ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 304/A/2017

Asupra cauzei de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 74/F din data de 06 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în baza art. 26 rap. la art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen./1969 cu aplic. art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de complicitate la tentativă la înșelăciune.

În baza art. 290 alin. (1) C. pen./1969 cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen./1969 au fost contopit pedepsele aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

În baza art. 81 C. pen./1969 a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 82 C. pen./1969.

În baza art. 71 C. pen./1969 a fost interzis inculpatului pe durata executării pedepsei principale exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b C. pen./1969.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen./1969 pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

A pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 și art. 83 C. pen. 1969.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că, prin rechizitoriul din data de 18 martie 2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, inculpații B. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la înșelăciune și uz de fals, prevăzute de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. și art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și A. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă la înșelăciune, prev. de art. 26 rap. la art. 20 și art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

S-a reținut că la data de 02 februarie 2011, la sediul C. - Oficiul Giurgiu, s-a prezentat numita B. care a solicitat obținerea a două credite în valoare totală de 69.000 lei, fiind vorba de un credit de nevoi personale, în valoare de 60.000 lei, respectiv o linie de credit reînnoibilă, în valoare de 9.000 lei, depunând un singur set de înscrisuri.

Pentru a-și justifica îndeplinirea condițiilor privind veniturile, numita B. a depus o adeverință de venit din 31 ianuarie 2011 emisă de persoana juridică SC D. SA, precum și copia extrasului carnetului de muncă, respectiv pag. 1 - 5, 16 - 19 din acesta.

Dosarul de credit a fost înaintat de către reprezentanții sucursalei Giurgiu către banca centrală, însă cererea de acordare a creditului a fost respinsă, întrucât au fost descoperite nereguli și inadvertențe relative la conținutul adeverinței de venituri depuse de inculpata B., stabilindu-se că în realitate aceasta avea venituri mai reduse decât cele menționate în adeverință, ulterior fiind sesizate organele de urmărire penală cu privire la suspiciunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

S-a considerat că există asemănări între scrisul de pe adeverință și mențiunile de pe împuternicirea avocațială depusă la dosar de avocatul ales al numitei B., prin rezoluția organelor de cercetare penală din cadrul I.P.J. Giurgiu - Serviciul de Investigare a Fraudelor din 22 mai 2012, s-a dispus efectuarea unei constatări criminalistice grafice de către I.P.J. Giurgiu - Serviciul Criminalistic, ce a avut ca obiect "dacă scrisul de mână de pe adeverința de venit din 31 ianuarie 2011 emisă de persoana juridică SC D. SA a fost executat de A.". Ulterior, la data de 23 mai 2012, a fost înaintat raportul de constatare tehnico-științifică criminalistică, denumit impropriu raport de expertiză criminalistică din 23 mai 2012, care a concluzionat că "scrisul de mână de pe adeverința de salariu din 31 ianuarie 2011, cu antetul C., a fost executat de către A.".

S-a reținut că faptele numitei B., care la data de 2 februarie 2011, a prezentat funcționarilor C. - Oficiul Giurgiu, o adeverință de salariu din 31 ianuarie 2011, de persoana juridică SC D. SA, întocmită în fals de către concubinul său avocatul A., care atesta realizarea de către aceasta a unui venit de 4200 lei, mult mai mare decât cel real (1200 lei - brut), inducând-i astfel în eroare cu scopul obținerii a două credite bancare, în valoare totală de 69.000 lei, fiind vorba de un credit de nevoi personale, în valoare de 60.000 lei, respectiv o linie de credit reînnoibilă, în valoare de 9.000 lei, după semnarea contractelor și îndeplinirea formalităților, cerere respinsă de către centrala C. București, au întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la înșelăciune și uz de fals, prevăzute de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. și art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. .

S-a mai reținut că faptele inculpatului avocat A., care a întocmit în fals adeverința de salariu din 31 ianuarie 2011, de persoana juridică SC D. SA, atestând date neconforme realității, respectiv venituri ale concubinei sale, B., mai mari decât în realitate, și pe care i-a înmânat-o, pentru ca aceasta să o depună la C. - Oficiul Giurgiu, inducând astfel în eroare funcționarii bancari, în vederea obținerii a două credite bancare, în valoare totală de 69.000 lei, au întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la tentativă la înșelăciune, prev. de art. 26 rap. la art. 20 și art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen., ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

Persoana vătămată C. București nu s-a constituit parte civilă întrucât infracțiunile au rămas în faza tentativei, nefiind produs vreun prejudiciu.

Inculpații au fost condamnați prin Sentința penală nr. 454 din 24 septembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, iar prin Decizia penală nr. 268 din 22 septembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost respinse apelurile declarate de inculpatul A. și de inculpata B..

Ulterior, prin Decizia penală nr. 139A din 17 aprilie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost admisă contestația în anulare formulată de inculpat, desființată decizia penală contestată numai cu privire la inculpatul A. și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București, reținându-se că inculpatul a fost asistat pe parcursul judecății de o persoană ce nu avea calitatea de avocat.

