ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 333/2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 333/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 333/2017

Asupra

cauzei de față constată următoarele:

1.

Istoricul cauzei;

Prin cererea de chemare în judecată

formulată de reclamantul D., în contradictoriu cu pârâții A., B., C.,

s-a solicitat

obligarea pârâților să-i recunoască dreptul de proprietate al

reclamantului asupra imobilului construcție compus din 6 apartamente de 74

mp și 6 apartamente de 103 mp, edificată, pe terenul înscris în C.F.,

în suprafață de 2.165 mp, C.F., în suprafață de 1.150 mp

și C.F., în suprafață de 1.535 mp, obligarea pârâților

să-i predea posesia asupra imobilului arătat mai sus; intabularea

construcției în cartea funciară; cu cheltuieli de judecată.

Prin

sentința civilă nr. 203 din 10 aprilie 2014 pronunțată de

Tribunalul Cluj în Dosarul nr. x/117/2013 a fost respinsă acțiunea

formulata de reclamantul D. împotriva pârâților A., B. și C.

Împotriva

acestei hotărâri a. declarat apel reclamantul D.

Apelul

declarat de reclamantul D. a fost respins prin Decizia civilă nr. 93/A din

20 ianuarie 2015 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.

Prin Decizia

civilă nr. 2427 din 29 octombrie 2015 pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/117/2013 a fost admis

recursul formulat de reclamantul D. împotriva Deciziei nr. 93/A din 20 ianuarie

2015 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, a fost casată

decizia recurată și a fost trimisă cauza spre rejudecare la

aceeași Curte de apel.

În

rejudecarea apelului s-a înregistrat prezenta cauză sub nr. x/117/2013* pe

rolul Curții de Apel Cluj, secția I civilă.

Prin Decizia

civilă nr. 1054/A din 27 aprilie 2016, Curtea de Apel Cluj, secția I

civilă, a respins apelul reclamantului.

Instanța

de apel a reținut, în esență, că, din contractul de

asociere rezultă ca scop construirea celor 6 imobile blocuri de

apartamente și nu reiese soarta construcțiilor, cu excepția

celor două apartamente din fiecare bloc ce se predau pârâtului, iar cu

privire la celelalte apartamente nu există nici măcar o singură

mențiune în contract, dat fiind că nici o clauză - chiar

interpretabilă - nu se referă ia apartamentele din fiecare

construcție, cu excepția celor două care se predau pârâtului.

Nu

rezultă cine dobândește dreptul de proprietate asupra celorlalte

apartamente, cu excepția celor două care se predau pârâtului,

dacă și cum se înstrăinează apartamentele și ce se

întâmplă cu sumele de bani rezultate eventual în urma

înstrăinării, ci doar se arată în contract că pentru teren

se predau către pârât 2 apartamente din fiecare bloc construit.

Se

reține cu putere de lucru judecat în cadrul procesului penal

soluționat prin Decizia penală nr. 172/A din 18 mai 2007 (fila 97

dosar recurs) că reclamantul nu este proprietarul construcției

și că a înstrăinat apartamente.

Din

precizarea de acțiune depusă în Dosarul nr. x/211/2006 (fila 23 dosar

apel rejudecare) rezultă că și pârâtul susține că

apartamentele au fost înstrăinate.

Ambele

părți sunt de acord că obiectul acțiunii îl constituie cel

de ai doilea bloc edificat în temeiul contractului de asociere, deoarece pentru

primul bloc există un proces verbal de predare a două apartamente,

iar în acțiune reclamantul susține că ai doilea bloc, ce face

obiectul cauzei, era în semifinisat, iar în actul de reziliere se arată

că era ridicat la nivel 2.

Or,

dacă actul adițional din data de 01 noiembrie 2007 face referire la

stadiul celui de al doilea imobil, care era la nivelul P+2 și nu era la

nivelul finisat arătat în contractul de asociere la pct. 3. deoarece numai

pentru primul se arată că este locuit, deci se arată gradul de

finisare, rezultă că pentru al doilea imobil bloc de apartamente

reclamantul nu și-a îndeplinit obligațiile, astfel că acel

contract de asociere nu poate sta la baza pretențiilor reclamantului.

