ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1493/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin Decizia civilă nr. 555/A/2016, pronunțată la data de 29 martie 2016, în Dosarul nr. x/3/2014*, a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă SC A. SRL București împotriva Sentinței civile nr. 5.339 din 1 octombrie 2015, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2014*, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A.A.A.S. București, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs, în termen, reclamanta SC A. SRL București, la data de 1 februarie 2017, motivele de recurs fiind depuse, de asemenea, în termen, la aceeași dată, solicitând, admiterea recursului, casarea Deciziei civile nr. 555/A/2016 recurate, casarea Sentinței civile nr. 5.339 din 1 octombrie 2015, și trimiterea cauzei spre rejudecare la secția a VI-a civilă a Tribunalului București.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) Noul C. proc. civ., recurenta-reclamantă SC A. SRL București a criticat decizia civilă recurată, cât și Sentința civilă nr. 5.339 din 1 octombrie 2015, ca fiind pronunțate cu greșita interpretare și aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 51/1998, aplicând prevederile speciale privind prescripția prevăzute la art. 49 alin. (1) într-un litigiu ce nu intră sub incidența normelor prevăzute la Cap. IX, "Reguli speciale privind soluționarea litigiilor" din O.U.G. nr. 51/1998 și înlăturând caracterul imprescriptibil al nulității absolute.

În acest sens, a relevat, foarte pe larg, istoricul din dosar și istoricul legislativ al O.U.G. nr. 51/1998, considerând că, raportat la prevederile întregului Cap. IX, "Reguli speciale privind soluționarea litigiilor" din O.U.G. nr. 51/1998 termenul special de prescripție stabilit la art. 49 alin. (1) se aplică exclusiv litigiilor în legătură cu creanțele neperformante bancare preluate la datoria publică de către A.V.A.B.

Astfel, a arătat recurenta-reclamantă, ambele motivări absolutizează efectele art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998, scoțându-l din contextul actului normativ, și ambele instanțe, în soluțiile pronunțate, au recurs la interpretarea liniară, aplicând metoda gramaticală a acestor prevederi, în mod eronat și nelegal l-au scos din conținutul Cap. IX, cu ale cărui articole nu îl coroborează, refuzând aplicarea, la interpretarea textului legal, a metodei sistematice, prin raportare la conținutul integral al O.U.G. nr. 51/1998, de la adoptarea sa și până în prezent, în raport cu modificările aduse în timp acestui act normativ.

Decizia civilă recurată nr. 555/A/2016, s-a mai arătat, este pronunțată și cu greșita interpretare și aplicare a prevederilor art. 74 din O.U.G. nr. 51/1998, când reține în considerente că împotriva actului de adjudecare cumpărătorul adjudecatar are la dispoziție doar calea contestației la executare, în legătură cu care se aplică termene de decădere, caz în care se aplică termenul special de prescripție prevăzut la art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998.

În dezvoltarea motivelor de recurs formulate, recurenta-reclamantă SC A. SRL București a relevat, din nou, istoricul din dosar, și a arătat că cele două instanțe au optat pentru interpretarea literară, aplicând metoda gramaticală, a prevederilor din O.U.G. nr. 51/1998, privitoare la aplicarea termenului special de prescripție prevăzut de art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998, al cărui conținut nu poate fi determinat decât coroborat cu celelalte prevederi ale Cap. IX, "Reguli speciale privind soluționarea litigiilor" și raportat la conținutul integral (metoda sistematică) al O.U.G. nr. 51/1998, de la adoptarea sa și până în prezent, în raport cu modificările aduse în timp acestui act normativ, sens în care, în continuare, a prezentat în cuprinsul recursului evoluția modificărilor aduse O.U.G. nr. 51/1998 și prevederile speciale privind reglementarea litigiilor cuprinse în aceasta.

În esență, a susținut recurenta-reclamantă, termenul de prescripție de 6 luni, maxim 12 luni, prevăzut la art. 49, privind acțiunile îndreptate împotriva A.V.A.B., se aplică exclusiv litigiilor în legătură cu creanțele neperformante preluate la datoria publică, prevăzute la art. 44 (în vigoare), detalierea acestora regăsindu-se la art. 45, adoptat prin Legea nr. 76/2012, respectiv, cererile de orice natură privind drepturile și obligațiile în legătură cu activele bancare preluate de A.V.A.B.

