ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4819/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4819/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 152

din 31 martie 2006 a Tribunalului Galați, conform art. 334 C. proc. pen., s-a

dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 20 C.

pen., raportat la art. 174 alin. (1) – art. 175 alin. (1) lit. i)) C. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin.

(2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și în baza acestei noi

încadrări juridice a fost condamnat inculpatul I.I. la o pedeapsă de 3 ani

închisoare.

S-au aplicat dispozițiile art.

71 și 64 lit. a), b) și c) C. pen.

S-a menținut starea de arest

a inculpatului și s-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 9

decembrie 2005 la zi.

Conform art. 14 C. proc.

pen., a fost obligat inculpatul la 1.200 lei RON daune materiale și 1.800 lei

RON daune morale către partea civilă C.G. și la plata sumei de 488,5404 lei RON

către C.A.S. Galați.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut că prin actul de sesizare a instanței că

inculpatul I.I., în ziua de 15 mai 2005, în jurul orei 13,00, în apropierea

blocului din cartierul Micro, municipiul Galați, pe fondul unui conflict

spontan, a lovit cu cuțitul pe care îl avea asupra sa, pe partea vătămată C.G.,

în zona umărului stâng, provocându-i leziuni care i-au pus în primejdie viața.

Instanța a apreciat că în

raport cu împrejurările concrete în care a fost comisă fapta, de modul

derulării acțiunii, de faptul că nu a fost lovită și nici vizată o zonă vitală

a corpului (lovitura fiind aplicată în umăr, în regiunea deltoidiană), de

conduita inculpatului imediat după săvârșirea faptei, se desprinde concluzia

certă că inculpatul I.I. nu a acționat cu intenția de a o ucide pe partea

vătămată C.G., ci doar cu intenția de a o lovi, activitatea sa infracțională

înfățișându-se ca o vătămare corporală gravă a părții vătămate cu un rezultat

praeterintenționat.

Astfel, în primul rând chiar

martorii din grupul advers (R.H.P. și A.D.) au arătat că inculpatul a lovit în

mod deliberat umărul părții, lezarea umărului nefiind o consecință a devierii

unei lovituri îndreptate spre un organ vital. Totodată, din declarațiile

acelorași martori a rezultat că la momentul aplicării loviturii, inculpatul s-a

aflat în fața părții vătămate și puțin lateral.

În al doilea rând, din

raportul de constatare medico-legală a rezultat că plaga înțepat-tăiată cu

interesare musculară și vasculară (situată în regiunea deltoidiană) i-a pus în

primejdie viața victimei prin starea de șoc hemoragic consecutiv hemoragiei

externe și că după topografia și traiectul părții plăgii înțepat tăiate se

poate aprecia că în momentul lovirii victima și agresorul se aflau față în

față, direcția de lovire fiind de la stânga la dreapta, de jos în sus și de

dinainte înapoi.

În al treilea rând, în mod

evident regiunea deltoidiană nu reprezintă o zonă vitală a corpului.

În al patrulea rând, așa cum

au arătat martorii V.M. și V.A.E., imediat după terminarea conflictului,

inculpatul era alb la față, foarte speriat și spunea tot timpul „Ce-am făcut

?”.

În al cincilea rând, în

momentul în care a fost prins, inculpatul a avut o atitudine sinceră,

recunoscând că a lovit-o pe partea vătămată în umăr cu un cuțit și regretând

această faptă.

Instanța de fond a

considerat că pentru delimitarea infracțiunii de vătămate corporală gravă de

tentativă de omor calificat, la stabilirea subiective trebuie să se țină seama

de toate împrejurările în care fapta a fost comisă, de obiectul folosit, de

numărul și intensitatea cu care au fost aplicate loviturile, de regiunea

corpului spre care au fost îndreptate acestea și de urmările ce se puteau

produce.

În cauză, inculpatul

intervenind într-un conflict fizic ce începuse între partea vătămată și un

apropiat al său (martorul V.M.), pe care partea vătămată îl doborâse la pământ,

a aplicat acesteia o singură lovitură cu cuțitul în zona umărului (regiunea

deltoidiană), care prin starea de șoc hemoragic consecutiv hemoragiei externe,

i-a pus în primejdie viața.

Deoarece din probele

administrate a rezultat că inculpatul, lovind partea vătămată cu cuțitul nu a

vizat o regiune vitală a corpului, deși o putea face, că lezarea umărului nu

este o consecință a devierii unei lovituri îndreptate spre un organ vital, ci

în mod deliberat el a lovit pe partea vătămată în umăr, pentru a o îndepărta pe

aceasta de martorul V.M., doborât la pământ, se impunea concluzia că inculpatul

nu a acționat cu intenția de a ucide, fapta săvârșită constituind infracțiunea

de vătămare corporală gravă și nu o tentativă de omor calificat.

De altfel, în același sens

s-a pronunțat, în cazuri evident similare, jurisprudența și doctrina.

Nu trebuie omis nici

aspectul că partea vătămată îl însoțea pe martorul R.H.P. ale cărui modalități

de acordare a împrumuturilor și de recuperare a sumelor împrumutate prezintă

cel puțin un caracter îndoielnic.

În urma analizei materialului

probator administrat în cauză prima instanță a reținut următoarea situație de

fapt:

Martorul V.A.E. are o

relație de prietenie cu numita I.I. Alexandra, aceasta din urmă fiind sora

inculpatului I.I.

De altfel, între inculpatul I.I.

și martorul V.A.E. exista o relație de prietenie, cei doi fiind vecini în

blocul B din municipiul Galați.

La sfârșitul lunii ianuarie

2005, martorul M.B.C. a împrumutat suma de 2000 euro de la numitul R.H.P.,

pentru care urma să plătească o dobândă de 2.400.000 lei. Ulterior, martorul M.B.C.

a mai împrumutat și suma de 50 euro de la aceeași persoană, pentru care trebuia

să plătească o dobândă de 400.000 lei.

După ce a restituit suma de

2.400.000 lei numitului R.H.P. a fost sunat pe telefonul mobil de către numitul

M.B.C., care i-a comunicat că îl aștepta în zona Liceului Mihail Kogălniceanu

Galați și că ar dori să-și achite datoria.

În consecință, martorul R.H.P.,

împreună cu unchiul său, C.G. și cu numitul A.D. s-au deplasat cu un autoturism

marca Volkswagen Passat, în cartierul Țiglina I pentru a se întâlni cu persoana

care îi datora bani.

