ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 573/2007

Asupra recursului de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința

civilă nr. 606 din 3 noiembrie 2005, pronunțată de Tribunalul

Bistrița-Năsăud, s-a admis acțiunea civilă

formulată de reclamanta B.M.K. în contradictoriu cu pârâta C.C.

Viișoara și în consecință s-a dispus anularea deciziei nr.

88 din 2 august 2004 emisă de pârâtă, s-a restituit în natură

construcțiile: magazin mixt S., compus din 5 încăperi, 2 beciuri, un

șopron și terenul aferent în suprafață de 264,4 mp,

înscrise în C.F. Sigmir, nr. top 185.

A fost obligată pârâta

să trimită notificarea formulată de reclamantă,

Primăriei municipiului Bistrița în vederea soluționării

pretențiilor referitoare la anexele gospodărești demolate,

înscrise în aceeași carte funciară.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut în

esență, că imobilele în litigiu au constituit proprietatea

bunicilor paterni ai reclamantei, K.M. și M.K., având dreptul de

proprietate înscris în C.F. sub B 1-2.

În baza Legii nr. 187/1945

pentru înfăptuirea Reformei Agrare, imobilele au trecut în proprietatea Statului

Român, cu titlu de expropriere, fără plata unor despăgubiri,

schimbarea tipului proprietății și a titularului ei s-a operat

în C.F. sub B 3, la data de 20 aprilie 1961.

Cererea de restituire în

natură a imobilului în litigiu a fost respinsă prin decizia nr. 88

din 2 august 2004, întrucât pârâta a cumpărat edificiul de la stat în anul

1990, că a construit în anul 1971 pe vechiul amplasament actuala

construcție, iar cea veche nu mai există.

Din punctul de vedere al

existenței sau inexistenței construcțiilor vechi, în cauză

s-a administrat un probatoriu testimonial și o expertiză

tehnică, din care a rezultat că imobilul în litigiu este cel vechi

și nu reprezintă un imobil nou, în sensul prevederilor art.18 lit. c)

din Legea nr. 10/2001, în raport cu cel preluat.

Prin Legea nr. 247/2005,

art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 a fost abrogat, însă în art. 19

alin. (1) reglementează cazul în care măsurile reparatorii se

stabilesc în echivalent în situația transformării clădirilor

trecute în proprietatea statului, adică cele cărora le-au fost

adăugate pe orizontală și/sau verticală, în raport cu forma

inițială, noi corpuri a căror arie desfășurată

însumează peste 100 % din aria desfășurată inițial.

Aceste cerințe legale

nu sunt îndeplinite în speță.

Împotriva acestei

sentințe, pârâta C.C. Viișoara a declarat apel, susținând

că este nelegală și netemeinică, sub aspectul restituirii

în natură a imobilului, fiind incidente dispozițiile art. 10 alin.

(1) și (2), art. 11 alin. (3), art. 18 lit. b) și art. 32 din Legea

nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.

A mai susținut că

nu are calitatea de unitate deținătoare a construcției vechi

preluată de stat, iar pe de altă parte a dobândit în proprietate

imobilul, prin transfer de la fostul I.J.G.C.L. Bistrița, conform

procesului-verbal nr. 14824 din 3 decembrie 1990.

Curtea de Apel Cluj,

secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru

minori și familie, prin decizia nr. 118/A din 10 aprilie 2006, a respins

ca nefondat apelul declarat de pârâta C.C. Viișoara.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a reținut, în esență, următoarele:

Din concluziile raportului

de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert ing. B.V.

reiese că imobilul construcție situat în Sigmir are vechile

fundații din piatră ce aparțin casei vechi ridicată în

1910, construcția veche fiind demolată iar în locul ei a fost

construită o nouă clădire.

Că, anul demolării

a fost 1970, deoarece pe una din scările de acces este inscripționat

în tencuială data de 21 septembrie 1971 și numele meșterului

constructor, S.M.

Instanța de apel a

apreciat că aceste concluzii, corect au fost înlăturate de

instanța de fond întrucât nu se coroborează cu declarațiile

martorilor T.M., D.N., C.V. și H.D., care au arătat că imobilul

în litigiu a suferit de-a lungul timpului doar lucrări de întreținere

pe care le face orice om bun gospodar.

A mai reținut că,

aceeași stare de fapt a rezultat și din depozițiile martorilor

T.I., S.P. propuși de pârâtă, P.V. și C.A., propuși de

reclamanta-intimată, audiați în apel.

Împotriva deciziei

menționate a declarat recurs pârâta C.C. Viișoara, invocând

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând în esență

următoarele:

- potrivit raportului de

expertiză efectuat în cauză, imobilul are destinația de magazin

mixt sătesc, că în prezent construcția existentă are

vechile fundații de piatră ce aparțin casei pusă în

funcțiune în anul 1910, însă în timp construcția a fost

demolată până la fundații și în locul ei a fost

edificată o construcție nouă din zidărie de

cărămidă;

- argumentele aduse de

martorii audiați și reținute de cele două instanțe

sunt lipsite de relevanță, atâta timp cât din raportul de

expertiză tehnică judiciară rezultă o altă stare de

fapt, imobilul în litigiu fiind unul nou;

- față de faptul

că imobilul a fost preluat prin expropriere și că în prezent

vechea construcție nu mai există, sunt incidente dispozițiile

art. 10 alin. (1) teza finală și alin. (2), art. 11 alin. (3), art.

18 lit. b) și art. 32 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată

prin Legea nr. 247/2005;

- imobilul în litigiu a fost

proprietatea Statului Român, dat în administrarea fostului I.J.G.C.L.

Bistrița, iar aceasta din urmă l-a înstrăinat în favoarea

recurentei în schimbul contravalorii imobilului, astfel că restituirea în

natură nu este posibilă.

Recursul nu este întemeiat.

Deși recurenta

invocă în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în fapt

reiterează cererea din apel, cu privire la modalitatea în care

instanța de fond și cea de apel au apreciat probele administrate,

respectiva expertiză tehnică și declarațiile martorilor

audiați de către cele două instanțe.

Sub acest aspect, criticile

formulate de recurentă nu pot fi încadrate în nici unul dintre motivele de

recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Nefondată este și

critica vizând incidența în cauză a dispozițiilor art. 10 alin.

(1) și (2), art. 11 alin. (3) și art. 18 lit. b) din Legea nr.

10/2001, astfel cum a fost modificată, dispoziții în raport de care

restituirea în natură a imobilului nu ar fi posibilă.

Pentru aceste considerente,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârâta C.C.

Viișoara va fi respins ca nefondat.

Ca parte căzută în

pretenții, potrivit art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată

să plătească intimatei B.M.K. suma de 1700 lei cheltuieli de

judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

pârâta C.C. Viișoara împotriva deciziei nr. 118/A din 10 aprilie 2006

pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de

muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

Obligă pe recurenta C.C.

Viișoara să plătească intimatei B.M.K. 1700 lei cheltuieli

de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 ianuarie 2007.