ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 333/2017

Decizia nr. 333/2017 Asupra cauzei de față constată următoarele: 1. Istoricul cauzei; Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul D., în contradictoriu cu pârâții A., B., C., s-a solicitat obligarea pârâților să-i recunoască dreptul de proprietate al reclamantului asupra imobilului construcție compus din 6 apartamente de 74 mp și 6 apartamente de 103 mp, edificată, pe terenul înscris în C.F., în suprafață de 2.165 mp, C.F., în suprafață de 1.150 mp și C.F., în suprafață de 1.535 mp, obligarea pârâților să-i predea posesia asupra imobilului arătat mai sus; intabularea construcției în cartea funciară; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 203 din 10 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul Cluj în Dosarul nr. x/117/2013 a fost respinsă acțiunea formulata de reclamantul D. împotriva pârâților A., B. și C. Împotriva acestei hotărâri a. declarat apel reclamantul D. Apelul declarat de reclamantul D. a fost respins prin Decizia civilă nr. 93/A din 20 ianuarie 2015 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă. Prin Decizia civilă nr. 2427 din 29 octombrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/117/2013 a fost admis recursul formulat de reclamantul D. împotriva Deciziei nr. 93/A din 20 ianuarie 2015 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, a fost casată decizia recurată și a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeași Curte de apel.

În rejudecarea apelului s-a înregistrat prezenta cauză sub nr. x/117/2013* pe rolul Curții de Apel Cluj, secția I civilă. Prin Decizia civilă nr. 1054/A din 27 aprilie 2016, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a respins apelul reclamantului. Instanța de apel a reținut, în esență, că, din contractul de asociere rezultă ca scop construirea celor 6 imobile blocuri de apartamente și nu reiese soarta construcțiilor, cu excepția celor două apartamente din fiecare bloc ce se predau pârâtului, iar cu privire la celelalte apartamente nu există nici măcar o singură mențiune în contract, dat fiind că nici o clauză - chiar interpretabilă - nu se referă ia apartamentele din fiecare construcție, cu excepția celor două care se predau pârâtului.

Nu rezultă cine dobândește dreptul de proprietate asupra celorlalte apartamente, cu excepția celor două care se predau pârâtului, dacă și cum se înstrăinează apartamentele și ce se întâmplă cu sumele de bani rezultate eventual în urma înstrăinării, ci doar se arată în contract că pentru teren se predau către pârât 2 apartamente din fiecare bloc construit. Se reține cu putere de lucru judecat în cadrul procesului penal soluționat prin Decizia penală nr. 172/A din 18 mai 2007 (fila 97 dosar recurs) că reclamantul nu este proprietarul construcției și că a înstrăinat apartamente. Din precizarea de acțiune depusă în Dosarul nr. x/211/2006 (fila 23 dosar apel rejudecare) rezultă că și pârâtul susține că apartamentele au fost înstrăinate.

Ambele părți sunt de acord că obiectul acțiunii îl constituie cel de ai doilea bloc edificat în temeiul contractului de asociere, deoarece pentru primul bloc există un proces verbal de predare a două apartamente, iar în acțiune reclamantul susține că ai doilea bloc, ce face obiectul cauzei, era în semifinisat, iar în actul de reziliere se arată că era ridicat la nivel 2. Or, dacă actul adițional din data de 01 noiembrie 2007 face referire la stadiul celui de al doilea imobil, care era la nivelul P+2 și nu era la nivelul finisat arătat în contractul de asociere la pct. 3. deoarece numai pentru primul se arată că este locuit, deci se arată gradul de finisare, rezultă că pentru al doilea imobil bloc de apartamente reclamantul nu și-a îndeplinit obligațiile, astfel că acel contract de asociere nu poate sta la baza pretențiilor reclamantului.