Faptul

că al doilea bloc era nefinalizat rezultă de altfel din

susținerea reclamantului, făcută personal în fața

instanței de fond, care arată că al doilea

imobil, bloc de apartamente

nefinalizat (fila 163 verso dosar fond), ridicat până la planșeu peste

nivelul ei cu tencuieli interioare, șape și instalații.

Reclamantul

ar putea fi considerat ca un constructor de bună credință, dat

fiind că a construit în baza contractului, dar tot în contract se prevedea

că va preda apartamentele finisate.

Rezilierea

produce efecte pentru viitor și lasă neatinse prestațiile

efectuate anterior rezilierii. O prestație efectuată anterior

rezilierii invocate este și predarea celor două apartamente, din

primul bloc construit, potrivit procesului-verbal încheiat între reclamant

și pârâtul A.

Părțile

au convenit doar ca dreptul de proprietate asupra a două apartamente

să revină pârâtului A., dar nu ca un transfer de Ia reclamant, pentru

că reclamantul nu a dobândit dreptul de proprietate anterior pârâtului A.,

iar dacă nu I-a dobândit nu îl putea transfera pârâtului.

Rezilierea

este din data de 01 noiembrie 2007 iar procesul verbal de predare al celor

două apartamente s-a încheiat la data de 01 februarie 2006.

Prin

urmare, cât timp părțile nu au prevăzut în contractul de asociere

care este situația juridică a construcției după edificare,

cu excepția celor două apartamente, rezultă că atribuirea

dreptului de proprietate a restului de apartamente (neprecizate ca și

număr în contract, unde nu se arată structura blocurilor) ar fi arbitrară,

bazată doar pe susținerea părții reclamante, iar nu pe

acordul de voință al ambilor semnatari ai contractului.

Chiar

și în ipoteza în care se acceptă că în fapt ambele

părți admit că s-au înstrăinat din primul bloc de

apartamente și restul de 8 apartamente, acest contract de asociere nu

poate sta la baza admiterii pretențiilor reclamantului.

Cât

timp o parte nu și-a îndeplinit obligațiile din contract, respectiv

reclamantul nu a finalizat până la nivelul de finisaj arătat la pct.

3.1.1 din contract cel de al doilea bloc, nu poate pretinde nici drepturi din

acel contract, dat fiind că obligațiile și drepturile sunt

corelative, își au sursa și legitimitatea unele în altele.

Regimul

construcțiilor edificate este dat de prevederea finală din actul adițional,

care face trimitere la pct. 4 din contractul de asociere ce prevede rezilierea

contractului și valorificarea investiției făcute pentru

recuperarea drepturilor contractuale.

Cum

între părți produce efecte rezilierea contractului de asociere,

reziliere intervenită la data de 01 noiembrie 2007, deci efectele produse

pentru trecut rămân câștigate, urmează ca procesele verbale de

predare a celor două apartamente din primul bloc, încheiate la data de 01

februarie 2006 să producă efecte, însă pentru celelalte blocuri

care nu au ajuns la stadiul de finisare prevăzut în contract, acesta

să nu mai poată produce nici un efect, dat fiind că reclamantul

nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale înainte de manifestarea

de voință a pârâtului, cu privire la reziliere.

Cât

timp în contract nu se prevede cine dobândește sau poate dispune cu

privire la dreptul de proprietate asupra restului de apartamente, cu

excepția celor două care revin pârâtului, orice statuare este pur

arbitrară, dat fiind că nu se întemeiază pe nici o prevedere

contractuală.

Deoarece

contractul reziliat nu mai produce efecte pentru trecut pentru apartamentele

evocate în acțiune, dat fiind că nu există clauze în acest sens,

iar pentru viitor contractul reziliat nu mai are nici un efect, rezultă

că instanța nu poate stabili cu privire la dreptul de proprietate în

baza contractului decât în temeiul actului adițional care face trimitere

la pct. 4 din contract.

Rezilierea

are în vedere tocmai neîndeplinirea obligațiilor astfel că

reclamantul nu poate pretind drepturi în temeiul pct. 4 din contract, dat fiind

că acesta prevede drepturi doar în favoarea pârâtului iar o neîndeplinire

a obligațiilor din trecut nu poate sta ia baza dobândirii unor drepturi

pentru aceeași perioadă.

