ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 487/2017

Decizia nr.  487/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Obiectul acțiunii;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța sub nr. x/36/2014, reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâtele B. Galați și B. Galați - C. Tulcea a solicitat instanței să dispună următoarele:

Hotărârea instanței de fond;

Prin sentința civilă nr. 164 din 01 octombrie 2014 a Curții de Apel Constanța a fost admisă contestația formulată de SC A. SA în contradictoriu cu pârâtele B. Galați și B. Galați - C. Tulcea.

A fost anulată Decizia nr. 24424 din 14 februarie 2014 și parțial Decizia nr. 15668 din 23 octombrie 2013 pentru suma de 1.422.742 lei T.V.A. rambursabil, pârâta fiind obligată să restituie suma de 1.422.742 lei.

În motivarea deciziei, instanța a reținut, în esență, că la momentul emiterii Deciziei de compensare nr. 15668 din 23 octombrie 2013, reclamanta se afla în procedura falimentului, fiindu-i aplicabile prevederile Legii nr. 64/1995 și ulterior ale Legii nr. 85/2006, ca urmare, toți creditorii aveau obligația de a depune declarația de creanță potrivit art. 78 din actul normativ menționat,pârâta procedând la efectuarea unei compensări pentru o creanță care nu a fost înscrisă în tabelul de creanțe al creditorilor debitoarei SC A. SA, nefiind o creanță curentă.

De asemenea, s-a reținut că potrivit Legii nr. 85/2006, creditorul pârât nu era îndreptățit să aplice el însuși compensarea, putând doar să solicite instanței, în procedura insolvenței, să constate îndeplinirea condițiilor compensării cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006.

Recursul exercitat în cauză;

Împotriva sentinței pronunțate în Dosarul nr. x/36/2014 a formulat recurs pârâta B. Galați, prin care a solicitat, în esență, admiterea recursului, casarea sentinței recurate iar pe fond, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta arată că Decizia de compensare este legală, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, conform cărora“creanțele născute după data deschiderii procedurii, vor fi plătite conform documentului din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală, fiind o datorie curentă”, astfel că în mod greșit a apreciat instanța în sensul că organul fiscal se putea înscrie la masa credală cu suma născută după deschiderea procedurii insolvenței.

Debitul de 1.422.742 lei este cert, lichid și exigibil, în condițiile în care împotriva Deciziei de soluționare a contestației formulată împotriva procesului-verbal de control din 8 decembrie 1999 și a Deciziei de urmărire nr. 20867 din 8 decembrie 1999 nu s-a formulat acțiune în contencios administrativ pe motiv de nelegalitate.

Mai mult, lichidatorul judiciar al reclamantei a ridicat, sub semnătură, Certificatul de atestare fiscală din 26 octombrie 2001 și Certificatul din 16 februarie 2011 în care sunt menționate și individualizate obligațiile de plată datorate bugetului de stat la data de 26 octombrie 2001 respectiv 31 ianuarie 2011, inclusiv majorările aferente sumei pentru nerambursarea împrumuturilor SC E. SA și SC F. SA acordate potrivit H.G. nr. 528/1998.

Creanța în cuantum de 1.422.742 lei, ce a făcut obiectul compensării este o creanță certă, lichidă și exigibilă, în cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 116 alin. (1) din O.G. nr. 92/2009 privind codul de procedură fiscală iar verificarea creanței în procedura falimentului nu era necesară deoarece creanța în discuție este o creanță bugetară, stabilită printr-un titlu executoriu necontestat, conform art. 66 alin. (2) din Legea nr. 85/2006.

Sumele ce au făcut obiectul compensării reprezintă datorii curente născute în timpul procedurii insolvenței, datorii ce au la bază H.G. nr. 528/1998.

Creanța reprezentând “Rambursare împrumut SC F. SA” intră sub incidența C. fisc., respectiv art. 2, art. 3 alin. (2) și alin. (3), art. 4 alin. (3) din H.G. nr. 528/1998 privind modul de acordare a împrumuturilor prevăzute în bugetul de stat pe anul 1998.

Conform art. 117 alin. (6) din O.G. nr. 92/2003, dacă debitorul înregistrează obligații fiscale restante, sumele se vor restitui numai după efectuarea compensării.

