ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.06.2016

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2062/2016

HOTĂRÂRE
21.06.2016
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2062/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 2062/2016

Asupra recursurilor de față,

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SA Baia Mare a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice - Direcția Generală AM POS MEDIU, solicitând anularea în tot a Deciziei nr. 153459 privind soluționarea contestației emisă de către pârâtă în data de 26 august 2013, precum și a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare, înregistrată la autoritatea pârâtă sub nr. 128140 din data de 19 iunie 2013, prin care s-a aplicat beneficiarului o corecție financiară în procent de 25% din valoarea contractului din data de 05 ianuarie 2012, având ca obiect servicii de asistență tehnică pentru supervizarea proiectului "Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Maramureș".

1.2. Soluția instanței de fond

Prin Sentința nr. 285 din 27 iunie 2014, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantă, a anulat, în parte, actele contestate și, în consecință, a menținut corecția financiară reprezentând procentul de 5% din valoarea contractului din 05 ianuarie 2012, având ca obiect servicii de asistență tehnică pentru supervizarea proiectului "Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă uzată în județul Maramureș", până la concurența sumei de 369.245 lei; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamanta, cât și autoritatea pârâtă.

2.1 Invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. 2010 (CPC), reclamanta SC A. SA a solicitat casarea în parte a hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare deoarece în mod nelegal prima instanță a reținut că oferta depusă de SC B. SRL nu îndeplinește cerințele de calificare impuse prin fișa de date a achiziției, respectiv cerința de experiență profesională a persoanei nominalizate pentru poziția de inginer de proces. În fapt, recurenta pretinde că din cuprinsul recomandării referitoare la numitul C., parte a documentației de calificare, rezultă că acesta a deținut funcția de inginer de proces în cadrul a 31 de proiecte, din care cel puțin 15 cofinanțate de Uniunea Europeană sau alte instituții finanțatoare internaționale, și că aceste proiecte au o perioadă de derulare de minim 5 ani, fiind astfel îndeplinite cerințele de calificare.

2.2 Invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climaterice (MMSC), în prezent Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), a solicitat casare sentinței și respingerea acțiunii reclamantei SC A. SA.

În dezvoltarea motivului de recurs se arată că sentința a fost dată cu încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 178 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 și art. 8 alin. (1) din H.G. nr. 925/2006 precum și a principiilor reglementate de art. 2 alin. (2) lit. a) și b) din O.U.G. nr. 34/2006 deoarece a permis reclamantei să desfășoare achiziția publică într-o modalitate care a restricționat participarea la procedura de atribuire. Astfel, instanța de fond a reținut că nu este restrictivă condiția ca experții nominalizați de societățile comerciale participante la procedură (ofertanți) să să dețină experiență relevantă în cadrul proiectelor cofinanțate din fonduri ale Uniunii Europene și/sau de alte instituții finanțatoare internaționale. Or, susține recurentul, condiția este restrictivă deoarece elimină pe ofertanții care ar nominaliza experți cu experiență relevantă în cadrul proiectelor finanțate din fonduri naționale.

Împrejurarea că participanții la procedură nu au contestat această cerință este lipsită de relevanță în opinia recurentului.

3.1 Analiza motivului de casare invocat de reclamanta SC A. SA

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. 2010, casarea unei hotărâri se poate cere "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

Prima instanță a reținut că Nota de constatare nr. 128140 din 19 iunie 2013 (Nota) întocmită de Ministerul Mediului și Schimbărilor Climaterice (MMSC) este legală și temeinică în ce privește starea de fapt și corecția de 5% din valoarea contractului de asistență tehnică încheiat în urma procedurii de achiziție publică între reclamanta beneficiară SC A. SA și ofertantul SC B. SRL deoarece, așa cum corect se arată în cuprinsul Notei, oferta nu a îndeplinit criteriile de calificare și selecție prevăzute în fișa de date a achiziție sub două aspecte:

- experiența profesională a persoanei nominalizate pentru poziția de inginer de proces (C.) în proiecte cofinanțate din fonduri ale Uniunii Europene și/sau de alte instituții finanțatoare internațional era de numai 4 ani, în loc de minim 5 ani cum se prevedea în fișa de date;

- în ce privește recomandarea aceleiași persoane, C., pentru participarea în calitate de inginer de proiect la lucrările stației de epurare Constanța Nord, instanța de fond a reținut că ea a fost dată de angajatorul persoanei în discuție și nu de beneficiarul lucrării, așa cu se prevedea în fișa de date.

Înalta Curte constată că recurentul nu a dovedit încălcarea vreunei norme de drept material de către prima instanță sau că actele dosarului probează o stare de fapt diferită.

În consecință, recursul reclamatei este neîntemeiat.

3.2 Analiza motivului de casare invocat de pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climaterice (MMSC), în prezent Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP)

Raportat la starea de fapt reținută de către instanța de fond, Înalta Curte constată că sentința a fost dată cu încălcarea normei de drept material prevăzută de art. 178 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, în vigoare la data faptelor, potrivit cărora "Autoritatea contractantă nu are dreptul de a solicita îndeplinirea unor cerințe minime referitoare la situația economică și financiară și/sau la capacitatea tehnică și profesională, care ar conduce la restricționarea participării la procedura de atribuire".

Reclamanta a solicitat participanților la procedură să nominalizeze experți cu experiență relevantă în cadrul proiectelor cofinanțate din fonduri ale Uniunii Europene (UE) și/sau de alte instituții finanțatoare internaționale.

Or, așa cum corect arată pârâtul recurent, natura sau sursa finanțării proiectelor/lucrărilor nu are nicio relevanță sub aspectul experienței profesionale a experților. De esență este natura proiectelor/lucrărilor și nu sursa finanțării, care poate fi în egală măsură națională, unională sau internațională.

Este lipsit de relevanță dacă cerința a fost sau nu contestată de participanții la procedura achiziției deoarece legea nu impune o astfel de condiție. Într-adevăr, un ofertant potențial poate alege să nu participe la procedură, decât să participe și să conteste procedura, fapt de natură să conducă la cheltuirea de resurse suplimentare.

În consecință, recursul pârâtului este întemeiat.

Pentru considerentele mai sus arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 497 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC A. SA, va admite recursul declarant de pârâtul MMAP, va casa în parte sentința recurată și va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA.

Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SA împotriva Sentinței nr. 285 din 27 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarant de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor împotriva aceleiași sentințe.

Casează în parte sentința recurată.

Respinge acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 iunie 2016.

Procesat de GGC - NN

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2016-09-29
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2347/2016
Decizia nr. 2347/2016 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civil
ÎCCJ 2018-11-13
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3883/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea în contencios administrativ formulată la 26.02.2014 reclamanta SC A. SA Baia Mare în contradic
ÎCCJ 2013-09-10
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6072/2013
Decizia nr. 6072/2013 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual 1.1. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de co
ÎCCJ 2013-12-11
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7701/2013
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă
ÎCCJ 2017-10-26
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3242/2017
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată la data de 5 februarie 2015, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat insta
Sursă