ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1183/2016

Decizia nr.

1183/2016

Asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 11 mai 2015 sub nr. x/1109/2015 reclamanții

A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P. au solicitat, în temeiul art. 1 din O.U.G. nr. 8/2009, art. 1 pct. 2 din Legea nr. 94/2014, art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 871/2013, art. 40 alin. (2) lit. c) C. muncii, art. 253, 266 și urm. C. muncii, în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel București și Ministerul Justiției, obligarea acestora să acorde fiecăruia dintre reclamanți o despăgubire echivalentă cu contravaloarea tichetelor/voueherelor de vacanță aferente perioadei 2012-2014, în sumă de 6 salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată/an, în cuanumul prevăzut pentru fiecare an dedus judecății, astfel cum a fost stabilit prin acte normative speciale.

Prin sentința nr. 2317 din 5 noiembrie 2015 pronunțată în același dosar, Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale,

a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, reținând că, deși reclamanții au calitatea de grefieri în cadrul Curții de Apel București, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 127 noul C. proc. civ., întrucât prezenta cauză este un litigiu de muncă de competența tribunalului conform art. 210 din Legea nr. 62/2011, în speță Tribunalul București.

Prin sentința nr. 2664 din 10 martie 2016, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale,

a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, reținând că în analiza competenței instanței judecătorești la care trebuie introdusă cererea, în cazul în care calitatea de reclamant o are un judecător (procuror, asistent judiciar, grefier) de la o instanță, trebuie avută în vedere nu numai instanța la care funcționează acesta, ci și curtea de apel în circumscripția căreia se află această instanță, întrucât legiuitorul nu a avut în vedere doar instanța de același grad cu cea la care funcționează reclamantul, ci a avut în vedere și posibilitatea exercitării căilor de atac, aceasta fiind rațiunea pentru care a făcut trimitere la circumscripția curții de apel în care se află instanța unde se introduce cererea.

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, pentru argumentele ce succed:

Dispozițiile art. 127 noul C. proc. civ. reglementează situația particulară a litigiilor în care este implicat un judecător în calitate de reclamant sau de pârât, rațiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluționare părtinitoare a cauzei, din pricina calității părții.

Textul de lege se aplică întocmai și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor și vizează două situații, respectiv când una din aceste persoane are legitimare procesuală activă (este reclamant) - cazul în speță și când are legitimare procesuală pasivă (este pârât).

În

cea dintâi situație, incidentă în prezenta cauză, potrivii legii, reclamantul „va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea”.

Pentru a opera prorogarea legală de competență teritorială specială în favoarea altei instanțe, de același grad, din circumscripția unei curți de apel învecinate, este necesar ca reclamantul să aibă calitatea de judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier la instanța competentă, potrivit legii, să judece litigiul sau de procuror la parchetul care funcționează pe lângă această instanță.

Înalta Curte constată însă că, în cauză, nu este îndeplinită această condiție, având în vedere că, din relațiile aflate la dosar, rezultă că reclamanții nu funcționează ca grefieri în raza teritorială a instanței de la care a operat declinarea de competență în considerarea acestui aspect, respectiv Tribunalul București, ci în cadrul Curții de Apel București. Prin urmare, Tribunalul București nu reprezintă instanța unde aceștia își „desfășoară efectiv activitatea” potrivit dispozițiilor art. 127 noul C. proc. civ., sens în care textul legal ce a stat la baza declinării de competență dispusă de Tribunalul Argeș în favoarea Tribunalului București nu este aplicabil și nu poate justifica învestirea acestuia din urmă cu judecarea litigiului.

Textul legal care justifică însă competența de soluționare a cauzei ca aparținând Tribunalului București este reprezentat de dispozițiile art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - C. muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, potrivit cărora, cererile referitoare la soluționarea conflictelor de muncă, se adresează instanței judecătorești competente, în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau locul de muncă.

Cum reclamanții au atât domiciliile, cât și locul de munca în raza teritorială a Tribunalului București, competența de soluționare a cauzei aparține acestei instanțe.

Pentru aceste considerente, competența de soluționare a cauzei se va stabili în favoarea Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25 mai 2016.