Ca urmare, în mod legal organele fiscale au procedat la efectuarea compensării sumei de 1.422.742 lei reprezentând T.V.A. de rambursat individualizată prin decontul de T.V.A. nr. 117911/15 octombrie 2011 cu sursa “Rambursare împrumut SC F. SA”.

Intimata SC A. SA, prin lichidator judiciar, a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului, ca nefondat.

În dezvoltarea motivelor de respingere a recursului, intimata a reluat argumentele expuse prin cererea de chemare în judecată.

Astfel, se apreciază că în privința compensării creanței Conel nu sunt aplicabile dispozițiile C. fisc. ci dispozițiile Legii nr. 85/2006; creanța recurentei nu este o creanță certă; inexistența creanței fiscale invocată de recurentă; imposibilitatea calculării majorărilor de întârziere după data deschiderii procedurii insolvenței; creanța fiscală invocată nu a fost înscrisă la masa credală; organul fiscal nu avea posibilitatea legală să procedeze la compensarea sumelor potrivit C. proc. fisc., condițiile pentru operarea compensării nefiind îndeplinite.

În concluzie, se apreciază că operarea compensării invocate de recurentă este nelegală, deoarece creanțele compensate nu erau certe, lichide și exigibile la data deschiderii procedurii insolvenței și operarea compensării nu putea fi constatată de către creditor.

Procedura de filtru;

În procedura de filtru, reglementată de art. 493 C. proc. civ., s-a verificat îndeplinirea condițiilor de formă a recursului, dacă motivele invocate se încadrează în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., fiind întocmit, în condițiile art. 493 alin. (2) C. proc. civ., raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, raport ce a fost analizat conform art. 493 alin. (4) C. proc. civ. iar prin încheierea de ședință din data de 01 noiembrie 2016 a fost admis în principiu, recursul, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ., fiind citate părțile în ședință publică.

Intimata SC A. SA a depus, la data de 25 iulie 2016 “punct de vedere” cu privire la raportul întocmit în condițiile art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin care s-a invocat excepția nulității recursului.

Prin încheierea de ședință din data de 01 noiembrie 2016 instanța a admis în principiu recursul declarat de pârâta B. Galați, pronunțându-se implicit și asupra excepției invocate în condițiile în care prin raport se arată că recursul declarat îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 486 C. proc. civ.

Hotărârea instanței de recurs;

Analizând sentința recurată în limitele criticilor formulate, ținând cont și de apărările formulate în cauză și probele administrate, se constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Se reține că prin H.G. nr. 528 din 25 august 1998 publicată în M. Of. nr. 334 din 4 septembrie 1998, s-a aprobat alocarea sumei de 1400 milioane lei, reprezentând împrumuturi fără dobândă acordate operatorilor economici prevăzuți în lista anexată, în vederea acoperirii arieratelor de 1.000 miliarde lei către SC E. SA și respectiv 400 miliarde lei către SC F. SA, (fila nr. 93).

În Anexa 1 la Hotărârea de Guvern sun enumerate societățile comerciale beneficiare ale împrumutului acordat iar la poziția 2 din Anexă este menționată SC A. SA Tulcea, cu suma de 100 miliarde lei, fila 96 dosar fond.

În baza H.G. nr. 528/1998, la data de 11 septembrie 1998, s-a încheiat Convenția prin care CN E. SA, în calitate de creditor și SC A. SA Tulcea, în calitate de debitor, au stabilit conform art. 1 din contract, plata creditorului SC E. SA București cu suma de 100.000.000.100 lei alocate de la bugetul de stat sub formă de împrumut fără dobândă, pentru acoperirea arieratelor către CN E. SA.

Potrivit art. 2, SC A. SA, în calitate de debitor, se obligă să restituie bugetului de stat suma primită cu titlu de împrumut fără dobândă în 12 rate lunare egale, până la 25 ale lunii, conform graficului de restituire anexat la Convenție-fila99 dosarul de fond.

Ultima rată de rambursat era stabilită, conform graficului de rambursarea ratelor pentru creditul acordat, la data de 25 octombrie 1999.

