ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1879/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea

de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru

cauze de contencios administrativ și fiscal, reclamanta G.A. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea, anularea hotărârii nr.

5182 din 30 septembrie 2005 și în consecință, obligarea acesteia, la acordarea

drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 26 ianuarie 1943 -

6 martie 1945, începând cu data de 1 septembrie 2004, fiind născută în perioada

de refugiu a părinților săi.

În susținerea acțiunii, reclamanta a

depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă,

declarațiile autentificate ale unor martori, care atestă că familia acesteia a

fost strămutată, suferind persecuții etnice, ca urmare a schimbului de

populație ce a avut loc în 1940, în baza Tratatului de la Craiova, dintre

România și Bulgaria.

Pârâta, prin întâmpinare, a

solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 431/CA din 15

decembrie 2005, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, a admis

acțiunea, a dispus anularea hotărârii nr. 5182 din 30 septembrie 2005, emisă de

pârâtă și a obligat-o să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii

nr. 189/2000.

Pentru a adopta această soluție,

instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta a dovedit, prin probele

administrate, că s-a născut la 29 aprilie 1944, în localitatea Eschibaba,

județul Tulcea, unde părinții săi au fost refugiați.

Împotriva hotărârii instanței de

fond a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea, considerând-o

nelegală și netemeinică, arătând că în mod greșit s-a stabilit calitatea de

refugiată, reclamantei, aceasta nefiind născută când a avut loc schimbul de

populație între Bulgaria și România, deci nu poate beneficia de prevederile

Legii nr. 189/2000.

Examinând cauza și sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că

recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr.

105/1999, privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către

regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la

6 martie 1945, din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare,

de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care,

în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a

fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului de lege

menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care,

din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face

nici o diferențiere de tratament între persoanele care au fost efectiv

strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să

trăiască în refugiu.

Prin urmare, legiuitorul a urmărit

ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au

avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în

această categorie intrând, în mod implicit, și copiii născuți în perioada

refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație, cu cea a părinților

refugiați, al căror statut l-au dobândit.

Cum, în cauză, s-a făcut dovada și

este de necontestat faptul că reclamanta s-a născut în perioada refugiului

părinților săi, în mod corect a reținut instanța de fond că aceasta, începând

cu data nașterii sale, 29 aprilie 1944, a împărtășit situația părinților

refugiați, suportând consecințele morale și materiale ale refugiului care,

implicit, s-au răsfrânt și asupra sa.

În consecință, pentru considerentele

arătate și în conformitate cu art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca

nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Tulcea împotriva sentinței civile nr. 431/CA din 15

decembrie 2005 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 24 mai 2006.