ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 816/2016

Decizia nr. 816/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 30 decembrie 2013, reclamantul A. a solicitat constatarea calității de colaborator al Securității în privința pârâtului B.

Prin sentința nr. 1753 din 03 iunie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. a admis acțiunea formulată de reclamantul A. și a constatat calitatea de colaborator al Securității în privința pârâtului B.

Împotriva sentinței curții de apel a declarat recurs pârâtul B., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul a susținut că:

- au fost greșit soluționate excepțiile invocate, privind tardivitatea acțiunii în constatarea calității de colaborator al Securității, nulitatea procedurii de aprobare a notei de constatare din 27 septembrie 2010, precum și excepția lipsei de interes a A. în promovarea acțiunii; instanța a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 37 din Regulamentul de organizare și funcționare a A. aprobat prin Hotărârea A. nr. 2/2008, stabilind că termenul de 30 de zile ar fi un simplu termen de recomandare; în mod eronat s-a reținut că dispozițiile art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 24/2008 nu ar fi incidente în cauză; interpretarea dată art. 37 din C. proc. civ. este contrară scopului urmărit de legiuitor;

- pe fondul cauzei, nu s-a verificat pentru fiecare din cele patru note informative selectate dacă sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții prevăzute de art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008; i s-a respins nejustificat apărarea referitoare la contextul semnării angajamentului, fiind amenințat că va fi dată afară din serviciu din cauză că tatăl și fratele său intraseră în vizorul organelor represive; nu a fost recompensat pentru „serviciile aduse” iar cariera sa profesională nu a fost influențată de Securitate; aspectele pe care le-a semnalat organelor de Securitate erau deja cunoscute de acestea; niciuna din persoanele menționate nu a avut de suferit din pricina informărilor sale; nu s-au indicat cu claritate care erau acțiunile anticomuniste denunțate, instanța de fond preluând cele arătate de A., fără a solicita vreo dovadă în sprijinul afirmațiilor sale.

Prin întâmpinarea formulată la data de 10 aprilie 2015, intimatul A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În esență, intimatul a susținut că prima instanță a pronunțat o soluție corectă, atât în ceea ce privește excepțiile invocate, cât și fondul cauzei.

Referitor la excepții, a arătat și că motivul de casare invocat nu poate fi incident, nefiind în discuție „norme de drept material”, ci procedural.

În privința fondului, a subliniat că în raport de Decizia Curții Constituționale nr. 672/2012, din ansamblul documentației existente, au fost selectate o parte din materialele întocmite și semnate olograf sub numele conspirativ „x”, respectiv cele 4 note informative examinate de curtea de apel, documente care justifică îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru constatarea calității de colaborator al Securității. Prin informațiile furnizate s-au denunțat comentarii legate de condițiile social - economice existente în țară, intenția unei persoane de a-și stabili definitiv domiciliul în alt stat, respectiv situația unor culte religioase, acestea având aptitudinea de a încălca drepturi fundamentale ale omului, mai ales dreptul la viață privată.

Prin încheierea pronunțată la data de 20 noiembrie 2015 s-a admis în principiu recursul declarat de B., primindu-se punctul de vedere exprimat de magistratul asistent raportor, în sensul soluționării cauzei potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

În recurs nu s-au administrat mijloace noi de probă.

În ședința publică de dezbateri asupra recursului, recurentul a depus la dosar concluzii scrise.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor recurentului și a apărărilor intimatului, Înalta Curte constată că nu există motive pentru reformarea acesteia.

Recurentul - pârât B. a fost supus verificărilor A. sub aspectul existenței calității de colaborator al Securității ca urmare a cererii formulate în acest sens de către cotidianul „x” (din 17 noiembrie 2009), în virtutea calității sale de director al Muzeului de Istorie Galați, fiind incidente dispozițiile art. 3 lit. ș), teza finală din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității.

Prin acțiunea introdusă la data de 24 februarie 2014, în temeiul art. 11 din același act normativ, A. a solicitat constatarea calității de colaborator în temeiul a patru note informative, identificate dintr-o multitudine de documente provenite din materialul arhivistic procesat (conform notei de constatare din 6 octombrie 2010, filele 11 - 46, dosar fond).

În apărarea sa, pârâtul B. a invocat mai multe excepții referitoare la regularitatea procedurii administrative și a învestirii Curții de apel, pe fond insistând asupra contextului recrutării sale și a caracterului inofensiv al informărilor în discuție.

