ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1419/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1419/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Ședința publică de la 14 martie 2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului

constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 296/C din

5 martie 2010, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția comercială și de

contencios administrativ, s-a respins acțiunea formulată și precizată de

reclamanta SC T.D. SRL.

A fost admisă cererea reconvențională

formulată de reclamanții reconvenționali C.C. și G.F.D. în contradictoriu cu

pârâta reconvențională SC T.D. SRL și în consecință, a fost obligată pârâta

reconvențională să încheie cu reclamanții reconvenționali contractul de

vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul construcție și teren situat în

Brașov, înscris în C.F. nr. 192 Brașov sub nr. top.5857, 5858, 5859/3/1 –

compus din casă de piatră și curte de 572,40 mp și grădină de 3.398,60 mp și

construcțiile edificate pe acestea.

A fost obligată pârâta reconvențională

la plata de daune cominatorii de câte 1.000 lei/zi de la data rămânerii

irevocabile a hotărârii și până la data încheierii contractului.

A fost obligată pârâta reconvențională

la plata către reclamanții reconvenționali a sumei de 10.016,30 lei

reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut că la data de 11 iulie 2007 reclamanta, în calitate de

promitentă-cumpărătoare și pârâții C.C. și G.F.D., în calitate de

promitenți-vânzători au încheiat Promisiunea de vânzare-cumpărare nr. 1284

conform căreia pârâții s-au obligat să vândă reclamantei sau oricărei persoane

fizice sau juridice desemnate de aceasta, liber de sarcini și procese, imobilul

situat în Brașov, înscris în C.F. nr. 192 a localității Brașov la A+2 cu nr. top.5857, 5858, 5859/3/1, compus din casă de piatră și curte de 572,40 mp și

grădină de 3398,60 mp și construcțiile edificate pe acestea, conform planului

de situație anexat. Pârâții, în calitate de unici asociați ai pârâtei SC G. SRL,

proprietar tabular al imobilului la data semnării promisiunii de

vânzare-cumpărare, s-au obligat ca până la data menționată în convenție ca

termen pentru întocmirea actului autentic de vânzare-cumpărare să înscrie în

evidențele de publicitate imobiliară dreptul de proprietate asupra imobilului

în calitate de persoane fizice și în cotele părți cuvenite, în raport de

părțile sociale deținute în cadrul SC G. SRL.

Conform art. V.1.1 din promisiunea de

vânzare-cumpărare pârâții s-au obligat ca în termen de 120 de zile de la semnarea

antecontractului să finalizeze procedurile privind lichidarea SC G. SRL,

transmiterea imobilului în patrimoniul promitenților – vânzători și înscrierea

în evidențele de publicitate imobiliară a dreptului lor de proprietate – în

cotele părți menționate – asupra imobilului înscris în C.F. nr. 192 Brașov sub

nr. top.5857, 5858 și 5859/3/1.

Potrivit art. V.1.2 pârâții s-au

obligat ca în termen de cinci luni de la semnarea promisiunii să finalizeze

demersurile privind obținerea avizelor PUD privind edificarea pe terenul mai

sus identificat a unor clădiri cu destinația de locuințe cu funcționalități

complementare, având regim de înălțime P+7 și POT 40% sau P+6 și POT 45% sau

P+6 și POT 40%.

În conformitate cu art. V.1.7

din aceeași promisiune de vânzare-cumpărare în cazul în care

promitenții-vânzători nu sunt în măsură să încheie actul autentic de

vânzare-cumpărare din motive imputabile lor, datorează restituirea unei sume

egale cu dublul avansului încasat.

Prin HCL Brașov nr. 869 din 29

noiembrie 2008 s-a aprobat documentația PUD – Construire imobil locuințe și

funcțiuni complementare, Brașov, beneficiar SC G. SRL, întocmită de către SC T.K.P.

SRL.

La data de 23 octombrie 2009 s-a emis

de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov Certificatul

de radiere a SC G. SRL.

Din extrasul C.F. nr. 101095 Brașov

(provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 192) rezultă că asupra

imobilului înscris sub nr. top.5857, 5858, 5859/3/1 sunt proprietari tabulari

pârâții C.C., G.F.D. și G.G. Promisiunea de vânzare-cumpărare este un

antecontract, care dă naștere la un drept de creanță, una dintre părți fiind

obligată (obligație de a face) față de cealaltă să vândă un anumit bun,

beneficiarul promisiunii putând opta în sensul de a-l cumpăra ori nu.