Chiar

dacă se acceptă că în contract s-a prevăzut cu privire la

toate apartamentele, cât timp reclamantul nu și-a îndeplinit propriile

obligații ce rezultă din contract, rezultă că nu poate

pretinde nici drepturi care își au izvorul în contract și în

principiul corei activității.

Prin

urmare corect a stabilit instanța de fond că îndreptățirea

proprietarului terenului de a valorifica investiția, neagă

existența dreptului de proprietate asupra construcției în favoarea

constructorului, întrucât conform contractului de asociere intimatul poate

valorifica construcția doar pentru recuperarea drepturilor contractuale,

dar dacă reclamantul nu și-a îndeplinit obligațiile din contract

de a construi până la nivelul de finisaj arătat în contract, anterior

rezilierii, nu poate pretinde așa zisele drepturi corelative.

2.

Cererea de recurs;

Împotriva

Deciziei civile nr. 1054/A din 27 aprilie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția

I civilă, a declarat recurs reclamantul D.

Recursul

a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin, (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivului de casare, reclamantul susține, în esență, că

instanța de apei nu a respectat limitele casării și a

pronunțat hotărârea atacată, cu încălcarea și

aplicarea greșită a normelor de drept material, în vigoare la data

încheierii contractului de asociere și anume dispozițiile art. 969,

art. 480, art. 644 și art. 492 C. civ. de la 1864.

Arată

că instanța de apel a constatat că reclamantul nu și-a

îndeplinit obligațiile contractuale și, în consecință, a

respins pretențiile acestuia, în condițiile în care instanța de

casare s-a pronunțat definitiv asupra faptului că reclamantul a

edificat imobilul din litigiu, iar motivul intervenirii rezilierii l-a

constituit imposibilitatea reclamantului de a dobândi autorizația de

construire și nicidecum faptul că nu ar fi construit imobilul în

litigiu.

Având

în vedere că problema autorizației de construire a fost definitiv

tranșată prin decizia de casare, urma ca instanța de apei, în

limitele casării, să analizeze clauzele contractului de asociere

încheiat între părți, precum și a actului adițional

încheiat ulterior, din perspectiva dobândirii a dreptului de proprietate asupra

imobilului în litigiu.

Consideră

că instanța de apel a încălcat limitele casării atunci când

a reținut că nu rezultă cine dobândește dreptul de

proprietate asupra celorlalte apartamente, în condițiile în care

rezultă, rară echivoc, chiar din conținutul contractului de

asociere, că pârâtul A. are dreptul la două apartamente, iar restul

apartamentelor i se cuvin reclamantului a cărui singură

obligație era de a preda cele două apartamente din acel imobil

pârâtului, de restul putând dispune așa cum dorește.

Se mai

arată că acel contract de asociere nu menționează că

pârâtul ar avea dreptul la întreaga construcție edificată, astfel

că instanța de apel, în mod nelegal, a nesocotit voința

părților care au stabilit, în conformitate cu art. 969 C. civ.

că pârâtul au dreptul doar la două apartamente din acest imobil.

Se

susține că acest contract a fost încheiat cu scopul ca ambele

părți să obțină avantaje, pentru pârât câștigul

stabilit în acest contract erau cele două apartamente din fiecare imobil,

construite de reclamant, iar, pentru reclamant, câștigul urma să fie

restul de apartamente pe care le-a construit.

Îndeplinirea

sau nu a obligațiilor contractuale de către reclamant excedează

cadrul fixat de decizia de casare, instanța de apel fiind învestită

doar cu analizarea strictă a contractului din perspectiva sau nu a

dobândirii dreptului de proprietate.

Prin

decizia de casare s-a statuat că pârâtul și-a intabulat dreptul de

proprietate asupra imobilului edificat de reclamant, acest aspect echivalând cu

opozabilitatea față de terți însă, nicidecum cu dobândirea

dreptului de proprietate al pârâtului asupra imobilului în litigiu.

În contractul

de asociere părțile au stabilit ca, în cazul rezilierii pârâtul are

posibilitatea de a valorifica întreaga construcție doar pentru a-și

recupera drepturile contractuale, nicidecum că acesta ar deveni

proprietarul întregii construcții, așa cum se statuează prin decizia

de apel.

