ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 567/2017

Decizia nr. 567/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta PFA A. a chemat în judecată pârâta B. (în prezent C.) solicitând anularea Deciziei nr. 10743 din 01 aprilie 2014 emisă de pârâtă și, pe cale de consecință, a procesului-verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare din 30 ianuarie 2014.

Prin sentința civilă nr. 31 din data de 23 februarie 2015, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea promovată de reclamanta PFA A. împotriva pârâtei B. (în prezent C.).

A dispus anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 10743 din 01 aprilie 2014 și a procesului verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 30 ianuarie 2014 și s-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 31 din data de 23 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta C., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din N.C.P.C.

În motivele recurs, după prezentarea situației de fapt, o primă critică adusă soluției instanței de fond a fost aceea că a ignorat cu desăvârșire dispozițiile Regulamentelor europene aplicabile finanțărilor nerambursabile alocate României prin D. și nu a dat valoare acestor dispoziții legale comunitare.

Conform art. 885 N.C.P.C.: „Sub rezerva unor dispoziții legale contrare, drepturile reale asupra imobilelor cuprinse în cartea funciară se dobândesc atât între părți, cât și față de terți, numai prin înscrierea lor în cartea funciară, pe baza actului sau faptului care a justificat înscrierea”, iar potrivit art. 565 N.C.C.: „În cazul imobilelor înscrise în cartea funciară, dovada dreptului de proprietate se face cu extrasul de carte funciară”, astfel că, în raport de aceste prevederi, opozabilitatea către terți se face prin intabularea terenului în cartea funciară or, în cauză, reclamanta este în imposibilitatea de a face dovada proprietății asupra terenului, deși s-a obligat prin planul de afaceri să achiziționeze 1.500 m

2

în vederea extinderii exploatației.

Au fost invocate prevederile H.G. nr. 224/2008 cu privire la definiția proiectului eligibil și art. 21 alin. (2) din același act normativ.

În ceea ce privește imposibilitatea reclamantei de a intabula terenurile cumpărate în vederea realizării obiectivelor propuse în cadrul contractului de finanțare, în situația în care s-ar trece peste dispozițiile legale cu privire la intabularea și la dovada dreptului de proprietate, cât și peste faptul că reclamanta a cunoscut încă de la data depunerii cererii de finanțare obligațiile pe care și le-a asumat a le realiza prin proiectul depus s-a făcut precizarea că reclamanta avea posibilitatea de a invoca dispozițiile art. 17 „Forța majoră din Anexa 1 - Prevederi generale - la contractul de finanțare”, dar că oricum, invocarea diligențelor insuficiente ale reclamantei de realizare a intabulării asupra terenului, ce face obiectul proiectului, ar fi nerelevantă în cauză.

Cu privire la principiul proporționalității care nu ar fi fost aplicat de C., s-a considerat că, prin raportare la regulile specifice finanțării reproduse mai jos, nu avea cum să aplice principiul proporționalității având în vedere nerespectarea de către reclamantă a planului de dezvoltare a exploatației.

A doua critică ce a fost adusă sentinței recurate a avut în vedere faptul că instanța de fond a omis a se pronunța cu privire la obligația reclamantei de a respecta planul de afaceri pe care și l-a asumat prin cererea de finanțare, parte integrantă a contractului de finanțare, plan de afaceri pentru care reclamanta a fost selectată în detrimentul altor solicitanți de fonduri comunitare și naționale alocate României prin D.

În situația în care recurenta a descoperit, cu ocazia verificărilor efectuate, faptul că beneficiarul nu și-a îndeplinit obiectivele privind structura planului de cultură inițial (cele două solicitări privind modificarea planului de cultură nu au fost aprobate) din planul de afaceri și nu a realizat în totalitate investițiile propuse pentru atingerea obiectivelor din planul de afaceri, conform Ghidului solicitantului, se proceda la recuperarea sprijinului acordat.