Recurenta-reclamantă SC A. SRL București a criticat nelegalitatea Sentinței civile nr. 5.339 din 1 octombrie 2015 și nelegalitatea Deciziei civile recurate nr. 555/A din 29 martie 2016, susținând că aceasta este pronunțată cu greșita interpretare și aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 51/1998, întrucât, la fel ca și instanța de fond, și instanța de apel absolutizează efectele art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998, scoțându-l din contextul actului normativ și apreciind că se aplică "la orice acțiuni îndreptate împotriva A.V.A.S. în legătură cu obiectul de reglementare al O.U.G. nr. 51/1998", interpretare ce nu corespunde intenției avute de legiuitor la adoptarea O.U.G.

Susține recurenta-reclamantă, acțiunea întemeiată pe nulitatea de drept comun, cazul în speță, nu intră sub incidența prevederilor art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998, cu atât mai mult cu cât este invocată nulitatea absolută.

A mai susținut recurenta-reclamantă că instanța de apel face o greșită interpretare și aplicare a prevederilor art. 74 din O.U.G. nr. 51/1998, invocat în ansamblul său, fiind greșită dezlegarea instanței de apel în conformitate cu care, împotriva actului de adjudecare reglementat de aceste text, raportat la art. 516 - 523 C. proc. civ. de la 1865, cumpărătorul adjudecatar avea posibilitatea formulării contestației la executare în conformitate cu prevederile art. 399 alin. (1) și art. 401 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. de la 1865, cu respectarea termenului de decădere de 15 zile.

Or, la art. 74 alin. (6), arată recurenta, actul normativ prevede că, pentru adjudecatarul bunului imobil, procesul-verbal de licitație constituie titlu executoriu împotriva debitorului sau oricărei alte persoane care are în posesie ori deține în fapt, fără nici un titlu, imobilul adjudecat, dispozițiile art. 516 - 523 C. proc. civ. de la 1865 referitoare la actul de adjudecare, efectele adjudecării și cererea de evicțiune fiind aplicabile în mod corespunzător.

În fine, s-a mai arătat, O.U.G. nr. 55/1999 a reglementat procedura de executare silită a creanțelor bancare neperformante preluate de la A.V.A.B., capitolele referitoare la titlurile executorii, blocarea conturilor, sechestrarea acțiunilor și instituirea administrării speciale, reguli speciale privind soluționarea litigiilor și reguli speciale privind executarea silită fiind încorporate în O.U.G. nr. 51/1998. Până la abrogarea prin Legea nr. 76/2012, regulile speciale privind executarea silită, prevăzute în Cap. X la art. 50 - 75, nu conțin vreo dispoziție în legătură cu contestarea, pe calea contestație la executare, a actului de adjudecare/procesul- verbal de licitație, titlu de proprietate și titlu executoriu, de către adjudecatarul cumpărător, singurul îndreptățit legal să conteste actul de adjudecare, pe calea contestației la executare, fiind debitorul.

Prin Rezoluția din 23 februarie 2017, s-a dispus comunicarea recursului către intimata-pârâtă A.A.A.S. București, care a depus întâmpinare la data de 3 martie 2017, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea hotărârilor atacate, ca temeinice și legale.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul este admisibil în raport de dispozițiile 483 alin. (1) Noul C. proc. civ.

Completul de filtru C3, la data de 4 mai 2017, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună, în scris, punctele de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat recurentei-reclamante SC A. SRL București la data de 11 mai 2017, precum și intimatei- pârâte A.A.A.S. București, la 12 mai 2017, care nu au depus puncte de vedere asupra raportului în termenul de 10 zile de la comunicare, prevăzut de art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin cererea formulată cu petiția înregistrată la data de 22 februarie 2017, sub nr. x, recurenta-reclamantă SC A. SRL București a învederat instanței faptul că, înțelege să solicite ca soluționarea recursului să se efectueze în procedura obișnuită, și nu în conformitate cu procedura prevăzută de art. 493 Noul C. proc. civ.

Completul de filtru C3, la data de 22 iunie 2017, constatând că recursul este admisibil în principiu și că sunt întrunite dispozițiile art. 493 alin. (7) din Noul C. proc. civ., față de faptul că părțile nu și-au exprimat acordul ca judecata cauzei să se facă în completul de filtru, a admis în principiu recursul și s-a fixat termen pentru judecarea recursului la 19 octombrie 2017, în temeiul art. 493 alin. (7) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu citarea părților.

Intimata-pârâtă A.A.A.S. București, căreia, în conformitate cu dispozițiile art. 490 alin. (2) teza I, cu referire la art. 471 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 - Noul C. proc. civ., și art. XVII alin. (3), raportat la art. XV alin. (3) din Legea nr. 2/2013, i s-a comunicat recursul a formulat întâmpinare, la data de 3 martie 2017, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea hotărârilor atacate, ca temeinice și legale.

