ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3990/2015

Decizia

nr. 3990/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu, cu pârâții Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și B., anularea Adeverinței nr. 3290/7.02.2010, prin care i s-a comunicat că nu există date sau documente din care să rezulte calitatea de lucrător sau colaborator al Securității în sensul O.U.G. nr. 24/2008 cu privire la B., născut la 30.08.1927 în Galați.

Astfel, art. 10 alin. (2) din O.U.G. nr. 24/2008, privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității aprobată, cu modificări și completări, prin Legea nr. 293/2008, precizează: „Adeverințele prevăzute la art. 8 lit. b) și art. 9 se publică de îndată pe pagina proprie de internet a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității și pot fi contestate la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București de către orice persoană interesată, în termen de 30 de zile de ia publicarea lor”.

După cum se poate observa din materialul probatoriu depus la dosarul cauzei, Adeverința nr. 3290 din 07 septembrie 2010 a fost postată pe site-ul C.N.S.A.S. la data de 14.10.2010, conform art. 10 alin. (2) din O.U.G. nr. 24/2008, iar contestația reclamantului a fost introdusă la Registratura Secției a VIII-a a Curții de Apel București la data de 07.06.2011.

Prin întâmpinare, pârâtul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a invocat excepția tardivității introducerii acțiunii, în raport cu împrejurarea că adeverința a cărei anulare se solicită a fost postată pe site-ul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității la data de 14.10.2010, iar acțiunea a fost introdusă la instanță la data de 07.06.2011, cu depășirea termenului prevăzut de art. 10 alin. (2) din O.U.G. nr. 24/2008

Pârâtul B., prin întâmpinare, a invocat excepția autorității de lucru judecat, în raport cu existența dosarului nr. 350/2002 aflat pe rolul Curții de Apel București, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 235 din 07 martie 2002, definitivă și irevocabilă, și excepția tardivității acțiunii, cerând să se analizeze și capacitatea de exercițiu a reclamantului, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința nr. 1334 din 27 februarie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția tardivității formulării acțiunii și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamant, ca tardiv formulată, respingând excepția autorității de lucru judecat și excepția capacității de exercițiu a reclamantului, ca nefondate.

Prin decizia nr. 2770 din 12 iunie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins recursul formulat de B. împotriva sentinței civile nr. 1334 din 27 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Totodată, a admis recursul formulat de A. împotriva sentinței civile nr. 1334 din 27 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat, în parte, sentința atacată și a trimis cauza la aceeași instanță pentru judecata cauzei pe fond, menținând celelalte dispoziții ale sentinței atacate, având în vedere că, prin Decizia nr. 107 din 27 februarie 2014, Curtea Constituțională, printre altele a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de reclamant și a constatat că prevederile art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității sunt neconstituționale.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în fond după casare, prin sentința nr. 814 din 23 martie 2015, a respins cererea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

În cauză, ca urmare a cererii de verificare formulată de reclamant la 19.10.2006 și înregistrată la autoritatea pârâtă sub nr. P4948/06 CNSAS s-a emis adeverința contestată, care atestă faptul că nu există date ori documente din care să rezulte calitatea de lucrător sau colaborator al Securității în sensul legii, cu privire la B.

Prima instanță a reținut că reclamantul face vorbire prin înscrisurile depuse la dosar și cererea de chemare în judecată că ar fi suferit numeroase internări în clinici de specialitate din vina pârâtului.

Adeverința contestată a fost emisă în baza Notei de constatare nr. S/DI/I/890 din 25 martie 2010 întocmită de Direcția de specialitate din cadrul C.N.S.A.S. după consultarea bazelor de date a Direcției Investigație și a dosarului D 8857, concluzia Direcției fiind în sensul că nu au rezultat informații suplimentare referitoare la pârât.

Reclamantul a susținut că, în anul 1981 a fost formulată o cerere de internare a sa semnată de pârât, susținând de asemenea că la dosarul informativ se află și o informare scrisă de informatorul „Petre” prin care organele de securitate rețineau că mama reclamantului l-ar fi rugat pe pârât să o ajute să-l interneze, adresa nr. 32/28.01.1981 de care face vorbire reclamantul fiind dată mamei reclamantului. Prin această adresă Institutul Politehnic București făcea apel la Policlinica Batiștei să ia măsurile necesare pentru tratamentul acestuia, la acea dată reclamantul fiind asistent la catedra de chimie-fizică și tehnologie electrochimică a Institutului Politehnic.

Prima instanță a reținut, după cum recunoaște și reclamantul, că acesta a fost internat de mai multe ori în clinici de specialitate la începutul anilor 1970, fiind declarat bolnav psihic, or, adresa de care face vorbire reclamantul a fost emisă la 28.01.1981 la solicitarea mamei sale, fiindu-i comunicată acesteia și care nu reprezintă o dovadă a calității pârâtului de lucrător sau colaborat al fostei Securități.

Astfel, nu există nicio probă din care să rezulte ca pârâtul B. să fi avut legături cu fosta Securitate, C.N.S.A.S. făcând verificările necesare cu ocazia soluționării cererii de verificare formulată de reclamant la 19.10.2006, nici în calitate de colaborator cu atât mai puțin de lucrător al fostei Securități, nefiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. a) sau lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Concluzionând, judecătorul fondului a reținut că susținerile reclamantului sunt de natură subiectivă și nu pot conduce la concluzia îndeplinirii condițiilor legale privind calitatea de colaborator al pârâtului, nefiind îndeplinite cele 2 condiții cumulative prevăzute de O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se putea constata această calitate de colaborator al fostei Securități.

