ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1811/2016

Decizia nr. 1811/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 182/CA/2014 din 13 octombrie 2014 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea reclamantei A. formulată în contradictoriu cu pârâtul B, prin care a solicitat anularea în parte a procesului-verbal din 26 iunie 2013 de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivelor convergență, proces-verbal încheiat de către B., privind proiectul POSDRU/81/3.2/S/49706, cu titlul "Rețea de sprijinire a formării profesionale în domeniul managementului sanitar, managementul calității și TIC al personalului ocupat în domeniul medical - RUXMED" implementat de A., cod SMIS 29333. 3, anularea notei de debit din 26 iunie 2013, emise ca urmare a procesului-verbal din 26 iunie 2013; anularea răspunsului la contestație din 19 august 2013, prin care B. respinge contestația reclamantei; obligarea pârâtului la repararea prejudiciului în sumă de 504.523,93 lei, reprezentând suma reținută cu titlu de debit; obligarea pârâtului la plata dobânzii fiscale calculate pentru fiecare zi de întârziere, de la data reținerii sumei respective din cererea de rambursare nr. 7, anume 30 septembrie 2013 până la data plății efective; la repararea prejudiciului în suma de 121.085 lei reprezentând TVA virată de către A. în data de 7 octombrie 2013 în baza titlului executoriu din 30 septembrie 2013; la plata dobânzii fiscale pentru fiecare zi de întârziere, de la data virării sumei de TVA, anume 7 octombrie 2013 până la data plății efective; la plata de daune morale în valoare de 1 (un) leu cauzat prin modul abuziv în care a emis actele administrative a căror anulare se solicită și la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv cele ocazionate de realizarea procedurii prealabile.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta A., criticând ca nelegală și netemeinică hotărârea atacată și solicitând admiterea recursului, casarea în întregime a hotărârii atacate și, pe cale de consecință, admiterea cererii introductive.

Recurenta a arătat că sentința atacată a fost dată cu aplicarea greșită a principiului securității juridice, precum și a principiului încrederii legitime. S-a susținut că sentința atacată a fost dată cu ignorarea art. 45 din O.U.G. nr. 66/2011.

A susținut recurenta reclamantă că instanța de fond a dat o interpretare greșită principiului securității juridice, cât timp intimatul B. avea obligația de a informa și consilia beneficiarul, iar contractul de comodat încheiat de A. nu a reprezentat o noutate pentru B., în condițiile în care au existat vizite de monitorizare la vechiul sediu, dar și la noul sediu, după finalizarea lucrărilor de amenajare. Tot în cererea de recurs a menționat A. că existența sau inexistența unui management financiar riguros a putut fi verificată și anterior pretinsei descoperiri a contractului de comodat.

A mai arătat recurenta că sentința atacată este nelegală și pentru că a fost dată cu ignorarea normelor de drept material, invocând dispozițiile art. 45 din O.U.G. nr. 66/2011, potrivit cărora "în cazul în care existența creanței bugetare depinde de existența unei fapte penale și a fost sesizat DLAF, autoritățile competente suspendă de drept emiterea titlului de creanță până la obținerea deciziei definitive și irevocabile a instanței privind caracterul penal sau nu al faptei incriminate și dispune aplicarea de măsuri asigurătorii."Această critică a recurentei se referă la faptul că, după sesizarea DLAF prin adresa din 23 iulie 2013 și sesizarea DNA, prin adresa din 23 iulie 2013, B. nu putea emite titlul de creanță, fiind suspendată exercitarea acestei atribuții până la obținerea definitivă a unei decizii din partea instanței penale.

Legal citat, B. a formulat întâmpinare (dosar) prin care a solicitat respingerea recursului declarat de A. ca nefondat, arătând că recurenta, fără a face o analiză a argumentelor avute în vedere de prima instanță în analiza cererii de chemare în judecată, a procedat la o reluare a aspectelor pe care și-a fundamentat reclamanta acțiunea judiciară.

A susținut intimatul că beneficiarul unui proiect derulat cu sprijin nerambursabil este cel responsabil de implementarea respectivului proiect în condițiile contractului, iar în cauza de față nu s-au prevăzut în contract cheltuieli pentru construirea unui nou sediu, ci doar cheltuieli de amenajare spațiu pentru birouri, vizitele de monitorizare a proiectului având loc la sediul inițial indicat în proiect.

Intimatul a învederat instanței de control judiciar că recurenta reclamantă a avut cunoștință despre situațiile definite ca nereguli și despre regimul conflictului de interese, iar contractul de comodat în discuție este, în realitate, în opinia organului de control, un contract atipic de locațiune de lucrări, care nu a fost depus la momentul semnării contractului de finanțare sau ulterior, la momentul solicitării fondurilor pentru imobilul din strada (...).

În contraargument la critica recurentei reclamante privind ignorarea de către prima instanță a prevederilor art. 45 din O.U.G. nr. 66/2011, intimatul B. a arătat că acest articol de lege nu este aplicabil în cauză, întrucât creanța este rezultată din nereguli, în sensul efectuării de cheltuieli în afara cadrului contractual și legal, ceea e determină neîndeplinirea criteriilor de neeligibilitate a cheltuielilor, iar sesizarea organelor îndreptățite pentru corectarea aspectului penal al faptelor a avut ca premise indiciile de fraudă în derularea proiectului aflat în perioada de monitorizare.

