ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1142/2017

Decizia nr. 1142/2017

Asupra cererii de față, constată

următoarele:

Prin Decizia nr. 2681 din 25 noiembrie 2015, Înalta Curte

de Casație și Justiție,

secția I

civilă, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta A.

împotriva Deciziei nr. 1203 din 24 iunie 2015 a Curții de Apel

Pitești, secția I civilă.

Pentru a decide astfel, instanța a

reținut că prin hotărârea recurată s-a respins, ca inadmisibil,

apelul declarat împotriva încheierii de ședință din 22 aprilie

2015 a Tribunalului Pitești.

Potrivit art. 282 alin. (2) C. proc.

civ. împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât

odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul

judecății."

Reiese deci, că împotriva încheierilor

premergătoare nu se poate exercita o cale de atac decât odată cu

fondul, in afara de cazul când s-a întrerupt cursul judecății.

În cauză, prin Decizia civilă nr. 359

din 29 aprilie 2014, irevocabilă, Tribunalul Argeș a soluționat

recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 4311 din 6 mai 2014 a

Judecătoriei Pitești, pronunțată în Dosarul nr. x/280/2006.

Prin decizia ce face obiectul căii de

atac, a fost respins, ca inadmisibil, apelul exercitat împotriva încheierii din

22 aprilie 2015.

Având in vedere că Decizia nr. 359 din 29

aprilie 2015, prin care a fost soluționată calea de atac împotriva

sentinței civile nr. 4311 din 06 mai 2014, este o hotărâre

irevocabilă, pronunțată în soluționarea recursului, în

aplicarea dispozițiilor art. 282 alin. (2) C. proc. civ., și

încheierile de ședință premergătoare Deciziei nr. 359 din 29

aprilie 2015, cum este cazul și încheierii din 22 aprilie 2015, au

același regim juridic, fiind irevocabile și, deci, nesusceptibile de

vreo cale de atac.

Prin urmare, împotriva încheierii din

22 aprilie 2015, nu mai putea fi exercitată nicio cale de atac.

Recunoașterea unei căi de atac în

alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală

constituie o încălcare a principiului legalității, precum

și a principiului constituțional al egalității în fața

legii și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în

ordinea de drept.

Or, normele procesuale privind sesizarea

instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în

limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică,

corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din

Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu

nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea

lor.

Modul de reglementare a căilor de

atac nu constituie o îngrădire a drepturilor consacrate

constituțional și nici o încălcare a legislației europene,

atâta vreme cât Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis, în repetate

rânduri, că dreptul la un tribunal, consacrat de art. 6 din

Convenție, nu impune accesul la toate gradele de jurisdicție sau la

toate căile de atac prevăzute de legislația națională,

dacă posibilitatea de a accede la un tribunal este efectivă.

Având în vedere soluția ce urmează

a fi pronunțată, analiza criticilor recurentei A. nu se mai impune,

deoarece inadmisibilitatea căii de atac reprezintă o excepție de

procedură, absolută și peremptorie, ce face de prisos

soluționarea pe fond a unei cereri.

La data de 11 decembrie 2015, pe rolul Înaltei Curți

de Casație și Justiție,

secția I

civilă, a fost înregistrată cererea petentei A., prin care

solicită

lămurirea și

completarea dispozitivului Deciziei nr. 2681 din 25 noiembrie 2015,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

I civilă, în temeiul dispozițiilor art. 281

1

, 281

2

și 281

3

C. proc. civ.

În motivarea cererii, petenta a arătat

că, din minuta hotărârii, existentă pe portalul Înaltei Curți

de Casație și Justiție, rezultă că instanța a

omis să se pronunțe asupra unei plurități de capete de

cerere și că va detalia motivele cererii sale după ce va intra

în posesia deciziei menționate.

Analizând cererea, prin prisma

dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte o va respinge, pentru

considerentele ce succed:

Potrivit art. 281

2

alin. (1) C.

proc. civ., se poate cere completarea hotărârii dacă „instanța a

omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau

accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale."

Interpretând textul legal enunțat, reiese

că cererea de completare a unei hotărâri judecătorești este

admisibilă numai în cazul în care instanța a omis să se

pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori

asupra unei cereri conexe sau incidentale, procedura astfel instituită

fiind expresia consacrării dreptului de acces la o instanță

independentă și imparțială, care trebuie să se

pronunțe asupra tuturor capetelor de cerere cu care a fost învestită.

Uzând de această procedură de

completare a dispozitivului hotărârii întemeiată pe art. 281

2

C. proc. civ. nu se pot pune în discuție probleme de fond, de interpretare

a actului juridic dedus judecății sau de aplicare a

dispozițiilor legale incidente, ci poate fi complinită o omisiune de

pronunțare a instanței, în sensul prevederii legale mai sus

menționată.

Prin dispozitivul hotărârii ce face

obiectul cererii de completare, a fost respins, ca inadmisibil, recursul

declarat de pârâta A. împotriva Deciziei nr. 1203 din 24 iunie 2015 a

Curții de Apel Pitești, secția I civilă.

În atare situație, instanța de recurs

nu a omis în vreun fel a se pronunța asupra vreunei cereri care să

atragă incidența dispozițiilor procedurale menționate, ci a

soluționat cauza din perspectiva unei excepții de procedură a

cărei analiză era prioritară și făcea inutilă analiza

celorlalte aspecte deduse judecății, așa cum, de altfel, s-a

reținut și în considerentele deciziei.

De asemenea, dispozițiile art. 281

1

alin. (1) C. proc. civ. prevăd că „în cazul în care sunt necesare

lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea

dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziții potrivnice,

părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea

să lămurească dispozitivul sau să înlăture

dispozițiile potrivnice".

În speță, petenta a solicitat

lămurirea dispozitivului Deciziei nr. 2681 din 25 noiembrie 2015 a înaltei

Curți, susținând că instanța a omis să se

pronunțe asupra unei plurități de capete de cerere.

Or, prin decizia menționată a

fost respins, ca inadmisibil, recursul pârâtei A. împotriva Deciziei civile nr.

1203/2015 a Curții de Apel Pitești, sens în care dispozitivul a

cărui lămurire se solicită nu conține elemente

contradictorii sau echivoce, care să impună clarificări sau

interpretări.

Pe de alta parte, motivele de fapt sau

de drept ce au stat la baza soluției pronunțate în dispozitiv nu

intră sub incidența procedurii prevăzute de art. 281

1

alin.

(1) C. proc. civ., ceea ce este susceptibil de lămurire fiind doar

dispozitivul hotărârii judecătorești.

Așa fiind, calea reglementată

de legiuitor prin această procedură nu este deschisă

părții atunci când dispozitivul este clar și nesusceptibil de

vreo lămurire.

Criticile formulate de petentă

prin concluziile scrise depuse după rămânerea cauzei în

pronunțare nu pot fi analizate ca și motive suplimentare ale cererii de

lămurire și completarea a dispozitivului, acestea putând, eventual,

să sprijine motivele invocate prin cererea inițială.

Față de toate considerentele

reținute, Înalta Curte constată că petenta A. nu a formulat

argumente în susținerea cererii de lămurire și completare a

dispozitivului Deciziei nr. 2681/2015 care să îndeplinească

condițiile prevăzute de art. 281 'și 281

2

C. proc.

civ., urmând a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea formulată de

petenta A., prin care solicită lămurirea și completarea

dispozitivului Deciziei nr. 2681 din data de 25 noiembrie 2015,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

I civilă, în Dosarul nr. x/109/2015.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 28 iunie 2017.