ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2724/2016

Circumstanțele cauzei 1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov la data de 22.04.2014, reclamanții A. și B. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta Direcția Regională a Finanțelor Publice a Județului Brașov, să dispună anularea Deciziei de impunere nr. 10 din 09 februarie 2011 și a Raportului de inspecție fiscală nr. 995 din 09 februarie 2011, iar în subsidiar anularea în parte a deciziei de impunere nr. 10 din 09 februarie 2011 cu privire la suma de 624.507 lei reprezentând majorări și dobânzi de întârziere și 99.875 lei reprezentând penalități de întârziere. 1.

Pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a Județului Brașov a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, arătând că după momentul formulării acțiunii, a fost emisă Decizia 566 din 15 mai 2014 prin care s-a soluționat contestația formulată de reclamanți împotriva deciziei de impunere nr. 10 din 09 februarie 2011. 1.

La data de 17.06.2014, reclamanții au depus completare la acțiune prin care au arătat că înțeleg să se judece și în contradictoriu cu A.J.F.P. Brașov - Activitatea de Inspecție Fiscală, solicitând în plus față de petitul principal al acțiunii introductive, și anularea Deciziei nr. 566 din 15 mai 2014, cu cheltuieli de judecată. 1.

La completarea la acțiune, pârâta D.G.R.F.P. Brașov a depus întâmpinare prin care arată că înțelege să renunțe la invocarea excepției inadmisibilității. 1.

Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 126/F din 10.09.2014 a admis în parte acțiunea completată formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov - Activitatea de Inspecție Fiscală, a anulat în parte Decizia de soluționare a contestației nr. 566 din 15 mai 2014, Decizia de impunere nr. 10 din 09 februarie 2011 și Raportul de Inspecție Fiscală nr. 995 din 09 februarie 2011 cu privire la suma de 624.389 lei reprezentând majorări/dobânzi aferente TVA și suma de 99.875 lei reprezentând penalități aferente TVA și a menținut Decizia de impunere nr. 10 din 09 februarie 2011 pentru suma de 665.832 lei reprezentând TVA de plată, obligând pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov - Activitatea de Inspecție Fiscală la plata către reclamanți a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. 2. Calea de atac exercitată 2.1. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8. 2.2. Raportul întocmit în cauză în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 11 aprilie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat. Prin încheierea din data de 7 iunie 2016, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, iar în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat a fixat termen de judecată pe fond a recursului. 3. Soluția și considerentele Înaltei Curți potrivit prevederilor art. 496-499 C. proc. civ., republicat 3.1. Recursurile formulate sunt întemeiate, fiind admise potrivit considerentelor expuse în continuare 3.2. În recursurile formulate, D.G.R.F.P. Brașov a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8, iar A.F.P. Brașov a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, susținând, însă, aceleași critici/critici similare referitoare la soluția de admitere în parte a acțiunii formulate de intimații reclamanți și de exonerare a acestora de la plata accesoriilor în sumă de 665.832 lei care a fost menținută în sarcina acestora. În esență, autoritățile fiscale recurente au susținut că instanța de fond a dat o soluție nelegală și netemeinică, interpretând și aplicând în mod greșit prevederile art. 152 alin. (6) C. fisc. și ale art. 119, art. 120 și art. 120 1 C. proc. fisc. 3.3. Prin sentința recurată, instanța de fond a admis acțiunea formulată/completată și a anulat în parte actele administrativ fiscale, cu privire la suma totală de 724.264 lei accesorii, adică 624.389 lei majorări/dobânzi și 99.875 lei penalități, aferente la TVA în sumă de 665.832 lei, menținând actele administrativ fiscale, pentru suma de 665.832 lei TVA. Pentru a admite în parte acțiunea și a înlătura accesoriile stabilite și reținute de organele fiscale, instanța de fond a reținut, în esență, că din coroborarea prevederilor art. 152 alin. (6) C. fisc. cu prevederile art. 119-120 C. proc. fisc., rezultă că stabilirea accesoriilor/plata accesoriilor este consecința neexecutării culpabile a obligației de plată la scadență, concluzie în privința căreia instanța de recurs a constatat că este greșită. Conținutul dispozițiilor legale incidente în cauză este următorul: C. fisc. - „Art. 152 alin. (6) Persoana care aplică regimul special de scutire și a cărei cifră de afaceri, prevăzută la alin. (2), este mai mare sau egală cu plafonul de scutire în decursul unui an calendaristic, trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA, conform art. 153, în termen de 10 zile de la data atingerii sau depășirii plafonului. Data atingerii sau depășirii plafonului se consideră a fi prima zi a lunii calendaristice următoare celei în care plafonul a fost atins sau depășit. Regimul special de scutire se aplică până la data înregistrării în scopuri de TVA, conform art. 153. Dacă persoana impozabilă respectivă nu solicită sau solicită înregistrarea cu întârziere, organele fiscale competente au dreptul să stabilească obligații privind taxa de plată și accesoriile aferente, de la data la care ar fi trebuit să fie înregistrat în scopuri de taxă, conform art. 153.” C. proc. fisc. - „Art. 119 Dispoziții generale privind dobânzi și penalități de întârziere (1) Pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere. (2) Nu se datorează dobânzi și penalități de întârziere pentru sumele datorate cu titlu de amenzi de orice fel, obligații fiscale accesorii stabilite potrivit legii, cheltuieli de executare silită, cheltuieli judiciare, sumele confiscate, precum și sumele reprezentând echivalentul în lei al bunurilor și sumelor confiscate care nu sunt găsite la locul faptei. (3) Dobânzile și penalitățile de întârziere se fac venit la bugetul căruia îi aparține creanța principală. (4) Dobânzile și penalitățile de întârziere se stabilesc prin decizii întocmite în condițiile aprobate prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu excepția situației prevăzute la art. 142 . Art. 120 - Dobânzi (1) Dobânzile reprezintă echivalentul prejudiciului creat titularului creanței fiscale ca urmare a neachitării de către debitor a obligațiilor de plată la scadență și se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv. (2) Pentru diferențele suplimentare de creanțe fiscale rezultate din corectarea declarațiilor sau modificarea unei decizii de impunere, dobânzile se datorează începând cu ziua imediat următoare scadenței creanței fiscale pentru care s-a stabilit diferența și până la data stingerii acesteia inclusiv. (3) În situația în care diferențele rezultate din corectarea declarațiilor sau modificarea unei decizii de impunere sunt negative în raport cu sumele stabilite inițial, se datorează dobânzi pentru suma datorată după corectare ori modificare, începând cu ziua imediat următoare scadenței și până la data stingerii acesteia inclusiv. (4) Prin excepție de la prevederile alin. (1), se datorează dobânzi după cum urmează: a) pentru impozitele, taxele și contribuțiile stinse prin executare silită, până la data întocmirii procesului-verbal de distribuire inclusiv. În cazul plății prețului în rate, dobânzile se calculează până la data întocmirii procesului-verbal de distribuire a avansului. Pentru suma rămasă de plată, dobânzile sunt datorate de către cumpărător; b) pentru impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat de către debitorul declarat insolvabil care nu are venituri și bunuri urmăribile, până la data trecerii în evidența separată, potrivit prevederilor art. 176. (5) Modul de calcul al dobânzilor aferente sumelor reprezentând eventuale diferențe între impozitul pe profit plătit la data de 25 ianuarie a anului următor celui de impunere și impozitul pe profit datorat conform declarației de impunere întocmite pe baza situației financiare anuale va fi reglementat prin norme metodologice aprobate prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală. (6) Pentru obligațiile fiscale neachitate la termenul de plată, reprezentând impozitul pe venit, se datorează dobânzi după cum urmează: a) pentru anul fiscal de impunere, dobânzile pentru plățile anticipate stabilite de organul fiscal prin decizii de plăți anticipate se calculează până la data plății debitului sau, după caz, până la data de 31 decembrie; b) dobânzile pentru sumele neachitate în anul de impunere, potrivit lit. a), se calculează începând cu data de 1 ianuarie a anului următor până la data stingerii acestora inclusiv; c) în cazul în care impozitul pe venit stabilit prin decizia de impunere anuală este mai mic decât cel stabilit prin deciziile de plăți anticipate, dobânzile se recalculează, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui de impunere, la soldul neachitat în raport cu impozitul anual stabilit prin decizia de impunere anuală, urmând a se face regularizarea dobânzilor în mod corespunzător. (7) Nivelul dobânzii este de 0,03% pentru fiecare zi de întârziere. Art. 120 1 - Penalități de întârziere (1) Penalitățile de întârziere reprezintă sancțiunea pentru neîndeplinirea obligațiilor de plată la scadență și se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv. Dispozițiile art. 120 alin. (2)-(6) sunt aplicabile în mod corespunzător. (2) Nivelul penalității de întârziere este de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere. (3) Penalitatea de întârziere nu înlătură obligația de plată a dobânzilor.” Din analiza conținutului dispozițiilor legale citate mai sus nu rezultă niciun argument în sprijinul concluziei/aserțiunii judecătorului fondului, rezultând în mod clar faptul că dacă persoana impozabilă nu solicită înregistrarea în scopuri de TVA cu întârziere, organele fiscale competente au dreptul să stabilească obligații privind taxa de plată și accesoriile aferente de la data la care ar fi trebuit să fie înregistrat în scopuri de TVA, conform art. 153 C. fisc. Această concluzie, că plata accesoriilor nu este condiționată de existența unei culpe a contribuabilului/a persoanei impozabile, rezultă atât din prevederile art. 152 alin. (6) fraza a III-a C. fisc., cât și din art. 119 alin. (1) C. proc. fisc., dispozițiile legale care nu au fost declarate că ar fi neconstituționale de către Curtea Constituțională. Astfel spus, atâta vreme cât și prevederile art. 152 alin. (6) fraza a III-a C. fisc. și prevederile art. 119 alin. (1) C. proc. fisc. nu au fost declarate neconstituționale, nu există niciun temei legal pentru a se susține că plata accesoriilor unui debit fiind principal ar fi condiționată de existența unei culpe din partea persoanei impozabile/contribuabilului. Astfel fiind, recursurile vor fi admise, cu consecința respingerii acțiunii în integralitatea sa și menținerii actelor administrative fiscale ca temeinice și legale.