A treia critică adusă hotărârii a vizat faptul că instanța de fond nu ține cont și de o altă neregulă pe care a săvârșit-o reclamanta, respectiv nedepunerea dosarului aferent cererii de plată tranșa a II-a în termenul asumat prin declarația de eșalonare și, ca atare, nerespectarea termenului de execuție al proiectului prevăzut în contractul de finanțare.

Astfel, inițial, reclamanta s-a obligat să depună tranșa a doua de plată în luna august 2013 în valoare de 17.048,00 lei reprezentând 40% din valoarea totală a ajutorului financiar nerambursabil în valoare de 42.620,00 lei, iar ulterior a obținut prelungirea termenului cu 3 luni, respectiv până la 18 noiembrie 2013, plus 15 zile lucrătoare, termen care nu a fost respectat de reclamantă.

S-a apreciat că, în mod eronat, instanța de fond a preluat în integralitate susținerile reclamantei, fără a ține seama de regulile specifice de finanțare și de responsabilitatea acordării fondurilor comunitare și naționale, neținând cont de aceste dispoziții legale imperative și având în vedere exclusiv rațiuni umanitare.

Primirea unui ajutor financiar nerambursabil incumbă tuturor persoanelor beneficiare respectarea cu strictețe a condițiilor de realizare a obiectivului subvenționat, fapt ce justifică aplicarea din partea B. de plată a unor măsuri coercitive, în scopul evitării pe viitor a punerii în dificultate a proiectelor.

Prin semnarea contractului de finanțare, beneficiarul și-a asumat în totalitate prevederile contractuale potrivit cărora, în cazul constatării unei nereguli cu privire la încheierea sau executarea acestuia, beneficiarul va restitui integral sumele primite ca finanțare nerambursabilă, fără a fi necesară demonstrarea vreunui prejudiciu.

S-a solicitat admiterea recursului și, reținând cauza spre rejudecare, să se modifice sentința atacată, în sensul respingerii cerii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Intimata-reclamantă PFA A. a formulat Întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

A fost întocmit Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și prin Încheierea din 23 martie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, s-a dispus comunicarea raportului către părțile din litigiu.

Prin Încheierea din 15 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a fost admis în principiu recursul declarat de pârâta C. și a fost fixat termenul de judecată la 20 ianuarie 2017 cu citarea părților.

După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a fost învestită cu soluționarea acțiunii în anulare a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 30 ianuarie 2014 emis de B. prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei o creanță bugetară de 25.572 lei și a Deciziei nr. 10743 din 01 aprilie 2014 a B. prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva procesului-verbal.

Acțiunea reclamantei a fost admisă de către instanța de fond cu motivarea că aceasta recunoaște că nu a formulat cererea de plată a tranșei a doua în termen, dar că suprafața de teren nu a fost intabulată pe numele reclamantei din împrejurări care nu îi sunt imputabile acesteia, respectiv instabilitatea legislativă și atitudinea culpabilă a autorităților statului care au întocmit defectuos titlul de proprietate, iar statul, implicit B., nu poate invoca propria culpă și că obligarea reclamantei la restituirea întregii sume de bani acordate în prima tranșă a finanțării este una vădit disproporționată și încalcă principiul proporționalității.

Soluția este criticată în recursul declarat, iar criticile sunt fondate.

Reclamanta PFA A. a încheiat cu B. (în prezent C.) contractul de finanțare privind acordarea unei finanțări nerambursabile prin Măsura 112 în cadrul E. 2007-2013.

În baza acestui contract, la data de 21 februarie 2011, a depus cererea de plată Tranșa I în valoare de 25.572,00 lei reprezentând 60% din valoarea totală de 42.680,00 lei.

Conform Formularului - Declarație de eșalonare a depunerii cererilor de plată, tranșa a doua de plată trebuia depusă în luna august 2013, în valoare de 17.048,00 lei, reprezentând 40% din valoarea finanțării inițiale.