Prin încheierea de la data de 29 septembrie 2015 au fost respinse ca nefondate cererile și excepțiile formulate de inculpatul A., s-a constatat legalitatea sesizării instanței și a probelor administrate în cursul urmăririi penale, încheierea rămânând definitivă prin încheierea de la data de 04 decembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație, prin care a fost respinsă contestația formulată de inculpat.

În cursul judecății a fost audiat inculpatul A. și s-a procedat la reaudierea martorilor E., F. și G., fiind audiată și martora H., la solicitarea inculpatului. De asemenea, au fost depuse la dosar, la solicitarea inculpatului, înscrisurile întocmite de unitatea de investigare și prevenire a fraudelor, colaboratoare a C., sucursala București.

Împotriva hotărârii a declarat apel inculpatul A., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Astfel, acesta a solicitat în principal achitarea sa, considerând că nu a săvârșit infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, adeverința de salariu întocmită nefiind falsă. În subsidiar s-a solicitat aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ conform dispozițiilor art. 18

1

din vechiul C. pen.

Prin Decizia penală nr. 453/A din data de 18 noiembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosar nr. x/2/2015, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 74/F din data de 06 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Apelantul inculpat a fost obligat la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat în cuantum de 260 lei s-a dispus a fi plătit din fondul Ministerului Justiției.

Împotriva Deciziei penale nr. 453/A din 18 noiembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2015 a inculpatul A. a formulat contestație în anulare.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că prin Decizia nr. 139/A din 17 aprilie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2014, i-a fost admisă parțial contestația în anulare formulată. Ulterior, a declarat apel împotriva soluției privind respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, cât și a soluției de admitere a contestației, întrucât a fost admisă doar în parte.

Prin Decizia penală nr. 56 din 22 februarie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/1/2016, a fost soluționat apelul cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale, fără a fi soluționat apelul declarat împotriva soluției de admitere a contestației în anulare.

A susținut contestatorul că rejudecarea apelului (pe fondul cauzei) s-a făcut fără a fi judecat apelul împotriva soluției dispuse în contestație în anulare.

A menționat contestatorul că, în cauză, i s-a încuviințat un singur martor, iar pentru parchet s-au încuviințat trei martori, considerând că nu a fost respectat principiul egalității de tratament între acuzare și apărare. A mai susținut că au fost admise înregistrările apelurilor telefonice prin care martorele E. și H. confirmau veniturile coinculpatei B., însă nu a avut acces niciodată că la această probă. Mai mult, deși a admis înregistrările ca probă, instanța nu a trecut la audierea acestora și nu a ținut cont de ele.

Contestatorul a considerat că sunt aplicabile dispozițiile art. 426. lit. b) C. proc. pen., întrucât dosarul penal nu trebuia să fie judecat, rejudecarea urmând să aibă loc după judecarea apelului la contestația în anulare, care, așa cum a arătat, nu a fost judecat nici în acest moment.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 426 și următoarele C. proc. pen.

Analizând admisibilitatea în principiu a contestației în anulare formulată de contestatorul A., Înalta Curte a constatat că motivele contestației în anulare au fost formal încadrate în dispozițiile art. 426 lit. b) C. proc. pen., criticile formulate de condamnat neputând fi cenzurate din perspectiva dispozițiilor invocate, dar nici a vreunui alt caz de contestație în anulare.

Prin Decizia penală nr. 197/A din data de 30 mai 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2016, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 453/A din 18 noiembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2015.

A fost obligat contestatorul condamnat a fost obligat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat A., în sumă de 260 lei, s-a dispus a fi plătit din fondurile Ministerului Justiției.

Împotriva Deciziei penale nr. 197/A din data de 30 mai 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2016, condamnatul A. a formulat "contestație în anulare" care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/1/2017.

Totodată inculpatul a invocat și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 260 alin. (1) și art. 257 alin. (2) și (3) C. proc. pen. C. proc. pen.

Examinând apelul, cu prioritate în ceea ce privește admisibilitatea acestuia, Înalta Curte de Casație și Justiție constată calea de atac ca fiind inadmisibilă, urmând a fi respinsă pentru următoarele considerente:

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, dar și exigențelor stabilite prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III C. proc. pen. admisibilitatea căii de atac ordinare a apelului este condiționată de exercitarea acestei căi de atac potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost stabilite hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar, termenele de declarare a căilor de atac și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Instanța constată că, în cauză, calea de atac a fost exercitată împotriva unei hotărâri penale definitive, nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, aspectul fiind de natură a încălca coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege, dispozițiile ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar și principiul unicității căilor de atac și modul de stabilire a ierarhiei acestora.

Recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceleași argumente, împotriva hotărârii atacate nu poate fi exercitată o cale extraordinară de atac de aceeași natură.

Referitor la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 260 alin. (1) și art. 257 alin. (2) și (3) C. proc. pen. C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta nu poate fi examinată, întrucât acesta a fost invocată într-o cale de atac nesuceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 197/A din data de 30 mai 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2016.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen. apelantul va fi obligat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelant, în sumă de 260 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 197/A din data de 30 mai 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2016.

Obligă apelantul condamnat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul condamnat, în sumă de 260 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 septembrie 2017.

Procesat de GGC - NN