Deoarece martorul M.B. nu

avea posibilitatea să-și achite datoria, numitul R.H.P. l-a contactat pe

unchiul acestuia, V.M., cu care a discutat despre posibilitatea restituirii

banilor.

În aceste împrejurări,

martorul V.M. l-a invitat pe numitul R.H.P. la domiciliul acestuia din

municipiul Galați, pentru a restitui datoria nepotului său.

După ce a ajuns în dreptul

blocului B, martorul M.B. a coborât din mașină și a urcat la domiciliul unchiului

său, V.M. pentru a-l chema să discute cu numitul R.H.P. În continuare, martorul

V.M. a coborât scările fiind însoțit de fiul său, V.A.E. și de numitul M.B.

Din mașină a coborât partea

vătămată C.G., care a avut o altercație cu numitul V.M.

În acest context, partea

vătămată C.G. l-a lovit cu pumnul în zona feței pe martorul V.M., care a căzut

pe alee.

Întrucât a fost lovit tatăl

prietenului său V.A.E., inculpatul I.I. a hotărât să intervină.

Astfel, profitând de

neatenția părții vătămate C.G., inculpatul I.I. s-a apropiat și a lovit-o cu un

cuțit în zona umărului stâng.

Deoarece la locul

conflictului venea și martorul V.A.E., care avea o rangă de fier în mână,

partea vătămată C.G. și martorul A.D. au fugit printre blocuri, iar martorul R.H.P.

a fugit în direcția opusă, pentru a nu fi lovit de martorul V.A.E.

Ulterior, martorii V.M. și V.A.E.

au lovit cu un spray în partea dreaptă a autoturismului și au avariat capacul

portbagajului.

Întrucât starea sănătății

părții vătămate s-a agravat, martorii

A.D. și R.H.P. au oprit o

mașină care trecea prin zonă și cu ajutorul căreia au transportat-o la Spitalul

Clinic de Urgență Sf. Apostol Andrei Galați, unde i s-au acordat îngrijirile

medicale necesare.

De la spital, martorul R.H.P.

a transmis concubinei sale O.R.D. să meargă în zona blocului B pentru a lua

mașina și să vină la spital.

Din raportul de constatare

medico-legală nr. 551/ E din 16 mai 2005 a rezultat că partea vătămată C.G. a

prezentat o plagă înțepat-tăiată umăr stâng cu interesare musculară și vasculară

modificată chirurgical, ce a putut fi produsă prin lovire cu obiect

înțepător-tăietor, cuțit.

Leziunea poate data din data

de 15 mai 2005.

Plaga înțepat-tăiată cu

interesare musculară și vasculară i-a pus în primejdie viața victimei prin

starea de șoc hemoragic consecutiv hemoragiei externe.

După topografia și traiectul

plăgii înțepat-tăiate se poate aprecia că, în momentul lovirii, victima și

agresorul se aflau față în față, direcția de lovire fiind de la stânga la

dreapta, de jos în sus și dinainte înapoi.

A necesitat pentru vindecare

14-16 zile de îngrijiri medicale.

A mai prezentat o echimoză

delto-pectorală stângă, posibil produsă prin comprimare cu corp dur semidur

alungit, în cadrul hemostazei provizorii, fă a se putea exclude nici producerea

sa prin fuzare de la nivelul plăgii înțepat-tăiate.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și inculpatul I.I.

Parchetul de pe lângă

Tribunalul Galați a criticat hotărârea pe motive de nelegalitate și

netemeinicie, în primul rând legat de încadrarea juridică a faptei, iar dacă se

va trece peste acest motiv, s-a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului este

netemeinică.

S-a considerat că încadrarea

juridică corectă a faptei comisă de inculpat este cea de tentativă de omor

prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) – art. 175 lit. i))

C. pen.

În măsura în care se va

trece peste primul motiv de apel s-a apreciat că pedeapsa aplicată este extrem

de redusă față de împrejurările concrete, de pericolul social concret al faptei

și situația personală a inculpatului.

Prin apelul declarat,

inculpatul a solicitat să se rețină în favoarea sa circumstanța atenuantă a

scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., cu consecința reducerii

pedepsei.

A susținut că a intervenit

în conflictul în care era implicat prietenul său și când l-a văzut pe acesta

căzut la pământ a reacționat.

Prin decizia penală nr. 170/

A din 21 iunie 2006 a Curții de Apel Galați, secția penală, pronunțată în

dosarul nr. 2256/44/2006, a fost admis apelul declarat de inculpatul I.I.,

desființată în parte sentința penală 152 din 31 martie 2006 a Tribunalului

Galați pronunțată în dosarul nr. 1420/P/2005 și în rejudecare:

S-a înlăturat din sentința

penală apelată dispoziția prin care în baza dispozițiilor art. 71 C. pen., s-a

interzis inculpatului I.I. dreptul prevăzut de dispozițiile art. 64 lit. c) C.

pen., menținând interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen., pe durata executării pedepsei principale cu închisoarea.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței penale apelate.

A fost respins, ca nefondat,

apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați.

Conform art. 350 C. proc.

pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului I.I.

Conform art. 383 alin. (2) C.

proc. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului prin sentința penală

apelată durata arestării preventive de la 9 decembrie 2005 la zi.

Conform art. 192 alin. (3) C.

proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea prezentelor

apeluri au rămas în sarcina statului.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a reținut că instanța de fond a stabilit corect situația de

fapt, încadrarea juridică a faptei și vinovăția inculpatului pe baza unei

analize complete a materialului probator.

Instanța de apel și-a

însușit punctul de vedere al instanței de fond, în sensul că încadrarea

juridică a faptei comise de inculpat este cea prevăzută de art. 182 alin. (2) C.

pen.

În esență, ca situație de

fapt a reținut că în ziua de 15 mai 2005, în jurul orelor 13,00, pe fondul unui

conflict spontan, inculpatul a lovit cu un cuțit pe partea vătămată C.G., în

zona umărului stâng, producându-i leziuni care i-au pus în primejdie viața.

Inițial, pe fondul unui

conflict ce avea la bază nerestituirea unei sume de bani, partea vătămată C.G.

a aplicat o lovitură cu pumnul martorului V.M. în zona feței, acesta căzând la

pământ.

Întrucât martorul V.M. este

tatăl prietenului inculpatului, acesta din urmă a hotărât să intervină, sens în

care a aplicat părții vătămate o lovitură cu cuțitul.