Faptul că al doilea bloc era nefinalizat rezultă de altfel din susținerea reclamantului, făcută personal în fața instanței de fond, care arată că al doilea imobil, bloc de apartamente nefinalizat (fila 163 verso dosar fond), ridicat până la planșeu peste nivelul ei cu tencuieli interioare, șape și instalații. Reclamantul ar putea fi considerat ca un constructor de bună credință, dat fiind că a construit în baza contractului, dar tot în contract se prevedea că va preda apartamentele finisate. Rezilierea produce efecte pentru viitor și lasă neatinse prestațiile efectuate anterior rezilierii.

O prestație efectuată anterior rezilierii invocate este și predarea celor două apartamente, din primul bloc construit, potrivit procesului-verbal încheiat între reclamant și pârâtul A. Părțile au convenit doar ca dreptul de proprietate asupra a două apartamente să revină pârâtului A., dar nu ca un transfer de Ia reclamant, pentru că reclamantul nu a dobândit dreptul de proprietate anterior pârâtului A., iar dacă nu I-a dobândit nu îl putea transfera pârâtului.

Rezilierea este din data de 01 noiembrie 2007 iar procesul verbal de predare al celor două apartamente s-a încheiat la data de 01 februarie 2006. Prin urmare, cât timp părțile nu au prevăzut în contractul de asociere care este situația juridică a construcției după edificare, cu excepția celor două apartamente, rezultă că atribuirea dreptului de proprietate a restului de apartamente (neprecizate ca și număr în contract, unde nu se arată structura blocurilor) ar fi arbitrară, bazată doar pe susținerea părții reclamante, iar nu pe acordul de voință al ambilor semnatari ai contractului. Chiar și în ipoteza în care se acceptă că în fapt ambele părți admit că s-au înstrăinat din primul bloc de apartamente și restul de 8 apartamente, acest contract de asociere nu poate sta la baza admiterii pretențiilor reclamantului.

Cât timp o parte nu și-a îndeplinit obligațiile din contract, respectiv reclamantul nu a finalizat până la nivelul de finisaj arătat la pct. 3.1.1 din contract cel de al doilea bloc, nu poate pretinde nici drepturi din acel contract, dat fiind că obligațiile și drepturile sunt corelative, își au sursa și legitimitatea unele în altele. Regimul construcțiilor edificate este dat de prevederea finală din actul adițional, care face trimitere la pct. 4 din contractul de asociere ce prevede rezilierea contractului și valorificarea investiției făcute pentru recuperarea drepturilor contractuale.

Cum între părți produce efecte rezilierea contractului de asociere, reziliere intervenită la data de 01 noiembrie 2007, deci efectele produse pentru trecut rămân câștigate, urmează ca procesele verbale de predare a celor două apartamente din primul bloc, încheiate la data de 01 februarie 2006 să producă efecte, însă pentru celelalte blocuri care nu au ajuns la stadiul de finisare prevăzut în contract, acesta să nu mai poată produce nici un efect, dat fiind că reclamantul nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale înainte de manifestarea de voință a pârâtului, cu privire la reziliere. Cât timp în contract nu se prevede cine dobândește sau poate dispune cu privire la dreptul de proprietate asupra restului de apartamente, cu excepția celor două care revin pârâtului, orice statuare este pur arbitrară, dat fiind că nu se întemeiază pe nici o prevedere contractuală.

Deoarece contractul reziliat nu mai produce efecte pentru trecut pentru apartamentele evocate în acțiune, dat fiind că nu există clauze în acest sens, iar pentru viitor contractul reziliat nu mai are nici un efect, rezultă că instanța nu poate stabili cu privire la dreptul de proprietate în baza contractului decât în temeiul actului adițional care face trimitere la pct. 4 din contract. Rezilierea are în vedere tocmai neîndeplinirea obligațiilor astfel că reclamantul nu poate pretind drepturi în temeiul pct. 4 din contract, dat fiind că acesta prevede drepturi doar în favoarea pârâtului iar o neîndeplinire a obligațiilor din trecut nu poate sta ia baza dobândirii unor drepturi pentru aceeași perioadă.

