Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.10.2017
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3133/2017

HOTĂRÂRE
20.10.2017
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3133/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra revizuirii de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Cadrul procesual Prin cererea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 8 august 2017 (conform datei aflată pe plicul de corespondență), A. a formulat cerere de revizuire a deciziei nr. 1393 din 5 aprilie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosar nr. x/2014, fiind invocate motivele de revizuire prevăzute de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și 8 din C. proc. civ., respectiv invocarea autorității de lucru judecat intervenită prin pronunțarea deciziei nr. 416/R din 16.01.2014 de către Curtea de Apel Târgu Mureș, în dosar nr. x/2012.

Prin răspunsul la întâmpinare depus la data de 18.10.2017, revizuentul a arătat că își întemeiază cererea și pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. Apărarea formulată de intimați Prin întâmpinarea depusă la dosarul de revizuire, intimații Primarul Municipiului Vaslui și Consiliul Local Vaslui au solicitat admiterea excepției tardivității cererii de revizuire, întrucât a fost depusă cu depășirea termenului prevăzut de dispozițiile art. 510 pct. 8 din C. proc. civ., iar pe fondul acesteia, respingerea cererii de revizuire ca neîntemeiată.

Răspuns la întâmpinare La dosarul cauzei a fost depus răspuns la întâmpinarea intimaților, revizuentul invocând hotărâri pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului și concluzionând că CEDO a stabilit că instanțele sunt obligate să țină cont de constatările de fapt din procedurile anterioare, repunerea în discuție a situației soluționate definitiv prin alte hotărâri constituind o încălcare a art. 6.1 din Conveție. II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând excepția tardivității cererii de revizuire, Înalta Curte reține că cererea este formulată cu depășirea termenului prevăzut de dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Examinând cu prioritate excepția tardivității, invocată de intimați, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a respinge cererea de revizuire ca tardivă, pentru considerentele ce urmează.

În conformitate cu dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 1 și 8 din C. proc. civ. prevăd că "Termenul de revizuire este de o lună și se va socoti: în cazurile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 1, de la comunicarea hotărârii; în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri." Analizând actele dosarului, Înalta Curte reține că în situația hotărârii a cărei revizuire se solicită, anume decizia nr. 1393 din 5 aprilie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, termenul în care se poate solicita revizuirea, pentru motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., începe să curgă de la data pronunțării deciziei.

Din examinarea înscrisurilor depuse de către revizuent, Înalta Curte constată că cererea de revizuire a fost introdusă la data de 8 august 2017, în condițiile în care data pronunțării deciziei este data de 5.04.2017. Cât privește cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că și în acest caz termenul de o lună de la comunicare prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. a fost depășit (decizia a fost comunicată revizuentului la data de 17.07.2017, conform extras Ecris, iar cererea a fost formulată la 18.10.2017 . Înalta Curte reține astfel că cererea de revizuire de față a fost depusă cu depășirea termenului de o lună prevăzut de lege.

Cum în cauză nu s-a făcut nici dovada existenței vreuneia din situațiile prevăzute de art. 186 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a face aplicarea dispozițiilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., cu consecința admiterii excepției și respingerii cererii de revizuire, ca tardiv formulată. 2. Temeiul legal al soluției adoptate Pentru considerentele arătate, în raport cu dispozițiile art. 509 cu referire la art. 513 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca tardiv formulată cererea de revizuire.

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei nr. 1393 din 5 aprilie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv declarată. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 octombrie 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-04-05
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3056/2017
re prin care a solicitat acesteia să se pronunțe asupra excepției autorității de lucru judecat, în raport de soluția pronunțată în Dosarul nr. x/2012 și de considerentele Curții de Apel Târgu Mureș regăsite în cuprinsul Deciziei nr. 416R di
ÎCCJ 2017-04-05
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1393/2017
cutării hotărârii judecătorești definitive până la momentul epuizării tuturor fazelor procesuale în litigiul ce urmărește sancționarea conducătorului autorității publice. Or, în cauza de față, deși punerea în executare a titlului executoriu
ÎCCJ 2017-12-14
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4072/2017
de un an de la emiterea actului administrativ. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 216 din 25 noiembrie 2014, Curtea de Apel Iași a respins acțiunea formulată de către reclamantul Municipiul Vaslui în contradictoriu cu pârâtul
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, decizie (scj.ro #148188)
ins potrivnice nu diferă, cu adevărat. Prin Rezoluția din 31 martie 2017, s-a dispus comunicarea recursului către intimații CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI X și MUNICIPIUL X– PRIN PRIMAR. Față de dispozițiile art.490 alin.2 teza I, cu refer
ÎCCJ 2018-04-16
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1482/2018
data de 18 februarie 2016, intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene ( fost Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice) a solicitat respingerea recursului ca nefondat, re
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă