ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 238/F din 29 mai 2014 a Curții de Apel București, secția l penală,

a fost condamnat inculpatul C.D.C., fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 5 C. pen., art. 375 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., faptă din data de 06 aprilie 2013, la pedeapsa de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare.

Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. din 1969, cu excepția dreptului de a alege, în condițiile art. 71 C. pen. din 1969.

În baza art. 81 și 82 C. pen. din 1969, a fost suspendată condiționat executarea pedepsei pe o perioadă de 3 ani și 6 luni, termen de încercare.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 a fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare de mai sus.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și 84 C. pen. din 1969 privind revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei alte infracțiuni în termenul de încercare sau al neîndeplinirii obligațiilor civile din hotărâre până la expirarea acestui termen.

În baza art. 274 alin. (1) C. pen. din 1969, a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1.300 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parțial al apărătorului din oficiu, s-a dispus a fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel București a reținut, pe baza actelor și lucrărilor cauzei, următoarele:

Prin rechizitoriul nr. x al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus în temeiul art. 327 lit. a) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., trimiterea în judecată a inculpatului C.D.C., avocat în cadrul Baroului București, fără antecedente penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prevăzută de art. 336 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind C. pen..

Prin același rechizitoriu în temeiul art. 327 lit. b) și art. 315 alin. (1) lit. b) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., s-a dispus clasarea cauzei privind săvârșirea infracțiunii de distrugere din culpă prevăzută de art. 255 din Legea nr. 286/2009 privind C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind C. pen.

În faza de urmărire penală s-au administrat următoarele mijloace de probă: declarațiile inculpatului C.D.C.; declarațiile martorilor de B.B.I. și B.R.C.; proces-verbal de depistare din 06 aprilie 2013, ora 22

45

; rezultatul testării cu aparatul etilotest; proces-verbal de prelevare și buletin de examinare clinică; buletin de analiză toxicologică-alcoolemie din 08 aprilie 2013; raport de expertiză medico-legală din 2013 privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei; raport de expertiză medico-legală din 2013 privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei; fișă cazier judiciar; fișă de evidență auto privind pe C.D.C.

În cursul cercetării judecătorești a fost audiat inculpatul, declarația dată fiind consemnată în scris și depusă la dosarul cauzei, prilej cu care acesta a precizat că dorește să beneficieze de dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Analizând probele administrate în cauză, în faza de urmărire penală, Curtea de Apel București a reținut

că la data de 06 aprilie 2013, în jurul orei 22

45

, inculpatul C.D.C. a condus pe drumurile publice autoturismul, având la momentul recoltării probelor biologice o alcoolemie de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, respectiv 2,20 g/l alcool pur în sânge -la prima probă prelevată și 2,00 g/l alcool pur în sânge la a doua probă prelevată, în aceste împrejurări provocând pe Calea Ș.V. din municipiul București, sector 4 un

eveniment rutier, lovind un autoturism, care era parcat pe partea dreaptă a carosabilului.

Astfel, din procesul verbal întocmit de organele de cercetare penală din cadrul D.G.P.M.B. - B.P.R., a rezultat că în ziua de 06 aprilie 2013, în jurul orei 22

45

, la controlul efectuat, s-a constatat că inculpatul C.D.C., care condusese autoturismul, pe Calea Ș.V. din direcția Piața P. către Str. Ș., emana vapori de alcool, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Având în vedere rezultatul testării cu aparatul etilotest, inculpatul a fost condus la I.N.M. „Mina Minovici" unde i-au fost prelevate două probe de sânge la orele 23

30

și 00

30

.

Din buletinul de examinare clinică însoțitor al prelevării probelor biologice în vederea determinării gradului de intoxicație etilică a rezultat că inculpatul C.D.C. părea ca fiind sub influența alcoolului.

Conform buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie din 08 aprilie 2013 emis de I.N.M.L. Mina Minovici, inculpatul a prezentat la prima proba de sânge o cantitate de 2,20 g%o ml alcool pur în sânge, iar la proba a doua 2,00 g%o ml alcool pur în sânge.

