ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3960/2015

Decizia nr. 3960/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea raportului de evaluare nr. 14123/G/II/29.03.2013, prin care i s-a reținut starea de incompatibilitate în exercitarea mandatului de consilier local în perioada 2008-2012.

1.2. Soluția primei instanțe

Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 445 din 29 noiembrie 2013, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinței nr. 445 din 29 noiembrie 2013, a declarat recurs reclamantul A., solicitând casarea sentinței recurate și, în urma rejudecării, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac, recurentul invocă generic dispozițiile art. 486 și 490 C. proc. civ., susținând că hotărârea este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 176/2010, cu argumente în sensul că instanța de fond stabilit greșit situația de fapt dedusă judecății, fără a analiza probatoriu administrat în cauză.

Prin încheierea de admitere în principiu din ședința completului de filtru de la 9 decembrie 2015, Înalta Curte a constatat faptul că recurentul-reclamant a dezvoltat prin cererea de recurs critici ce pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat.

Criticile formulate de recurentul-reclamant sunt, în esență, următoarele:

Instanța de fond, în mod greșit, nu a aplicat dispozițiile art. 1351 C. civ. privind cazul fortuit, care l-ar exonera de răspundere pe recurentul-reclamant, având în vedere că achiziția publică directă de pâine, care a făcut obiectul contractului de furnizare nr. 5650 din 20 aprilie 2010, încheiat între Primăria Târgu Cărbunești și SC B. SRL a fost de strictă necesitate și de imediată rezolvare pentru hrana copiilor de la creșă.

În mod eronat s-a reținut împrejurarea, potrivit căreia, recurentul-reclamant a realizat beneficii financiare de pe urma încheierii contractului, instanța de fond respingând proba cu expertiză financiar-contabilă.

Instanța de fond nu a luat în considerare faptul că nu a avut cunoștință de încheierea contractului întrucât nu a fost trecut prin consiliul local, unde deținea funcția de consilier local, iar în acea perioadă era plecat din localitate pentru un tratament medical.

Prima instanță nu a ținut cont de prevederile art. 11 și art. 26 din Legea nr. 176/2010, potrivit cărora „În cazul în care cauza de incompatibilitate a încetat înaintea sesizării Agenției, sancțiunea disciplinară poate fi aplicată în termen de 3 ani de la încetarea cauzei de incompatibilitate”.

Afirmă recurentul că starea de incompatibilitate a încetat în luna decembrie 2010 prin expirarea contractului, iar sesizarea A.N.I. de către C. este ulterioară acestei date.

II. Hotărârea și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cererea de recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele prezentate în cele ce urmează.

Astfel, potrivit art. 90 alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003: „(1) Consilierii locali și consilierii județeni care au funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație sau cenzor ori alte funcții de conducere, precum și calitatea de acționar sau asociat la societățile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unități administrativ-teritoriale, nu pot încheia contracte comerciale de prestări servicii, de executare lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autoritățile administrației publice locale din care fac parte, cu instituțiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau județean respectiv ori cu societățile comerciale înființate de consiliile locale sau consiliile județene respective. (2). Prevederile alin. (1) se aplică și în cazul în care funcțiile sau calitățile respective sunt deținute de soțul sau rudele de gradul I ale alesului local”.

În cauză este necontestat de părți și probat cu înscrisurile aflate la dosarul de fond că între Primăria Târgu Cărbunești și SC B. SRL al cărei asociat unic și administrator este D. - soția recurentului-reclamant, s-a încheiat contractului de furnizare nr. 5650 din 20 aprilie 2010, având ca obiect livrarea de pâine albă de 300 grame către Creșa de copii și Centrul cultural, prin achiziție directă.

Prima critică formulată de recurentul-reclamant se referă la nesocotirea de către instanța de fond a prevederilor art. 1351 C. civ., privind cazul fortuit care exonerează de răspundere, invocat de reclamant pentru a justifica încheierea contractului de furnizare nr. 5650 din 20 aprilie 2010 între SC B. SRL și Primăria Târgu Cărbunești, întrucât era singura fabrică de pâine din Târgu Cărbunești.

Susținerile recurentului formulate în fața primei instanțe și reluate prin cererea de recurs, în sensul existenței unei stări de necesitate prin lipsa unei alte fabrici de pâine în localitate sau în apropierea acesteia nu au fost dovedite nici cu acte și nici cu declarațiile martorilor.