Chiar dacă se acceptă că în contract s-a prevăzut cu privire la toate apartamentele, cât timp reclamantul nu și-a îndeplinit propriile obligații ce rezultă din contract, rezultă că nu poate pretinde nici drepturi care își au izvorul în contract și în principiul corei activității. Prin urmare corect a stabilit instanța de fond că îndreptățirea proprietarului terenului de a valorifica investiția, neagă existența dreptului de proprietate asupra construcției în favoarea constructorului, întrucât conform contractului de asociere intimatul poate valorifica construcția doar pentru recuperarea drepturilor contractuale, dar dacă reclamantul nu și-a îndeplinit obligațiile din contract de a construi până la nivelul de finisaj arătat în contract, anterior rezilierii, nu poate pretinde așa zisele drepturi corelative.

2. Cererea de recurs; Împotriva Deciziei civile nr. 1054/A din 27 aprilie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, a declarat recurs reclamantul D. Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin, (1) pct. 8 C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de casare, reclamantul susține, în esență, că instanța de apei nu a respectat limitele casării și a pronunțat hotărârea atacată, cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, în vigoare la data încheierii contractului de asociere și anume dispozițiile art. 969, art. 480, art. 644 și art. 492 C. civ.

de la 1864. Arată că instanța de apel a constatat că reclamantul nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale și, în consecință, a respins pretențiile acestuia, în condițiile în care instanța de casare s-a pronunțat definitiv asupra faptului că reclamantul a edificat imobilul din litigiu, iar motivul intervenirii rezilierii l-a constituit imposibilitatea reclamantului de a dobândi autorizația de construire și nicidecum faptul că nu ar fi construit imobilul în litigiu. Având în vedere că problema autorizației de construire a fost definitiv tranșată prin decizia de casare, urma ca instanța de apei, în limitele casării, să analizeze clauzele contractului de asociere încheiat între părți, precum și a actului adițional încheiat ulterior, din perspectiva dobândirii a dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu.

Consideră că instanța de apel a încălcat limitele casării atunci când a reținut că nu rezultă cine dobândește dreptul de proprietate asupra celorlalte apartamente, în condițiile în care rezultă, rară echivoc, chiar din conținutul contractului de asociere, că pârâtul A. are dreptul la două apartamente, iar restul apartamentelor i se cuvin reclamantului a cărui singură obligație era de a preda cele două apartamente din acel imobil pârâtului, de restul putând dispune așa cum dorește. Se mai arată că acel contract de asociere nu menționează că pârâtul ar avea dreptul la întreaga construcție edificată, astfel că instanța de apel, în mod nelegal, a nesocotit voința părților care au stabilit, în conformitate cu art. 969 C. civ.

că pârâtul au dreptul doar la două apartamente din acest imobil. Se susține că acest contract a fost încheiat cu scopul ca ambele părți să obțină avantaje, pentru pârât câștigul stabilit în acest contract erau cele două apartamente din fiecare imobil, construite de reclamant, iar, pentru reclamant, câștigul urma să fie restul de apartamente pe care le-a construit. Îndeplinirea sau nu a obligațiilor contractuale de către reclamant excedează cadrul fixat de decizia de casare, instanța de apel fiind învestită doar cu analizarea strictă a contractului din perspectiva sau nu a dobândirii dreptului de proprietate. Prin decizia de casare s-a statuat că pârâtul și-a intabulat dreptul de proprietate asupra imobilului edificat de reclamant, acest aspect echivalând cu opozabilitatea față de terți însă, nicidecum cu dobândirea dreptului de proprietate al pârâtului asupra imobilului în litigiu.