Fiind audiat, inculpatul a declarat inițial că a consumat cantitatea de 100 ml vin în intervalul orar 21

30

- 22

00

și a condus autoturismul pe Calea Ș.V. din municipiul București, la un moment dat încercând să evite impactul cu un câine care îi apăruse în față, a virat dreapta și a lovit autoturismul, care era parcat pe marginea străzii.

Inculpatul a revenit parțial asupra declarației sale, arătând că în jurul orei 22,

00

a consumat 100 ml de vin cu apă, ulterior, în intervalul orar 22

25

- 22

40

, a consumat aproximativ 350 ml palincă, apoi a condus autoturismul pe Calea Ș.V., iar în momentul în care a încercat să ocolească un refugiu pentru tramvai, i-a sunat telefonul mobil, astfel că l-a scos din buzunar și din neatenție a lovit un autoturism, care era parcat pe partea dreaptă a carosabilului.

Totodată, inculpatul a precizat că, după producerea accidentului, la fața locului au apărut mai multe persoane care au anunțat organele de poliție și proprietarul autoturismului avariat.

Agenții de poliție rutieră l-au testat cu aparatul etilotest, care a indicat pentru ora 23

00

o valoare de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că a fost condus la I.N.M.L. „Mina Minovici", unde i-au fost prelevate două probe de sânge.

Numitul B.B.I., proprietarul autoturismului, a declarat că în ziua de 06 aprilie 2013, în jurul orei 22

45

, a auzit o bubuitură, astfel că a ieșit în stradă și a observat că autoturismul său fusese avariat. La indicațiile unor persoane din apropiere s-a deplasat pe strada C., unde a observat un autoturism care se oprise într-un gard. Susnumitul a ajuns lângă autoturism, unde a văzut că persoana aflată la volan avea intenția să plece, astfel că i-a cerut să coboare.

În acel moment, conducătorul auto, care prezenta o puternică halenă alcoolică, „a căzut pur și simplu", B.B.I. ridicându-l și sprijinindu-l de o bordură, după care a sunat la numărul de urgență 112 pentru a anunța evenimentul.

Agenții de poliție ajunși la fața locului l-au identificat pe bărbat și l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Situația de fapt expusă de B.B.I. a fost confirmată de martorul B.R.C.

Prin ordonanța Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București din data de 05 august 2013, a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale de interpretare retroactivă a alcoolemiei.

Din raportul de expertiză medico-legală privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei din 2013 a rezultat că în data de 06 aprilie 2013, la ora 22:45, numitul C.D.C. ar fi putut avea o alcoolemie teoretică în creștere de cea 0,70g/l alcool pur în sânge.

Apreciindu-se că datele de consum avute în vedere la realizarea expertizei medico-legale de interpretare retroactivă a alcoolemiei nu sunt susținute de materialul probator administrat, prin ordonanța Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București din data de 24 octombrie 2013 a fost dispusă efectuarea unei noi expertize medico-legale având în vedere parametrii rezultați din buletinul de analiză toxicologică alcoolemie, procesul-verbal de depistare și buletinul de examinare clinică.

Din raportul de expertiză medico-legală din 2013 emis de I.N.M.L. „Mina Minovici" a rezultat că în data de 06 aprilie 2013 la ora 22

45

, numitul C.D.C. ar fi putut avea o alcoolemie teoretică în creștere de cea 2,35 g/l alcool pur în sânge.

Cu privire la cele două expertize medico-legale privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei efectuate în cauză, s-au constatat următoarele:

în raportul de expertiză medico-legală privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei din 2013, întocmit exclusiv pe baza declarației de consum dată de inculpat în cursul urmăririi penale la data de 05 august 2013, s-a consemnat la pct. 5 faptul că „Rezultatele obținute au caracter strict teoretic si nu pot fi considerate ca având valoare certă din punct de vedere medico-legal; valoare indubitabilă de probă științifică obiectivă și care exprimă îmbibația reală este numai cea determinată prin analiza sângelui din momentul prelevării".

De asemenea, în același raport, s-a arătat că „prin corelarea datelor obținute prin efectuarea calculului teoretic cu valorile stabilite la analiză s-a constatat o neconcordanță între alcoolemia teoretică rezultată din datele de consum și valorile certe stabilite de analiză. Neconcordanță denotă un consum de băutură mai mic decât cel declarat."