Inculpatul fusese rugat de

martorul V.M. să-l însoțească la întâlnirea cu partea vătămată și alte persoane

și întrucât a bănuit că acele persoane erau periculoase s-a înarmat cu un cuțit

de bucătărie.

La stabilirea în concret a

încadrării juridice a faptei, prin delimitarea infracțiunii de vătămare

corporală gravă de cea de tentativă la omor calificat, trebuie să se analizeze

toate împrejurările în care infracțiunea a fost comisă, obiectul vulnerant

folosit, numărul și intensitatea loviturilor, zona corpului vizată, urmarea

produsă, atitudinea inculpatului în momentul comiterii faptei și după acest

moment.

În speță s-au desprins din

probatoriul administrat următoarele circumstanțe ale comiterii infracțiunii:

fapta a avut la bază un conflict spontan între inculpat și partea vătămată;

inculpatul a aplicat părții vătămate o singură lovitură cu cuțitul; lovitura a

vizat zona umărului care, în esență, nu reprezintă o regiune vitală a corpului;

martorii R.H.P. și A.D. au declarat că inculpatul a lovit în mod deliberat

umărul părții vătămate, neexistând în cauză nicio altă probă care să conducă la

concluzia că inculpatul avea intenția să aplice o lovitură părții vătămate

într-o zonă vitală a corpului; după comiterea faptei, inculpatul s-a speriat

foarte tare, iar conform susținerilor martorilor „era alb la față” și întreba

„Ce-am făcut ?”.

Din analiza celor mai sus

arătate nu s-a putut trage concluzia că inculpatul a avut intenția, nici măcar

indirectă, de a o ucide pe partea vătămată, considerând, astfel că fapta a fost

comisă cu praeterintenție.

Inculpatul a urmărit, deci,

vătămarea părții vătămate, iar urmarea produsă, în sensul punerii în primejdie

a vieții nu a avut la bază intenția inculpatului.

Pentru aceste considerente

nu a putut fi primit primul motiv de apel al parchetului, iar fapta comisă de

inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare

corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., așa cum a reținut și

prima instanță.

Nu a putut fi primit nici

motivul de apel al inculpatului, în sensul reținerii în favoarea acestuia a

circumstanței atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen, privind scuza

provocării.

Conform art. 73 lit. b) C.

pen., constituie circumstanță atenuantă săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea

unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea

persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității

persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.

În speță, în momentul în

care inculpatul a fost solicitat de martorul V.M. să-l însoțească, a luat

asupra sa un cuțit de bucătărie. Intenția inculpatului a fost aceea de a folosi

cuțitul în eventualul conflict care s-ar ivi între martor și persoanele care o

însoțeau pe partea vătămată. Mai mult, există și disproporție între activitatea

părții vătămate și cea a inculpatului.

În timp ce partea vătămată a

aplicat o lovitură cu pumnul martorului V.M., inculpatul a intervenit lovind-o

pe partea vătămată cu cuțitul.

Chiar dacă nu există o

diferență mare de timp între activitatea așa-zis provocatoare a părții vătămate

și intervenția inculpatului, tot nu a putut fi primită cererea acestuia privind

reținerea scuzei provocării.

S-a apreciat ca fiind

neîntemeiat și cel de-al doilea motiv de apel al parchetului privind majorarea

cuantumului pedepsei aplicate inculpatului.

Instanța de fond a realizat

o corectă individualizare a răspunderii penale a inculpatului, respectând

dispozițiile art. 72 C. pen.

La stabilirea cuantumului

pedepsei de 3 ani închisoare (în condițiile în care minimul special este de 2

ani) instanța a analizat toate criteriile generale de individualizare prevăzute

de art. 72 C. pen. și, de asemenea, a avut în vedere și dispozițiile art. 39 alin.

(4) C. pen., întrucât inculpatul, prin comiterea faptei din prezenta cauză se

află în stare de recidivă postexecutorie.

Față de gradul concret de

pericol social al faptei comisă, față de modalitățile de comitere a acesteia,

așa cum s-a arătat mai sus, față de atitudinea sinceră și comportamentul inculpatului

după comiterea infracțiunii s-a considerat că se impune majorarea pedepsei

aplicate acestuia de prima instanță.

S-a considerat că scopul

preventiv-educativ al pedepsei prevăzută de art. 52 C. pen., poate fi atins

față de inculpat prin executarea pedepsei de 3 ani închisoare.

Apelul inculpatului este

fondat sub aspectul greșitei aplicări a pedepsei accesorii a interzicerii

dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen.

Instanța de fond a dispus

conform art. 71 C. pen., interzicerea față de inculpat a drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

Or, dispozițiile art. 64 lit.

c) C. pen., interzic dreptul inculpatului de a ocupa o funcție sau de a executa

o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a

folosit pentru săvârșirea infracțiunii.

Inculpatul nu are nici un

loc de muncă și a comis infracțiunea de vătămare corporală gravă, faptă care nu

are nicio legătură cu ocuparea unei funcții sau exercitarea unei profesii.

Față de cele de mai sus a

fost admis apelul declarat de inculpatul I.I., s-a desființat în parte sentința

penală 152 din 31 martie 2006 a Tribunalului Galați, iar în rejudecare a fost

înlăturată dispoziția prin care în baza dispozițiilor art. 71 C. pen., s-a

interzis inculpatului dreptul prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen., menținând

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe durata

executării pedepsei cu închisoare, s-au menținut celelalte dispoziții ale

sentinței penale apelate.

A fost respins, ca nefondat,

apelul declarat de parchet.

Întrucât inculpatul a fost

judecat în stare de arest, față de cele de mai sus și întrucât până în prezent

nu au dispărut și nu s-au modificat temeiurile care au stat la baza luării

acestei măsuri, conform art. 350 C. proc. pen., s-a menținut în starea de

arest.

Conform art. 383 alin. (2) C.

proc. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării

preventive de la 9 decembrie 2005 la zi, iar conform art. 192 alin. (3) C.

proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei decizii au

declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și inculpatul I.I.,

recursul acestuia din urmă nefiind motivat.

În recursul declarat,

Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați a criticat hotărârile pronunțate pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, s-a considerat că în

mod greșit instanța de fond și instanța de apel au stabilit că încadrarea

juridică a faptei este cea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. și nu de art.