Prin răspunsul la întâmpinare formulat de recurenta reclamantă A. (depus la dosar), s-a arătat că este greșită cronologia indicată de B., întrucât prin încheierea din 19 februarie 2010 a Judecătoriei Satu Mare s-a luat act de înființarea unui punct de lucru al A. la adresa din strada (...), cu mult înainte de a se cunoaște că cererea de finanțare a fost acceptată, iar pentru acest punct de lucru a fost depus contractul de comodat din 8 ianuarie 2010.

Recunoaște recurenta că un nou contract de comodat s-a încheiat în formă autentică la data de 1 martie 2011 și s-a notat în CF la data de 2 martie 2011, comunicarea acestui contract fiind solicitată în timpul misiunii de audit, în mod informal, pe adrese private de e-mail, iar începând cu cererea de rambursare nr. x, verificarea documentației aferente s-a realizat la noul sediu, fiind acceptată la plată la data de 11 ianuarie 2012. Dat fiind acest mod de verificare a înscrisurilor depuse de beneficiarul proiectului, recurentei i s-a creat încrederea legitimă că a cheltuit în mod corect banii alocați conform contractului de finanțare.

Mai arată recurenta că prin notificarea din 23 februarie 2012 s-a ajuns la modificarea contractului de finanțare, dată fiind lipsa obiecțiunilor din partea B., tăcere considerată acceptare tacită la modificarea propusă.

În privința nerespectării principiului unui management financiar riguros, recurenta a arătat că mutarea într-un nou sediu s-a impus ca urmare a unor dificultăți de ordin administrativ, date fiind cursurile organizate pentru un număr considerabil de cursanți, iar în cuprinsul cererii de finanțare din 14 august 2009 a fost indicată necesitatea amenajării unui spațiu, sumele aferente fiind incluse în bugetul proiectului.

5.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 18 noiembrie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din data de 16 martie 2016 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

5.2 Cu privire la fondul recursului. Soluția instanței de recurs.

Examinând recursul declarat de reclamanta A. prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, Înalta Curte reține caracterul său nefondat pentru următoarele considerente:

5.2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Criticile cuprinse în răspunsul la întâmpinarea intimatului pârât B., formulate de recurenta reclamantă A., nu pot fi valorificate drept motive de recurs, dat fiind momentul procedural la care acestea au fost înregistrate, cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 487 Noul C. proc. civ., raportat la prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ele nefiind supuse analizei în calea prezentului control judiciar.

Un prim argument care, în opinia recurentei, determină nelegalitatea sentinței atacate, este aplicarea greșită a principiului securității juridice, precum și a principiului încrederii legitime, în condițiile în care contractul de comodat nu reprezenta o noutate pentru B., fiind cunoscut din vizitele de monitorizare efectuate atât la vechiul sediu, cât și la cel nou, fapt ce a determinat în percepția recurentei o încredere legitimă în legalitatea actului, și, implicit, în validarea cererilor de rambursare formulate în cadrul proiectului.

Înalta Curte reține, în esență, că, la momentul depunerii cererii de finanțare pentru proiectul cu titlul "Rețea de sprijinire a formării profesionale în domeniul managementului sanitar, managementului calității și TIC al personalului ocupat în domeniul medical - Ruxmed", A. a indicat sediul social situat în strada (...), Satu Mare, arătând, totodată, că activitatea specifică proiectului se va realiza într-un spațiu de 240 mp, pus la dispoziția proiectului și amenajat din bugetul proiectului, identificând dotările pe care la va avea fiecare din cele 6 birouri și din spațiile comune.

Cererea de finanțare a fost depusă la data de 14 august 2009, aprobată la data de 10 mai 2010, iar contractul de finanțare s-a încheiat sub nr. 81/3.2/S/49706, la data de 13 septembrie 2010.

Contractul de comodat prin care A. a beneficiat de folosința imobilului situat în strada (...), Satu Mare, a fost încheiat la data de 24 august 2010, pentru un spațiu de 195 mp, aflat în stadiul de execuție "la roșu", netencuit, fără uși-geamuri, fără racord la utilități, fiind ulterior încheiat în formă autentică prin încheierea de autentificare din 1 martie 2011, fiind înscris în cartea funciară a imobilului cu nr. topografic x.

Opozabilitatea acestui contract față de terți a intervenit de la efectuarea formalităților de publicitate imobiliară, fără ca recurenta reclamantă să comunice personal noul contract de folosință a unui alt spațiu decât cel din cererea de finanțare și din contractul de finanțare semnat pentru implementarea proiectului în cadrul axei prioritare nr. 3 din POSDRU 2007 - 2013.