În raportul de expertiză medico-legală din 2013, întocmit pe baza parametrilor rezultați din buletinul de analiză toxicologică alcoolemie, procesul-verbal de depistare și buletinul de examinare clinică, s-a arătat că „rezultatele obținute au caracter strict teoretic si nu pot fi considerate ca având valoare certă din punct de vedere medico-legal; valoare indubitabilă de probă științifică obiectivă și care exprimă îmbibația reală este numai cea determinată prin analiza sângelui din momentul prelevării".

Totodată, s-a arătat că „prin corelarea datelor obținute prin efectuarea calculului teoretic cu valorile stabilite la analiză se constată o neconcordanță între alcoolemia teoretică rezultată din datele de consum și valorile certe stabilite de analiză. Neconcordanță denotă un consum de băutură mai mare decât cel declarat."

Așa fiind, în lipsa unor date certe privind felul si cantitatea băuturilor alcoolice si alimentelor consumate de inculpat (în fața procurorului inculpatul a indicat alte date de consum decât cele pe care le-a menționat cu prilejul prelevării probelor biologice), calculul retroactiv al alcoolemiei nu este concludent, expertizele medico-legale fiind lipsite de forța probantă, astfel ca s-a ținut seama de buletinul de analiză toxicologică din 08 aprilie 2013 emis de I.N.M.L. Mina Minovici care a indicat valori de alcoolemie peste limita prevăzută de lege.

În rechizitoriu s-a reținut că fapta inculpatului C.D.C., care la data de 06 aprilie 2013, în jurul orei 22

45

, a condus pe drumurile publice autoturismul, având la momentul recoltării probelor biologice o alcoolemie de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, respectiv 2,20 g/l alcool pur în sânge - la prima probă prelevată și 2,00 g/l alcool pur în sânge la a doua probă prelevată, în aceste împrejurări provocând în municipiul București, sector 4 un eveniment rutier, lovind un autoturism, care era parcat pe partea dreaptă a carosabilului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

Conform art. 5 alin. (1) C. pen. „în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă".

în urma analizei dispozițiilor ce incriminează fapta de care numitul C.D.C. este acuzat, s-a constatat că la data săvârșirii faptei era în vigoare infracțiunea prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată privind circulația pe drumurile publice, iar la data de 01 februarie 2014 a intrat în vigoare art. 336 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind C. pen., care cel puțin în aparență apare ca fiind mai favorabil inculpatului, întrucât deși limitele pedepsei închisorii sunt aceleași cu cele din norma penală anterioară (1-5 ani), în noua lege penală, pedeapsa închisorii este prevăzută alternativ cu pedeapsa amenzii penale.

Cu referire la aceste ultime aspecte vizând aplicarea legii penale mai favorabile, instanța a reținut în primul rând că se impune o analiză a cauzei prin prisma dispozițiilor art. 5 C. pen., astfel cum a fost analizat acest text de lege prin Decizia Curții Constituționale nr. 265 din 06 mai 2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 C. pen., care a fost publicată în M. Of., Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 5714/118/2012 și s-a constatat că dispozițiile art. 5 C. pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.

Totodată, dată fiind încadrarea juridică din rechizitoriu, conform legii noi, instanța a reținut ca element definitoriu în stabilirea legii penale mai favorabile aplicabile în cauză și decizia nr. 3/12 mai 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a stabilit în aplicarea art. 336 alin. (1) C. pen., în ipoteza unei duble prelevări de mostre biologice, că rezultatul alcoolemiei cu relevanță penală este cel dat de prima prelevare.

Această decizie este obligatorie de la data publicării în M. Of. al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) C. proc. pen.

De asemenea, față de principiul impus de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 265/2014, vizând aplicarea legii penale mai favorabile în mod global, instanța a observat că legea veche este mai favorabilă în speța de față, raportat nu numai la limitele de pedeapsă care au rămas neschimbate, dar și la toate celelalte criterii referitoare atât la individualizarea cuantumului pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, precum și la modalitățile de individualizare judiciară a executării acestei pedepse.