De altfel, în mod logic, a reținut prima instanță, că recurentul nu a putut explica cum a fost rezolvată achiziția de pâine pentru cele două entități deservite, ulterior datei de încetare a contractului de furnizare, motiv pentru care invocarea cazului fortuit nu a avut acoperire juridică și probatorie în dosar.

A doua critică se referă la faptul că, în mod eronat, s-a reținut împrejurarea, potrivit căreia, recurentul-reclamant a realizat beneficii financiare de pe urma încheierii contractului, instanța de fond respingând proba cu expertiză financiar-contabilă;

Înalta Curte constată că și această critică este nefondată.

Astfel, din economia prevederilor textului legal sus-menționat, pentru constatarea stării de incompatibilitate nu este necesară obținerea de beneficii materiale sau vreo altă dovadă, simpla încheiere a contractului cu oricare din autoritățile administrației publice, în cadrul căreia funcționează ca și consilier local, fiind suficiente pentru reținerea stării de incompatibilitate.

Prin urmare, din această perspectivă, expertiza contabilă ar fi fost o probă inutilă și neconcludentă pentru dezlegarea pricinii.

Recurentul mai critică hotărârea recurată și prin faptul că, deși a învederat instanței că nu este jurist, că nu a avut cunoștință de încheierea contractului întrucât acest contract nu a fost trecut prin consiliul local, unde era consilier local și nici nu se afla în localitate în aceea perioadă, totuși, instanța, în mod nelegal, nu a reținut aceste apărări.

Din considerentele sentinței recurate, rezultă că prima instanță a analizat aceste apărări și a motivat de ce nu a putut să le ia în considerare ca aspecte de nelegalitate și netemeinicie ale raportului de evaluare întocmit de A.N.I.

Chestiunea de drept dedusă judecății prin acțiunea introductivă de instanță constă în aceea de a stabili dacă, prin încheierea contractului de furnizare nr. 5650 din 20 aprilie 2010, este îndeplinită, în ceea ce îl privește pe reclamant, ipoteza textului art. 90 alin. (2) din Legea nr. 176/2010.

Or, astfel cu s-a menționat mai sus, legea nu condiționează existența stării de incompatibilitate de cunoașterea sau necunoașterea legii de către persoana supusă evaluării și nici de buna sau reaua sa credință.

În acest context, referirile recurentului cu privire rezoluția de NUP dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese prevăzut de art. 253

1

C. pen., nu prezintă relevanță pentru constatarea stării de incompatibilitate, tocmai pentru că, în timp ce în planul dreptului penal trebuie să existe intenția de a săvârși fapta infracțională, pe tărâmul răspunderii administrative reglementată de art. 90 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, starea de incompatibilitate se sancționează disciplinar, chiar fără a exista intenție, pentru simpla neglijență în exercitarea funcției de demnitate publică.

Prin urmare, starea de incompatiblitate în care s-a aflat recurentul-reclamant a fost cauzată de lipsa sa de diligență în respectarea obligației principiale de integritate și transparență în exercitarea funcției de demnitate publică consacrată de Legea nr. 176/2010.

În ceea ce privește ultima critică adusă sentinței recurate, referitoare la încălcarea art. 11 și art. 26 din Legea nr. 176/2010, potrivit cărora „În cazul în care cauza de incompatibilitate a încetat înaintea sesizării Agenției, sancțiunea disciplinară poate fi aplicată în termen de 3 ani de la încetarea cauzei de incompatibilitate”, Înalta Curte constată că nu este întemeiată.

Astfel, prin raportul de evaluare contestat, s-a constatat doar existența stării de incompatibilitate în care s-a aflat recurentul-reclamant, fără a se dispune și aplicarea sancțiunii disciplinare, care, în conformitate cu art. 26 lit. h) din Legea nr. 176/2010 revine în competența consiliului local pentru aleșii locali, după comunicarea de către A.N.I. a raportului de evaluare.

Pe de altă parte, Agenția Națională de Integritate a respectat termenul de 3 ani prevăzut de art. 11 din Legea nr. 176/2010 pentru desfășurarea activității de evaluare și nu pentru aplicarea sancțiunii disciplinare. Astfel, potrivit actelor dosarului, activitatea de evaluare s-a declanșat la data de 11.02.2012, ca urmare a sesizării formulate de o persoană fizică, adică la mai puțin de trei de la data încetării stării de incompatibilitate, respectiv 31 decembrie 2010, când a expirat valabilitatea contractului de furnizare.

Pentru considerentele arătate, în temieul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 445 din 29 noiembrie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 09 decembrie 2015.