Această

clauză contractuală conferă un drept de creanță al

pârâtului A. împotriva reclamantului pentru recuperarea echivalentului pecuniar

al celor două apartamente, în ipoteza în care reclamantul nu le-ar mai fi

construit, sub acest aspect, atât instanța de fond, cât și cea de

apel interpretând, în mod greșit, clauzele contractuale.

Chiar

și în cazul în care s-ar accepta ideea instanței de apel în sensul

că în contractul de asociere nu se prevede cu exactitate ce se

întâmplă cu restul apartamentelor, soluția instanței de apel

este nelegală, din perspectiva art. 492 C. civ., reclamantul tăcând

dovada contrară în sensul că a construit pe terenul

pârâtului în baza unui contract de

asociere, astfel că i se cuvine respectarea dreptului de proprietate

asupra acestui imobil.

De

asemenea, instanța de apel reține, în mod nelegal, faptul că

prin decizia penală s-a dispus cu putere de lucru judecat ca reclamantul

nu ar fi proprietarul imobilului. în litigiul penal, atât reclamantul cât

și pârâtul, au dorit să nu se dispună demolarea acestei

construcții, deoarece ambele părți aveau interesul intrării

în legalitate cu acest imobil. Și această statuare excedează

deciziei de casare.

În concluzie,

solicită admiterea recursului casarea în tot a hotărârii atacate

și trimiterea cauzei spre rejudecare.

I. Procedura

derulată în recurs;

Învestită

cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția I civilă, a procedat la comunicarea acesteia.

Totodată,

prin rezoluția din 28 iulie 2016 i s-a comunicat recurentului-reclamant

făptui că este obligat să depună la dosar dovada de

achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 16 658 lei și a unui

timbru judiciar de 2,5 lei.

Recurentul-reclamant

a solicitat acordarea ajutorului public judiciară sub forma scutirii,

reducerii sau eșalonării taxei judiciare de timbru, iar, prin

încheierea din 23 septembrie 2013, cererea a fost admisă, în sensul

că s-a dispus eșalonarea în 24 de rate lunare a plății taxei

judiciare de timbru pentru recurs în sumă de 16 658 lei, încheierea fiind

comunicată recurenții lui-reclamant la data de 13 octombrie 2016.

Prin

întâmpinarea depusă, intimații-pârâți au solicitat respingerea

recursului declarat de reclamantul D.

Nu s-a

formulat răspuns la întâmpinare.

La

data de 27 octombrie 2016, a fost întocmit raportul asupra

admisibilității în principiu a recursului declarat de reclamantul Irimieș

loan împotriva Deciziei nr. 1054/A din 27 aprilie 2016 a Curții de Apel

Cluj, secția I civilă, prin s-a constatat că, potrivit dispozițiilor

art. 486 alin. (2) și (3) C. proc. civ. raportat la art. 24 alin. (2) teza

finală din O.U.G. nr. 80/2013, cererea de recurs este supusă unei

taxei judiciare de timbru în cuantum de 16.658 Iei, că

recurentul-reclamant a solicitat acordarea ajutorului public judiciar sub forma

scutirii, reducerii sau eșalonării taxei judiciare de timbru, iar,

prin încheierea din 23 septembrie 2013, cererea a fost admisă, în sensul

că s-a dispus eșalonarea în 24 de rate lunare a plății

taxei judiciare de timbru pentru recurs în sumă de 16.658 iei, încheierea

fiind comunicată recurentul ui-reci amant la data de 13 octombrie 2016.

De

asemenea, s-a reținut că recursul a fost declarat și motivat în

termenul legal prevăzut de dispozițiile art. 485 alin. (1) C. proc.

civ.

S-a

mai constatat că cererea de recurs îndeplinește cerințele de

formă, stabilite sub sancțiunea nulității, prevăzute

de art. 486 alin. (3) C. proc. civ. și este admisibil în principiu.

Completul

de filtru C7, la data de 27 octombrie 2016, constatând că raportul

întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus

comunicarea acestora părților cauzei, pentru ca acestea să

depună puncte de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493

alin. (4) C. proc. civ.;dovezile de comunicare a rapoartelor asupra

admisibilității în principiu se regăsesc la filele 78-81 dosar,

iar părțile nu au depus puncte de vedere la raport.