Astfel, având în vedere și dispozițiile art. 15 și 16 din Legea nr. 187/2012, precum și circumstanțele atenuante, prevăzute de legea veche care nu se mai regăsesc în noua lege, dar și efectele acestora în vechiul cod față de noul cod, s-a apreciat că este evident că legea veche îi este mai favorabilă inculpatului, care beneficiază de anumite circumstanțe favorabile, în sensul că nu este cunoscut cu antecedente penale, nu a mai săvârșit alte fapte de natură antisocială, a înțeles să recunoască săvârșirea faptei, însă în același timp nu s-a eludat faptul că a produs un accident de circulație, urmat numai de

pagube materiale, iar în cursul urmăririi penale a avut o atitudine oscilantă, schimbându-și declarația inițială din punct de vedere al consumului de alcool declarat, încercând să obțină o altă soluție cu privire la calculul retroactiv al alcoolemiei, pe care de altfel a și obținut-o.

Aplicând în speță toate aceste criterii, instanța a observat că fapta comisă este de o gravitate medie și trebuie sancționată ca atare, cu o pedeapsă cu închisoarea într-un cuantum mediu, între limitele rezultate din aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., respectiv între 8 luni și 3 ani și 4 luni.

De asemenea, instanța, raportat la aceleași criterii, a exclus posibilitatea aplicării art. 18

1

C. pen. din 1969 sau a dispozițiilor art. 80 și următoarele C. pen., referitoare la instituția renunțării la aplicarea pedepsei.

În speță ar fi putut fi incidente dispozițiile art. 83 și următoarele C. pen., respectiv amânarea aplicării pedepsei, dacă ar fi fost îndeplinită condiția prev. de art. 83 alin. (1) lit. c) C. pen. sau dispozițiile art. 91 și următoarele C. pen., cu referire la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Analizând modalitățile de individualizare a executării pedepsei, instanța a reținut că potrivit art. 16 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 în stabilirea legii penale mai favorabile, cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, va fi avută în vedere sfera obligațiilor impuse condamnatului și efectele suspendării potrivit legilor succesive, cu prioritate față de durata termenului de încercare sau supraveghere.

În consecință, s-a apreciat că este evident că suspendarea executării pedepsei dispusă conform C. pen. din 1969 este mai favorabilă decât suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei dispusă conform N.C.P., un termen de încercare mai lung fiind mai eficient decât mai multe obligații instituite în sarcina inculpatului.

Deși dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 se referă la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, principiile enunțate sunt valabile și în cazul suspendării condiționate a executării pedepsei, întrucât dispozițiile art. 81 C. pen. din 1969 presupun un termen de încercare mai lung, dar niciun fel de obligație impusă persoanei condamnate, exceptând-o pe aceea de a nu săvârși alte fapte prevăzute de legea penală.

Art. 83 C. pen. sau art. 91 C. pen., presupun mai întâi prestarea unei munci în folosul comunității, obligatorie în cazul incidenței art. 91 C. pen., dar și instituirea mai multor obligații în sarcina persoanei condamnate.

Din această analiză comparativă instanța a apreciat că este mai favorabil inculpatului C. pen. din 1969.

Totodată, s-a constatat că în cauză nu se impune reținerea vreunei circumstanțe atenuante raportat la alcoolemia mare, la poziția procesuală din timpul urmării penale, precum și la urmările faptei comise.

Tot pe linie de individualizare s-a reținut că inculpatul C.D.C., nu este cunoscut cu antecedente penale, este căsătorit, are un copil minor, are studii superioare, este avocat în cadrul Baroului București, a recunoscut, aspectele esențiale ale săvârșirii faptei, însă a avut o atitudine oscilantă privind cantitatea de alcool și alimente consumată.

Așadar, la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanța a ținut cont de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. din 1969, respectiv dispozițiile generale ale C. pen., limitele de pedeapsă fixate în partea specială și în textul incriminator, gradul de pericol social al faptei săvârșite, apreciat de instanță ca fiind unul mediu, având in vedere natura faptei, existența unei coliziuni cu un alt autoturism, lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, persoana și conduita acestuia,

care a recunoscut fapta și a solicitat aplicarea procedurii simplificate prev. de art. 396 alin. (1) C. proc. pen.

În consecință, instanța i-a aplicat inculpatului o pedeapsă într-un cuantum mediu și rezultat din aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. din 1969, cu excepția dreptului de a alege, în condițiile art. 71 C. pen. din 1969 și în lumina jurisprudenței C.E.D.O. în aplicarea art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a art. 3 din Protocolul nr. 1 la această Convenție, în principal prin hotărârile pronunțate în cauzele Hirst v. Marea Britanie și Sabou și Pârcălab v. România, jurisprudență cu caracter general obligatoriu, potrivit art. 20 din Constituție.

