ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2293/2016

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată la data de 26 septembrie 2013 pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SA Brașov a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.F. Brașov, anularea Dispoziției din 18 aprilie 2013 și a Deciziei de impunere din 7 februarie 2013 pentru stabilirea impozitului pentru teren și clădiri aferent anului 2013, emise de pârâtă. Prin Sentința nr. 66/F pronunțată în data de 15 aprilie 2014, Curtea de Apel Brașov a admis în parte acțiunea, a modificat Dispoziția din 18 aprilie 2013 în sensul că a admis contestația formulată de SC A. SA Brașov cu privire la impozitul stabilit prin Decizia de impunere din 7 februarie 2013 pentru anul 2013 pe clădirile situate în Brașov, având destinația de: anexă socială, hală cutii viteză, hală motor Diesel, hală piese mecanice, atelier reparații, hală autoutilare motor, anexă tehnică socială, hală extindere motor 360, depozit, atelier brazare, atelier sudură, birouri. A anulat în parte Decizia de impunere din 7 februarie 2013, numai în ce privește impozitul pe clădirile menționate mai sus, în cuantum total de 17.768.971 RON, și a obligat pârâta la emiterea unei noi decizii de impunere, de stabilire a impozitului pe aceste clădiri prin aplicarea cotei de 1,80% asupra valorii lor contabile, rezultate în urma reevaluării efectuate în anul 2010. A respins în rest acțiunea și a obligat pârâta D.F. Brașov să plătească reclamantei cheltuieli de judecată parțiale în cuantum de 25 RON.

Motivul de casare invocate de reclamanta SC A. SA Reclamanta solicită casarea sentinței și admiterea în totalitate a acțiunii, respectiv și în ce privește impozitul pentru terenurile și clădirile aflate în perimetrul B., arătând, în esență, că actele administrativ fiscale a căror anulare a solicitat-o sunt nelegale deoarece au ca efect stoparea ajutoarelor de stat de care beneficia în temeiul Legii nr. 143/1999 și încalcă prevederile art. 250 pct. 9 și art. 257 alin. (1) lit. l) C. fisc. În drept, invocă motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. (1865), în condițiile în care în cauză este aplicabil C. proc. civ. (2010). Prin raportul asupra admisibilității în principiu, necontestat de recurentă, criticile au fost încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (2010).

Motivul de casare invocat de pârâta D.F. Brașov Pârâta susține că instanța de fond a încălcat normele de drept material aplicabile în cauză, considerente ce pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (2010). Astfel, cu privire la impozitul pe clădirile situate în Brașov - vândute de reclamantă SC C. SA prin Contractul de vânzare-cumpărare din 1 iunie 2007 și reintrate în patrimoniul acesteia ca urmare a Convenției de rezoluțiune din data de 7 iulie 2011 - arată că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 253 alin. (5) C. fisc. care prevăd două condiții pentru ca aceste clădiri să fie reevaluate: reevaluarea să fie efectuată conform reglementărilor contabile iar valoarea rezultată să fie înregistrată în contabilitatea proprietarului. Deși clădirile au fost reevaluate de SC C. SA și înscrise în contabilitatea acestei societăți, operațiunea nu a mai fost reluată și de reclamantă, astfel încât în contabilitatea acesteia nu este înscrisă valoarea reevaluată iar reclamanta nu poate beneficia de procentul redus de impozitare.

Analiza motivelor de casare Cu privire la motivul de casare invocat de reclamanta SC A. SA Criticile recurentei sunt neîntemeiate. Într-adevăr, așa cum corect a motivat instanța de fond, scutirea la care se referă prevederile art. 250 alin. (1) pct. 9 și art. 257 alin. (1) lit. l) C. fisc. se aplică "în condițiile legii" iar potrivit art. 3 din O.U.G. nr. 117/2006 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, în vigoare la data emiterii actelor contestate, ajutorul de stat nou, supus obligației de notificare, nu poate fi acordat decât după autorizarea acestuia de către Comisia Europeană sau după ce acesta este considerat a fi fost autorizat, ceea ce nu este cazul în speță. Art. 37 din O.U.G. nr. 117/2006 abrogă Legea nr. 143/1999 (în temeiul căreia reclamanta a beneficiat de ajutor de stat) tocmai pentru că această lege contravine Tratatului de instituire a Comunității Europene. De aceea, ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 117/2006, reclamanta recurentă nu mai poate beneficia de ajutor de stat decât în noile condiții legislative. Ajutorul de stat pretins pentru anul 2013 reprezintă ajutor de stat nou, așa cum bine a arătat Curtea de Apel Brașov, neputând fi încadrat în Anexa V la Protocolul privind condițiile și aranjamentele referitoare la admiterea Republicii Bulgaria și a României în Uniunea Europeană, iar reclamanta nu a făcut dovada că beneficiază de acesta. În consecință, recursul este neîntemeiat. Cu privire la motivul de casare invocat de pârâta D.F. Brașov, Înalta Curte constată că potrivit art. 253 alin. (5) C. fisc., "În cazul unei clădiri care a fost reevaluată, conform reglementărilor contabile, valoarea impozabilă a clădiri este valoarea contabilă rezultată în urma reevaluării, înregistrată ca atare în contabilitatea proprietarului - persoană juridică." Recurenta pretinde că reevaluarea efectuată de SC C. SA în octombrie 2010, în calitate de proprietar, nu poate fi luată în considerare datorită rezoluțiunii contractului de vânzare-cumpărare din data de 7 iulie 2011 în urma căreia clădirile s-au reîntors în proprietatea reclamantei SC A. SA. Criticile sunt neîntemeiate deoarece interpretarea propusă limitează în timp, fără bază legală, efectele juridice ale reevaluării efectuate de SC C. SA. De această reevaluare beneficiază și reclamanta în aceleași condiții ca și SC C. SA deoarece reevaluarea periodică este destinată să conserve valoarea supusă impozitării, astfel încât scopul legii este atins indiferent de schimbarea proprietarului ca urmare a rezoluțiunii. În consecință, și recursul pârâtei este neîntemeiat.

Soluția Înaltei Curți Pentru considerentele mai sus arătate, în temeiul art. 497 C. proc. civ. (2010), Înalta Curte va respinge ambele recursuri ca nefondate.