Constatându-se

încheiată procedura prealabilă, în condițiile art. 493 alin. (6)

C. proc. civ. s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac la

data de 13 ianuarie 2017, în procedura filtrului, fără citarea

părților.

Prin

încheierea din 13 ianuarie 2017 a fost admis în principiu recursul declarat de

reclamantul Irimieș loan împotriva Deciziei nr. 1054/A din 27 aprilie 2016

a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, și a fost fixat

termen de judecată Ia data de 17 februarie 2017, în ședință

publică, pentru soluționarea pe fond a acestui recurs, cu citarea

părților.

4.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului;

Examinând

hotărârea atacată în limitele criticilor invocate și având în

vedere raportul asupra admisibilității în principiu, Înalta Curte

constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care

urmează;

În ceea

ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8

C. proc. civ., acesta poate fi invocat atunci, când hotărârea

pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea

greșită a normelor de drept material.

Circumscris

acestui caz de casare, recurentul-reclamant a susținut că prin

decizia atacată, curtea de apel a încălcat dispozițiile art.

480, 644, 969 și 492 C. civ., în sensul că a nesocotit voința

părților cu privire la modul de dobândire a dreptului de proprietate

asupra imobilului în litigiu în temeiul contractului de asociere din 08 mai

2004 și a actului adițional din 01 noiembrie 2007.

În acest

sens, recurentul-reclamant susține, în primul rând, că, prin decizia

de casare din primul ciclu procesual s-ar fi statuat definitiv asupra faptului

că reclamantul a edificat imobilul din litigiu, iar motivul intervenirii

rezilierii l-a constituit imposibilitatea reclamantului de a dobândi

autorizația de construcție și nicidecum faptul că nu ar fi

construit imobilul în litigiu.

Contrar

susținerii recurentului, prin decizia de casare anterioară nu s~a

apreciat asupra faptului ca reclamantul ar fi edificat construcțiile

litigioase, ci s-a statuat doar asupra reținerii eronate, de către

instanța de apel, în primul ciclu procesual, a calității

reclamantului de titular al dreptului de a solicita eliberarea autorizației

de construire. Astfel, s-a stabilit că această calitate, de a

obține autorizația de construire, aparținea, numai titularului

dreptului real asupra terenului care, în speță, era pârâtul A., nu

reclamantul. în calitate de proprietar, pârâtul a obținut autorizația

de construire și a semnat procesul-verbal de recepție a

lucrărilor, procedând ulterior la intabularea în cartea funciară a

imobilelor din litigiu.

Se

cuvine, de asemenea subliniat că aceste dezlegări se impun atât

instanței care rejudecă procesul prin efectul casării, potrivit

art. 501 C. proc. civ., dar și instanței de recurs în acest parcurs

procesual.

Recurentul-reclamant

susține, în mod eronat, că la momentul rejudecării ar fi fost

încălcate limitele impuse de decizia de casare șt astfel ar fi fost

nesocotite dispozițiile art. 501 C. proc. civ., întrucât verificarea

îndeplinirii sau nu a obligațiilor contractuale de către reclamant

excedează cadrul fixat de decizia de casare, instanța de apel fiind

învestită doar cu analizarea strictă a contractului din perspectiva

sau nu a dobândirii dreptului de proprietate.

În realitate,

instanța de trimitere s-a conformat dezlegărilor definitive din Decizia

de casare (nr. 2427 din 29 octombrie 2015 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție) care a sancționat tocmai faptul că instanța

de apei, în primul ciclu procesual, nu a supus controlului examinarea și

valorizarea efectelor juridice generate atât de clauzele contractului de

asociere din 08 mai 2004, cât și de cele ale actului ulterior perfectat la

data de 1 noiembrie 2007, sub aspectul verificării dobândirii dreptului de

proprietate asupra construcțiilor edificate.

Or,

reținând corect limitele rejudecării, în conformitate cu art. 501 C.

proc. civ., instanța de apel a realizat această analiză,

verificând tocmai efectele celor două acte juridice din perspectiva

dobândirii dreptului de proprietate asupra apartamentelor ce formează

obiectul litigiului.