În raport de considerentele expuse mai sus, ținând cont de funcția de reeducare pe care o îndeplinește pedeapsa, dar și de cea de constrângere, instanța a apreciat că o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare constituie o sancțiune corespunzătoare pentru inculpat în cauza de față, pedeapsa astfel aplicată fiind într-un cuantum mediu, stabilit după prealabila aplicarea a dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța a apreciat că scopurile prevăzute de lege pentru pedeapsa aplicată pot fi atinse prin suspendarea condiționată a executării pedepsei, numai în acest fel putându-se ajunge la obținerea constrângerii și reeducării inculpatului, în raport de argumentele de mai sus.

Așadar, concluzionând, în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, față de circumstanțele personale ale inculpatului, inexistența antecedentelor penale și mai ales atitudinea sa procesuală, că suspendarea condiționată a executării pedepsei este singura măsură adecvată care va duce la îndreptarea inculpatului, instanța a apreciat că rolul de constrângere și scopul pedepsei pot să fie realizate numai în această modalitate, ceea ce implică atenționarea inculpatului asupra consecințelor săvârșirii unor noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.

Astfel, instanța a dispus condamnarea inculpatului C.D.C., pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 396.alin. (10) C. proc. pen., faptă din data de 06 aprilie 2013, la pedeapsa de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare.

Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. din 1969, cu excepția dreptului de a alege, în condițiile art. 71 C. pen. din 1969.

În baza art. 81 și 82 C. pen. din 1969, a fost suspendată condiționat executarea pedepsei pe o perioadă de 3 ani și 6 luni, termen de încercare și în consecință în baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 a fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare de mai sus.

I s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și 84 C. pen. din 1969 privind revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei alte infracțiuni în termenul de încercare sau al neîndeplinirii obligațiilor civile din hotărâre până la expirarea acestui termen.

Așa cum s-a precizat anterior, instanța nu a reținut în favoarea inculpatului

dispozițiile art. 74-76 C. pen. din 1969.

La conturarea acestei concluzii au fost avute în vedere atât infracțiunea săvârșită, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cât și urmările produse, concretizate în avarierea unui alt autoturism, în urma coliziunii cu acesta a autoturismului condus de inculpat, declanșarea posibilității punerii în pericol a siguranței celorlalți participanți la trafic, cu consecința lezării unui drept fundamental, respectiv dreptul la viață și nu în ultimul rând persoana inculpatului.

În opinia instanței, poziția de recunoaștere a faptei, valorificată de inculpat prin prisma dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., în raport cu dispozițiile art. 72 C. pen. din 1969, nu a justificat reținerea circumstanței atenuante prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969 și nici reducerea pedepsei, astfel cum s-a solicitat.

Chiar dacă inculpatul a recunoscut fapta și și-a exprimat regretul solicitând aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., sa apreciat că pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, astfel cum a fost stabilită potrivit celor de mai sus, reflectă o individualizare conformă dispozițiilor art. 72 C. pen. din 1969.

În condițiile aplicării dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., reținerea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969 nu mai poate fi valorificată ca reprezentând circumstanță atenuată judiciară, deoarece ar însemna ca aceleiași situații de drept să i se acorde o dublă valență juridică.

Dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969 pot coexista cu dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen. numai atunci când art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969 reflectă o altă atitudine favorabilă inculpatului, după săvârșirea infracțiunii, alta decât comportamentul sincer, ceea ce nu este cazul în speța de față.

În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală prin Decizia nr. 754 din 15 martie 2012. S-a menționat că în sensul celor de mai sus este și Decizia nr. 2761 din 11 septembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

În ceea ce privește circumstanța atenuantă prevăzută în art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, s-a constatat că nici în fața organelor de urmărire penală și nici în fața instanței de fond nu au fost administrate probe din care să rezulte date sau împrejurări de natură a conduce la concluzia că se justifică reținerea acestor dispoziții legale, în condițiile în care deși inculpatul nu are antecedente penale, nu se impune a se da eficiență textului de lege precizat.