Promisiunea de vânzare poate fi nu

numai unilaterală, dar și bilaterală – de a vinde și de a cumpăra – în care caz

ambele părți de obligă să încheie în viitor, la prețul stabilit, contractul de

vânzare-cumpărare.

În speță, promisiunea de

vânzare-cumpărare este bilaterală, întrucât atât promitenții-vânzători, la art.

V.1 din antecontract, cât și promitentul-cumpărător, la art. V.2 din

antecontract, s-au obligat să încheie contractul de vânzare-cumpărare în formă

autentică. În acest caz oricare dintre părți poate cere încheierea

contractului.

Susținerile reclamantei în sensul că,

potrivit art. V.1.7 din promisiunea încheiată promitentul-cumpărător este acela

care are deplina libertate de a alege între a solicita restituirea triplului

avansului sau promovarea unei acțiuni având ca obiect obligarea sa la

întocmirea actelor autentice nu au putut fi primite, articolul nefiind

aplicabil în speță.

S-a reținut astfel că, libertatea

alegerii prevăzută de art. V.1.7 din antecontract privește doar situația în

care la împlinirea termenului stipulat promitenții-vânzători refuză încheierea

actului autentic de vânzare-cumpărare. Ori, în cauza dedusă judecății pârâții

nu refuză încheierea actului.

Susținerile reclamantei în sensul că

pârâții nu și-au îndeplinit obligațiile asumate la Cap.V.1 din antecontract au fost considerate nefondate, deoarece aceste obligații au fost realizate.

Referitor la nerespectarea termenelor

prevăzute în antecontract instanța a reținut că depășirea termenelor prevăzute

a fost determinată de împrejurări obiective constând în neaprobarea

documentației PUD decât după repetate demersuri efectuate, transferarea

proprietății imobilului prin dare în plată după lichidarea tuturor datoriilor

societății, lichidarea și radierea acesteia după încheierea controlului

efectuat de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Brașov.

Instanța a reținut și că, așa cum

rezultă din răspunsul dat la interogator la întrebarea nr. 2 de către

administratorul reclamantei, acesta a fost informat cu privire la toate problemele

întâmpinate de pârâți în demersurile lor efectuate în vederea încheierii

contractului autentic de vânzare-cumpărare.

Nu a rezultat din nici o probă

administrată în cauză că neîndeplinirea obligațiilor asumate de pârâți s-ar

datora exclusiv neînțelegerilor dintre cei doi asociați, ori că, după încasarea

avansului, interesul acestora în finalizarea obligațiilor asumate ar fi scăzut.

Nu are relevanță modalitatea în care a

fost transmis bunul imobil în proprietatea pârâților.

Susținerile reclamantei în sensul că

documentația pentru aprobarea PUD nu este conformă celor menționate în

promisiunea de vânzare-cumpărare au fost considerate neîntemeiate, întrucât,

conform art. V.1.2 din antecontract, pârâții aveau obligația de a obține

avizele PUD pentru edificarea unor clădiri având regim de înălțime P+7 și POT

40% sau P+6 și POT 45% sau P+6 și POT 40%, iar prin HCL nr. 869 din 29

noiembrie 2008 s-a aprobat documentația PUD pentru construcții S+P+4+M cu

accente de P+6 și POT 70%, indicii urbanistici aprobați fiind superiori celor

solicitați.

În plus, așa cum rezultă din răspunsul

dat de administratorul reclamantei la întrebarea nr. 4 din interogator,

acestuia i-a fost prezentat proiectul întocmit de arhitectul B.C. și indicii

urbanistici obținuți, neexistând vreo obiecțiune cu privire la acest proiect.

Potrivit art. 969 și art. 970 C. civ.

convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, acestea

trebuind executate cu bună-credință.

În speță, fiind îndeplinite toate

condițiile realizării contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, s-a

apreciat că se impune a se da eficiență convenției, care trebuie să-și producă

efectele pentru care a fost încheiată, scopul fiind acela al realizării actului

și nu al dezicerii părților de contractul încheiat.

Cererea reclamanților reconvenționali

privind obligarea pârâtei reconvenționale la plata de daune cominatorii a fost

considerată întemeiată, acestea constituind un mijloc indirect de asigurare a

executării obligației de a încheia actul de vânzare-cumpărare în formă

autentică.

