ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1535/2016
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1535/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 1535/2016
Asupra cererii de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 481 din 20 aprilie 2014, Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal a constatat perimată contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 1127 din 18 octombrie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Constanța în Dosarul nr. x/36/2005 în contradictoriu cu intimata S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă Constanța.
Împotriva acestei decizii, contestatorul A. a formulat recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 18 iunie 2014.
La termenul din 30 aprilie 2015, instanța de recurs a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa nejustificată a părților.
La data de azi, cauza a fost repusă pe rol, întrucât a rămas în nelucrare mai mult de un an, în vederea discutării excepției perimării.
Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.
Cum, în cauză, nu au fost îndeplinite acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda perimarea, potrivit prevederilor art. 249 - 251 C. proc. civ., instanța va face aplicarea dispozițiilor art. 252 alin. (1) C. proc. civ. și va constata perimat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 481/CA din 20 aprilie 2014 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 mai 2016.
Procesat de GGC - LM