20 raportat la art. 174 în referire la art. 175 alin. (1) lit. i)) C. pen.,

practica judiciară în materie dezvoltând de-a lungul timpului mai multe

criterii a căror valorificare, în cazul infracțiunilor de omor să conducă la

delimitarea tentativei la infracțiunile respective de alte categorii de

infracțiuni (vătămare corporală sau vătămare corporală gravă).

S-a urmărit a se stabili

poziția subiectivă a inculpatului, ținându-se seama de obiectul vulnerant

folosit; zona unde s-a aplicat lovitura; intensitatea loviturii; atitudinea

autorului faptei după lovirea părții vătămate.

În cauza de față s-a

constatat că pentru lovirea părții vătămate, inculpatul a folosit un cuțit,

obiect care este apt să producă leziuni grave, prin care se pune în pericol

viața celui împotriva căruia este utilizat și chiar să conducă la decesul unei

asemenea persoane.

Periculozitatea obiectului

vulnerant folosit de către I.I. este evidențiată de abilitatea acestuia de a

afecta în mod direct și în profunzimea țesutul uman, cu consecința afectării

vaselor de sânge din zona vizată și cauzarea unui șoc hemoragic.

Este situația din prezenta

cauză în care cuțitul folosit de inculpatul I.I. împotriva lui C.G. a afectat

în profunzimea țesuturile din zona umărului stâng, cu interesare musculară și

vasculară, leziune care a cauzat o stare de șoc hemoragic și a pus în pericol

viața părții vătămate.

Referitor la zona unde a

fost aplicată lovitura, cât și intensitatea acesteia, din cuprinsul raportului

de constatare medico-legală s-a constatat că plaga tăiată produsă părții

vătămate, era de aproximativ 2 cm., abundent sângerândă și care la explorare

prezintă un traiect oblic ascendent de jos în sus și dinspre medial spre

lateral. De asemenea, în profunzime, plaga depășea diafiza humerală către

planul scapular. Mai, exact, urmărindu-se traiectul traumatic s-a constatat că

acesta era profund, oprindu-se la nivelul marginii axilare a scapulei, element

al sistemului osos aflat în partea dorsală a toracelui. În aceste împrejurări

s-a produs șocul hemoragic care s-a caracterizat în pierderea într-un timp

foarte scurt a unei cantități foarte mare de sânge, plaga afectând în

profunzimea sa, pe lângă musculatura din zonă și sistemul vascular. Aceasta a

făcut ca viața părții vătămate să fie pusă în pericol. Este evident că lovitura

a fost de intensitate mare, de vreme ce a putut afecta într-o asemenea măsură

organismul părții vătămate încât să-i pună viața în pericol. O asemenea

intensitate este aptă să probeze că inculpatul a comis fapta cel puțin cu

intenție indirectă.

În această ordine de idei,

se circumscriu și datele legate de zona vizată.

Inculpatul a lovit-o pe

partea vătămată în umărul stâng, zonă aflată în imediata apropiere a unor

organe a căror lezare prin tăiere duce, de regulă la deces. Mai mult, regiunea

vizată este puternic vascularizată și deci orice afectare a sistemului vascular

din zonă este în măsură să conducă la eliberarea într-un timp foarte scurt a

unei cantități mari de sânge și astfel să pună în pericol viața părții

vătămate.

Așa s-a întâmplat, viața

părții vătămate fiind salvată doar datorită faptului că a fost condusă în timp

util la spital, unde s-a intervenit chirurgical.

În situații similare,

practica judiciară a statuat că lovirea cu briceagul în pliul inghinal, în

apropierea abdomenului, zonă conținând organe a căror lezare prin tăiere duce,

de regulă, la moartea victimei, pune în evidență, pe plan subiectiv, intenția

de a ucide a inculpatului.

Parchetul apreciază că

pentru identitate de rațiune (zona vizată de către inculpat este similară cu

cea din speță din perspectiva legăturii membrelor inferioare cu abdomenul, este

situată în imediata apropiere a unor organe a căror lezare prin tăiere duce, de

regulă, la deces) și în cauza de față se poate reține că I.I. a comis fapta cu

intenție indirectă, în sensul că, deși nu a urmărit producerea rezultatului (punerea

în primejdie a vieții părții vătămate), a acceptat ca acesta să se producă (art.

19 pct. 1 lit. b) C. pen.).

Referitor la zona vizată și

intensitatea loviturii, instanța de fond a reținut că inculpatul a lovit

intenționat umărul părții vătămate, zonă care nu este vitală.

Parchetul consideră că

aspectele prezentate anterior sunt în măsură să conducă la concluzia că zona

afectată este o zonă de interes vital, în cazul afectării, prin lovituri cu un

obiect tăietor-înțepător, aplicate cu intensitate, așa cum este cazul în speța

de față. Dina cest punct de vedere, faptul că inculpatul a lovit-o pe partea

vătămată cu intenție cu cuțitul în zona respectivă se transformă într-un

argument ce pledează în mod evident pentru reținerea tentativei la infracțiunea

de omor calificat și nu vătămare corporală gravă.

Declarațiile făcute de către

martorii R.H.P. și A.D. sunt în mod evident subiective și au fost realizate în

deplină concordanță cu linia de apărare construită în favoarea inculpatului.

Faptul că martorii făceau

parte din grupul advers este o împrejurare irelevantă în cazul de față. Pentru

martorul R.H.P. urmările conflictului la care a participat și la care

inculpatul I.I. a fost implicat în mod activ, „s-a soldat” și cu recuperarea

datoriei pe care martorul M.B. i-o datora.

Subiectivismul celor doi

martori este relevat și de faptul că mențiunea referitoare la „lovirea

deliberată a umărului stâng” al părții vătămate a apărut abia în timpul

cercetării judecătorești, o asemenea susținere neregăsindu-se în declarațiile

date în faza de urmărire penală.

Referitor la atitudinea

inculpatului după comiterea faptei, argumentele instanțelor apar ca fiind în

contradicție cu celelalte prezentate anterior.

Astfel, s-a motivat că,

potrivit declarațiilor martorilor R.H.P. și A.D., inculpatul „a lovit în mod

deliberat umărul stâng al părții vătămate”, sugerându-se astfel o remarcabilă

stăpânire de sine, dozarea intensității loviturii și o excelentă direcționare a

acesteia, toate acestea realizate în scopuri străine celui de a suprima viața

lui C.G. Or, apare ca fiind inexplicabilă „căderea” fizică și chiar cu anumite

conotații psihice a inculpatului după săvârșirea faptei, când „ devenit alb la

față” și afirma continuu: „Ce-am făcut ?”.

