ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1587/2017

Decizia nr. 1587/2017 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 8 iunie 2016 pe rolul Tribunalului Galați, secția I civilă, sub nr. x/121/2016, reclamanta A. SRL Galați, în faliment și reprezentată de B. IPURL Galați în calitate de lichidator judiciar, a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 563 C. civ., în contradictoriu cu pârâta C. SRL Galați, obligarea acesteia de a-i lăsa în deplină proprietate și posesie imobilul-teren liber de construcții, în suprafață de 399 mp, situat în municipiul Galați; a solicitat notarea litigiului în cartea funciară. Prin sentința nr. 1433 din 6 decembrie 2016, Tribunalul Galați, secția I civilă, a respins ca nefondată, acțiunea în revendicare.

Prin decizia nr. 145/A din 30 mai 2017, Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, a admis apelul reclamantei împotriva sentinței mai sus menționate, a schimbat în tot sentința apelată și, în rejudecare, a admis acțiunea, a obligat pârâta C. SRL Galați să lase reclamantei în deplină proprietate și pașnică folosință imobilul situat în Galați, compus din suprafața de teren de 399 mp. Împotriva acestei decizii a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pârâta SC C. SRL Galați. Referitor la admisibilitatea recursului, recurenta-pârâtă invocă Decizia nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. al României la 20.07.2017, despre care arată că este aplicabilă cauzei pendinte chiar dacă decizia recurată a fost pronunțată anterior publicării în M. Of.

al României a deciziei de neconstituționalitate, întrucât considerentele acesteia, care stabilesc momentul aplicării, nu pot fi avute în vedere întrucât nu susțin și explîcitează dispozitivul. Referitor la motivele de recurs, recurenta-pârâtă arată că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 31 și 36 din Legea nr. 7/1996 atunci când a reținut că înscrierile în cartea funciară nu au caracter constitutiv/translativ de drepturi, ci au numai efecte de opozabilitate față de terți. Contrar celor reținute de instanța de apel, pe lângă funcția de opozabilitate față de terți a publicității, în mod excepțional, publicitatea mai poate îndeplini și o altă funcție, respectiv ea poate servi la dobândirea directă a unui drept sau a unei situații juridice de către un terț care s-a întemeiat cu bună-credința pe însăși situația aparentă creată de publicitate.

Prin urmare, înscrierea în cartea funciară valorează titlu în folosul terțului dobânditor cu titlu oneros și de buna-credință, chiar dacă autorul său imediat era doar un proprietar aparent, și nu avea, deci, dreptul de a dispune în favoarea altuia. Înscrierea în cartea funciară nu validează titlul autorului, care este și rămâne nul, ci doar paralizează sau chiar stinge titlul adevăratului titular, fiind vorba de un mod originar de dobândire, ex lege, a unor drepturi, iar nu de unui derivat, din moment ce înstrăinătorul nu avea în realitate niciun drept. În cauză, SC C. SRL Galați, contrar concluziei instanței de apel, îndeplinește condițiile necesare pentru aplicabilitatea principiului publicității materiale reglementat de dispozițiile art. 31 din Legea nr. 7/1996 (înstrăinătorul să fie antecesor tabular, terțul să fie dobânditor cu titlu oneros și de bună-credință, iar înscrierea dreptului în folosul său să fie făcută în cartea funciară).

Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 21 septembrie 2017, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Completul de filtru C3, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția de la aceeași dată, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Raportul de admisibilitate a fost comunicat părților la data de 28 septembrie 2017, termenul pentru formularea punctelor de vedere expirând la data de 9 octombrie 2017. La data de 5 octombrie 2017, în termen legal, recurenta-pârâtă a formulat punct de vedere la raportul de admisibilitate.

Sub un prim aspect, recurenta-pârâtă arată că prin aprecierea instanței în sensul că Decizia nr. 369/2017 a Curții Constituționale nu este aplicabilă cauzei pendinte, se încalcă principiul egalității în fața legii și al nediscriminării persoanelor aflate în situații juridice similare, solicitând a fi avute în vedere considerațiile expuse în acest sens în preambulul motivelor de recurs. De asemenea, recurenta-pârâtă mai arată că a considera inadmisibilă o cale de atac împotriva unor hotărâri pronunțate în intervalul 30.05.2017-20.07.2017, adică între momentul pronunțării și acela al publicării deciziei de neconstituționalitate, reprezintă o veritabilă denegare de dreptate.

Sub un al doilea aspect, recurenta-pârâtă arată că, având în vedere că teza inadmisibilității pornește de la premisa că valoarea obiectului pricinii este inferioară pragului valoric stabilit anterior deciarării neconstituționalității sale, apreciază că evaluarea acestui obiect s-a realizat în mod subiectiv și nelegal exclusiv din perspectiva reclamantei și nu reflectă realitatea. În acest sens, recurenta-pârâtă arată că, deși stabilirea valorii obiectului cererii de chemare în judecată se realizează, conform art. 194 lit. c) C. proc. civ., după prețuirea reclamantului, această prețuire trebuie să fie însoțită de un mod de calcul prin care s-a ajuns la o astfel de determinare.