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept invocat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Criticile recurentei-reclamante vizează, în esență, incidența motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., dispoziții care prevăd că hotărârea poate fi recurată dacă este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Din perspectiva motivului invocat, recurenta a susținut greșita interpretare și aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 51/1998, art. 49 alin. (1) și art. 74.

În ceea ce privește aceste dispoziții, Înalta Curte constată că acestea au fost în mod judicios interpretate, instanța de apel procedând la o corectă aplicare a lor prin respingerea apelului formulat de reclamanta SC A. SRL București.

Astfel, dispozițiile art. 44 - 49 din O.U.G. nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, sunt dispoziții speciale, de strictă interpretare și aplicare, derogatorii de la dreptul comun. Aceste dispoziții de lege stabilesc procedura de soluționare a litigiilor privind creanțele neperformante preluate de A.V.A.S. București, având în vedere natura deosebită a acestor creanțe și strânsa lor legătură cu datoria publică, cu bugetul statului și ocrotirea interesului public.

Dispozițiile art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998 au următorul cuprins: "Termenul de prescripție a acțiunilor îndreptate împotriva A.V.A.S. este de 6 luni de la data la care s-a cunoscut sau trebuia să se cunoască faptul sau actul pe care se întemeiază acțiunea, dar nu mai mult de 12 luni de la data producerii faptului sau încheierii actului, dacă legea nu prevede un termen mai scurt."

Instituirea unui termen de prescripție special, derogatoriu de la dreptul comun, cu privire la acțiunile îndreptate împotriva Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului este justificată în mod obiectiv și rezonabil de necesitatea asigurării stabilității și securității sporite a raporturilor juridice civile, mai ales având în vedere legătura indisolubilă existentă între creanțele ce urmează a fi recuperate ca urmare a exercitării unor asemenea acțiuni și bugetul de stat.

În speță, recurenta-reclamantă SC A. SRL București nu a respectat termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998 în care putea solicita constatarea nulității absolute a procesului- verbal de licitație și repunerea părților în situația anterioară, acesta începând să curgă de la data de 9 aprilie 2008 când a fost întocmit procesul-verbal de licitație, și nu se poate considera că, fiind vorba de o nulitate absolută, aceasta putea fi contestată oricând potrivit dreptului comun, așa cum în mod eronat susține recurenta.

Raporturile dintre societatea-recurentă și intimata-pârâtă A.V.A.S. București sunt în legătură cu creanțe neperformante preluate la datoria publică, întrucât, vânzarea imobilului proprietatea garantului B. SA s-a făcut pentru recuperarea creanței deținute de A.V.A.S. asupra SC C. SA, preluată de la C.A.S. Teleorman.

A.V.A.S. în cadrul raporturilor stabilite cu debitorul cedat nu acționează ca o autoritate publică, ci în îndeplinirea atribuțiilor sale principale prevăzute în art. 12 din O.U.G. nr. 51/1998 modificată, respectiv, preluarea unor creanțe comerciale în vederea valorificării lor prin modalitățile prevăzute în același act normativ.

În acest sens, O.U.G. nr. 23/2004 privind unele măsuri de reorganizare a A.V.A.S., definește A.V.A.S. ca o instituție de specialitate a administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului care îndeplinește atribuțiile prevăzute de O.U.G. nr. 51/1998, administrează participațiile Statului în calitate de asociat/acționar la societățile comerciale aflate în portofoliul său, monitorizează modul în care au fost respectate clauzele contractelor de privatizare potrivit O.G. nr. 25/2002.

Astfel fiind, cererea formulată de recurenta-reclamantă, privind anularea procesului-verbal de licitație publică încheiat "conform prevederilor O.U.G. nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului", pentru vânzarea uni activ care a fost preluat de A.V.A.S. de la C.A.S. Teleorman conform Protocolului de transfer de creanță din 14 noiembrie 2003, așa cum se arată în însuși preambulul procesului-verbal de licitație, se încadrează în dispozițiile art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998 care se referă la "cereri de orice natură privind drepturi și obligații în legătură cu activele preluate de A.V.A.S., cereri supuse unui termen special de prescripție reglementat de art. 49 alin. (1) de 6 luni de la data la care s-a cunoscut dar trebuia să se cunoască faptul sau actul pe care se întemeiază.

În raport de acest termen special de prescripție, în mod judicios a reținut instanța de apel că acțiunea formulată la data de 18 decembrie 2014, se situează în afara termenului de prescripție, luând în considerare ca început al curgerii termenului data de 9 aprilie 2008, corect reținută de prima instanță.