În mod evident, atitudinea

inculpatului după săvârșirea faptei reprezintă o reflectare injustă a liniei de

apărare pe care acesta și-a construit-o.

În acest sens, s-a reținut

că martorii care „atestă” o asemenea atitudine a inculpatului sunt V.M. și V.A.E.

Mai exact, V.M. este tatăl lui V.A.E., aceste din urmă fiind prietenul lui I.A.,

sora inculpatului I.I. Mai mult, cei doi martori au făcut parte împreună cu I.I.

din „grupul de sprijin” al martorului M.B. la întâlnirea pe care acesta a

avut-o cu martorul R.H.P. (acesta la rândul său fiind „sprijinit” de martorul A.D.

și de partea vătămată C.G.).

De altfel, starea fizică și

psihică în care se pretinde că se afla inculpatul este incompatibilă cu și

rapiditatea cu care a părăsit locul faptei după ce a observat urmarea loviturii

aplicate părții vătămate.

Aceasta, cu atât mai mult cu

cât, după începerea cercetărilor, inculpatul s-a sustras atât de la urmărirea

penală, cât și de la cercetarea judecătorească. Participarea la această fază a

procesului penal nu este o consecință a manifestării sale de voință la procesul

penal, ci este urmarea faptului că fiind victima unei fapte cu violență (faptă

ce a determinat internarea sa în Spitalul de Urgență Sf. Apostol Andrei Galați

a fost posibilă punerea în executare a măsurii arestării preventive, dispusă de

instanță, în lipsă.

Coroborând datele legate de

obiectul vulnerant folosit, zona unde s-a aplicat lovitura, intensitatea și

urmările acesteia, precum și atitudinea inculpatului după lovirea părții

vătămate, s-a apreciat că I.I. a prevăzut rezultatul demersului său

infracțional și deși nu l-a urmărit a acceptat posibilitatea producerii lui.

Un al doilea motiv de recurs

se referă la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului.

Astfel, parchetul a arătat

că în măsura în care s-ar aprecia că fapta imputată inculpatului constituie

infracțiunea de vătămare corporală gravă, consideră că instanțele au pronunțat

hotărâri netemeinice sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate.

Instanța de fond s-a

orientat la o pedeapsă reprezentând minimul special pentru infracțiunea pe care

a reținut-o în sarcina inculpatului.

Potrivit art. 72 C. pen., la

individualizarea pedepsei se au în vedere: gradul de pericol social al faptei,

persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea

penală.

În ceea ce privește fapta

s-a constatat că inculpatul s-a implicat într-un conflict care nu-l viza

personal, s-a înarmat cu un cuțit încă declanșării acestuia în eventualitatea

participării a lovit pe partea vătămată cu intensitate, provocându-i leziuni

care i-au pus în primejdie viața, toate aceste aspecte conferind faptei un grad

de pericol social foarte ridicat.

Cu privire la persoana

inculpatului s-a constatat că fapta din prezenta cauză nu constituie o abatere

izolată de la încălcarea legii penale. Anterior comiterii prezentei infracțiuni

inculpatul a mai fost condamnat de 6 ori, ultima dată pentru săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie, care include în conținutul său și violențe.

Mai mult, după comiterea

faptei s-a ascuns în vederea sustragerii de la urmărirea penală și de la

judecată. Datorită acestui fapt s-a dispus arestarea sa în lipsă. Punerea în

executare a mandatului de arestare preventivă nu s-a datorat prezentării sale

în fața instanței de judecată, ci faptului că a fost lovit într-un conflict la

care a participat.

Perseverența infracțională a

inculpatului, atitudinea sa de sustragere de la urmărirea penală și de la

judecată coroborate cu gradul de pericol social foarte ridicat al faptei comise

sunt elemente care impuneau aplicarea unei pedepse mai mari decât minimul

prevăzut de lege.

Față de cele arătat,

parchetul, în temeiul art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen. și art. 385

15

pct. 2 lit. d) din același cod, a solicitat admiterea recursului declarat,

casarea în parte a deciziei penale nr. 170/ A din 21 iunie 2006 în ceea ce

privește respingerea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul

Galați și desființarea în parte a sentinței penale nr. 152 din 31 martie 2006 a

Tribunalului Galați în ceea ce privește încadrarea juridică a faptei,

dispoziții ce urmează a fi înlăturate, urmând ca în rejudecare să se dispună

condamnarea inculpatului I.I. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20

raportat la art. 174 C. pen., în referire la art. 175 lit. i)) C. pen., la

pedeapsa principală a închisorii și aplicarea pedepsei complementare

corespunzătoare.

La termenul de astăzi,

Înalta Curte, din oficiu a pus în discuție excepția de tardivitate a recursului

declarat de inculpat, în raport cu data declarării recursului de către acesta,

respectiv la 5 iulie 2006, iar termenul de recurs de 10 zile se împlinea la 4

iulie 2006.

Procurorul cu privire la

excepția invocată, procurorul a pus concluzii de admitere, solicitând

respingerea recursului inculpatului ca tardiv.

Apărătorul a pus concluzii

de respingere, ca nefondată a excepției invocate, apreciind că recursul

inculpatului a fost declarat în termen.

Procurorul, având cuvântul

asupra recursului declarat de parchet a invocat cazurile de casare prevăzute de

art. 385

9

pct. 17 și 14 C. proc. pen., criticând sentința instanței

de fond și decizia instanței de apel pentru că, în mod greșit s-a considerat că

încadrarea juridică a faptei săvârșite de inculpat este cea prevăzută de art. 182

alin. (2) C. pen. și nu de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 alin. (1) lit.

i) C. pen., solicitând, condamnarea inculpatului pentru săvârșirea acestei

infracțiuni.

În situația în care s-ar

aprecia că fapta inculpatului constituie infracțiunea de vătămare corporală

gravă, procurorul a solicitat majorarea cuantumului pedepsei aplicate

inculpatului, față de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., solicitând

admiterea recursului declarat de parchet, casarea în parte a sentinței și

deciziei instanței de apel, iar în rejudecare condamnarea inculpatului I.I.

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C.

pen., în referire la art. 175 lit. i)) C. pen., la pedeapsa principală a

închisorii și aplicarea pedepsei complementare corespunzătoare.

