. Apărătorul a pus concluzii de respingere, ca nefondată a excepției invocate, apreciind că recursul inculpatului a fost declarat în termen. Procurorul, având cuvântul asupra recursului declarat de parchet a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 17 și 14 C. proc. pen., criticând sentința instanței de fond și decizia instanței de apel pentru că, în mod greșit s-a considerat că încadrarea juridică a faptei săvârșite de inculpat este cea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.

și nu de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., solicitând, condamnarea inculpatului pentru săvârșirea acestei infracțiuni. În situația în care s-ar aprecia că fapta inculpatului constituie infracțiunea de vătămare corporală gravă, procurorul a solicitat majorarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului, față de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., solicitând admiterea recursului declarat de parchet, casarea în parte a sentinței și deciziei instanței de apel, iar în rejudecare condamnarea inculpatului I.I. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., în referire la art. 175 lit. i)) C. pen., la pedeapsa principală a închisorii și aplicarea pedepsei complementare corespunzătoare.

Apărătorul recurentului inculpat a pus concluzii de respingere a recursului parchetului, ca nefondat, apreciind că leziunile provocate nu au pus în primejdie viața victimei și că nu se impune majorarea pedepsei aplicate inculpatului, hotărârile pronunțate de instanțe în cauză sunt legale și temeinice. În ceea ce privește recursul declarat de inculpat, apărătorul acestuia a invocat cazul de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii pronunțate în cauză și reducerea pedepsei aplicată inculpatului, prin reținerea circumstanței atenuate legale prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. și schimbarea modalității de executare a acesteia, în sensul dispunerii suspendării condiționate a executării pedepsei prevăzută de art. 81 C. pen.

Concluziile procurorului asupra recursului declarat de inculpat, respectiv a fondului acestuia, precum și poziția recurentului intimat inculpat din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii. Examinând recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și de inculpatul I.I. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele invocate, ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 17 și 14 C. proc. pen., referitor la recursul parchetului, iar în ceea ce privește recursul inculpatului I.I. numai față de excepția invocată din oficiu de instanță, Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiat recursul declarat de parchet, iar recursul inculpatului, ca tardiv declarat pentru considerentele ce se vor arăta pentru fiecare.

În ceea ce privește recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați: Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod corect instanța de apel și-a însușit argumentele primei instanțe, iar la rândul ei, în baza propriului examen în mod judicios și temeinic motivat a stabilit vinovăția inculpatului I.I. în săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă în stare de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 334 C. pen., referitoare la schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) – art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) din același cod, de tentativă la omor calificat în stare de recidivă postexecutorie pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, în raport cu situația de fapt reținută.

Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului I.I., care în ziua de 15 mai 2005, în jurul orelor 13,00, în apropierea blocului B din cartierul Micro, municipiul Galați, pe fondul unui conflict spontan a lovit cu cuțitul pe care îl avea asupra sa pe partea vătămată C.G., în zona umărului stâng, provocându-i o plagă cu interesare musculară și vasculară care i-a pus în primejdie viața victimei, prin starea de șoc hemoragic consecutiv hemoragiei externe și care a necesitat 14-16 zile de îngrijiri medicale de la data producerii, dacă nu survin complicații, întrunește atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul incriminator al infracțiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.

și nu a celei de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) – art. 175 alin. (1) lit. i)) C. pen. Astfel, din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cursul procesului, atât din faza urmăririi penale, cât și din aceea a cercetării judecătorești, respectiv declarațiile părții civile C.G. în care a descris împrejurările lovirii sale cu cuțitul de către inculpat, cu declarațiile martorilor R.H.P., A.D., M.B. C., V.M., V.A.E., I.D. în care au relatat împrejurările la care au asistat sau de care au auzit, cu declarația inculpatului I.I.

dată în fața instanței, în care a descris împrejurările în care a lovit-o cu cuțitul pe partea civilă C.G., cu raportul de constatare medico-legală privind pe partea civilă cu raportul de constatare tehnico-științifică asupra petelor de substanță brun-roșcată de pe probele puse la dispoziție, alte înscrisuri a rezultat contribuția concretă, modalitatea de săvârșire a faptei de către inculpatul I.I., care a acționat cu intenția de a vătăma pe partea civilă C.G. și nu aceea de a-i suprima viața, așa încât pericolul grav și imediat pentru viața victimei s-a concretizat din punct de vedere subiectiv sub forma unui rezultat praeterintenționat. În declarația dată în faza cercetării judecătorești, inculpatul I.I.

