ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 530/2015

Decizia nr. 530/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, la data de 05 iunie 2012 reclamantul A. Moinești, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea hotărârii arbitrale pronunțată în data de 28 aprilie 2011 de B. din cadrul C. în urma soluționării cererii de arbitrare formulată de A. Moinești împotriva paratei, D. Bacău.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că, prin cererea de arbitrare formulata, a solicitat obligarea paratei la recunoașterea si decontarea serviciilor medicale realizate de reclamant în luna decembrie 2010 în sumă de 1.843.211,38 lei, în baza Contractului de Furnizare de servicii medicale spitalicești nr. 166, care stipulează drepturi și obligații pentru ambele părți semnatare.

S-a arătat că prin hotărârea pronunțata, B. a respins cererea de arbitrare formulata de A. Moinești, argumentând că pârâta a decontat reclamantei servicii medicale spitalicești în limita contractului, în care erau stipulate condițiile decontării serviciilor.

S-a precizat ca și la contractele anterioare aferente anilor 2008, 2009 si la contractul de furnizare de servicii spitalicești aferent anului 2010 încheiat cu D. Bacău, sumele contractate au fost suplimentate, iar aceste modificări au făcut obiectul unor acte adiționale, aceasta modalitate fiind prevăzuta și în lege.

A considerat ca hotărârea pronunțata este ilegala întrucât încalcă dispozițiile art. 6 din H.G. nr. 262/2010 și că nu s-a ținut cont de dispozițiile art. 17 din anexa 17 a Ordinul ministrului Sănătății nr. 265/408/2010.

A mai susținut reclamanta că a respectat prevederile legale, solicitând plata acestor servicii medicale efectuate în luna decembrie în baza facturii emise si a documentelor justificative, iar valoarea acestora nu a depășit 5% din media lunara a primelor 11 luni a anului precedent, astfel că și D. Bacău este obligata să pună în aplicare prevederile H.G. nr. 262/2010 și a Ordinului 265/408/2010.

S-a solicitat admiterea cererii și anularea hotărârii pronunțata de B., iar pe fond, admiterea acțiunii, în sensul obligării D. Bacău la plata sumei de 1.843.211,38 lei, reprezentând servicii medicale realizate de A. Moinești in luna decembrie 2010 și validate de E.

În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 364, 365, 366, 342 din C. proc. civ., art. 6 alin. (3) și (4) din H.G. nr. 262/2010 pentru aprobarea Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2010 si art. 17 anexa 17 din Ordinul nr. 265/408/2010 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări socialei de sănătate pentru anul 2010.

Pârâta, D. Bacău a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii reclamantei ca fiind inadmisibilă, arătând în esență că motivele pentru care se poate formula o contestație in anulare sunt prevăzute expres si limitativ în, art. 40 din Decizia președintelui C. nr. 98/2004 pentru aprobarea Regulamentului privind activitatea arbitrilor din B. pentru soluționarea litigiilor dintre furnizorii de servicii medicale si casele de asigurări de sănătate și art. 364 din C. proc. civ.

Hotărârea instanței de fond;

Prin sentința nr. 5445 din 2 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis contestația formulată de reclamantul A. Moinești în contradictoriu cu pârâta D. Bacău; s-a anulat hotărârea arbitrară nr. 11 din 28 aprilie 2011 a B. din cadrul C.; s-a admis în parte acțiunea. A fost obligată pârâta să procedeze la contractarea și decontarea serviciilor medicale realizate în luna decembrie 2010 de către reclamantă, care se încadrează în prevederile art. 6 alin. (3) și (4) din Contractul cadru. S-a respins capătul 1 și 3 de cerere ca rămase fără obiect.

A reținut prima instanță sub aspectul situației de fapt, că intre părți s-a încheiat Contractul de furnizare de servicii medicale spitalicești, la data de 30 aprilie 2010 care stipulează drepturi și obligații pentru ambele părți semnatare, în baza prevederilor căruia s-au desfășurat relații contractuale până la data de 31 decembrie 2010.

Totodată s-a reținut că valoarea contractului pentru asistență spitaliceasca din trim. IV 2010 nu a fost asigurata decât in proporție de 58,11% din necesarul fondurilor pentru asigurarea serviciilor medicale, raportându-se la media lunilor anterioare și că în lunile octombrie, noiembrie 2010 s-a remarcat o creștere a adresabilității, argumentat de prestarea serviciilor medicale către asigurații, care provin din alte județe, cat și din zone care nu sunt deservite în mod curent de A. Moinești, luându-se decizia de creștere a numărului de internări, după epuizarea posibilității de înscriere pe listele de așteptare, ținând cont că majoritatea cazurilor prezentate au fost urgente.

