ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1193/2016

Decizia nr. 1193/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

În cadrul recursului formulat de pârâta A. - B. Brăila împotriva sentinței civile nr. 1647 din 12 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Brăila, recurs înregistrat pe rolul Curții de Apel Ploiești (după strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Galați, conform încheierii nr. 2351 din 5 iunie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 15 septembrie 2015, recurenta-pârâtă a formulat cerere de suspendare a judecării cauzei, până la soluționarea, în mod definitiv, a cauzei penale ce formează obiectul Dosarului penal nr. x/P/2014 al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea de la data de 24 septembrie 2015, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a suspendat judecarea recursului până la soluționarea cauzei penale ce formează obiectul Dosarului penal nr. x/P/2014 al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați.

Pentru a pronunța această încheiere, instanța de recurs a reținut că, la data de 11 august 2014, pârâta a formulat o plângere penală împotriva administratorului societății intimate-reclamante, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în legătură cu solicitarea și obținerea sprijinului financiar pe suprafață de la A.

Prin Ordonanța din 17 noiembrie 2014, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila a declinat competența în favoarea Direcției Naționale Anticorupție, pentru a se efectua cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele ei, faptă prevăzută și pedepsită de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Conform adresei Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați, din data de 19 august 2015, s-a dispus la data de 25 mai 2015 începerea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 18

1

alin. (1), art. 18

4

raportat la art. 18

1

din Legea nr. 78/2000, art. 244 alin. (1) și art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) C. pen.

Instanța, reținând că a început urmărirea penală pentru o infracțiune care are strânsă legătură cu pricina dedusă judecății, a dispus suspendarea soluționării cauzei, în recurs.

Motivele de casare;

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs intimata-reclamantă SC C. SRL, solicitând casarea încheierii și, în urma rejudecării cererii de suspendare formulată de A. - B. Brăila, respingerea acestei cereri, ca nefondată, cu consecința trimiterii cauzei instanței de recurs în vederea continuării judecății.

Este invocat motivul de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, se arată că instanța care a pronunțat încheierea nu a analizat apărările intimatei-reclamante opuse cererii de suspendare, consemnate în conținutul încheierii.

În acest fel, prima instanță a încălcat dreptul la apărare al intimatei - reclamante, drept consacrat ca principiu fundamental, prin dispozițiile art. 413 C. proc. civ.

Recurenta arată că art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. prevede doar o facultate, iar nu o obligație pentru instanță, de suspendare a judecății. Pe de altă parte, nu există o înrâurire hotărâtoare pe care infracțiunea care face obiectul urmăririi penale să o aibă asupra hotărârii care urmează a se da în recurs întrucât obiectul cererii îl reprezintă actele administrative emise de A. - B. Brăila referitoare la campania din anul 2013, iar plângerea penală a fost promovată și vizează presupuse fapte penale săvârșite în 2014 (la momentul depunerii cererii de plată aferentă anului 2014). Niciuna dintre aceste apărări nu a fost analizată de instanța de recurs, fiind încălcate prevederile art. 425 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Este evident că hotărârea instanței penale ce urmează a fi pronunțată nu ar putea avea nicio înrâurire în soluționarea recursului întrucât presupusele fapte infracționale se referă la subvenția aferentă anului 2014 iar nu la cea aferentă anului 2013.

Printr-o completare adusă cererii de recurs la data de 6 noiembrie 2015, SC C. SRL arată că prima instanță a încălcat și dispozițiile art. 28 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora nu putea suspenda judecarea pricinii în condițiile în care reclamanta - persoană vătămată prin actul administrativ atacat, a stăruit în continuarea judecății. Este incident astfel și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

De asemenea, arată că urmărirea penală este începută in rem iar nu in personam, situație în care instanța de recurs nu putea să concluzioneze că procesul penal început ar avea o influență decisivă asupra soluției ce ar urma să se pronunțe în procesul civil.

Prin întâmpinare, A. - B. Brăila solicită respingerea recursului, ca nefondat, arătând că urmărirea penală în Dosarul nr. x/P/2014 privește și modul de obținere de către SC C. SRL a subvenției în anul 2013. Astfel, în mod corect,Curtea de Apel Ploiești a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., dispunând suspendarea judecării recursului.

Cât privește încălcarea prevederilor art. 28 din Legea nr. 554/2004, arată că aceste argumente nu au fost invocate în fața instanței de fond și că nici nu sunt incidente în cauză întrucât Curtea de Apel Ploiești judecă recursul promovat de către A - B. Brăila, care a cerut suspendarea judecății.