Ulterior, Adunarea Generală a Acționarilor SC A. SA, a hotărât să solicite deschiderea procedurii insolvenței, fiind mandatat, în acest sens, administratorul societății conform Hotărârii nr. 15 din 28 octombrie 1998 iar prin încheierea de ședință din 29 ianuarie 1999, pronunțată în Dosarul nr. x/1999 a Tribunalului Tulcea, a fost admisă cererea debitoarei iar ulterior a fost desemnat lichidatorul judiciar prin încheierea din 12 iulie 1999-Dosarul nr. x/1999.

La data de 19 februarie 1999, B. Galați - C. Tulcea a solicitat înscrierea la masa credală a debitorului SC A. SA, cu suma de 113.834.761.689 lei iar la data de 4 martie 1999 a fost transmisă declarația de creanță în care se menționează suma de 98.119.314.711 lei născută din convenția de împrumut din data de 11 septembrie 1999 și 3.201.190.202 lei majorări de întârziere pentru același împrumut, majorări stabilite prin nota de constatare din 17 februarie 1999 (fila 151 dosarul de fond).

Din tabelul creditorilor aflat la fila 18 din dosarul de fond, rezultă că C. Tulcea s-a înscris la masa credală cu o creanță în cuantum de 113.834.761.689 lei achitată parțial în timpul procedurii, rămânând de achitat suma de 683.511 lei adică 6.835.110.000 lei.

Prin procesul-verbal din 7 decembrie 1999 au fost calculate majorări de întârziere pentru plata debitului principal (98.119.314.741 lei), în cuantum de 51.799.221.644 lei iar în baza acestui proces-verbal a fost emisă Dispoziția de urmărire atât pentru debitul principal de 98.119.314.741 lei (sumă cu care debitorul s-a înscris la masa credală prin declarația de creanță din data de 19 februarie 1999 respectiv 4 martie 1999) cât și pentru suma de 51.979.229.644 lei majorări de întârziere .

Este de reținut că recurenta nu a solicitat înscrierea la masa credală a sumei de 51.979.229.644 lei reprezentând majorările de întârziere calculate prin procesul-verbal din 8 decembrie 1999 (fila nr. 106 din dosarul de fond).

La data de 12 iulie 2010, în timpul derulării procedurii de lichidare, intimata-reclamantă a încheiat cu SC G. SRL, contractul nr. 48 având ca obiect vânzarea unei cantități de zgură în valoare de 2.147.000 euro pentru care a facturat și plătit T.V.A. în sumă de 1.388.511 lei conform Ordinului de plată din 24 august 2010.

Ulterior, s-a efectuat un control încrucișat de către organele fiscale care au întocmit procesul-verbal din 21 februarie 2011 prin care s-a stabilit în sarcina intimatei-reclamante respectarea măsurilor de simplificare conform art. 160 alin. (2) lit. a) din C. fisc., fiind emisă o nouă factură care nu conține T.V.A. iar prin Decizia nr. 354 din 23 iulie 2013 a fost aprobată rambursarea sumei de 1.431.216 lei reprezentând T.V.A.

După controlul efectuat, a fost emisă Decizia nr. 15668 din 23 octombrie 2013 prin care suma de 1.424.284 lei reprezentând T.V.A. de rambursat a fost compensată cu suma de 1.422.747 lei, reprezentând “rambursare împrumut SC F. SA” (fila nr. 14 din dosarul de fond).

Contestația formulată împotriva Deciziei de compensare nr. 15668 din 23 octombrie 2013 a fost respinsă prin Decizia nr. 24424 din 14 februarie 2014.

Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ să verifice legalitatea Deciziei de soluționare a contestației nr. 24424 din 14 februarie 2014, motivele contestației vizând: inexistența creanței compensate;inexistenta caracterului cert, lichid și exigibil al creanțelor reciproce; nelegalitatea calculării accesoriilor după deschiderea procedurii falimentului; neînscrierea la masa credală a sumelor contestate, nelegalitatea compensării.

Este de necontestat că sumele reprezentând împrumut acordate în baza H.G. nr. 528/1998 sunt creanțe bugetare, având în vedere dispozițiile art. 3 alin. (2) din actul normativ menționat.