S-a constatat că această situație de fapt nu a fost contestată de C., cu ocazia întâlnirii de mediere din data de 01 martie 2011, însă că urmare a întâlnirii de mediere s-a stabilit continuarea procedurii de arbitraj, pentru neplata serviciilor medicale pentru decembrie 2010, iar referitor la trim. I 2011, părțile au precizat că, deși există divergențe referitoare la decontarea serviciilor medicale furnizate în luna decembrie 2010 și implicit la stabilirea valorii actului adițional de angajare a sumelor pentru trim. I 2011, la data de 28 februarie 2011, s-a încheiat actul adițional pentru angajarea sumelor pentru trim. I 2011.

S-a arătat in sentința atacată că reclamanta a susținut că serviciile medicale realizate în luna decembrie se încadrează in prevederile art. 6 alin. (3) și (4) din H.G. nr 262/2010 pentru aprobarea Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2010, astfel încât suma necontractata de 1.843.211,38 lei pentru serviciile medicale efectuate în luna decembrie a anului precedent, pentru care documentele justificative nu au fost înregistrate pe cheltuiala anului precedent, sunt considerate angajamente legale ale anului în curs și se înregistrează atât la plăți, cât și la cheltuieli în anul curent din creditele bugetare aprobate.

Totodată, s-a luat act că pârâta a susținut că condiția stabilita de legiuitor pentru contractarea si decontarea de servicii medicale efectuate în luna decembrie a anului precedent, pentru a putea fi considerate angajamente legale ale anului în curs si pentru a fi înregistrate atât la plăți, cât și la cheltuieli în anul curent, este aceea ca acestea nu pot depăși creditele de angajament și creditele bugetare aprobate, ori fata de fila de buget transmisa de C. către D. Bacău, aceasta condiție nu este îndeplinită, fiind invocate prevederile art. 6 din H.G. nr. 262/2010, pentru aprobarea Contractului cadru.

Or, în contextul în care, contractul încheiat între părți este un contract administrativ, de furnizare de servicii medicale spitalicești și nu un contract comercial, iar depășirea valorilor stabilite nu poate fi controlată și acordarea de servicii medicală sistată la o dată stabilită de una din părțile contractuale, s-a apreciat că devin aplicabile dispozițiile art. 6 alin. (3) și (4) din H.G. nr. 262/2010, care reprezintă temeiul legal pentru finanțarea depășirilor valorilor stabilite, pentru serviciile medicale prestate, care au condus la depășirea sumelor contractate.

In condițiile in care reclamantul nu putea refuza prestarea de servicii medicale pacienților care s-au adresat A. Moinești, în acea perioadă în număr mare cu consecința depășirii plafonului alocat, acestuia trebuiau să se aplice dispozițiile invocate, lucru care de altfel s-a realizat, însă nu ca o recunoaștere a pretențiilor spitalului.

Deși pârâta a invocat prevederea inserata de legiuitor la art. 13 al contractului, care ar justifica refuzul exprimat, s-a constatat că serviciile medicale nu au fost prestate peste prevederile contractuale, nefăcându-se dovada că serviciile medicale prestate de spital au fost nelegal acordate, fiind doar depășit plafonul alocat pentru trim. IV a anului 2010, în luna decembrie.

Totodată, a arătat judecătorul fondului că reclamantul nu avea cum să anticipeze afluxul de pacienți din perioada decembrie 2010.

S-a arătat în sentința recurată că încheierea actului adițional este o obligație a C. potrivit art. 6 din H.G. nr. 262/2010, pentru angajarea sumelor, lucru care de altfel s-a și întâmplat, și că pârâta nu are nici un motiv să nu recunoască prestarea serviciilor medicale de către reclamant, în luna decembrie 2010, care, din cauza numărului mare de pacienți au fost de natură să depășească plafonul alocat inițial.

A apreciat Curtea de apel că, în mod corect a susținut reclamantul că, prin contractarea în anul 2010 a unui număr de 16.924 cazuri externare DRG, 422 cronici, 7.167 spitalizări de zi, s-a limitat dreptul pacienților de a avea acces la servicii medicale de calitate și totodată s-au adus grave prejudicii întregii activități medicale a spitalului.

S-a arătat că la data contractării nu s-au avut în vedere realitățile statistice, astfel încât depășirea numărului de pacienți a reprezentat un risc asumat, ce trebuia acoperit, în condițiile art. 6 alin. (3) și (4) din H.G. nr. 262/2010.