Lipsa antecedentelor penale ar trebui să reprezinte starea de normalitate a oricărei persoane, motiv pentru care nu poate fi reținută în speță ca o circumstanță atenuantă în favoarea inculpatului, care nu se află într-o situație specială, numai pe considerentul lipsei antecedentelor penale, ci într-o situație de normalitate.

Referitor la circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. b) C. pen. din 1969, instanța a apreciat că atâta timp cât inculpatul a fost trimis în judecată pentru o infracțiune de pericolji nu de prejudiciu, aceste dispoziții legale nu pot fi reținute.

În ceea ce privește dispozițiile art. 74 alin. (2) C. pen. din 1969, instanța a apreciat că eventualele elemente de individualizare încadrabile în acest text de lege au fost valorificate cu prilejul aplicării dispozițiilor art. 72 C. pen. din 1969, motiv pentru care nici acest text de lege nu este incident în speță.

Ca atare, având în vedere natura și gravitatea faptei, circumstanțele în care aceasta a fost săvârșită, urmările acesteia, dar și datele care caracterizează persoana inculpatului, necunoscut cu antecedente penale, Curtea i-a aplicat acestuia o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare, apreciind că aceasta este proporțională cu gravitatea faptei și totodată aptă să conducă la atingerea scopului prevăzut în dispozițiile art. 52 C. pen. din 1969.

Pentru toate aceste considerente, prin sentința penală nr. 238/F din 29 mai 2014, Curtea de Apel București, secția I penală, a dispus condamnarea inculpatului, astfel cum s-a menționat în partea introductivă a considerentelor.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul C.D.C.

În susținerea căii de atac, inculpatul a arătat că apelul vizează strict problema individualizării sancțiunii aplicate.

S-a considerat că, sub efectul aplicării circumstanțelor atenuante, fie cele prevăzute de art. 74 lit. a) și b) C. pen. din 1969, fie cele prevăzute de art. 75 alin. (1) lit. d) C. pen. sau art. 75 alin. (2) lit. a) și b) C. pen., respectiv conduita bună înainte de comiterea faptei.

S-a considerat că, în funcție de sancțiunea care va fi stabilită, se va distinge si care lege penala este mai favorabilă, aceasta deoarece noua lege penală prevede calculul amenzii penale, condițiile suspendării condiționate sau sub supraveghere este mai favorabilă legea veche deoarece nu impune obligații adiționale, art. 16, alin. 2) din Legea nr. 187/2012 constituie o situație de excepție de la aplicarea globală a legii penale

mai favorabile prevăzută în mod expres de legiuitor, inculpatul, prin apărător, susținând

ca textul legal menționat se poate interpreta și în sensul că se referă la o situație de

excepție, respectiv nu se face o aplicare a globală a legii penale mai favorabile ci pe

instituții autonome, această interpretare fiind în favoarea inculpatului.

În situația reindividualizării pedepsei, s-a apreciat că legea penală nouă este mai favorabila, deoarece prevede pedeapsa amenzii, iar referitor la suspendarea executării pedepsei, legea veche pare mai favorabilă. în subsidiar, în condițiile aplicării situației de excepție, s-a susținut că ar fi mai favorabilă legea nouă, deși obligațiile suplimentare stabilite de legea nouă sunt mai grele decât cele stabilite de legea veche.

S-a solicitat să se aibă în vedere parcursul profesional al inculpatului, care este avocat, această calitate făcându-1 să conștientizeze mult mai bine care sunt consecințele comiterii faptei.

Analizând sentința apelată atât din perspectiva criticilor formulate de către inculpat, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Înalta Curte constată următoarele:

Referitor la situația de fapt, instanța de apel constată că aceasta a fost în mod corect reținută, în urma unei ample și coroborate analize a materialului probator administrat în cauză, din acesta rezultând că la data de 06 aprilie 2013, în jurul orei 22,45, inculpatul C.D.C. a condus pe dramurile publice autoturismul, având la momentul recoltării probelor biologice o alcoolemie de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, respectiv 2,20 g/l alcool pur în sânge - la prima probă prelevată și 2,00 g/l alcool pur în sânge la a doua probă prelevată, în aceste împrejurări provocând în municipiul București, sector 4 un eveniment rutier, lovind un autoturism, care era parcat pe partea dreaptă a carosabilului.