Apărătorul recurentului

inculpat a pus concluzii de respingere a recursului parchetului, ca nefondat,

apreciind că leziunile provocate nu au pus în primejdie viața victimei și că nu

se impune majorarea pedepsei aplicate inculpatului, hotărârile pronunțate de

instanțe în cauză sunt legale și temeinice.

În ceea ce privește recursul

declarat de inculpat, apărătorul acestuia a invocat cazul de casare prevăzute de

art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului,

casarea hotărârii pronunțate în cauză și reducerea pedepsei aplicată

inculpatului, prin reținerea circumstanței atenuate legale prevăzută de art. 73

lit. b) C. pen. și schimbarea modalității de executare a acesteia, în sensul

dispunerii suspendării condiționate a executării pedepsei prevăzută de art. 81 C.

pen.

Concluziile procurorului

asupra recursului declarat de inculpat, respectiv a fondului acestuia, precum

și poziția recurentului intimat inculpat din ultimul cuvânt au fost consemnate

în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursurile declarate

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și de inculpatul I.I. împotriva

deciziei instanței de apel, în raport cu motivele invocate, ce se vor analiza

prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17 și 14

C. proc. pen., referitor la recursul parchetului, iar în ceea ce privește

recursul inculpatului I.I. numai față de excepția invocată din oficiu de instanță,

Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiat recursul declarat de parchet, iar

recursul inculpatului, ca tardiv declarat pentru considerentele ce se vor arăta

pentru fiecare.

În ceea ce privește recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați:

Din analiza coroborată a

ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod corect instanța

de apel și-a însușit argumentele primei instanțe, iar la rândul ei, în baza

propriului examen în mod judicios și temeinic motivat a stabilit vinovăția

inculpatului I.I. în săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă în

stare de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 334

C. pen., referitoare la schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 20

raportat la art. 174 alin. (1) – art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. b) din același cod, de tentativă la omor calificat în

stare de recidivă postexecutorie pentru care a fost trimis în judecată

inculpatul, în raport cu situația de fapt reținută.

Înalta Curte consideră că în

cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen.,

referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului I.I.,

care în ziua de 15 mai 2005, în jurul orelor 13,00, în apropierea blocului B

din cartierul Micro, municipiul Galați, pe fondul unui conflict spontan a lovit

cu cuțitul pe care îl avea asupra sa pe partea vătămată C.G., în zona umărului

stâng, provocându-i o plagă cu interesare musculară și vasculară care i-a pus

în primejdie viața victimei, prin starea de șoc hemoragic consecutiv hemoragiei

externe și care a necesitat 14-16 zile de îngrijiri medicale de la data

producerii, dacă nu survin complicații, întrunește atât obiectiv, cât și

subiectiv conținutul incriminator al infracțiunii de vătămare corporală gravă

prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. și nu a celei de tentativă la omor

calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) – art. 175 alin.

(1) lit. i)) C. pen.

Astfel, din coroborarea

mijloacelor de probă administrate în cursul procesului, atât din faza urmăririi

penale, cât și din aceea a cercetării judecătorești, respectiv declarațiile

părții civile C.G. în care a descris împrejurările lovirii sale cu cuțitul de

către inculpat, cu declarațiile martorilor R.H.P., A.D., M.B. C., V.M., V.A.E.,

I.D. în care au relatat împrejurările la care au asistat sau de care au auzit,

cu declarația inculpatului I.I. dată în fața instanței, în care a descris

împrejurările în care a lovit-o cu cuțitul pe partea civilă C.G., cu raportul

de constatare medico-legală privind pe partea civilă cu raportul de constatare

tehnico-științifică asupra petelor de substanță brun-roșcată de pe probele puse

la dispoziție, alte înscrisuri a rezultat contribuția concretă, modalitatea de

săvârșire a faptei de către inculpatul I.I., care a acționat cu intenția de a

vătăma pe partea civilă C.G. și nu aceea de a-i suprima viața, așa încât

pericolul grav și imediat pentru viața victimei s-a concretizat din punct de

vedere subiectiv sub forma unui rezultat praeterintenționat.

În declarația dată în faza

cercetării judecătorești, inculpatul I.I. a arătat că „…în timp ce ne aflam în

locuința indicată, martorul V.M. a primit un telefon aducându-ne la cunoștință

că a vorbit cu niște cămătari. De asemenea, ni s-a adus la cunoștință faptul că

martorul M.B. împrumuta niște bani de la persoanele cu care discutase și care

ar fi fost „cămătari”. De asemenea, am aflat că acele persoane, cămătarii,

urmau să vină la locuința martorului V.M. În momentul că care persoanele

respective au ajuns în fața blocului și-au făcut cunoscută prezența printr-un

telefon, situație în care, în raport de cele precizate anterior de martorul V.M.,

gândindu-mă că acele persoane sunt periculoase am luat un cuțit din bucătărie

și la solicitarea martorului V.M. am coborât cu acesta în fața blocului.

Menționez că doar mie mi s-a adresat martorul V.M. să-l însoțesc, ceilalți doi,

respectiv martorii V.M. și M.B. rămânând în apartament. Am ajuns la

autoturismul cu care veniseră persoanele respective, trecând printr-un gang.

Arat că o persoană din autoturism, cred că A.D. a coborât din acea mașină,

împrejurare în care martorul V.M. aflându-se sub influența băuturilor alcoolice

i-a aplicat două palme. În acest context martorul A.D. a mers în dreptul

șoferului și a luat o bâtă de baseball. Atunci a coborât din autoturism și

partea vătămată C.G., de asemenea, a coborât și martorul R.H.P.

Imediat partea vătămată și

martorul V.M. au început să-și adreseze cuvinte necorespunzătoare având o

atitudine contradictorie, situație în care am intervenit între ei, partea

vătămată C.G. i-a aplicat o lovitură martorului V.M. doborându-l la pământ. În

acel moment, eu, de frică, am scos cuțitul din buzunar și i-am aplicat o

lovitură părții vătămate cu cuțitul în zona umărului. Arăt că eu eram

poziționat în partea stângă a părții vătămate atunci când am lovit-o. Imediat

după aceea și-au făcut apariția martorii V.M. și M.B., primul având asupra sa o

bară metalică, iar M. nu avea nimic asupra sa. În această împrejurare partea

vătămată și cei care o însoțeau au fugit. Eu împreună cu V.A. am fugit după acele

persoane o anumită distanță, dar la un moment dat ne-am oprit. Regret

săvârșirea faptei. Menționez că nu pot preciza la acest moment de ce nu m-am

prezentat în fața organelor de cercetare penală, de asemenea de la lucrătorii

de poliție am aflat că în momentul în care am fot condus la spital fiind la

rândul meu lovit cu cuțitul i-am comunicat doctorului alt nume decât cel real.

