ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1587/2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1587/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia

nr. 1587/2017

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la data de 8 iunie 2016 pe rolul Tribunalului Galați, secția

I civilă, sub nr. x/121/2016, reclamanta A. SRL Galați, în faliment

și reprezentată de B. IPURL Galați în calitate de lichidator

judiciar, a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 563 C. civ., în

contradictoriu cu pârâta C. SRL Galați, obligarea acesteia de a-i

lăsa în deplină proprietate și posesie imobilul-teren liber de

construcții, în suprafață de 399 mp, situat în municipiul

Galați; a solicitat notarea litigiului în cartea funciară.

Prin

sentința nr. 1433 din 6 decembrie 2016, Tribunalul Galați, secția

I civilă, a respins ca nefondată, acțiunea în revendicare.

Prin decizia

nr. 145/A din 30 mai 2017, Curtea de Apel Galați, secția a II-a

civilă, a admis apelul reclamantei împotriva sentinței mai sus

menționate, a schimbat în tot sentința apelată și, în

rejudecare, a admis acțiunea, a obligat pârâta C. SRL Galați să

lase reclamantei în deplină proprietate și pașnică

folosință imobilul situat în Galați, compus din suprafața

de teren de 399 mp.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin.

(1) pct. 8 C. proc. civ. pârâta SC C. SRL Galați.

Referitor la

admisibilitatea recursului, recurenta-pârâtă invocă Decizia nr. 369

din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. al

României la 20.07.2017, despre care arată că este aplicabilă

cauzei pendinte chiar dacă decizia recurată a fost

pronunțată anterior publicării în M. Of. al României a deciziei

de neconstituționalitate, întrucât considerentele acesteia, care stabilesc

momentul aplicării, nu pot fi avute în vedere întrucât nu susțin

și explîcitează dispozitivul.

Referitor la

motivele de recurs, recurenta-pârâtă arată că instanța de

apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 31

și 36 din Legea nr. 7/1996 atunci când a reținut că înscrierile

în cartea funciară nu au caracter constitutiv/translativ de drepturi, ci

au numai efecte de opozabilitate față de terți.

Contrar celor

reținute de instanța de apel, pe lângă funcția de

opozabilitate față de terți a publicității, în mod

excepțional, publicitatea mai poate îndeplini și o altă

funcție, respectiv ea poate servi la dobândirea directă a unui drept

sau a unei situații juridice de către un terț care s-a întemeiat

cu bună-credința pe însăși situația aparentă

creată de publicitate.

Prin urmare,

înscrierea în cartea funciară valorează titlu în folosul

terțului dobânditor cu titlu oneros și de buna-credință,

chiar dacă autorul său imediat era doar un proprietar aparent,

și nu avea, deci, dreptul de a dispune în favoarea altuia.

Înscrierea în

cartea funciară nu validează titlul autorului, care este și

rămâne nul, ci doar paralizează sau chiar stinge titlul

adevăratului titular, fiind vorba de un mod originar de dobândire, ex lege,

a unor drepturi, iar nu de unui derivat, din moment ce înstrăinătorul

nu avea în realitate niciun drept.

În

cauză, SC C. SRL Galați, contrar concluziei instanței de apel,

îndeplinește condițiile necesare pentru aplicabilitatea principiului

publicității materiale reglementat de dispozițiile art. 31 din

Legea nr. 7/1996 (înstrăinătorul să fie antecesor tabular,

terțul să fie dobânditor cu titlu oneros și de

bună-credință, iar înscrierea dreptului în folosul său

să fie făcută în cartea funciară). Înalta Curte,

înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 21 septembrie 2017, la

întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a

recursului.

Completul de

filtru C3, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493

alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția de la aceeași

dată, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să

depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C.

proc. civ.

Raportul de

admisibilitate a fost comunicat părților la data de 28 septembrie

2017, termenul pentru formularea punctelor de vedere expirând la data de 9

octombrie 2017.

La data de 5

octombrie 2017, în termen legal, recurenta-pârâtă a formulat punct de

vedere la raportul de admisibilitate.