Ulterior, la cererea beneficiarului s-a întocmit un act adițional prin care s-a prelungit cu 3 luni data depunerii cererii de plată a Tranșei a doua, respectiv până la 18 noiembrie 2013, dată care era prelungită cu 15 zile lucrătoare, potrivit Anexei II - Instrucțiunile de plată, adică 9 decembrie 2013.

Aceste este unul dintre motivele pentru care a fost încheiat procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare și prin care s-a dispus restituirea sumei de 25.572 lei.

Reclamanta, ca și instanța de fond, a apreciat că nu a putut respecta cele stabilite în contractul de finanțare, respectiv depunerea celei de-a doua tranșe de plată deoarece, deși a cumpărat suprafața de 22.000 m.p. teren, așa cum s-a obligat, nu a putut intabula dreptul de proprietate pentru că titlul de proprietate al vânzătoarei conține erori ce nu au putut fi remediate ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013.

Aceste susțineri sunt nefondate și nu pot conduce la anularea actelor administrative atacate în prezenta cauză.

Nu poate fi invocată imposibilitatea remedierii unor erori strecurate în titlul de proprietate al vânzătoarei ci, eventual, poate fi constatată lipsa de diligență a reclamantei pentru a putea respecta prevederile contractului de finanțare deoarece acesta a fost încheiat în luna octombrie 2011, iar Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist in Romania a intrat în vigoare în luna mai 2013.

Chiar dacă s-ar putea considera că prin intrarea în vigoare a acestei legi reclamanta nu a mai putut face demersuri pentru intabularea dreptului de proprietate dobândit, aceasta nu a putut justifica de ce nu a făcut aceste demersuri pentru intabularea în evidențele funciare până la intrarea în vigoare a legii, mai ales că perioada dintre data încheierii contractului de vânzare-cumpărare și data intrării în vigoare a legii a fost de peste 1 an și jumătate.

Nu se poate aprecia că reclamanta și-a îndeplinit obligația contractuală de a achiziționa o suprafață de teren deoarece dreptul de proprietate trebuia intabulat în Cartea funciară, iar conform pct. 2.2 din Ghidul solicitantului - Condiții minime obligatorii pentru acordarea sprijinului - Beneficiarul trebuia să dovedească dreptul de proprietate asupra terenului pe care urmează să realizeze investiția sau dreptul de folosință pe o perioadă de cel puțin 10 ani.

Prin urmare, pentru că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii acestei condiții (nu a dovedit nici dreptul de folosință al acesteia pe o perioadă de cel puțin 10 ani) se poate considera că nu a fost respectat contractul de finanțare nerambursabilă încheiat cu B. (în prezent C.).

Toate acestea dovedesc că nerespectarea contractului de finanțare nu s-a datorat, așa cum susține instanța de fond, instabilității legislative sau atitudinii culpabile a autorităților statului care au întocmit defectuos titlul de proprietate, ci atitudinii reclamantei care avea posibilitatea intabulării dreptului de proprietate în perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 sau să facă dovada existenței dreptului de folosință asupra terenurilor pe o perioadă de 10 ani.

Dacă reclamanta aprecia că în cauză este incident art. 17 - Anexa 1 - Prevederi generale la contractul de finanțare îl putea invoca, dar, acest articol ce vizează forța majoră nici nu a fost invocat și nici nu se poate considera că ne-am afla într-o asemenea ipoteză ce viza evenimente imprevizibile, insurmontabile și imposibil de înlăturat, independente de voința părților contractante, întocmit după data semnării contractului și exonerează de la răspundere partea care o invocă.

În ceea ce privește aplicarea principiului proporționalității se constată că instanța de fond a apreciat că nu poate fi obligată reclamanta la restituirea sumei de 25.572,00 lei pentru că s-ar nesocoti acest principiu.