Sunt de acord să despăgubesc

partea vătămată cu suma cu care s-a constituit parte civilă.”

În declarația dată în faza

cercetării judecătorești, partea civilă C.G. a declarat că „…După aproximativ

10 minute de la plecarea martorului M.B., de autoturism s-a apropiat martorul V.M.

împrejurare în care eu am vrut să ies din autoturism, atunci martorul V.M. s-a

apropiat de portiera lângă care mă aflam eu și mi-a spus să rămân înăuntru.

Totodată martorul V.M. mi-a adus diverse injurii, atunci eu am forțat puțin

portiera autoturismului, am reușit că ieșim afară și imediat a început să mă

împingă cu martorul V.M.

Eu am reușit la un moment

dat să îl îndepărtez pe martor, după care lângă mine a venit nepotul meu și

mi-a spus că sunt tăiat. Atunci m-am uitat la zona brațului stâng către umăr,

văzând că îmi curge sânge. Am observat că era vorba de o înțepătură. Menționez

că pe toată perioada conflictului avută cu V.M. acesta s-a aflat în fața mea și

cred că acesta nu avea cum să mă lovească, deoarece lovitura a venit din

lateral către în spate, mai precis din partea stângă către în spate.

Momentul în care m-am uitat

și am văzut că sunt tăiat m-am uitat în spate și am văzut un băiat mic de

înălțime și brunet, precum și pe fiul lui V.M., respectiv V.M. Menționez că am

aflat la poliție că autorul infracțiunii se numește I.I., de asemenea,

precizeze că după aproximativ o lună de la data săvârșirii faptei, în timp ce

mă aflam în fața blocului A din Tiglina, a venit la mine un tânăr brunet și

scund care s-a prezentat ca fiind I.I. și m-a rugat să-l iert pentru că m-a

lovit cu cuțitul. Atunci eu i-am spus că instanța hotărăște.

Precizez că din cauza

șocului cauzat de lovitura cu cuțitul nu i-am reținut prea bine trăsăturile

acelui tânăr scund și brunet la momentul săvârșirii faptei, dar, totuși cred că

acel tânăr, de asemenea brunet și scund care și-a cerut scuze este una și

aceeași persoană cu cel pe care l-am văzut la locul faptei. La spital mi s-a

comunicat că am primit o singură lovitură cu cuțitul…”.

În declarația dată în fața

instanței, martorul V.M. a menționat că „…Imediat că partea vătămată a ieșit

din autoturism m-a lovit cu pumnul în zona obrazului stâng, doborându-mă la

pământ. Arat că eu am fost lovit destul de tare și am rămas un timp la pământ,

iar când m-am ridicat, martorul R.H.P., partea vătămată și cealaltă persoană

care era cu ei fugiseră, probabil fiind urmăriți și de fiul meu, care l-am

văzut că s-a întors înapoi.

Imediat ce m-am întors de la

portiera autoturismului l-am văzut pe inculpatul I.I. la aproximativ un metru

și jumătate de autoturism care mi s-a adresat „Văleu ce prostie am făcut.”

Atunci eu l-am întrebat pe inculpatul I.I. ce s-a întâmplat, cât timp eu fost

la pământ, inculpatul I.I. mi-a răspuns „Te-am văzut căzut la pământ și atunci

am dat cu cuțitul, întrucât m-am speriat”.

În declarația dată în

aceeași fază a cercetării judecătorești, martorul V.A.E. a arătat că „… În

timpul deplasării mele nu am realizat la acel moment dacă și I.I. era și el în

acel loc, atunci doi dintre ci trei care îl înconjuraseră pe tatăl meu au

fugit, eu luându-mă după ei”.

În timp ce alergam către cei

doi în spatele meu venit al treilea cu o bâtă de baseball și a încercat să mă

lovească, dar eu m-am ferit și am revenit la locul unde se afla tatăl meu, când

am ajuns la tatăl meu l-am văzut și pe inculpatul I.I. care era alb la față și

spunea „Auleu ce am făcut”. L-am văzut care era situația lui nu l-am întrebat

ce a făcut și nu am auzit cea vorbit el cu tatăl meu. Ajungând acasă, tatăl meu

mi-a spus că a vorbit cu R.H.P. și că i-a spus că partea vătămată se află la

spital datorită loviturii de cuțit pe care a primit-o. Atunci eu am realizat că

inculpatul I.I. a lovit partea vătămată…”

În declarația dată în cursul

cercetării judecătorești, martorul R.H.P. a relatat că „…Am văzut că din cei 4

martori, V.M. avea în mână o rangă, iar inculpatul I.I. avea în mână un cuțit.

Martorul V.M. a deschis ușa din dreapta de la autoturismul meu, l-a tras afară

pe C.G. împingându-se reciproc. La un moment dat C.G. a reușit să se

îndepărteze de către V.M., împrejurare în care inculpatul I.I. s-a apropiat de

partea vătămată și a lovit-o cu cuțitul în zona umărului stâng. Atunci eu

împreună cu prietenul meu A.D. și cu partea vătămată ne-am retras fiind

urmăriți de către agresori … În timp ce noi ne îndepărtam de agresori, partea

vătămată probabil din cauza faptului că a pierdut sânge, a căzut la pământ, am

oprit o mașină și l-am condus la spitalul județean. Când am ajuns la spital

partea vătămată deja era inconștientă…”.

În raportul de constatare

medico-legală privind pe partea civilă C.G. la descrierea intervenției

chirurgicale se menționează că „Incizia centrată de plaga traumatică

perpendiculară pe jumătatea acesteia în lungul firelor mușchiului deltoid,

urmărind îndeaproape traiectul traumatic constată un traiect profund care se

oprește la nivelul marginii axilare a scapulei. Se identifică plaga vasculară

situată la nivelul pachetului circumflex. Se ligaturează. Se controlează în

continuare hemostaza întregului traiect și se închide din aproape în aproape

întregul traiect fistulos.”

În concluziile aceluiași

raport de constatare medico-legală privind pe partea civilă C.G. se arată că:

„1. Numitul C.G. prezintă

plagă înțepat-tăiată umăr stâng cu interesare musculară și vasculară modificată

chirurgical, ce a putut fi produsă prin lovire cu obiect

înțepător-tăietor-cuțit.