Față de aceste considerente, Curtea de apel a admis contestația, a anulat Hotărârea arbitrară nr. 11 din 28 aprilie 2011 a B. din cadrul C. și pe fond a admis în parte acțiunea in sensul obligării pârâtei să procedeze la contractarea și decontarea serviciilor medicale realizate în luna decembrie 2010 de către reclamantă, care se încadrează în prevederile art. 6 alin. (3) și (4) din Contractul cadru.

De asemenea, au fost respins capetele 1 și 3 de cerere, prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la încheierea actului adițional pe trimestrul I 2011 și la deblocarea situației, așa cum s-a arătat în considerentele hotărârii, ca rămase fără obiect.

Recursul;

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta D. Bacău, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în esență pentru următoarele motive:

- Instanța a interpretat in mod greșit atât apărările si dovezile invocate de instituția recurentă cat si textele de lege aplicabile in situația de fapt care face obiectul acestui dosar.

În mod greșit instanța de fond nu a ținut cont de faptul că, condiția stabilita de legiuitor pentru contractarea si decontarea de servicii medicale efectuate în luna decembrie 2010, pentru a putea fi considerate angajamente legale ale anului în curs si pentru a fi înregistrate atât la plăți, cât și la cheltuieli în anul curent, este aceea ca acestea nu pot depăși creditele de angajament și creditele bugetare aprobate, ori fata de fila de buget transmisa de C. instituției recurente, aceasta condiție nu este îndeplinită.

Instanța de fond a ignorat prevederea inserată de legiuitor la art. 13 al contractului de servicii medicale încheiat între A. Moinești și D. Bacău care justifica de asemenea refuzul exprimat de instituția recurentă precum și solicitarea de respingere a cererii ca fiind o solicitare nelegală și netemeinică.

- În ce privește susținerea instanței de fond cu privire la contractul de furnizare de servicii medicale spitalicești, se constată faptul că în conformitate cu prevederile H.G. nr. 262/2010, art. 6 alin. l „Raporturile dintre furnizorii de servicii medicale medicamente, dispozitive medicale, inclusiv furnizorii prin care se derulează programele naționale de sănătate și casele de asigurări de sănătate, respectiv C., sunt raporturi juridice civile”

Procedura în fața instanței de recurs;

Reclamantul - intimat A. Moinești a formulat întâmpinare la cererea de recurs, solicitând respingerea acesteia ca nefondată și menținerea sentinței de fond ca legală și temeinică.

Considerentele și soluția instanței de recurs;

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că în cauză sunt incidente prevederile art. 304 pct. 3 C. proc. civ. privind soluționarea cauzei de către o instanță necompetentă material și urmează a se pronunța cu prioritate asupra acestui motiv invocat din oficiu.

Se constată astfel că, reclamantul A. Moinești a solicitat prin cererea de chemare în judecată anularea hotărârii arbitrale nr. 11 pronunțată în data de 28 aprilie 2011 de B. din cadrul C., cererea fiind întemeiată în drept pe dispozițiile art. 6 alin. (3) și (4) din H.G. nr. 262/2010 pentru aprobarea Contractului Cadru privind condițiile acordării asistenței medicale pentru anul 2010 și art. 17 din anexa 17 la Ordinul nr. 265/408/2010 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2010.

Aceste prevederi legale stau la baza contractului de furnizare de servicii medicale spitalicești încheiat între D. Bacău și A. Moinești din 30 aprilie 2010.

În conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 262/2010 „Raporturile dintre furnizorii de servicii medicale, medicamente, dispozitive medicale, inclusiv furnizorii prin care se derulează programele naționale de sănătate și casele de asigurări de sănătate, respectiv C., sunt raporturi juridice civile”.

Instanța de fond în mod greșit a soluționat acțiunea cu încălcarea competenței materiale a Secției civile a judecătoriei competente.

Judecătorul fondului nu poate trece peste norma legală imperativă privind natura raporturilor dintre furnizorii de servicii medicale și C., așa cum rezultă din art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 262/2010 arătat mai sus, altfel s-ar depăși atribuțiile puterii judecătorești.

Procedând altfel, sentința pronunțată de instanța de fond este dată cu încălcarea normelor imperative privind competența materială, iar sentința va fi casată în consecință.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs;

În conformitate cu prevederile art. 304 pct. 3 raportat la art. 312 alin. (5) se va admite recursul, se va casa sentința recurată și trimite cauza spre competentă soluționare la Judecătoria Moinești, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de D. Bacău împotriva sentinței nr. 5445 din 2 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Moinești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 februarie 2015.