Dar, aceste susțineri ale instanței de fond nesocotesc prevederile contractului de finanțare, ce reprezintă legea părților, iar potrivit clauzelor din acest contract, actele contestate au fost întocmite cu respectarea acestora și nu se poate considera că a fost încălcat principiul proporționalității.

Într-adevăr, principiul proporționalității, ca unul dintre principiile fundamentale ale dreptului comunitar, presupune ca orice decizie sau măsură ce va fi adoptată să fie necesară atingerii scopului legitim.

În materia finanțărilor europene, așa cum a arătat și instanța de fond, acest principiu este consacrat expres, iar potrivit art. 2 alin. (1) lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, principiul proporționalității presupune ca „orice măsură administrativă adoptată trebuie să fie adecvată, necesară și corespunzătoare scopului urmărit, atât în ceea ce privește resursele angajate în constatarea neregulilor, cât și în ceea ce privește stabilirea creanțelor bugetare rezultate din nereguli, ținând seama de natura și frecvența neregulilor constatate și de impactul financiar al acestora asupra proiectului/programului respectiv”.

Și art. 17 din același act normativ prevede că: „Orice acțiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli și stabilirii creanțelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporționalității”.

Respectarea acestui principiu este dovedită de faptul că, în anexa la acest act normativ, s-au stabilit corecțiile financiare ce pot fi aplicate beneficiarilor finanțărilor comunitare în funcție de neregula constatată și se poate ajunge, în raport de încălcarea constatată, la retragerea întregii finanțări.

În speță, însă, nu se impune analiza respectării sau nu a principiului proporționalității în condițiile în care măsura dispusă prin actele contestate în prezenta cauză a fost luată pentru nerespectarea prevederilor contractului de finanțare încheiat între părți, adică nerespectarea planului de afaceri pe care și l-a asumat prin cererea de finanțare și nedepunerea cererii de plată tranșa a II-a în termenul stabilit ca urmare a solicitării beneficiarului, respectiv a notificării pentru depășirea termenului.

Conform art. 11 alin. (3) din Anexa 1 la contractul de finanțare, în cazul constatării unei nereguli cu privire la încheierea ori executarea contractului, autoritatea contractantă poate înceta valabilitatea contractului, de plin drept, printr-o notificare scrisă adresată beneficiarului, fără punere în întârziere, fără nicio altă formalitate și fără intervenția instanței judecătorești și, în aceste cazuri, beneficiarul va restitui integral sumele primite ca finanțare nerambursabilă.

La această măsură a restituirii sumelor plătite în baza contractului s-a ajuns pentru că beneficiarul nu și-a respectat obligațiile contractuale și, practic, scopul pentru care a fost acordată finanțarea să a putu fi atins, deși, prin semnarea contractului de finanțare și asumarea obligațiilor, aceasta a putut beneficia de fondurile comunitare în detrimentul altor solicitanți.

Ar trebui precizat că, într-adevăr, instanța de fond a analizat numai motivele pentru care reclamanta nu a depus cea de-a doua cerere de plată, dar nu a analizat deloc cealaltă neregulă constatată, respectiv cea referitoare la nerespectarea planului de afaceri pe care și l-a asumat prin cererea de finanțare.

Pentru că nu se poate reține culpa altor autorități ale statului pentru nerespectarea termenului de depunere a cererii, nici nu se poate considera că suma achitată inițial ar putea fi reținută de către reclamantă deoarece, ca urmare a neregulilor constatate și pentru că nu a fost respectat contractul de finanțare, beneficiarul este obligat să restituie întreaga sumă de care a beneficiat.

Apreciind că soluția instanței de fond a fost dată cu nerespectarea prevederilor legale, în baza art. 496 C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul, va fi casată sentința atacată și, rejudecând, va fi respinsă acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta C. împotriva sentinței civile nr. 31/2015 din data de 23 februarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, rejudecând, respinge acțiunea reclamantei PFA A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2017.