În contractul de asociere părțile au stabilit ca, în cazul rezilierii pârâtul are posibilitatea de a valorifica întreaga construcție doar pentru a-și recupera drepturile contractuale, nicidecum că acesta ar deveni proprietarul întregii construcții, așa cum se statuează prin decizia de apel. Această clauză contractuală conferă un drept de creanță al pârâtului A. împotriva reclamantului pentru recuperarea echivalentului pecuniar al celor două apartamente, în ipoteza în care reclamantul nu le-ar mai fi construit, sub acest aspect, atât instanța de fond, cât și cea de apel interpretând, în mod greșit, clauzele contractuale.

Chiar și în cazul în care s-ar accepta ideea instanței de apel în sensul că în contractul de asociere nu se prevede cu exactitate ce se întâmplă cu restul apartamentelor, soluția instanței de apel este nelegală, din perspectiva art. 492 C. civ., reclamantul tăcând dovada contrară în sensul că a construit pe terenul pârâtului în baza unui contract de asociere, astfel că i se cuvine respectarea dreptului de proprietate asupra acestui imobil. De asemenea, instanța de apel reține, în mod nelegal, faptul că prin decizia penală s-a dispus cu putere de lucru judecat ca reclamantul nu ar fi proprietarul imobilului. în litigiul penal, atât reclamantul cât și pârâtul, au dorit să nu se dispună demolarea acestei construcții, deoarece ambele părți aveau interesul intrării în legalitate cu acest imobil.

Și această statuare excedează deciziei de casare. În concluzie, solicită admiterea recursului casarea în tot a hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare. I. Procedura derulată în recurs; Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat la comunicarea acesteia. Totodată, prin rezoluția din 28 iulie 2016 i s-a comunicat recurentului-reclamant făptui că este obligat să depună la dosar dovada de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 16 658 lei și a unui timbru judiciar de 2,5 lei.

Recurentul-reclamant a solicitat acordarea ajutorului public judiciară sub forma scutirii, reducerii sau eșalonării taxei judiciare de timbru, iar, prin încheierea din 23 septembrie 2013, cererea a fost admisă, în sensul că s-a dispus eșalonarea în 24 de rate lunare a plății taxei judiciare de timbru pentru recurs în sumă de 16 658 lei, încheierea fiind comunicată recurenții lui-reclamant la data de 13 octombrie 2016. Prin întâmpinarea depusă, intimații-pârâți au solicitat respingerea recursului declarat de reclamantul D. Nu s-a formulat răspuns la întâmpinare. La data de 27 octombrie 2016, a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului declarat de reclamantul Irimieș loan împotriva Deciziei nr. 1054/A din 27 aprilie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, prin s-a constatat că, potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (2) și (3) C. proc.

civ. raportat la art. 24 alin. (2) teza finală din O.U.G. nr. 80/2013, cererea de recurs este supusă unei taxei judiciare de timbru în cuantum de 16.658 Iei, că recurentul-reclamant a solicitat acordarea ajutorului public judiciar sub forma scutirii, reducerii sau eșalonării taxei judiciare de timbru, iar, prin încheierea din 23 septembrie 2013, cererea a fost admisă, în sensul că s-a dispus eșalonarea în 24 de rate lunare a plății taxei judiciare de timbru pentru recurs în sumă de 16.658 iei, încheierea fiind comunicată recurentul ui-reci amant la data de 13 octombrie 2016. De asemenea, s-a reținut că recursul a fost declarat și motivat în termenul legal prevăzut de dispozițiile art. 485 alin. (1) C. proc.

civ. S-a mai constatat că cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă, stabilite sub sancțiunea nulității, prevăzute de art. 486 alin. (3) C. proc. civ. și este admisibil în principiu. Completul de filtru C7, la data de 27 octombrie 2016, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestora părților cauzei, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.;dovezile de comunicare a rapoartelor asupra admisibilității în principiu se regăsesc la filele 78-81 dosar, iar părțile nu au depus puncte de vedere la raport. Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condițiile art. 493 alin. (6) C. proc.