Curtea de apel a înlăturat toate aceste apărări, reținând pe de o parte că termenele prevăzute de Regulamentul A. și art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 24/2008 sunt termene de recomandare și, de altfel, ultimul vizează doar cererile de acces la propriul dosar, iar interesul A. de a promova prezenta acțiune potrivit art. 11 din ordonanța de urgență nu este unul personal, ci unul general, care rezultă din ansamblul reglementării.

Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că existența unor amenințări îndreptate împotriva sa la momentul semnării angajamentului nu exclude atribuirea calității de colaborator, câtă vreme acestea nu se circumscriu dispozițiilor art. 2 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008.

Analizând în concret conținutul notelor informative furnizate, curtea de apel a constatat că toate cuprind denunțuri ale unor activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist: exprimarea părerilor referitoare la condițiile de viață din România, manifestarea liberă a convingerilor și practicilor religioase ori intenția unei persoane de a se stabili definitiv într-o altă țară. Totodată, a observat că informațiile au vizat îngrădirea mai multor drepturi și libertăți fundamentale ale omului, dreptul la viață privată al celor denunțați fiind îngrădit efectiv, întrucât au fost încadrați informativ.

Soluția curții de apel este legală.

Răspunzând punctual la criticile recurentului, Înalta Curte constată că niciuna dintre neregularitățile procedurale invocate - ce se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - nu poate fi reținută.

Referitor la excepția tardivității introducerii acțiunii, Înalta Curte observă că potrivit dispozițiilor art. 37 alin. (1) din Regulamentul de organizare și funcționare al A., adoptat prin Hotărârea A. nr. 2/2008, invocat de recurent: „acțiunea în constarea calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia se introduce la secția de contencios administrativ și fiscal, a Curții de Apel București, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data adoptării notei de constatare.”

Din adresa din 14 ianuarie 2014 emisă de Secretarul Colegiului A. (fila 47, dosar fond) rezultă că nota de constatare din 27 septembrie 2010 a fost aprobată în ședința Colegiului A. din aceeași zi: 14 ianuarie 2014, așa încât la data înregistrării acțiunii: 24 februarie 2014, termenul de 30 de zile lucrătoare nu era împlinit.

În plus, cum bine a arătat judecătorul de la curtea de apel, acest termen are natura juridică a unui termen de recomandare (relativ), fiind instituit prin regulamentul propriu al A. în vederea organizării activității sale administrative, fără corespondent în corpul O.U.G. nr. 24/2008, și, de aceea, chiar în ipoteza depășirii sale, nu intervine sancțiunii decăderii.

Nici în ceea ce privește termenul prevăzut de art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 24/2008: „în termen de 30 de zile de la primirea cererii, A. înștiințează petentul cu privire la demersurile efectuate pentru asigurarea exercitării dreptului de acces la propriul dosar”, susținerile recurentului nu pot fi primite, fiind evident că termenul respectiv este incident într-o altă ipoteză: aceea a cererilor de acces la propriul dosar.

Recurentul nu poate invoca nulitatea procedurii administrative de verificare pe motiv că nu a fost încunoștiințat despre aceasta, câtă vreme, în temeiul art. 35 alin. (3) din Regulamentul A. a fost informat despre cererea cotidianului „x” prin adresa din 6 ianuarie 2010 la care a răspuns cu actul din 10 februarie 2010, atașând copie de pe actul de identitate și de pe carnetul de muncă, precum și un curriculum vitae.

În fine, este corectă și soluția de respingere a excepției lipsei de interes a A. în promovarea acțiunii, precum și argumentația aferentă, fiind limpede că intimatul - reclamant A., prin formularea acțiunii în constatarea calității de colaborator al Securității în temeiul art. 11 din O.U.G. nr. 24/2008, nu urmărește un interes propriu, personal, ci unul public, în exercitarea atribuțiilor ce i-au fost conferite prin art. 14 din același act normativ. De altfel, chiar art. 37 C. proc. civ., cu denumirea marginală de „legitimarea procesuală a altor persoane”, invocat de recurent, consacră posibilitatea introducerii unor cereri în scopul ocrotirii unui interes general, „în cazurile și condițiile prevăzute exclusiv prin lege”, adică, în speță, conform prevederilor legale anterior indicate, cuprinse în O.U.G. nr. 24/2008.

Referitor la fondul cauzei, criticile recurentului, circumscrise motivului de casare prevăzut de art.  488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, sub mai multe aspecte.