Inculpatul a fost audiat în fața instanței de fond, acesta precizând că dorește să beneficieze de dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Audiat fiind și în fața instanței de apel, la termenul din data de 09 septembrie 2014, apelantul inculpat C.D.C. a precizat că a recunoscut în totalitate fapta în fața instanței de fond și își menține aceeași poziție procesuală.

În continuare, în acord cu instanța de fond, înalta Curte apreciază că legea penală mai favorabilă este reprezentată de C. pen. din 1969.

Deși art. 336 alin. (1) C. pen. actual prevede ca sancțiune închisoarea de la unu la 5 ani alternativ cu amenda, iar art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 prevedea pedeapsa cu închisoare de la 1 la 5 ani, legea nouă nu este mai favorabilă întrucât la stabilirea legii mai blânde trebuie avute în vedere toate dispozițiile de drept substanțial, referitoare la modalitatea de executare a pedepsei, obligațiile impuse pe toată durata de executare, nu ultimul rând, consecințele condamnat din

perspectiva modului de reglementare a reabilitării de drept.

Din perspectiva legii noi, niciuna din modalitățile de individualizare ce exclud

regimurile sunt reglementate în absența vreunei obligații pe perioada

ce

constată că, potrivit art. 83 si următoarele C. pen., s-ar putea dispune aplicărea pedepsei pe o perioadă de 2 ani calculată de la data rămânerii definitive, perioadă în care, conform art. 85 alin. (1) C. pen. în vigoare inculpatul să respecte măsurile de supraveghere constând în: prezentarea la Serviciul la datele fixate de acesta, primirea vizitelor consilierului de probare anularea în prealabil despre schimbarea locuinței și a oricărei deplasări precum și a întoarcerii, comunicarea schimbării locului de muncă, comunicarea informațiilor și documentelor de natură a permite controlul mijloacelor de existența suplimentar, instanța ar putea impune inculpatului respectarea uneia sau mai multora dintre obligațiile prevăzute de art. 85 alin. (2) C. pen. în vigoare.

De asemenea, potrivit art. 91 și următoarele C. pen. în vigoare, in cazul în care s-ar dispune executarea pedepsei sub supraveghere, în mod obligatoriu s-ar impune stabilirea în sarcina inculpatului a mai multor măsuri și obligații. In acest caz, chiar dacă inculpatul nu ar săvârși o altă infracțiune în cursul termenului de încercare, la împlinirea acestui termen nu ar interveni reabilitarea de drept, similar cu dispozițiile art. 86 C. pen. dm 1969 ci, în conformitate cu dispozițiile art. 165 rap. la art. 167 alin. (4) C. pen. în vigoare, reabilitarea ar interveni de abia după trecerea unui termen de 3 ani de la data împlinirii termenului de supraveghere.

Deși legea nouă prevede ca sancțiune închisoarea de la unu la 5 ani alternativ cu amenda, iar legea veche prevedea pedeapsa cu închisoare de la 1 la 5 ani, raportat la circumstanțele cauzei și la gradul de alcoolemie foarte mare (la momentul recoltării probelor biologice o alcoolemie de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, respectiv 2,20 g/l alcool pur în sânge - la prima probă prelevată și 2,00 g/l alcool pur în sânge la a doua probă prelevată), înalta Curte apreciază că nu se justifică aplicarea pedepsei amenzii.

Astfel, urmare a evaluării legii penale mai favorabile prin metoda aprecierii globale a dispozițiilor de drept substanțial, se constată că legea veche este mai favorabilă. Față de cele menționate, Înalta Curte constată că fapta inculpatului C.D.C., care la data de 06 aprilie 2013, în jurul orei 22

45

, a condus pe drumurile publice autoturismul, având la momentul recoltării probelor biologice o alcoolemie de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, respectiv 2,20 g/l alcool pur în sânge - la prima probă prelevată și 2,00 g/l alcool pur în sânge la a doua probă prelevată, în aceste împrejurări provocând în municipiul București, sector 4 un eveniment rutier, lovind un autoturism, care era parcat pe partea dreaptă a carosabilului, întrunește atât sub aspectul laturii obiective cât și sub aspectul laturii subiective elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 și pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani.