Înalta Curte a pus în discuție, din oficiu, admisibilitatea recursului declarat împotriva încheierii din 24 septembrie 2015, prin care Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal a suspendat judecarea recursului declarat de pârâta A. - B. Brăila împotriva sentinței nr. 1647 din 12 decembrie 2014 a Tribunalului Brăila.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție;

4.1 Cu privire la admisibilitatea recursului;

Înalta Curte a pus în discuție caracterul admisibil al recursului, prin raportare la dispozițiile art. 414 alin. (1) C. proc. civ., în interpretarea cărora, în doctrină (Gabriel Boroi, Mirela Stancu, Drept procesual civil, Editura Hamangiu, București, 2015, pag. 505-506) s-a susținut și opinia potrivit căreia hotărârea asupra suspendării judecării procesului ar fi definitivă când suspendarea este dispusă de o instanță care judecă în recurs. În această opinie, textul de lege citat este interpretat în sensul că derogă de la principiul accesorium sequitur principale sub aspectul căii de atac și a posibilității exercitării separate a acesteia, nu și în privința aspectului că o încheiere premergătoare poate fi supusă controlului judiciar prin intermediul căilor de atac de reformare numai în măsura în care legea prevede o cale de atac pentru hotărârea de fond. Interpretarea menționată are în vedere și coerența cu reglementarea de procedură anterioară, care excludea, în materia suspendării judecății, exercitarea recursului la recurs. Astfel, potrivit art. 244

1

alin. (1) din V.C.P.C., asupra suspendării judecării procesului instanța se pronunța prin încheiere care putea fi atacată cu recurs în mod separat, cu excepția încheierilor pronunțate în recurs.

Conform art. 414 alin. (1) C. proc. civ., (a)

supra suspendării judecării procesului instanța se va pronunța prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la instanța ierarhic superioară. Când suspendarea a fost dispusă de Înalta Curte de Casație și Justiție, hotărârea este definitivă.

Înalta Curte concluzionează că interpretarea avută în vedere cu ocazia punerii în discuție a admisibilității recursului se îndepărtează de la sensul literal al textului de procedură aplicabil, conform căruia în situația suspendării judecății este prevăzută, ca regulă, calea de atac a recursului, care se exercită în mod separat, iar ca excepție, exclusiv încheierile pronunțate asupra suspendării de către Înalta Curte de Casație și Justiție nu sunt supuse niciunei căi de atac. Excepția fiind de strictă interpretare și aplicare, Înalta Curte constată că recursul este admisibil.

4.2 Cu privire la fondul recursului.

Soluția instanței de recurs.

4.2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Înalta Curte constată că instanța de recurs - Curtea de Apel Ploiești a suspendat judecarea recursului declarat de pârâta A. - B. Brăila împotriva sentinței nr. 1647 din 12 decembrie 2014 a Tribunalului Brăila, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., fără să ia în calcul opoziția părții intimate-reclamante SC C. SRL la o astfel de suspendare.

Or, potrivit art. 28 alin. (2) din Legea nr. 554/2004,

instanța de contencios administrativ nu poate suspenda judecarea pricinii când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune săvârșită în legătură cu actul administrativ atacat, dacă reclamantul - persoană vătămată - stăruie în continuarea judecării pricinii.

Este adevărat că intimata reclamantă nu a invocat prevederile art. 28 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 în fața instanței care a suspendat judecata și nu le-a invocat nici în termenul de recurs, ci după împlinirea acestuia.

Însă, dispozițiile legale citate conțin o normă de procedură care se aplică în materia contenciosului administrativ, menită să circumstanțieze aplicarea prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Fiind o normă de procedură, aceasta este aplicabilă ex officio, în cazul exprimării opoziției reclamantului față de suspendarea judecății.

Având în vedere că și prin motivele de recurs formulate în termen legal SC C. SRL a reiterat opoziția sa față de suspendarea judecății în recurs, Înalta Curte constată că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., încheierea recurată fiind pronunțată cu încălcarea normei speciale de procedură cuprinsă în art. 28 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

4.2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru

considerentele expuse,

în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul și va casa încheierea recurată.

Rejudecând cererea de suspendare a judecății, ca incident procedural ivit în fața instanței de recurs, în aplicarea art. 28 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, o va respinge ca neîntemeiată, reținând că, în materia contenciosului administrativ, chiar dacă sunt îndeplinite condițiile pentru suspendarea judecății, conform art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., o astfel de suspendare nu poate fi dispusă față de opoziția reclamantei - persoană vătămată care a atacat actul administrativ.

Art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 acordă valență poziției procesuale a reclamantului, indiferent de etapa procesuală, neavând relevanță, așa cum a susținut A. - B. Brăila, cine este titularul cererii de recurs.

Pe cale de consecință, va trimite cauza Curții de Apel Ploiești pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității recursului.

Admite recursul declarat de reclamanta SC C. SRL împotriva încheierii din 24 septembrie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează încheierea atacată și, rejudecând cererea de suspendare formulată în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., republicat, de către A. - B. Brăila, o respinge, ca neîntemeiată.

Trimite cauza aceleiași instanțe, pentru continuarea judecății.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 aprilie 2016.