Principiul securității juridice presupune protecția oferită contra unei insecurități care ar putea proveni chiar din partea dreptului, pe care acesta a creat-o sau riscă să o creeze, coordonatele care definesc exigențele acestui principiu fiind neretroactivitatea legii, accesibilitatea și previzibilitatea legii, asigurarea interpretării unitare a legii.

Modalitatea prin care s-a ajuns la identificarea conflictului de interese în derularea proiectului în care recurenta are calitatea de beneficiar, ce a condus la întocmirea procesului verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare din 26 iunie 2013, este una conformă normelor legale previzibile pentru A., fără să fie configurate elemente ale unei insecurități în planul aplicării dispozițiilor legale ce guvernează proiectul în discuție.

Clauzele contractului de finanțare impun anumite condiții în sarcina beneficiarului, referitoare la obligativitatea asigurării implementării proiectului în condițiile asumate prin cererea de finanțare, iar schimbările survenite fără respectarea acestor clauze nu pot beneficia de protecția juridică reclamată de cel care nu-și respectă îndatoririle contractuale.

Potrivit prevederilor art. 9a.(30), "beneficiarul declară pe propria sa răspundere și garantează că situația sa existentă la momentul depunerii cererii de finanțare și susținută cu documentele suport depuse pentru a dovedi îndeplinirea condițiilor de eligibilitate impuse în cadrul Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea resurselor umane 2007 - 2013 pentru categoria beneficiarilor în care se încadrează și A. nu s-a schimbat și este aceeași și la data semnării contractului de finanțare", iar conform prevederilor art. 9.A.(14), modificarea contractului este permisă doar pentru ipotezele identificate în cadrul acestei clauze, cu respectarea obligației de notificare în scris către B. a respectivei modificări ce se intenționează a fi făcută.

Totodată, reține Înalta Curte că beneficiarul s-a obligat contractual să angajeze în cadrul proiectului o echipă de management, pentru a asigura buna implementare a proiectului și a consilia beneficiarul în vederea respectării legalității în cadrul activităților derulate în cadrul respectivului proiect, fără a existe obligație în acest sens din partea organismului de creditare.

În aceste condiții, asumate contractual de către recurentă, Înalta Curte reține că aceasta nu poate reclama protecția juridică a unei aparențe de validitate a cererilor de rambursare efectuate în cadrul proiectului, pentru care a manifestat o conduită neconformă obligațiilor pe care s-a angajat că le respectă, atitudinea sa culpabilă îndreptățind ordonatorul de credite să procedeze la verificarea tuturor aspectelor care au fundamentat cererile anterioare, declarând neeligibile sumele destinate amenajării imobilului situat în strada (...), Satu Mare, în cuantum de 504.523,93 lei.

Un alt motiv pentru care solicită recurenta reclamantă să se rețină nelegalitatea sentinței atacate este cel prevăzut de art. 488 pct. 8 Noul C. proc. civ., referitor la aplicarea greșită a normelor de drept material. Recurenta a susținut că, deși în fața primei instanțe a invocat prevederile art. 45 din O.U.G. nr. 66/2011, instanța nu a analizat incidența acestui text de lege în cauza dedusă judecății.

Potrivit prevederilor art. 45 din O.U.G. nr. 66/2011, "(4) În cazul în care existența creanței bugetare depinde de existența unei fapte penale, respectiv a unei fraude, și a fost sesizat/sesizată DLAF/Agenția Națională de Integritate - ANI, autoritățile competente prevăzute la art. 20 suspendă de drept emiterea titlului de creanță până la obținerea deciziei definitive a instanței privind caracterul penal sau nepenal al faptei incriminate și dispun aplicarea măsurilor asiguratorii prevăzute la art. 40 alin. (1), cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 8 alin. (2)."

Înalta Curte reține că nu sunt aplicabile aceste dispoziții în cauza de față, întrucât existența creanței bugetare nu depinde de existența unei fapte penale, ci ea își are izvorul în constatarea neregulilor reținute în sarcina beneficiarului de proiect în legătură cu modul de derulare a proiectului pentru care a semnat contractul de finanțare nr. x, din data de 13 septembrie 2010.

Prin urmare, verificând eligibilitatea cheltuielilor efectuate de beneficiar pentru construirea imobilului folosit ca spațiu de derulare a activităților specifice din proiect, organismul de gestionare financiară B. a constatat că anumite cheltuieli au fost efectuate în afara cadrului contractual și legal, acestea fiind declarate neeligibile, sens în care s-a întocmit actul administrativ fiscal contestat în cauză.

În concluzie, nefiind o legătură intrinsecă între aspectele de natură penală ce au determinat sesizarea DLAF (prin adresa din 23 iulie 2013) și creanța bugetară rezultată din neregulile constatate în legătură cu implementarea proiectului, Înalta Curte reține inaplicabilitatea textului de lege invocat de recurentă pentru a obține temporizarea emiterii titlului de creanță în raport de obținerea unei soluții definitive din partea instanței penale.

5.2.2. Temeiul de drept al soluției pronunțate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori potrivit art. 488 C. proc. civ., republicat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A., împotriva Sentinței civile nr. 182 din data de 13 octombrie 2014 - pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2016.

Procesat de GGC - CL