ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2008/2017

Decizia nr. 2008/2017

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Hotărârea atacată pe cale revizuirii

Prin decizia nr. 638 din 22 februarie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva sentinței civile nr. 264 din 24 octombrie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a reținut, în esență, că în mod corect a apreciat prima instanță că în cauză nu își găsesc aplicarea dispozițiile art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ., argumentul juridic hotărâtor ce susține această dezlegare constând în faptul că înscrisul nou invocat, anume procesul-verbal nr. V/S 257 din 24 septembrie 2022 nu este apt să conducă la retractarea hotărârii pronunțate.

Astfel, soluția instanței de respingere, ca tardivă, a cererii privind anularea Ordinului de trecere în rezervă nr. 133 din 4 octombrie 1985, nu este influențată de actul invocat ca înscris nou, întrucât acesta nu se referă la termenul în care poate fi atacat ordinul respectiv, la comunicarea ordinului.

Înscrisul nou nu are legătură cu soluția de respingere a cererii de repunere în termenul de introducere a acțiunii, având în vedere că, pe baza unor împrejurări de fapt concretizate prin probele depuse la dosar, recurentul a luat cunoștință despre actul administrativ atacat, iar această luare la cunoștință are semnificația unei comunicări valabile a acestui act administrativ.

Recurentul a invocat un act care nu exista la data pronunțării hotărârii ce face obiectul revizuirii, acesta fiind emis ca urmare a unor solicitări din partea sa, de transmitere a unor date referitoare la trecerea sa în rezervă, iar împrejurarea că era un document clasificat nu face dovada pretinsului impediment insurmontabil care nu i-a permis accesul la acest act.

Calea de atac exercitată

Împotriva deciziei nr. 638 din 22 februarie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat cerere de revizuire recurentul A., solicitând casarea acesteia și rejudecarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 264 din 24 octombrie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004 și art. 322 pct. 2 și 7 C. proc. civ.

În motivarea cererii, revizuentul a arătat că hotărârea instanței de fond a reținut eronat data procesul verbal nr. V/S 257 ca fiind 24.09.2022, în loc de 24.09.2002, schimbând, astfel, capătul de cerere și dând o nouă interpretare cererii revizuentului, iar instanța de recurs a reținut, la rândul său, că procesul verbal menționat a fost emis în anul 2012.

În realitate, procesul-verbal nr. V/S 257 a fost emis în anul 2002 și declasificat în anul 2012, astfel încât hotărârile judecătorești sunt contradictorii.

A criticat respingerea cererii sale de sesizare a completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În completarea de cerere depusă ulterior, revizuentul a făcut referire la decizia nr. 1382 din 5 aprilie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/1/2015*, prin care s-a admis cererea sa privind îndreptarea erorii materiale și s-a dispus modificarea anului în care a fost emis procesul-verbal nr. V/S 257, ca fiind anul 2002, astfel încât, atât cererea de revizuire, cât și recursul său, sunt admisibile.

Intimatul Ministerul Apărării Naționale nu a depus intenționat acest înscris, care ar fi făcut dovada că nu s-a respectat procedura prealabilă prevăzută de regulamentele militare înainte ca revizuentul să fie trecut în rezervă.

Procesul-verbal nr. V/S 257 din 24 septembrie 2002 a fost emis anterior sentinței pronunțate în Dosarul nr. x/59/2009 și este probant prin el însuși.

A mai susținut revizuentul că a fost victima unor abuzuri ale intimatului, că Ordinul Ministrului Apărării Naționale nr. M C 133 nu a fost înscris în registrul Ordinii de Zi pe Unitate de la nivelul Statului Major General rămâne fără obiect, deoarece nu există procedură prealabilă.

Apărările intimatului

Legal citat, intimatul Ministerul Apărării Naționale a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă, argumentând, în esență, că în speță nu poate fi reținută incidența cazurilor de revizuire invocate.

Îndreptarea erorilor materiale din decizia care se cere a fi revizuită nu impune modificarea considerentelor instanței de recurs, atât timp cât respectiva eroare nu a influențat soluția pronunțată în cauză.

Soluția instanței de fond de respingere ca tardivă a acțiunii nu este influențată de actul invocat ca înscris nou, înscris care nu îndeplinește, cumulativ, condițiile cerute de art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ.

Revizuentul, prin criticile sale, face trimitere la aspecte de fond privind nelegalitatea ordinului de trecere în rezervă MC 133 din 04 octombrie 1985.

În mod corect a fost respinsă cererea revizuentului de sesizare a completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în condițiile în care prezenta cauză a fost înregistrată sub imperiul C. proc. civ. de la 1865, care nu prevedea această instituție juridică.

Soluția Înaltei Curți asupra cererii de revizuire

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând cererea de revizuire în raport de dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și ale art. 322 pct. 2 și 7 C. proc. civ., invocate de către revizuent în cerere, și prin prisma prevederilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, apreciază că cererea este inadmisibilă, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare și nedevolutivă, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ.

Legea procedurală prevede două categorii de hotărâri judecătorești care pot fi supuse acestei căi extraordinare de atac, care este revizuirea, după cum urmează: a) hotărârile rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare și b) hotărârile pronunțate de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, în sensul art. 297 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, potrivit acestui text legal, coroborat cu dispozițiile art. 316 C. proc. civ., o instanță de recurs evocă fondul cauzei când ea reapreciază probele administrate în cauză de instanța de fond, precum și temeiurile de drept existente, schimbând situația de fapt stabilită de instanța a cărei hotărâre a fost casată ori modificată, pronunțând o soluție proprie și diferită de cea dată anterior în cauză.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, în cauza dedusă judecății, instanța de control judiciar a respins, ca nefondat, recursul formulat de revizuent împotriva sentinței civile nr. 264 din 24 octombrie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, constatând legalitatea și temeinicia sentinței recurate, apreciindu-se că aceasta a realizat o justă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente.

Din această perspectivă, se reține că în speță nu este realizată condiția avută în vedere de dispozițiile art. 322 C. proc. civ., referitor la evocarea fondului de către decizia criticată pe calea extraordinară a revizuirii.

În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, examinând hotărârea ce face obiectul cererii de revizuire, Înalta Curte nu poate reține elemente privind încălcarea principiului priorității dreptului european.

De altfel, nici argumentele revizuentului nu relevă dispozițiile de drept european care ar fi fost încălcate sau în ce ar consta, în concret, eventuala încălcare de natură a determina revizuirea hotărârii atacate.

Înalta Curte are în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (în cauze precum Mitrea contra României, hotărârea din 29.07.2008, sau Lungoci contra României, hotărârea din 26.01.2006).

În mod constant, Curtea a reamintit faptul că nici o parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, după ce a fost soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; calea extraordinară de atac nu poate avea semnificația unui „apel/recurs deghizat”, ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative, ipoteză care nu se regăsește în prezenta speță.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 326 alin. (3) C. proc. civ., se va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 638 din 22 februarie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 mai 2017.