a arătat că „…în timp ce ne aflam în locuința indicată, martorul V.M. a primit un telefon aducându-ne la cunoștință că a vorbit cu niște cămătari. De asemenea, ni s-a adus la cunoștință faptul că martorul M.B. împrumuta niște bani de la persoanele cu care discutase și care ar fi fost „cămătari”. De asemenea, am aflat că acele persoane, cămătarii, urmau să vină la locuința martorului V.M. În momentul că care persoanele respective au ajuns în fața blocului și-au făcut cunoscută prezența printr-un telefon, situație în care, în raport de cele precizate anterior de martorul V.M., gândindu-mă că acele persoane sunt periculoase am luat un cuțit din bucătărie și la solicitarea martorului V.M. am coborât cu acesta în fața blocului.

Menționez că doar mie mi s-a adresat martorul V.M. să-l însoțesc, ceilalți doi, respectiv martorii V.M. și M.B. rămânând în apartament. Am ajuns la autoturismul cu care veniseră persoanele respective, trecând printr-un gang. Arat că o persoană din autoturism, cred că A.D. a coborât din acea mașină, împrejurare în care martorul V.M. aflându-se sub influența băuturilor alcoolice i-a aplicat două palme. În acest context martorul A.D. a mers în dreptul șoferului și a luat o bâtă de baseball. Atunci a coborât din autoturism și partea vătămată C.G., de asemenea, a coborât și martorul R.H.P. Imediat partea vătămată și martorul V.M. au început să-și adreseze cuvinte necorespunzătoare având o atitudine contradictorie, situație în care am intervenit între ei, partea vătămată C.G.

i-a aplicat o lovitură martorului V.M. doborându-l la pământ. În acel moment, eu, de frică, am scos cuțitul din buzunar și i-am aplicat o lovitură părții vătămate cu cuțitul în zona umărului. Arăt că eu eram poziționat în partea stângă a părții vătămate atunci când am lovit-o. Imediat după aceea și-au făcut apariția martorii V.M. și M.B., primul având asupra sa o bară metalică, iar M. nu avea nimic asupra sa. În această împrejurare partea vătămată și cei care o însoțeau au fugit. Eu împreună cu V.A. am fugit după acele persoane o anumită distanță, dar la un moment dat ne-am oprit. Regret săvârșirea faptei. Menționez că nu pot preciza la acest moment de ce nu m-am prezentat în fața organelor de cercetare penală, de asemenea de la lucrătorii de poliție am aflat că în momentul în care am fot condus la spital fiind la rândul meu lovit cu cuțitul i-am comunicat doctorului alt nume decât cel real.

Sunt de acord să despăgubesc partea vătămată cu suma cu care s-a constituit parte civilă.” În declarația dată în faza cercetării judecătorești, partea civilă C.G. a declarat că „…După aproximativ 10 minute de la plecarea martorului M.B., de autoturism s-a apropiat martorul V.M. împrejurare în care eu am vrut să ies din autoturism, atunci martorul V.M. s-a apropiat de portiera lângă care mă aflam eu și mi-a spus să rămân înăuntru. Totodată martorul V.M. mi-a adus diverse injurii, atunci eu am forțat puțin portiera autoturismului, am reușit că ieșim afară și imediat a început să mă împingă cu martorul V.M. Eu am reușit la un moment dat să îl îndepărtez pe martor, după care lângă mine a venit nepotul meu și mi-a spus că sunt tăiat.

Atunci m-am uitat la zona brațului stâng către umăr, văzând că îmi curge sânge. Am observat că era vorba de o înțepătură. Menționez că pe toată perioada conflictului avută cu V.M. acesta s-a aflat în fața mea și cred că acesta nu avea cum să mă lovească, deoarece lovitura a venit din lateral către în spate, mai precis din partea stângă către în spate. Momentul în care m-am uitat și am văzut că sunt tăiat m-am uitat în spate și am văzut un băiat mic de înălțime și brunet, precum și pe fiul lui V.M., respectiv V.M. Menționez că am aflat la poliție că autorul infracțiunii se numește I.I., de asemenea, precizeze că după aproximativ o lună de la data săvârșirii faptei, în timp ce mă aflam în fața blocului A din Tiglina, a venit la mine un tânăr brunet și scund care s-a prezentat ca fiind I.I.