Împotriva sentinței nr. 814 din 23.03.2015 a Curții de Apel București a formulat recurs reclamantul, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În esență, în motivarea căii de atac, recurentul a susținut că instanța de fond nu a ținut seama de decizia nr. 108/2005 a Curții de Apel Brașov, prin care s-a stabilit că internările sale psihiatrice, au fost pentru motive politice.

Reiterând argumentele expuse și la judecata pe fond a cauzei, recurentul a arătat că documentele care au vizat internările în clinicile de psihiatrie, inclusiv cea urmare a adresei nr. 32/28.01.1981, semnată și de intimatul-pârât, conduceau la constatarea calității de colaborator al Securității în ceea ce-l privește pe B., care a fost „legătura oficială” în dosarul „Fane - C.N.S.A.S.”.

A fost formulată întâmpinare de B., în calitate de intimat-pârât, prin care a fost invocată excepția nulității recursului.

Intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menționând că sentința recurată este temeinică și legală și combătând criticile recurentului pe care le-a apreciat ca neîntemeiate.

Înalta Curte, analizând excepția invocată de intimatul-pârât, a nulității recursului, reține că aceasta nu este întemeiată.

Este real că recurentul a reluat argumentele înfățișate la judecata pe fond a cauzei, însă unele din criticile formulate de recurentul-reclamant în calea de atac pot fi circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 304

1

C. proc. civ.

Examinând recursul în raport de criticile formulate, instanța de recurs apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Astfel cum s-a reținut la pct. 1 al prezentei decizii, reclamantul a solicitat anularea Adeverinței nr. 3290/7.09.2010 emisă de C.N.S.A.S., prin care, urmare și a cererii de verificare formulată de reclamant, s-a adeverit că „nu există date ori documente din care să rezulte calitatea de lucrător sau de colaborator al Securității, în sensul legii, cu privire la domnul B.”.

Adeverința contestată a fost emisă în baza Notei de constatare nr. S/DI/I/890 din 25.03.2010.

Instanța de fond a confirmat legalitatea adeverinței contestată în temeiul art. 10 din O.U.G. nr. 24/2008 și a respins în mod corect acțiunea formulată de reclamant.

În esență, s-a reținut că nu există probe din care să rezulte că în ceea ce-l privește pe pârâtul B. sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 2 lit. a) și b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea acestuia de colaborator și cu atât mai puțin de lucrător al fostei Securități.

Prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității definesc noțiunea de „lucrător al Securității” ca fiind: „orice persoana care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.”

Noțiunea de „colaborator al Securității” este definită în cuprinsul dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 astfel: „persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului”.

Potrivit acestor dispoziții, prima condiție ce trebuie îndeplinită pentru a se constata că o persoană a avut calitatea de colaborator al Securității este aceea ca persoana să fi furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității; a doua condiție vizează calitatea informației furnizate, în sensul denunțării de activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist; a treia condiție se referă la efectele furnizării informațiilor, în sensul că acestea au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Este real că prin decizia nr. 108/R din 10.05.2005 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantului i-au fost recunoscute drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Decretul-lege nr. 118/1990 republicat, pentru timpul cât a fost internat în spitalele de psihiatrie, fiind menționate aceste perioade în dispozitivul acestei decizii.

De asemenea, s-a statuat în cuprinsul acestei decizii că reclamantul a fost supus măsurilor de persecuție politică de către autoritățile comuniste și că a fost supus în mod repetat internărilor în Spitalul Clinic de Psihiatrie.

În Nota de constatare nr. DI/I/890/25.03.2010 emisă de C.N.S.A.S. privind dosarul informativ titular A., se regăsesc elemente în sensul că intimatul-pârât este menționat în dosar în calitate de „sursă oficială”, fără nume conspirativ, precum și faptul că „nu s-au identificat documente care să ateste transmiterea de informații”.

Deci, din verificarea C.N.S.A.S. s-a stabilit că intimatul-pârât nu a furnizat informații Securității, astfel că nu este îndeplinită cerința impusă de dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 .

Nici la judecata în fond și nici în recurs recurentul-reclamant nu a adus dovezi care să infirme cele reținute în Nota de constatare și prin care să dovedească în vreun fel susținerile sale referitoare la calitățile de colaborator sau lucrător atribuite intimatului-pârât B.

Prin urmare, chiar în contextul celor statuate prin decizia nr. 108/2005, la dosarul cauzei nu sunt dovezi care să conducă la concluzia că în ceea ce-l privește pe intimatul-pârât B. sunt îndeplinite condițiile cumulative pentru a se constata calitatea acestuia de colaborator sau lucrător al Securității, astfel cum rezultă din cuprinsul dispozițiilor art. 2 lit. b) și respectiv lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, citate/ menționate anterior.

În altă ordine, examinând cuprinsul adresei nr. 32/28.01.1981 emisă de Institutul Politehnic București, semnată de prorector cât și de intimatul-pârât B. în calitate de șef de catedră, către Policlinica Batiște, la care face referire recurentul, aceasta nu dovedește calitatea de colaborator al Securității și cu atât mai puțin de lucrător al Securității a intimatului-pârât , conform cerințelor art. 2 lit. a) și b) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare, neavând legătură cu informații privind denunțarea unor activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

Mai mult, o astfel de adresă, în mod singular/independent, nu poate avea relevanța juridică pretinsă de recurent întrucât în cauză nu au fost prezentate și alte probe care să permită o apreciere în sensul celor susținute de recurentul-reclamant, astfel că aceasta nu este în măsură să ducă la o soluție contrară celei adoptate de judecătorul fondului.

Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că este temeinică și legală sentința recurată, urmând ca în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., să respingă recursul formulat de recurent, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 814 din 23 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 decembrie 2015.