Sub un prim

aspect, recurenta-pârâtă arată că prin aprecierea instanței

în sensul că Decizia nr. 369/2017 a Curții Constituționale nu

este aplicabilă cauzei pendinte, se încalcă principiul

egalității în fața legii și al nediscriminării

persoanelor aflate în situații juridice similare, solicitând a fi avute în

vedere considerațiile expuse în acest sens în preambulul motivelor de

recurs.

De asemenea,

recurenta-pârâtă mai arată că a considera inadmisibilă o

cale de atac împotriva unor hotărâri pronunțate în intervalul

30.05.2017-20.07.2017, adică între momentul pronunțării și

acela al publicării deciziei de neconstituționalitate,

reprezintă o veritabilă denegare de dreptate.

Sub un al

doilea aspect, recurenta-pârâtă arată că, având în vedere

că teza inadmisibilității pornește de la premisa că

valoarea obiectului pricinii este inferioară pragului valoric stabilit

anterior deciarării neconstituționalității sale,

apreciază că evaluarea acestui obiect s-a realizat în mod subiectiv

și nelegal exclusiv din perspectiva reclamantei și nu reflectă

realitatea.

În acest

sens, recurenta-pârâtă arată că, deși stabilirea valorii

obiectului cererii de chemare în judecată se realizează, conform art.

194 lit. c) C. proc. civ., după prețuirea reclamantului, această

prețuire trebuie să fie însoțită de un mod de calcul prin

care s-a ajuns la o astfel de determinare.

În aprecierea

admisibilității prezentului recurs instanța era datoare să

facă verificări în ceea ce privește modul de caicul și

înscrisurile care au stat la baza determinării valorii pretinse, întrucât

preluarea valorii indicată de către reclamant echivalează cu o

determinare a căii de atac lăsată la latitudinea acestuia, sens

în care problema inadmisibilității se află într-o strânsă

legătură cu acest capriciu al părții potrivnice.

S-a acordat

termen pentru judecarea recursului la data de 18 octombrie 2017, în temeiul

art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților.

Analizând

cauza, Înalta Curte constată următoarele:

Referitor la

admisibilitatea căii extraordinare de atac, se reține că,

potrivit dispozițiilor inițiale ale art. XVIII alin. (2) din Legea

nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor

judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în

aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. în procesele pornite

începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la

data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile

pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din

Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind

navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă

și asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind

repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte

cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv.

Aplicarea

acestei norme a fost prorogată succesiv, ultima dată până la 1

ianuarie 2019, prin art. unic alin. (1) al O.U.G. nr. 62/2015 precum și

prin art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene

prevăzute de Legea nr. 2/2013.

Textul legal

menționat a fost declarat neconstituțional prin Decizia Curții

Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 publicată în M. Of. al

României, Partea I, nr. 582/20.07.2017 în ceea ce privește sintagma „precum

și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000

lei inclusiv”, despre care s-a reținut că „legiuitorul nu are

îndreptățirea constituțională de a bloca, în funcție

de valoarea pretenției dedusă judecății, accesul la calea

de atac a recursului, deoarece pune ab initio cetățenii într-o

situație diferită, fără a avea o justificare obiectivă

și rezonabilă”.

În

considerentele acestei decizii s-a reținut că „(...) de la data

publicării prezentei decizii în M. Of. al României urmează a se

aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în sensul că

sunt supuse recursului toate hotărârile pronunțate, după

publicarea prezentei decizii în M. Of. al României, în cererile evaluabile în

hani, mai puțin cele exceptate după criteriul materiei,

prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin. (2) din Legea nr.

2/2013.”

Având în

vedere că decizia Curții de Apel Galați este

pronunțată anterior publicării deciziei de

neconstituționalitate evocată mai sus, aceasta nefiind

incidență cauzei pendinte, regimul juridic al căilor de atac

susceptibile a fi exercitate în speță se va stabili potrivit art.

XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel cum era în vigoare înainte de a fi

declarat neconstituțional, și anume cu luarea în considerare a

faptului că hotărârile pronunțate în cererile evaluabile în bani

în valoare de până la 1.000.000 lei nu sunt susceptibile de recurs.

Se

reține, în acest sens, că prin cererea de chemare în judecată

s-a solicitat lăsarea în deplină proprietate și

liniștită posesie a unui imobil teren în valoare de 216.317,052 Iei,

astfel cum aceasta a fost precizată de către reclamantă la

dosarul de fond.