Cum natura litigiului dedus judecății este în legătură cu creanțele statului neperformante preluate la datoria publică internă și cum regimul juridic al acestor creanțe este reglementat de un act normativ special derogatoriu de la dreptul comun - O.U.G. nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului - s-a constatat, în mod corect, că potrivit alin. (1) din ordonanța de urgență menționată nu se distinge după tipul de acțiune introdusă împotriva A.V.A.S., ceea ce face ca termenul special de prescripție prevăzut la art. 49 din ordonanță să fie aplicabil tuturor tipurilor de acțiuni.

Așa fiind, se constată că susținerea recurentei potrivit căreia nu sunt aplicabile dispozițiile legale privind termenul special de prescripție extinctivă, este nefondată, având în vedere dispozițiile O.U.G. nr. 51/1998, dispoziții speciale, ce reglementează atât valorificarea unor active ale statului, cât și valorificarea unor creanțe comerciale preluate în temeiul unor acte normative.

De altfel, însăși executarea silită pornită de A.V.A.S. s-a fundamentat pe dispozițiile O.U.G. nr. 51/1998, dispoziții aplicabile întregii proceduri a executării, deci, și în ceea ce privește obligativitatea respectării termenului de formulare a cererilor îndreptate împotriva A.V.A.S. în cadrul și în legătură cu această procedură, potrivit art. 49 alin. (1) din ordonanța sus-menționată.

În raport de toate aceste considerente, se constată că instanța de apel corect a reținut în cauză că, de plano, nu se impune a considera că disponibilitatea reclamantei de a formula într-o materie specială o acțiune întemeiată pe nulitatea de drept comun nu poate scăpa de sub incidența art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998, dispoziții legale în materie, care au fost corect și legal aplicate.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte amintește că în cauză nu au fost greșit interpretate și aplicate nici prevederile art. 74 din O.U.G. nr. 51/1998.

Art. 74 din O.U.G. nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului reglementează natura juridică a actului de adjudecare, respectiv procesul-verbal prin care se constată vânzarea, prin licitație publică, a bunurilor urmărite silit de către A.V.A.S.

Potrivit dispozițiilor art. 74 alin. (6) din O.U.G. nr. 51/1998, "Pentru adjudecatarul bunului imobil, procesul-verbal de licitație constituie titlu executoriu împotriva debitorului sau oricărei alte persoane care are în posesie ori deține în fapt, fără niciun titlu, imobilul adjudecat. Dispozițiile art. 516 - 523 C. proc. civ. referitoare la actul de adjudecare, efectele adjudecării și cererea de evicțiune sunt aplicabile în mod corespunzător".

Astfel, potrivit acestor texte de lege, procesul-verbal de licitație constituie pentru adjudecatar titlu de proprietate asupra bunurilor transmise prin vânzare silită și titlu executoriu împotriva debitorului sau oricărei alte persoane care are în posesie ori deține în fapt, fără niciun titlu, imobilul adjudecat.

Or, Înalta Curte observă că aceste dispoziții nu vin decât să reitereze, în domeniul lor special de reglementare, norma de drept comun, respectiv prevederile art. 516 pct. 8 C. proc. civ. de la 1865, potrivit cărora: "[...] actul de adjudecare [...], va cuprinde următoarele mențiuni: [...] 8. mențiunea că actul de adjudecare este titlu de proprietate și că poate fi înscris în cartea funciară, precum și a faptului că, pentru adjudecatar, constituie titlu executoriu împotriva debitorului, dacă imobilul se află în posesiunea acestuia din urmă, sau împotriva oricărei persoane care are în posesiune ori deține în fapt, fără niciun titlu, imobilul adjudecat."

Astfel fiind, nu se poate susține cu temei că instanța de apel greșit a considerat că adjudecatarul avea și posibilitatea formulării contestației la executare doar în conformitate cu prevederile art. 399 alin. (1) și art. 401 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. de la 1865, cu respectarea termenului imperativ de 15 zile, câtă vreme, prevederile din O.U.G. nr. 51/1998, privitoare la litigiile în legătură cu creanțele neperformante preluate la datoria publică se completează în mod corespunzător cu dispozițiile C. proc. civ.

Față de acestea, Înalta Curte găsește a fi nefondate și criticile invocate de recurenta- reclamantă SC A. SRL București referitoare la interpretarea și aplicarea prevederilor art. 74 din O.U.G. nr. 51/1998.

Pentru toate aceste considerente, nefiind incident motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea deciziei recurate și, pe cale de consecință, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a Noul C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul.

Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC A. SRL București împotriva Deciziei civile nr. 555/A/2016 din 29 martie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2017.

Procesat de GGC - N