Norma legală indicată stabilește că este colaborator al Securității „persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată, nu este considerată colaborator al Securității, potrivit prezentei definiții, iar actele și documentele care consemnau aceste informații sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani nu sunt avute în vedere de prezenta definiție”.

Un prim aspect supus analizei instanței de recurs vizează contextul recrutării recurentului și semnării angajamentului, acesta afirmând că a fost constrâns la colaborare.

Instanța de fond a reținut corect că situația personală invocată de recurent nu se încadrează în ipoteza normativă redată anterior, astfel că nu poate constitui o cauză exoneratoare.

În plus, Înalta Curte remarcă perioada îndelungată de colaborare:1978 - 1989 și, mai ales, atitudinea adoptată de recurent după semnarea angajamentului, constând în furnizarea din proprie inițiativă a informărilor care conțin date precise despre cei vizați (în același sens, de exemplu Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, nr. 4263/2012). Nu în ultimul rând, este de remarcat că activitatea complementară de „ghid B.T.T.” a fost facilitată de colaborarea cu organele de Securitate, prin mai multe rapoarte ofițerii responsabili propunând acordarea „avizului pozitiv” pentru a se deplasa în diverse țări socialiste (de exemplu rapoartele de la pag. 8 - 11, dosar fond), tocmai în considerarea „datelor de interes operativ” furnizate de recurent.

O altă critică a sentinței se referă la modul în care au fost analizate cele 4 note informative: din 24 septembrie 1978, 22 ianuarie 1980, 9 iunie 1988 (din Dosarul fond rețea nr. x), precum și cea din 29 ianuarie 1985 (Dosar fond informativ nr. x), a căror autenticitate nu este contestată, instanța adoptând în opinia recurentului o manieră globală de verificare a îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 2 lit. b) din ordonanța de urgență.

Contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte observă că pasajele relevante din înscrisurile indicate au fost redate integral, instanța argumentându-și concluzia atât prin arătarea atitudinilor potrivnice denunțate, cât și a drepturilor și libertăților fundamentale vizate de acestea.

Pe de altă parte, pentru reținerea calității de colaborator al Securității este suficientă identificarea unei singure informații de natura celor avute în vedere de legiuitor.

Or, cel puțin în privința notelor informative din 24 septembrie 1978 și 22 ianuarie 1980 pe care le-a furnizat sub numele conspirativ „x”, condițiile legale sunt cu prisosință îndeplinite.

Astfel, prin prima notă de informare recurentul aducea la cunoștința Securității intenția elevului x de a pleca din țară: „La începutul școlii, s-a prezentat la secretariat elevul x, care a cerut să fie înscris (în anul școlar în curs). Secretara x i-a spus că nu poate fi înscris deoarece nu avea situația încheiată și i-a spus să fie mai civilizat. Acesta a replicat că, într-adevăr a vrut să plece din țară și dacă îl mai poartă mult pe drumuri cu înscrierea, va pleca din nou peste graniță”.

Este lipsit de relevanță că organele statului aveau cunoștință și pe alte căi despre intenția de „evaziune” a acelei persoane, important fiind că prin informația furnizată aceasta a fost confirmată și supravegherea de către Securitate a devenit mai strictă, ofițerul menționând pe marginea notei: „x a fost avertizat de x Vrancea pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei, informatorul a fost instruit să ne semnaleze dacă mai constată ceva despre cel de mai sus. Nota se va anexa la materialele despre x”.

De asemenea, prin cealaltă notă reținută anterior, recurentul aducea la cunoștința Securității dialogul avut cu x, cetățean elvețian născut în România: „A mai spus că a plecat deoarece aici nu se poate câștiga bine și se va întoarce după ce va face bani. Făcea o apologie a lumii în care trăiește și (afirmă) că „numai leneșii mor de foame după ce pleacă din România”.

Este de notorietate că astfel de comentarii la adresa condițiilor social - economice interne reprezentau o atitudine potrivnică regimului totalitar comunist. Totodată, ca și în cazul precedent, informarea fost trimisă „spre exploatare și verificare serviciului 3 deoarece acest element prin comportarea și atitudinea sa prezintă interes”.

Sintetizând, Înalta Curte constată că prima instanță a interpretat și aplicat corect dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, înscrisurile administrate demonstrând că recurentul a furnizat informații despre atitudini potrivnice regimului comunist, prin care au fost vizate drepturi și libertăți fundamentale, în special dreptul la viață privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice și de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Ca urmare, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și al art. 496 C. proc. civ. se va respinge recursul de față, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B. împotriva sentinței nr. 1753 din 3 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2016.