Cuantumul

acestor pretenții se situează sub pragul valoric impus de art. XVIII

alin. (2) din Legea nr. 2/2033, situație față de care decizia

nr. 296/A din 14.04.2017 a Curții de Apel Galați nu poate fi

supusă căii extraordinare de atac a recursului.

Referitor la

susținerile formulate de către recurenta-pârâtă în cadrul

punctului de vedere la raportul de admisibilitate, Înalta Curte reține,

contrar acestora, că aprecierea asupra incidenței în cauză a Deciziei

nr. 369/2017 a Curții Constituționale nu încalcă principiul

egalității în fața legii ori pe acela al nediscriminării

cetățenilor aflați în situații juridice similare și nu

reprezintă o denegare de dreptate, ci este consecința principiului

aplicării în timp a efectelor juridice pe care o astfel de decizie le

dobândește de la momentul publicării ei în M. Of. al României, fără

încălcarea neretroactivității, un alt principiu

constituțional.

Atunci când

hotărârea judecătorească nu se circumscrie sferei de aplicare a

unei asemenea decizii nu înseamnă că prin aceasta se încalcă

drepturi procesuale fundamentale, ci se procedează la respectarea unor

principii și norme imperative, general obligatorii, menite tocmai să

asigure garanțiile procesuale Ia care recurenta-pârâtă face referire.

Cum în

cauză decizia recurată a fost pronunțată la data de 30 mai

2017, iar decizia Curții Constituționale a fost publicată în M.

Of. al României la data de 20 iulie 2017, este evident că aceasta nu poate

fi avută în vedere în cauza pendinte, sens în care prezentului recurs i se

va aplica textul legal în varianta anterioară declarării

neconstituționalității.

Susținerea

recurentei-pârâte în sensul că în aprecierea admisibilității

prezentului recurs instanța era datoare să facă verificări

în ceea ce privește modul de calcul și înscrisurile care au stat la

baza determinării valorii pretinse nu poate fi primită, întrucât în

fazele procesuale anterioare recurenta-pârâtă a avut posibilitatea de a

contesta această valoare dar nu a făcut-o, situație față

de care un asemenea demers realizat direct în fața instanței de

recurs în vederea determinării unei anumite competențe și a unui

alt regim al căilor de atac, este lipsit de orice suport juridic.

Aspectele

privind modalitatea de calcul al pretențiilor deduse judecății,

eventualele expertize ori probele ce ar fi putut: susține respectivele

valori nu se circumscriu aspectelor de nelegalitate pe care instanța de

control judiciar le-ar putea analiza și nici nu sunt apte să susțină

admisibilitatea recursului.

Contrar

propriei poziții, susținută în punctul de vedere la raportul

asupra recursului, pârâta este cea care încearcă, printr-un demers în

afara limitelor procedurale, să acrediteze ideea unei alte valori a

obiectului dedus judecății, doar pentru a determina un alt regim

juridic al căilor de atac în speță.

Orice

contestare a evaluării obiectului se putea realiza însă doar în

primă instanță, când se verifică limitele învestirii

și regimul căilor de atac cărora le este supusă

hotărârea, iar nu direct în recurs, doar cu scopul de a face

admisibilă această cale de atac. Altminteri, ar fi vorba de o eludare

a normelor care reglementează această materie, doar pentru a

obține posibilitatea unui control de legalitate suplimentar (dar nepermis

de lege).

Față

de cele arătate, criticile deduse judecății prin intermediul

motivelor de recurs nu pot fi analizate, Înalta Curte urmând să

respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta SC C. SRL

Galați împotriva deciziei nr. 145/A din 30 mai 2017 a Curții de Apel

Galați, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de pârâta SC C. SRL Galați, cu domiciliul

procesual ales la SCPA D., Galați, jud. Galați și sediul în

Galați, jud. Galați, împotriva deciziei nr. 145/A din 30 mai 2017 a

Curții de Apel Galați, secția I civilă, în contradictoriu

cu reclamanta SC A. SRL, prin lichidator judiciar B. IPURL Galați, cu

domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat E., cu sediul în Galați,

jud. Galați.

Fără

cale de atac.

Pronunțată

în ședință publică azi, 18 octombrie 2017.