ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1806/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/86/2014, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al comunei Mușenița, a formulat contestație împotriva măsurii de ordin administrativ și a hotărârii Consiliului Local din ședința din 24 iunie 2014 cu privire la pct. 5 din proiectul de hotărâre privind schimbarea din funcție a viceprimarului.

Prin Sentința civilă nr. 7078 din 03 decembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2014, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al comunei Mușenița, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe reclamantul A. a formulat recurs, înregistrat pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/86/2014.

La termenul de judecată din 27 mai 2015, apărătorul recurentul-reclamant A. a formulat verbal cerere de recuzare a întregului complet de judecată C3R, învestit cu soluționarea cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2014.

Motivele cererii de recuzare au fost depuse la dosar la data de 2 iunie 2015, recurentul-reclamant invocând dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 2 și pct. 13 C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din 3 iunie 2015 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a respins, ca nefondată, cererea de recuzare a completului C3R, format din domnii judecători B., C. și D., formulată de recurentul A.

Împotriva încheierii din 3 iunie 2015 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului și în rejudecare, admiterea cererii de recuzare și trimiterea pricinii la un alt complet de judecată, cu anularea actelor de procedură întocmite.

În motivarea recursului se apreciază că există interes, respectiv îndoieli cu privire la imparțialitatea completului de judecată, întrucât în procedura prealabilă nu s-a dat eficiență dispozițiilor art. 471 coroborat cu dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ., republicat, respectiv nu i s-a pus în vedere recurentului să precizeze în mod clar motivele recursului.

Consideră recurentul-reclamant că în acest mod a fost lipsit de o cale ordinară de atac, astfel că se impune a se da eficiență dispozițiilor art. 471 alin. (3) C. proc. civ., republicat, cu atât mai mult cu cât este lipsit și de vechile dispoziții ale art. 3041 C. proc. civ.

De asemenea, invocă principiul rolului activ al judecătorului, arătând că deși legiuitorul a prevăzut că punerea în discuția părților, din oficiu, a excepției nemotivării recursului nu este caz de incompatibilitate, instanța putea să verifice cererea și să îi dea părții posibilitatea să remedieze lipsurile acesteia.

Pe de altă parte, recurentul-reclamant apreciază că există interes, respectiv îndoieli cu privire la imparțialitatea completului de judecată, întrucât în primul rând, instanța putea invoca excepția nulității hotărârii pronunțate de instanța de fond, care este motivată în baza Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului local al comunei Mușenița, care este nesemnat și nu a fost depus integral la dosar, fără a se face referire la documentația care a stat la baza Hotărârii nr. 13 din 24 iunie 2004 de schimbare din funcție a viceprimarului, precum și la înscrisurile depuse la dosar.

Prin notele scrise depuse la dosar, intimatul-pârât Consiliul Local al comunei Mușenița a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că este nefondat recursul declarat în cauză.

Deși recurentul-reclamant nu a invocat vreun temei de drept pentru cererea de recurs, Înalta Curte, în raport de motivele de fapt arătate în cererea de recurs, apreciază că în speță, temeiul juridic este cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., republicat, dat fiind faptul că normele de drept ce reglementează cazurile de incompatibilitate absolută și/sau relativă a judecătorilor sunt edictate în vederea respectării garanțiilor procesuale ale unei bune administrări a justiției, fără legătură cu normele de drept substanțial, care reprezintă cauza juridică a fiecărei cereri ce justifică demersul judiciar.

Verificând încheierea atacată prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., republicat, reține instanța de control judiciar că nu a fost încălcată nicio normă de procedură a cărei nerespectare să atragă sancțiunea nulității, ținându-se seama de principiile dreptului la apărare, al disponibilității și contradictorialității ce guvernează procedura civilă. De altfel, motivele de fapt pe care își întemeiază recurentul-reclamant calea de atac declarată în cauză, subsumate acestui temei de drept, au privit nu atât procedura de soluționare a cererii de recuzare, ci mai ales lipsirea sa ulterioară, de anumite garanții procesuale, în condițiile pronunțării unei soluții de respingere a cererii de recuzare formulate în cauză.

În opinia recurentului, a fost afectată imparțialitatea judecătorilor, în condițiile în care nu i s-a pus în vedere să precizeze în mod clar motivele recursului, în baza rolului activ al judecătorului, prevăzut de art. 22 C. proc. civ., republicat.

Recurentul-reclamant a invocat incidența în speță a motivelor de recuzare prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 2 și pct. 13 C. proc. civ., republicat, respectiv situațiile în care judecătorul este incompatibil de a judeca când există împrejurări care fac justificată temerea că el, soțul său, ascendenții ori descendenții lor sau afinii lor, după caz, au un interes în legătură cu pricina care se judecă, și când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa.

Contrar susținerilor recurentului-reclamant, Înalta Curte constată că acesta nu a făcut dovada stărilor de fapt enumerate limitativ la pct. 2 al alin. (1) din art. 42 C. proc. civ., republicat și nici a elementelor de natură să nască, în mod întemeiat, îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorului, în accepțiunea art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., republicat.

Astfel, referitor la motivul de recuzare întemeiat pe art. 42 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., republicat, simpla afirmație a existenței unor împrejurări care ar face justificată temerea că judecătorii recuzați, soțul, ascendenții ori descendenții lor sau afinii lor, după caz, au un interes în legătură cu pricina care se judecă, fără fundament probatoriu în acest sens, nu poate constitui în sine, un motiv de recuzare, căci potrivit art. 249 C. proc. civ., republicat:

"Cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege."

În ceea ce privește motivul de recuzare prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., republicat, se constată că argumentul adus de către recurent soluției dată de Curtea de Apel Suceava cererii sale de recuzare a membrilor completului de judecată vizează faptul că în procedura prealabilă nu s-a dat eficiență dispozițiilor art. 471 coroborat cu dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ., republicat, respectiv nu i s-a pus în vedere recurentului să precizeze în mod clar motivele recursului, în accepțiunea acestuia această obligație fiind generată de respectarea principiului rolului activ al judecătorului în derularea procesului.

Înalta Curte constată că aspectul invocat de către recurent în susținerea cererii sale de recuzare nu reprezintă o situație de natură a demonstra lipsa de imparțialitate a membrilor completului de judecată, aceștia fiind ținuți să respecte și principiile egalității părților în procesul civil, al dreptului de dispoziție al părților și al contradictorialității, cu atât mai mult cu cât recurentul a beneficiat de apărare specializată, fiind asistat de avocat, astfel că acesta nu poate invoca o presupusă lipsă de apărare în formularea cererilor sale.

Totodată, în acord cu opinia exprimată de prima instanță, se reține că analiza modului în care completul de judecată învestit cu soluționarea cererii de recurs, a respectat dispozițiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 C. proc. civ., republicat, nu se înscrie printre motivele de recuzare strict și limitativ reglementate de lege în privința judecătorului.

De asemenea, art. 42 alin. (1) pct. 1 teza a II-a C. proc. civ., republicat, stabilește în mod expres că punerea în discuția părților, din oficiu, a unor chestiuni de fapt sau de drept, potrivit art. 14 alin. (4) și (5), nu îl face pe judecător incompatibil.

În consecință, în mod corect instanța învestită cu soluționarea cererii de recuzare a reținut că cererea recurentului este nefondată, argumentele invocate de către acesta neputând fi subsumate motivelor de recuzare prevăzute de dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 2 și pct. 13 C. proc. civ., republicat.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamantul A. împotriva încheierii de ședință din 3 iunie 2015 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii de ședință din 3 iunie 2015 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 mai 2017.

Procesat de GGC - CT