Împotriva sentinței susmenționate a

declarat apel reclamanta SC T.D. SRL Brașov, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Prin decizia nr. 72/AP din 17

septembrie 2010, Curtea de Apel Brașov, secția comercială, a admis apelul

declarat de către apelanta-reclamantă SC T.D. SRL Brașov – prin reprezentant

convențional, a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a admis în parte

cererea de chemare în judecată astfel cum aceasta a fost modificată și

completată de către reclamanta SC T.D. SRL Brașov în contradictoriu cu pârâții G.F.D.,

C.C. și G.G. și în consecință:

A dispus obligarea pârâților G.F.D. și

C.C. la restituirea către reclamantă a sumei de 1.000.000 Euro (în echivalent

în lei la data achitării) reprezentând avansul plătit de reclamantă în temeiul

antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți la data de 11 iulie 2007,

autentificat sub nr. 1284/2007 la BNP B.R.C.;

A respins restul pretențiilor

reclamantei;

A respins cererea reconvențională

formulată de către pârâții C.C. și G.F.D.;

A obligat pe intimații pârâți C.C., G.F.D.

și G.G. la plata către apelanta reclamantă SC T.D. SRL Brașov a sumei de

78.477,48 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în ambele instanțe.

În motivarea acestei soluții, instanța

de apel a reținut următoarele:

Prima instanță a fost inițial sesizată

cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ., art. 1073 și

art. 1685 C. civ., în sensul „ …transferului dreptului de proprietate deținut

de pârâții intimați persoane fizice G.F.D. și C.C. asupra acțiunilor SC G. SRL

în favoarea reclamantei SC T.D. SRL” și înscrierea acestui drept de proprietate

al reclamantei asupra părților sociale ale SC G. SRL la ONRC Brașov.

Ulterior, prin așa-numita „completare

de acțiune” depusă la dosar la fila 22, reclamanta (apelantă) SC T.D. SRL a

solicitat instanței „a dispune și obligarea pârâților la plata dublului

avansului plătit conform prevederilor promisiunii de vânzare-cumpărare,

menționate la capitolul V pct. 1.7 lit. B) din convenția părților”. A fost

menținut și petitul inițial astfel cum acesta a fost formulat prin cererea

introductivă de instanță.

Se observă că, în realitate,

completarea de acțiune reprezintă în fapt și în drept o „modificare” a cererii

de chemare în judecată, făcută de către reclamantă în conformitate cu

prevederile art. 132 alin. (1) C. proc. civ.

Instanța de fond nu a pus într-adevăr

în discuția apelantei reclamante dispozițiile procedurale susmenționate, astfel

cum avea obligația potrivit art. 129 alin. (4) C. proc. civ. însă în

considerentele sentinței atacate a analizat și acest petit, cu privire la care

s-a și pronunțat prin dispozitivul aceleiași hotărâri.

Strict procedural, critica apelantei

vizând încălcarea principiului rolului activ al instanței este întemeiată, însă

nu poate duce la desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre

rejudecare, întrucât prima instanță s-a pronunțat pe fondul cauzei, iar cu

ocazia judecării apelului curtea de apel a făcut aplicarea art. 295 C. proc.

civ., ce reglementează caracterul devolutiv al acestei căi de atac.

Sunt nefondate și criticile apelantei

reclamante vizând greșita calificare a naturii juridice a litigiului și greșita

indicare în dispozitivul hotărârii atacate a SC G. SRL (ce nu mai avea

capacitate procesuală de folosință), întrucât drepturile și obligațiile dintre

părți au natură comercială, iar în speță sunt aplicabile prevederile art. 56 C.

com., potrivit cu care „dacă un act este comercial numai pentru una dintre

părți, toți contractanții sunt supuși, în ceea ce privește acest act, legii

comerciale”.

Pe de altă parte, efectul admiterii de

către prima instanță a excepției lipsei capacității procesuale de folosință în

ceea ce o privește pe pârâta SC G. SRL a constat tocmai în respingerea acțiunii

ca fiind formulată împotriva unei persoane juridice ce nu mai exista la data

pronunțării (încheierea de ședință din data de 20 ianuarie 2010 - fila 232

dosar).

Referitor la criticile vizând modul de

soluționare a fondului cauzei, curtea de apel a constatat că acestea sunt

întemeiate.

Din ansamblul probelor administrate în

cauză (acte, interogatorii) rezultă că greșit instanța de fond a respins în

totalitate cererea de chemare în judecată astfel cum aceasta a fost modificată

și completată de către reclamanta apelantă SC T.D. SRL.

În cadrul promisiunii de

vânzare-cumpărare întocmite între apelanta reclamantă și intimații pârâți G.F.D.