civ. s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac la data de 13 ianuarie 2017, în procedura filtrului, fără citarea părților. Prin încheierea din 13 ianuarie 2017 a fost admis în principiu recursul declarat de reclamantul Irimieș loan împotriva Deciziei nr. 1054/A din 27 aprilie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, și a fost fixat termen de judecată Ia data de 17 februarie 2017, în ședință publică, pentru soluționarea pe fond a acestui recurs, cu citarea părților. 4. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului; Examinând hotărârea atacată în limitele criticilor invocate și având în vedere raportul asupra admisibilității în principiu, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care urmează; În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ., acesta poate fi invocat atunci, când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Circumscris acestui caz de casare, recurentul-reclamant a susținut că prin decizia atacată, curtea de apel a încălcat dispozițiile art. 480, 644, 969 și 492 C. civ., în sensul că a nesocotit voința părților cu privire la modul de dobândire a dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu în temeiul contractului de asociere din 08 mai 2004 și a actului adițional din 01 noiembrie 2007. În acest sens, recurentul-reclamant susține, în primul rând, că, prin decizia de casare din primul ciclu procesual s-ar fi statuat definitiv asupra faptului că reclamantul a edificat imobilul din litigiu, iar motivul intervenirii rezilierii l-a constituit imposibilitatea reclamantului de a dobândi autorizația de construcție și nicidecum faptul că nu ar fi construit imobilul în litigiu.

Contrar susținerii recurentului, prin decizia de casare anterioară nu s~a apreciat asupra faptului ca reclamantul ar fi edificat construcțiile litigioase, ci s-a statuat doar asupra reținerii eronate, de către instanța de apel, în primul ciclu procesual, a calității reclamantului de titular al dreptului de a solicita eliberarea autorizației de construire. Astfel, s-a stabilit că această calitate, de a obține autorizația de construire, aparținea, numai titularului dreptului real asupra terenului care, în speță, era pârâtul A., nu reclamantul. în calitate de proprietar, pârâtul a obținut autorizația de construire și a semnat procesul-verbal de recepție a lucrărilor, procedând ulterior la intabularea în cartea funciară a imobilelor din litigiu.

Se cuvine, de asemenea subliniat că aceste dezlegări se impun atât instanței care rejudecă procesul prin efectul casării, potrivit art. 501 C. proc. civ., dar și instanței de recurs în acest parcurs procesual. Recurentul-reclamant susține, în mod eronat, că la momentul rejudecării ar fi fost încălcate limitele impuse de decizia de casare șt astfel ar fi fost nesocotite dispozițiile art. 501 C. proc. civ., întrucât verificarea îndeplinirii sau nu a obligațiilor contractuale de către reclamant excedează cadrul fixat de decizia de casare, instanța de apel fiind învestită doar cu analizarea strictă a contractului din perspectiva sau nu a dobândirii dreptului de proprietate.

În realitate, instanța de trimitere s-a conformat dezlegărilor definitive din Decizia de casare (nr. 2427 din 29 octombrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție) care a sancționat tocmai faptul că instanța de apei, în primul ciclu procesual, nu a supus controlului examinarea și valorizarea efectelor juridice generate atât de clauzele contractului de asociere din 08 mai 2004, cât și de cele ale actului ulterior perfectat la data de 1 noiembrie 2007, sub aspectul verificării dobândirii dreptului de proprietate asupra construcțiilor edificate. Or, reținând corect limitele rejudecării, în conformitate cu art. 501 C. proc. civ., instanța de apel a realizat această analiză, verificând tocmai efectele celor două acte juridice din perspectiva dobândirii dreptului de proprietate asupra apartamentelor ce formează obiectul litigiului.

