ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1782/2016
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1782/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 1782/2016 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 1389 din 15 iunie 2016 pronunțată în Dosar nr. x/93/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a anulat pentru lipsa semnăturii, recursul declarat de pârâta SC A. SA împotriva deciziei nr. 4/A din 11 ianuarie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Împotriva acestei hotărâri pârâta SC A. SA a formulat, la data de 13 iulie 2016 cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și urm. C. proc. civ., arătând că, nici cu prilejul comunicării, de către instanța de recurs, a actului procedural al întâmpinării, și nici la momentul comunicării raportului de admisibilitate întocmit în procedura filtru nu le-a fost comunicată vreo neregulă procedurală care să atragă anularea cererii.
De asemenea, nu s-a pus recurentei-pârâte în vedere în mod expres, prin adresă, semnarea cererii sub sancțiunea anulării, sens în care acest lucru a devenit imposibil de complinit, dat fiind faptul că recursul a fost soluționat în cameră de consiliu, fără citarea părților. Chiar dacă în raportul de admisibilitate se arată că cererea de recurs nu cuprinde semnătura avocatului care a formulat calea de atac, ulterior se precizează faptul că, potrivit dovezii de la fila 21 a dosarului Curții de Apel, avocat B. a fost împuternicită de către A. să o reprezinte și să o asiste în fața Tribunalului Ilfov, a Curții de Apel București și a instanțelor superioare. Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele: Art. 509 alin. (1) pct. 1-11 C. proc.
civ., reglementează ipotezele în care poate fi exercitată calea extraordinară de atac a revizuirii. Un aspect al admisibilității revizuirii este, pe lângă motivele expres și limitativ prevăzute de lege, ca hotărârea împotriva căreia se îndreaptă revizuirea să fie susceptibilă de exercițiul acestei căi de atac. Or, în speță, recursul formulat de pârâta SC A. SA împotriva deciziei nr. 4/A din 11 ianuarie 2016 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost anulat, pentru lipsa semnăturii, prin decizia nr. 1389 din 15 iunie 201.6 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosar nr. x/93/2014. Recursul pârâtei a fost soluționat în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (5) noul C. proc.
civ., potrivit cărora „În cazul în care completul este unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă niciimei căi de atac. Decizia se comunică părților”. Rezultă că demersul revizuentei s-a îndreptat împotriva unei decizii pronunțată în procedura filtru, nesusceptibilă de vreo cale ordinară sau extraordinară de atac. În acest context, susținerile revizuentei privind modalitatea de soluționare a recursului din perspectiva neregulii procedurale a lipsei semnăturii, nu pot face obiect de analiză, câtă vreme a exercitat revizuirea împotriva unei decizii pronunțate conform art. 493 alin. (5) noul C. proc.
civ., adică nesupusă vreunei căi de atac. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata că cererea formulată este inadmisibilă și o va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta SC A. SA, cu sediul în Voluntari, ..., jud. Ilfov, împotriva deciziei nr. 1389 din 15 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, în contradictoriu cu intimații C., D., E., F., G., toți cu domiciliul în comuna Năpradea, jud. Sălaj, și cu domiciliul procesual ales la avocat H. din cadrul Cabinetului de Avocat I., cu sediul în București, ..., sector 3. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi, 05 octombrie 2016.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.