În aprecierea admisibilității prezentului recurs instanța era datoare să facă verificări în ceea ce privește modul de caicul și înscrisurile care au stat la baza determinării valorii pretinse, întrucât preluarea valorii indicată de către reclamant echivalează cu o determinare a căii de atac lăsată la latitudinea acestuia, sens în care problema inadmisibilității se află într-o strânsă legătură cu acest capriciu al părții potrivnice. S-a acordat termen pentru judecarea recursului la data de 18 octombrie 2017, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților. Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele: Referitor la admisibilitatea căii extraordinare de atac, se reține că, potrivit dispozițiilor inițiale ale art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc.

civ. în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. Aplicarea acestei norme a fost prorogată succesiv, ultima dată până la 1 ianuarie 2019, prin art. unic alin. (1) al O.U.G. nr. 62/2015 precum și prin art. 1 alin. (1) din O.U.G.

nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013. Textul legal menționat a fost declarat neconstituțional prin Decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 582/20.07.2017 în ceea ce privește sintagma „precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv”, despre care s-a reținut că „legiuitorul nu are îndreptățirea constituțională de a bloca, în funcție de valoarea pretenției dedusă judecății, accesul la calea de atac a recursului, deoarece pune ab initio cetățenii într-o situație diferită, fără a avea o justificare obiectivă și rezonabilă”. În considerentele acestei decizii s-a reținut că „(...) de la data publicării prezentei decizii în M. Of.

al României urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunțate, după publicarea prezentei decizii în M. Of. al României, în cererile evaluabile în hani, mai puțin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.” Având în vedere că decizia Curții de Apel Galați este pronunțată anterior publicării deciziei de neconstituționalitate evocată mai sus, aceasta nefiind incidență cauzei pendinte, regimul juridic al căilor de atac susceptibile a fi exercitate în speță se va stabili potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel cum era în vigoare înainte de a fi declarat neconstituțional, și anume cu luarea în considerare a faptului că hotărârile pronunțate în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei nu sunt susceptibile de recurs.

Se reține, în acest sens, că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat lăsarea în deplină proprietate și liniștită posesie a unui imobil teren în valoare de 216.317,052 Iei, astfel cum aceasta a fost precizată de către reclamantă la dosarul de fond. Cuantumul acestor pretenții se situează sub pragul valoric impus de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2033, situație față de care decizia nr. 296/A din 14.04.2017 a Curții de Apel Galați nu poate fi supusă căii extraordinare de atac a recursului.

Referitor la susținerile formulate de către recurenta-pârâtă în cadrul punctului de vedere la raportul de admisibilitate, Înalta Curte reține, contrar acestora, că aprecierea asupra incidenței în cauză a Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale nu încalcă principiul egalității în fața legii ori pe acela al nediscriminării cetățenilor aflați în situații juridice similare și nu reprezintă o denegare de dreptate, ci este consecința principiului aplicării în timp a efectelor juridice pe care o astfel de decizie le dobândește de la momentul publicării ei în M. Of. al României, fără încălcarea neretroactivității, un alt principiu constituțional.

Atunci când hotărârea judecătorească nu se circumscrie sferei de aplicare a unei asemenea decizii nu înseamnă că prin aceasta se încalcă drepturi procesuale fundamentale, ci se procedează la respectarea unor principii și norme imperative, general obligatorii, menite tocmai să asigure garanțiile procesuale Ia care recurenta-pârâtă face referire. Cum în cauză decizia recurată a fost pronunțată la data de 30 mai 2017, iar decizia Curții Constituționale a fost publicată în M. Of. al României la data de 20 iulie 2017, este evident că aceasta nu poate fi avută în vedere în cauza pendinte, sens în care prezentului recurs i se va aplica textul legal în varianta anterioară declarării neconstituționalității.

Susținerea recurentei-pârâte în sensul că în aprecierea admisibilității prezentului recurs instanța era datoare să facă verificări în ceea ce privește modul de calcul și înscrisurile care au stat la baza determinării valorii pretinse nu poate fi primită, întrucât în fazele procesuale anterioare recurenta-pârâtă a avut posibilitatea de a contesta această valoare dar nu a făcut-o, situație față de care un asemenea demers realizat direct în fața instanței de recurs în vederea determinării unei anumite competențe și a unui alt regim al căilor de atac, este lipsit de orice suport juridic. Aspectele privind modalitatea de calcul al pretențiilor deduse judecății, eventualele expertize ori probele ce ar fi putut: susține respectivele valori nu se circumscriu aspectelor de nelegalitate pe care instanța de control judiciar le-ar putea analiza și nici nu sunt apte să susțină admisibilitatea recursului.

Contrar propriei poziții, susținută în punctul de vedere la raportul asupra recursului, pârâta este cea care încearcă, printr-un demers în afara limitelor procedurale, să acrediteze ideea unei alte valori a obiectului dedus judecății, doar pentru a determina un alt regim juridic al căilor de atac în speță. Orice contestare a evaluării obiectului se putea realiza însă doar în primă instanță, când se verifică limitele învestirii și regimul căilor de atac cărora le este supusă hotărârea, iar nu direct în recurs, doar cu scopul de a face admisibilă această cale de atac. Altminteri, ar fi vorba de o eludare a normelor care reglementează această materie, doar pentru a obține posibilitatea unui control de legalitate suplimentar (dar nepermis de lege).

Față de cele arătate, criticile deduse judecății prin intermediul motivelor de recurs nu pot fi analizate, Înalta Curte urmând să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta SC C. SRL Galați împotriva deciziei nr. 145/A din 30 mai 2017 a Curții de Apel Galați, secția I civilă. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta SC C. SRL Galați, cu domiciliul procesual ales la SCPA D., Galați, jud. Galați și sediul în Galați, jud. Galați, împotriva deciziei nr. 145/A din 30 mai 2017 a Curții de Apel Galați, secția I civilă, în contradictoriu cu reclamanta SC A. SRL, prin lichidator judiciar B. IPURL Galați, cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat E., cu sediul în Galați, jud. Galați.

Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică azi, 18 octombrie 2017.