Astfel, instanța de apel a constatat că rezilierea contractului de asociere din 08 mai 2004, intervenită la data de 1 noiembrie 2007 prin voința părților, produce efectele pe care înseși părțile le-au preconizat, prevăzute în actul juridic din 1 noiembrie 2007, care face trimitere la pct. 4 din contractul de asociere, ce conține modul de nesocotire a părților în cazul neîndeplinirii obligațiilor constructorului asumate prin contract. Înalta Curte constată că, în aceste condiții, este nefondată critica referitoare la nerespectarea dispozițiilor deciziei de casare, dar și cea vizând încălcarea normelor de drept material invocate prin motivele de recurs.

Instanța de apel nu s-a raportat la modul de îndeplinire a obligațiilor constructorului născute din contract decât pentru a da eficiență manifestării de voință a părților concretizate prin actul din 1 noiembrie 2007, act prin care s-a constatat de comun acord stadiul edificării celui de~al doilea bloc de apartamente preconizat prin contractul de asociere (imobil ce reprezintă obiectul prezentei acțiuni, aspect confirmat chiar de reprezentantul recurentului cu ocazia concluziilor orale asupra recursului) și s-a convenit rezilierea contractului. Prin constatarea stării de fapt și prin trimiterea la art. 4 din contract, părțile au stabilit ele însele condițiile rezilierii și modul de nesocotire în atare ipoteză, iar art. 4 din contract se referă doar la dreptul pârâtului de a valorifica investiția făcută, pentru recuperarea drepturilor contractuale.

Conchizând în sensul că pretențiile reclamantului având ca obiect stabilirea dreptului de proprietate asupra apartamentelor edificate din cel de-al doilea bloc trebuie verificate pe temeiul actului adițional care face referire la ari. 4 din contract, instanța de apel a făcut o aplicare corectă a normei prevăzute de art. 969 C. civ. ia situația de fapt rezultată din probele administrate, cât timp a ținut cont tocmai de manifestarea de voință a părților, ce nu poate fi cenzurată, În același context, nu se poate reține nelegalitatea deciziei de apel nici din perspectiva aprecierii instanței în sensul că reclamantul, atât timp cât nu și-a îndeplinit propriile obligații contractuale - situație relevată chiar prin actul adițional - nu poate pretinde drepturi din contract, altele decât cele prevăzute prin înțelegerea părților.

Înalta Curte constată, în aceiași timp, că instanța de apel a tăcut o aplicare corespunzătoare a art. 969 C. civ. și din perspectiva aprecierii întemeiate pe examinarea clauzelor contractului de asociere din 8 mai 2004 sub aspectul verificării dobândirii dreptului de proprietate asupra construcțiilor edificate în temeiul convenției evocate. Astfel, instanța de apel a constatat că în contractul de asociere nu se prevede cine dobândește sau poate dispune cu privire la dreptul de proprietate asupra restului de apartamente, cu excepția celor două care revin pârâtului, situație în care a reținut că pretenția constatării calității de proprietar a reclamantului nu se întemeiază pe vreo prevedere contractuală.

Această apreciere relevă în mod corect prezumția de proprietate care operează în favoarea proprietarului terenului cu privire ia construcții realizate pe acel teren, desprinsă din dispozițiile art. 492 C. civ. în măsura în care se tinde la combaterea acesteia pe temeiul unui contract încheiat chiar cu proprietarul terenului, este necesar ca dobândirea dreptului de proprietate de către o află persoană decât proprietarul terenului, în virtutea înțelegerii cu acesta din urma, să fie prevăzută în mod expres și neechivoc, ceea ce nu este cazul în speță. În absența unei clauze exprese în acest sens, în cuprinsul contractului de asociere, față și de împrejurarea că nici în actul adițional nu s-a inserat vreo clauză referitoare la pretinsa calitate de proprietar a reclamantului constructor, se constată că, în mod corect, instanța de apel a menținut hotărârea primei instanțe de respingere a cererii de chemare în judecată.

Față de cele ce preced, nefiind incidente, pentru considerentele arătate, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Irimieș loan împotriva Deciziei nr. 1054/A din 27 aprilie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția I ci vilă. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 februarie 2017.