Astfel,

instanța de apel a constatat că rezilierea contractului de asociere

din 08 mai 2004, intervenită la data de 1 noiembrie 2007 prin voința

părților, produce efectele pe care înseși părțile

le-au preconizat, prevăzute în actul juridic din 1 noiembrie 2007, care

face trimitere la pct. 4 din contractul de asociere, ce conține modul de nesocotire

a părților în cazul neîndeplinirii obligațiilor constructorului

asumate prin contract.

Înalta

Curte constată că, în aceste condiții, este nefondată

critica referitoare la nerespectarea dispozițiilor deciziei de casare, dar

și cea vizând încălcarea normelor de drept material invocate prin

motivele de recurs.

Instanța

de apel nu s-a raportat la modul de îndeplinire a obligațiilor

constructorului născute din contract decât pentru a da eficiență

manifestării de voință a părților concretizate prin

actul din 1  noiembrie 2007, act prin care s-a constatat de comun acord stadiul

edificării celui de~al doilea bloc de apartamente preconizat prin

contractul de asociere (imobil ce reprezintă obiectul prezentei

acțiuni, aspect confirmat chiar de reprezentantul recurentului cu ocazia concluziilor

orale asupra recursului) și s-a convenit rezilierea contractului.

Prin

constatarea stării de fapt și prin trimiterea la art. 4 din contract,

părțile au stabilit ele însele condițiile rezilierii și

modul de nesocotire în atare ipoteză, iar art. 4 din contract se

referă doar la dreptul pârâtului de a valorifica investiția făcută,

pentru recuperarea drepturilor contractuale.

Conchizând

în sensul că pretențiile reclamantului având ca obiect stabilirea

dreptului de proprietate asupra apartamentelor edificate din cel de-al

doilea bloc trebuie verificate pe

temeiul actului adițional care face referire la ari. 4 din contract,

instanța de apel a făcut o aplicare corectă a normei

prevăzute de art. 969 C. civ. ia situația de fapt rezultată din

probele administrate, cât timp a ținut cont tocmai de manifestarea de

voință a părților, ce nu poate fi cenzurată,

În același

context, nu se poate reține nelegalitatea deciziei de apel nici din

perspectiva aprecierii instanței în sensul că reclamantul, atât timp

cât nu și-a îndeplinit propriile obligații contractuale -

situație relevată chiar prin actul adițional - nu poate pretinde

drepturi din contract, altele decât cele prevăzute prin înțelegerea

părților.

Înalta

Curte constată, în aceiași timp, că instanța de apel a tăcut

o aplicare corespunzătoare a art. 969 C. civ. și din perspectiva

aprecierii întemeiate pe examinarea clauzelor contractului de asociere din 8

mai 2004 sub aspectul verificării dobândirii dreptului de proprietate

asupra construcțiilor edificate în temeiul convenției evocate.

Astfel,

instanța de apel a constatat că în contractul de asociere nu se

prevede cine dobândește sau poate dispune cu privire la dreptul de

proprietate asupra restului de apartamente, cu excepția celor două

care revin pârâtului, situație în care a reținut că

pretenția constatării calității de proprietar a

reclamantului nu se întemeiază pe vreo prevedere contractuală.

Această

apreciere relevă în mod corect prezumția de proprietate care

operează în favoarea proprietarului terenului cu privire ia

construcții realizate pe acel teren, desprinsă din dispozițiile

art. 492 C. civ. în măsura în care se tinde la combaterea acesteia pe

temeiul unui contract încheiat chiar cu proprietarul terenului, este necesar ca

dobândirea dreptului de proprietate de către o află persoană

decât proprietarul terenului, în virtutea înțelegerii cu acesta din urma,

să fie prevăzută în mod expres și neechivoc, ceea ce nu

este cazul în speță.

În absența

unei clauze exprese în acest sens, în cuprinsul contractului de asociere,

față și de împrejurarea că nici în actul adițional nu

s-a inserat vreo clauză referitoare la pretinsa calitate de proprietar a

reclamantului constructor, se constată că, în mod corect,

instanța de apel a menținut hotărârea primei instanțe de

respingere a cererii de chemare în judecată.

Față

de cele ce preced, nefiind incidente, pentru considerentele arătate,

prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în aplicarea

dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamantul Irimieș loan împotriva Deciziei

nr. 1054/A din 27 aprilie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția I

ci

vilă.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 17 februarie 2017.