și m-a rugat să-l iert pentru că m-a lovit cu cuțitul. Atunci eu i-am spus că instanța hotărăște. Precizez că din cauza șocului cauzat de lovitura cu cuțitul nu i-am reținut prea bine trăsăturile acelui tânăr scund și brunet la momentul săvârșirii faptei, dar, totuși cred că acel tânăr, de asemenea brunet și scund care și-a cerut scuze este una și aceeași persoană cu cel pe care l-am văzut la locul faptei. La spital mi s-a comunicat că am primit o singură lovitură cu cuțitul…”. În declarația dată în fața instanței, martorul V.M. a menționat că „…Imediat că partea vătămată a ieșit din autoturism m-a lovit cu pumnul în zona obrazului stâng, doborându-mă la pământ. Arat că eu am fost lovit destul de tare și am rămas un timp la pământ, iar când m-am ridicat, martorul R.H.P., partea vătămată și cealaltă persoană care era cu ei fugiseră, probabil fiind urmăriți și de fiul meu, care l-am văzut că s-a întors înapoi.

Imediat ce m-am întors de la portiera autoturismului l-am văzut pe inculpatul I.I. la aproximativ un metru și jumătate de autoturism care mi s-a adresat „Văleu ce prostie am făcut.” Atunci eu l-am întrebat pe inculpatul I.I. ce s-a întâmplat, cât timp eu fost la pământ, inculpatul I.I. mi-a răspuns „Te-am văzut căzut la pământ și atunci am dat cu cuțitul, întrucât m-am speriat”. În declarația dată în aceeași fază a cercetării judecătorești, martorul V.A.E. a arătat că „… În timpul deplasării mele nu am realizat la acel moment dacă și I.I. era și el în acel loc, atunci doi dintre ci trei care îl înconjuraseră pe tatăl meu au fugit, eu luându-mă după ei”. În timp ce alergam către cei doi în spatele meu venit al treilea cu o bâtă de baseball și a încercat să mă lovească, dar eu m-am ferit și am revenit la locul unde se afla tatăl meu, când am ajuns la tatăl meu l-am văzut și pe inculpatul I.I.

care era alb la față și spunea „Auleu ce am făcut”. L-am văzut care era situația lui nu l-am întrebat ce a făcut și nu am auzit cea vorbit el cu tatăl meu. Ajungând acasă, tatăl meu mi-a spus că a vorbit cu R.H.P. și că i-a spus că partea vătămată se află la spital datorită loviturii de cuțit pe care a primit-o. Atunci eu am realizat că inculpatul I.I. a lovit partea vătămată…” În declarația dată în cursul cercetării judecătorești, martorul R.H.P. a relatat că „…Am văzut că din cei 4 martori, V.M. avea în mână o rangă, iar inculpatul I.I. avea în mână un cuțit. Martorul V.M. a deschis ușa din dreapta de la autoturismul meu, l-a tras afară pe C.G. împingându-se reciproc. La un moment dat C.G.

a reușit să se îndepărteze de către V.M., împrejurare în care inculpatul I.I. s-a apropiat de partea vătămată și a lovit-o cu cuțitul în zona umărului stâng. Atunci eu împreună cu prietenul meu A.D. și cu partea vătămată ne-am retras fiind urmăriți de către agresori … În timp ce noi ne îndepărtam de agresori, partea vătămată probabil din cauza faptului că a pierdut sânge, a căzut la pământ, am oprit o mașină și l-am condus la spitalul județean. Când am ajuns la spital partea vătămată deja era inconștientă…”. În raportul de constatare medico-legală privind pe partea civilă C.G. la descrierea intervenției chirurgicale se menționează că „Incizia centrată de plaga traumatică perpendiculară pe jumătatea acesteia în lungul firelor mușchiului deltoid, urmărind îndeaproape traiectul traumatic constată un traiect profund care se oprește la nivelul marginii axilare a scapulei.

Se identifică plaga vasculară situată la nivelul pachetului circumflex. Se ligaturează. Se controlează în continuare hemostaza întregului traiect și se închide din aproape în aproape întregul traiect fistulos.” În concluziile aceluiași raport de constatare medico-legală privind pe partea civilă C.G. se arată că: „1. Numitul C.G. prezintă plagă înțepat-tăiată umăr stâng cu interesare musculară și vasculară modificată chirurgical, ce a putut fi produsă prin lovire cu obiect înțepător-tăietor-cuțit.