De asemenea, Convenția încheiată la data de 11 septembrie 1998 de CN E. SA în calitate de creditor și SC A. SA Tulcea în calitate de debitor, pentru suma de 100.000.000.000 lei și graficul de rambursare a ratelor pentru creditul datorat, constituie titlu de creanță bugetară, devenind titluri executorii conform art. 3 alin. (3) din H.G. nr. 528/1998.

Față de dispozițiile art. 3 alin. (2) și (3) din H.G. nr. 328/1998 se constată că, creanța născută din contractul de împrumut menționat, este o creanță bugetară care trebuia înscrisă în tabelul creditorilor din dosarul de insolvență, având în vedere că prin Legea nr. 64/1995, în vigoare la momentul deschiderii procedurii față de debitor, se reglementează o procedură legală, consensuală și egalitară pentru toți creditorii debitorului, creditorii având obligația de a se înscrie la masa credală cu creanțele lor.

Este adevărat că o creanță bugetară rezultată dintr-un titlu executoriu, necontestat în termenele legale, nu este supusă verificării de către administratorul/lichidatorul judiciar dar în cauza de față majorările de întârziere calculate după deschiderea procedurii insolvenței nu au fost înregistrate la masa credală, conform art. 78 din Legea nr. 64/1995 respectiv art. 64 din Legea nr. 85/2006.

Față de dispozițiile legale invocate, în mod corect a reținut instanța de fond că toți debitorii aveau obligația de a depune declarația de creanță iar compensarea făcută pentru o creanță care nu a fost înscrisă la masa credală apare ca nelegală cu atât mai mult cu cât pentru debitorii aflați în faliment compensarea poate fi legală sau judiciară dar nu poate fi examinată decât în procedura specială reglementată de Legea nr. 64/1995 respectiv Legea nr. 85/2006.

Intimata debitoare, fiind în procedura specială de lichidare prevăzută de Legea nr. 64/1995 respectiv nr. 85/2006, compensarea creanțelor putea fi făcută în cadrul procedurii speciale și nu prin aplicarea directă a dispozițiilor art. 116 și art. 117 alin. (6)-(8) din Ordonanța de Guvern privind C. proc. fisc., ce reprezintă dreptul comun în materie.

Recurenta invocă dispozițiile art. 66 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 dar aceste dispoziții se referă la neverificarea creanțelor bugetare rezultate dintr-un titlu executoriu de către lichidatorul judiciar, pasivitatea recurentei de a nu solicita înscrierea creanței la masa credală neputând fi acoperită prin invocarea dispozițiilor C. fisc., atât timp cât o eventuală compensare putea fi valorificată în cadrul procedurii insolvenței, procedură legală, consensuală și egalitară pentru toți creditorii, în condițiile art. 36 coroborat cu art. 52 din Legea nr. 85/2006.

De asemenea, creanța fiscală constând în majorări de întârziere, creanță ce nu a fost înscrisă în tabelul creditorilor, nu poate fi o creanță curentă, așa cum susține recurenta, Legea nr. 64/1995, act normativ în vigoare la data deschiderii procedurii insolvenței, nefăcând distincție între creanțele anterioare și creanțele născute în timpul procedurii cu referire la înregistrarea/neînregistrarea în tabelul creditorilor, aspect reținut corect de instanța de fond, majorările de întârziere calculate de recurentă reprezintă accesorii la debitul principal născut în anul 1998.

În concluzie, se reține că instanța de fond a aplicat și interpretat corect dispozițiile legale incidente, compensarea creanțelor reciproce putând fi invocată doar în cadrul procedurii insolvenței; majorările de întârziere calculate după deschiderea procedurii insolvenței în condițiile Legii nr. 64/1995 nu pot fi considerate creanțe curente; creditorul având obligația de a solicita înscrierea creanței la masa credală, ținând cont de dispozițiile legale incidente la data nașterii creanței.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 497 C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta B. Galați prin C. Tulcea împotriva sentinței nr. 164/CA din 01 octombrie 2014 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta B. Galați prin C. Tulcea împotriva sentinței nr. 164/CA din 01 octombrie 2014 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 februarie 2017.