ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 123/2016
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 123/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 123/2016
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei;
1.1. Cererea de chemare în judecată;
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., anularea Raportului de evaluare nr. 28389/G/II din 27 iunie 2013 emis de B., prin care s-a reținut existența conflictului de interese în privința reclamantului, în calitate de primar al com. Cărand.
1.2. Soluția primei instanțe;
Curtea de Apel, prin sentința civilă nr. 429 din 18 octombrie 2013, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B.
1.3.Cererea de recurs;
Împotriva sentinței civile nr. 429 din 18 octombrie 2013 a declarat recurs reclamantul A. solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în urma rejudecării, pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
În motivarea căii de atac, recurentul invocă motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, arătând că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.
Prin criticile formulate se susține, în esență, că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 70, art. 71 și ale art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2013, precum și pe cele ale art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 care definesc noțiunea de „conflict de interese”, ajungând la concluzia eronată că reclamantul se află într-o atare ipoteză.
În dezvoltarea motivului de casare invocat, recurentul-reclamant a reiterat argumentele de fapt susținute în fața instanței de fond, arătând, în esență, că atât cele două contracte de prestări servicii, cât și cel de asistență tehnică încheiate de Primăria Cărand cu SC C. SRL au adus un real beneficiu instituției, având în vedere costurile scăzute, situate sub nivelul prețului pieței solicitat pentru aceste servicii. Mai arată recurentul-reclamant că prin încheierea acestor contracte nu a urmărit obținerea vreunui avantaj material în interes personal, iar fiul său era doar administrator al societății comerciale contractante, nefiind remunerat pentru această funcție.
De asemenea, mai susține recurentul-reclamant că la data încheierii contractelor care au generat pretinsa stare de conflict de interese, fiul său nu era căsătorit cu asociatul unic al societății SC C. SRL.
II. Hotărârea și considerentele Înaltei Curți asupra recursului;
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate și a prevederilor legale incidente, Înalta Curte reține caracterul său nefondat pentru următoarele considerente:
Argumente de fapt și de drept relevante;
În esență, recurentul-reclamant A. a semnat, în calitate de primar al com. Cărand, un contract de asistență tehnică și două contracte de prestări servicii cu
societatea SC C. SRL al cărei administrator era fiul acestuia,
fiind astfel reținută starea de conflict de interese prin raportul de evaluare contestat în prezenta cauză.
În acord cu cele exprimate de judecătorul fondului prin hotărârea recurată, Înalta Curte reține că persoana verificată, A., s-a aflat într-un conflict de interese, astfel cum este definită această noțiune în prevederile Legii nr. 161/2003, prin semnarea unor contracte ce au avut ca obiect prestarea de servicii publice în beneficiul comunei Cărand de către o societate comercială al cărei administrator era fiul primarului, iar asociat unic nora acestuia.
Potrivit prevederilor art. 70 din Legea nr. 161/2003, „prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o funcție de demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative.”
Definind noțiunea de interes de natură patrimonială, dispozițiile art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 stipulează că „primarii și viceprimarii, primarul general și viceprimarii municipiului București sunt obligați să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziție, în exercitarea funcției, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul său ori rudele sale de gradul 1.”
Aceste prevederi legale se coroborează cu cele cuprinse în Legea nr. 393/2004 privind statutul aleșilor locali, ce prevede la art. 75 lit. a) că „aleșii locali care au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru soț, soție, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv.”
Interpretarea prevederilor normative anterior citate conduc la concluzia că generarea unui conflict de interese este condiționată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:
- persoana verificată să ocupe o funcție publică;
- în exercitarea funcției publice, persoana să emită un act administrativ, să încheie un act juridic ori să emită o dispoziție;
- actul administrativ/actul juridic să producă un folos material pentru sine, pentru soțul său ori pentru rudele sale sau afinii până la gradul al doilea inclusiv.
În speța de față, după cum în mod judicios a reținut și prima instanță, aceste condiții sunt îndeplinite.
Astfel, pe perioada supusă verificării, recurentul a deținut funcția publică de primar al com. Cărand și a semnat 3 contracte, în calitate de reprezentant al unității administrativ-teritoriale, după cum urmează:
Contractul de prestări servicii din 10 octombrie 2008, având ca obiect reparații exterioare și zugrăveli la Dispensarul Uman Cărand (filele 182-184 dosar fond);
Contractul de prestări servicii din 14 noiembrie 2008, având ca obiect lucrări de reparații curente exterioare la Clubul de Tineret Cărand (filele 186-188 dosar fond);
Contractul de asistență tehnică nr. 7 din 01 aprilie 2009 având ca obiect asigurarea asistenței tehnice la rețeaua de calculatoare a Primăriei com. Cărand (filele 19-20 dosar fond).
Toate cele 3 contracte au fost încheiate cu SC C. SRL, înființată la data de 17 aprilie 2008, având număr de ordine la Registrul Comerțului J/02/728/2008, în cadrul căreia dl. D., fiul recurentului, deținea calitatea de administrator, iar ca asociat unic pe doamna Bere Ioana, care a devenit, pe parcursul derulării contractelor, nora recurentului-reclamant.
Referitor la ultima condiție analizată, Înalta Curte, în acord cu instanța de fond, constată că cele 3 contracte aflate în discuție au produs foloase materiale în beneficiul fiului recurentului, respectiv al nurorii acestuia în calitatea lor de administrator și, respectiv, asociat unic, în cadrul societății beneficiare, neavând relevanță valoarea contractelor încheiate și rentabilitatea acestora pentru Primăria com. Cărand.
Pe de altă parte, contractele încheiate de alesul local în exercitarea funcției publice de primar nu au avut la bază criterii transparente sau proceduri de selecție care să confirme obiectivitatea unei astfel de decizii, iar consecința încheierii acestor acte a fost cea a creării unui interes de natură patrimonială pentru persoanele aflate în relații de rudenie, respectiv afinitate de grad I cu recurentul-reclamant A. acesta aflându-se, prin semnarea contractelor amintite, într-un conflict de interese, corect reținut prin raportul de evaluare contestat în cauză.
În concluzie, instanța de control judiciar apreciază că în speța de față nu există elemente de o consistență rezonabilă care să susțină teza recurentului referitoare la aplicarea greșită de către prima instanță a normelor de drept material incidente speței, fiind corectă soluția judecătorului fondului de confirmare a legalității actului administrativ contestat.
Temeiul juridic al soluției adoptate;
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 429 din 18 octombrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2016.