În ceea ce privește critica formulată de apelantul inculpat, în sensul că a fost greșit individualizată pedeapsa aplicată de către instanța de fond, se constată că aceasta este nefondată.

Înalta Curte apreciază că în mod corect instanța de fond a procedat la individualizarea cuantumului pedepsei, raportat la pericolul social concret al faptei săvârșite, determinat atât de modul în care fapta a fost comisă, cât și de datele privind

persoana inculpatului, alături de posibilitatea reeducării acestuia prin prisma scopului pedepsei.

S-a avut în vedere gradul de alcoolemie foarte mare și împrejurarea care a determinat constatarea faptei, inculpatul nefiind surprins pur și simplu la un control de rutină, ci a provocat un eveniment rutier, lovind un autoturism care era parcat pe partea dreaptă a carosabilului. Or, această consecință a fost determinată și de starea avansată de ebrietate în care se afla și reducerea performanțelor de șofat, iar rezultatul care se putea produce putea fi și unul mult mai grav.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. din 1969, respectiv dispozițiile generale ale C. pen., limitele de pedeapsă fixate în partea specială și în textul incriminator, gradul de pericol social al faptei săvârșite, apreciat de instanță ca fiind unul mediu, având in vedere natura faptei, existența unei coliziuni cu un alt autoturism, lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, persoana și conduita acestuia, care a recunoscut fapta și a solicitat aplicarea procedurii simplificate prev. de art. 396 alin. (1) C. proc. pen.

Instanța constată că prin reținerea dispozițiilor art. 396 alin. (1) C. proc. pen., s-a acordat eficiență atitudinii de recunoaștere a faptei.

În cazul aplicării dispozițiilor art. 396 alin. (1) C. proc. pen., comportarea sinceră în cursul procesului, constând în recunoașterea săvârșirii faptelor reținute în actul de sesizare a instanței, nu poate fi valorificată ca circumstanță atenuantă judiciară prevăzută în art. 74 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. pen. din 1969, întrucât recunoașterii săvârșirii faptelor nu i se poate acorda o dublă valență juridică. Dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969 pot fi aplicate concomitent cu dispozițiile art. 396 alin. (1) C. proc. pen., numai atunci când se constată existența unei alte atitudini a inculpatului după săvârșirea infracțiunii decât comportarea sinceră în cursul procesului, dintre cele prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969. în acest sens este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție (Decizia penală nr. 754 din 15 martie 2012).

Referitor la circumstanța atenuantă prevăzută în art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, Înalta Curte are în vedere că lipsa antecedentelor penale reprezintă o stare de normalitate și nu atrage automat aplicarea dispozițiilor menționate.

Înscrisurile administrate în fața instanței de apel nu justifică reținerea circumstanței atenuante prevăzută în art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969 și nici reducerea cuantumului pedepsei. Toate împrejurările favorabile invocate de inculpat în apel justifică concluzia instanței de fond că nu se impune executarea pedepsei în regim de detenție.

Astfel, în acord cu instanța de fond, Înalta Curte consideră că o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare este de natură să constituie un mijloc suficient de constrângere, precum și de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni, această pedeapsă răspunzând în mod eficient dublului scop de prevenire și sancționare, contribuind în egală măsură la reeducarea și atenționarea reală a inculpatului.

Înalta Curte constată că circumstanțele personale ale apelantului (vârsta, profesia, buna integrare socială a acestuia anterior săvârșirii faptei, lipsa antecedentelor penale) susțin concluzia instanței de fond în sensul că pronunțarea hotărârii de condamnare constituie un avertisment sever pentru inculpat, acesta dispunând de resorturi interioare suficiente pentru corectarea comportamentului său, iar suspendarea condiționata a executării pedepsei este o măsură adecvată care va duce la îndreptarea inculpatului, rolul de constrângere și scopul pedepsei putând fi realizate în această modalitate

Fată de cele menționate, Înalta Curte, conform dispozițiilor art 421 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.D.C. împotriva sentinței penale nr. 238/F din 29 mai 2014 a Curții de Apel București, secția I penală.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat apelantul inculpat la plata sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.D.C.

împotriva sentinței penale nr. 238/F din 29 mai 2014 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 09 septembrie 2014.