15 mai 2005.

interesare musculară și vasculară i-a pus în primejdie viața victimei prin

starea de șoc hemoragic consecutiv hemoragiei externe.

traiectul plăgii înțepat-tăiate se poate aprecia că în momentul lovirii victima

și agresorul se aflau față în față, direcția de lovire fiind de la stânga la

dreapta, de jos în sus și dinainte înapoi.

(paisprezece-șaisprezece) zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, de la

data producerii, dacă nu survin complicații.

delto-pectorală stânga posibil produsă prin comprimare cu corp semidur alungit,

în cadrul hemostazei provizorii, fără a se putea exclude nici producerea sa

prin fuzare de la nivelul plăgii înțepat-tăiate.

sângele victimei aparține grupei A II, Rh pozitiv. 8. Din buletinul de analiză nr.

1358 din 16 mai 2005 al Laboratorului din Toxicologie din cadrul S.M.L. – Galați

rezultă în sângele recoltat e la victimă la internarea în spital 15 mai 2005,

ora 13,10 – nu s-a pus în evidență alcool.”.

Înalta Curte nu poate reține

critica parchetului referitoare la greșita încadrare a faptei dată de către

instanțe, ca urmare a schimbării încadrării juridice în infracțiunea de

vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen, din

infracțiunea de tentativă la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20

C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) – art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.,

deoarece din modalitatea concretă în care inculpatul I.I. a acționat, respectiv

cu un cuțit, instrument înțepător-tăietor apt de a produce moartea, aplicând o

singură lovitură, cu o intensitate relativ mare, dar într-o zonă care nu este

vitală, aceea a umărului, chiar dacă este bogat vascularizată, lovitura

aplicată neatingând niciunul din organele vitale, punându-i viața în primejdie,

a fost evidențiată intenția acestuia, în sensul că nu a urmărit și nici nu a

acceptat posibilitatea producerii suprimării viații victimei, ci dimpotrivă de

a aplana conflictul, ce a avut drept consecință vătămarea părții civile C.G., în

condițiile arătate, astfel că sub aspect subiectiv, pericolul grav și imediat

pentru viața victimei constituie o consecință praeterintenționată.

Circumstanțele ulterioare

săvârșirii faptei, respectiv afirmațiile făcute cu privire ceea ce a săvârșit,

sustragerea de la urmărirea penală reflectă faptul că inculpatul a

conștientizat că a săvârșit o infracțiune gravă, prin consecința produsă, dar

nicidecum că ar fi avut intenția directă sau indirectă de a suprima viața

victimei, acțiunea sa fiind îndreptată numai în sensul stingerii conflictului,

chiar cu consecința vătămării părții civile, pe fondul ansamblului

circumstanțelor în care a avut loc incidentul, împrejurare menționată expres de

către inculpat.

Mai mult, prin raportul de

constatare medico-legală s-a precizat în mod concret felul plăgii, locul unde a

fost produsă, mecanismul producerii acesteia, data la care ar fi avut loc,

cauza și împrejurarea că viața victimei a fost pusă în primejdie, nefiind

făcută nicio mențiune expresă că locul vizat se află în apropierea unui organ

vital, așa încât acest mijloc de probă nu poate conduce la susținerea că

intenția inculpatului ar fi fost aceea de suprima viața părții civile, ci

dimpotrivă evidențiază că intenția inculpatului a fost de aplanare a

incidentului ivit între părți, chiar în modalitatea vătămării părții civile.

În raport cu cele menționate,

Înalta Curte apreciază că în mod corect ambele instanțe au stabilit încadrarea

juridică a faptei comisă de inculpatul I.I., în aceea de vătămare corporală

gravă și nu de tentativă la omor calificat, printr-o evaluare temeinică a

împrejurărilor în care s-a săvârșit fapta, ce au fost evidențiate de ansamblul

mijloacelor de probă administrate și care susțin, atât obiectiv, cât și

subiectiv conținutul incriminator al infracțiunii de vătămare corporală gravă,

nefiind incident cazul de casare invocat de către parchet, respectiv art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen.

Înalta Curte consideră,

însă, că este fondată cea de-a doua critică formulată de parchet cu privire la

greșita individualizare a pedepsei aplicată inculpatului I.I., printr-o

insuficientă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C.

pen.

Astfel, nu s-a avut în

vedere gradul de pericol social în concret ridicat al faptei comise, agravat de

circumstanțele reale deja arătate, de circumstanțele personale ale inculpatului

I.I., care s-a sustras urmăririi penale, dispunându-se arestarea sa în lipsă și

ulterior arestat preventiv, este recidivist postexectoriu, anterior fiind

condamnat în perioada 2000 - 2003 pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de

furt calificat și tâlhărie, ultima dată prin sentința penală nr. 307 din 07

iunie 2004 a Tribunalului Galați, la o pedeapsă rezultantă de 2 ani și 8 luni

închisoare, fiind arestat preventiv la data de 04 decembrie 2001 și liberat

condiționat la 06 iulie 2004, având un rest neexecutat de 28 zile, fapta ce

face obiectul cauzei de față fiind săvârșită în intervalul de timp între data

liberării condiționare și data împlinirii termenului de prescripție a

executării pedepsei, așa cum rezultă din fișele de cazier, aflate la dosar

parchet și 125-126 dosar tribunal, dovedind perseverență infracțională, a

recunoscut săvârșirea faptei în condițiile menționate, este fără ocupație.

Înalta Curte apreciază că

pedeapsa aplicată de către instanța de fond inculpatului I.I. și menținută în

apel de 3 ani închisoare, cu executare în regim de detenție nu poate să conducă

la realizarea scopurilor pedepsei prevăzute în art. 52 C. pen., așa încât

critica parchetului este fondată sub acest aspect, fiind incident cazul de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Astfel, Înalta Curte, reevaluând

în mod plural, în contextul cauzei criteriile specifice individualizării

judiciare a pedepselor, respectiv gradul de pericol social efectiv al faptei

comise, circumstanțele reale și personale ale inculpatului I.I., deja precizate,

consideră că pedeapsa închisorii în cuantumul mediu, în raport cu limitele

legale ale infracțiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin.

(2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) din același cod, respectiv de 5 ani

închisoare, prin privare de libertate este singura în măsură să atingă

finalitățile pedepsei, respectiv scopurile educativ, dar și de ex