și C.C., autentificată sub nr. 1284 din 11 iulie 2007 la BNP B.R.C. (filele 4-12 dosar Tribunal), părțile au inserat la pct. V.2.1. o clauză (pact

comisoriu expres) potrivit căreia în caz de nerespectare a obligațiilor

reciproce asumate, convenția încheiată „să fie rezoluționată de plin drept și

fără trecerea vreunui termen”.

Obligația promitentului cumpărător era

aceea de a încheia cu promitenții vânzători contract de vânzare-cumpărare în

formă autentică cu privire la imobilul (identificat la pct. II.1) din

convenție; obligația promitenților vânzători era aceea a obținerii în termenele

stipulate și indicate la pct. V.2.2. a PUD în baza căruia să poată construi

imobile având destinația de locuințe cu funcțiuni complementare, având regim de

înălțime P+7 și POT de 40% sau P+6 și POT de 45% sau P+6 și POT de 40%.

În caz de refuz din partea

promitenților vânzători de a semna actele autentice de vânzare-cumpărare la

împlinirea termenului stipulat în contract sau în situația în care aceștia nu

erau în măsură să încheie aceste acte - cu distincțiile indicate la clauza

V.1.7 din convenție - promitentul cumpărător era îndreptățit la primirea, după caz,

a triplului avansului încasat, a dublului acestui avans sau doar a avansului

încasat, în acest din urmă caz, numai dacă încheierea actului de

vânzare-cumpărare nu era posibilă din motive obiective, ce nu puteau fi

imputate promitenților vânzători.

În nici una dintre clauzele convenției

părțile în litigiu nu au stabilit obligația obținerii de către promitenții

vânzători a unui alt PUD pe baza căruia să poată fi construit un imobil cu

structura S+P+4+M cu accente P+6, cu POT de 70% și CUT de 3,5 și cu un nr. de

99 de locuri parcare la subsol.

Rezultă fără echivoc din înscrisurile

aflate la filele 224,225,227 - respectiv: adresa nr. 864 din 27 noiembrie 2008,

Aviz nr. 380/M din 26 noiembrie 2008, H.C.L. nr. 869 din 29 noiembrie 2008 –

cât și din răspunsurile date la interogatoriu de către promitenții vânzători

(intimații din speță) – fila 198 – întrebările nr. 5, 9, coroborate cu

conținutul actelor aflate la filele 73-75, 98, 205, 206, 219 -223 și 215 dosar tribunal,

că promitenții vânzători G.F.D. și C.C. au obținut avizele necesare încheierii

actului de vânzare-cumpărare în forma autentică, însă cu mare întârziere față

de termenul stipulat de părți în convenție și pentru construirea unui imobil cu

un regim diferit de înălțime și grad de ocupare a terenului mai mare decât cel

stabilit inițial, respectiv de 70%.

Ori, obligația asumată de către

intimații din speță este una determinată, de rezultat, și nu o obligație de

mijloace, cum eronat a apreciat prima instanță, astfel încât – în raport cu

obiectul acesteia, constatarea judecătorului fondului în sensul respectării de

către promitenții vânzători a dispozițiilor art. 969 C. civ. nu are nici o

justificare.

Este dovedit în speță că intimații au

făcut demersuri în sensul obținerii documentației la care s-au obligat prin

convenție, însă, din motive care nu le pot fi imputabile, nu au obținut

rezultatul urmărit și agreat de către părți la încheierea convenției și anume

acela a obținerii unui PUD în baza căruia să se fi putut edifica un imobil „cu

destinația de locuințe cu funcțiuni complementare, având regim de înălțime P+7

și POT de 40% sau P+6 și POT de 45% sau P+6 și POT de 40%”. Este nefondată și

deci contravine înțelegerii părților și probatoriului administrat în cauză

concluzia instanței de fond în sensul că intimații și-au îndeplinit obligațiile

asumate, întrucât „au fost obținuți (s.n. de către aceștia) indici superiori

celor solicitați”, deoarece un astfel de rezultat echivalează în fapt cu

neîndeplinirea obligației despre care s-a menționat anterior.

Deși intimații au acționat cu

bună-credință, scopul urmărit de părți la încheierea contractului nu a fost

atins în condițiile stabilite, ceea ce contravine dispozițiilor art. 969, art. 970

C. civ.

Aceeași este concluzia și în ceea ce

privește obligația celor doi intimați de finalizare a procedurii de lichidare a

SC G. SRL (însoțită de înscrierea ulterioară a drepturilor lor de proprietate

în evidențele de publicitate imobiliară asupra imobilului ce trebuia să

constituie obiect al vânzării-cumpărării).

Această obligație a fost executată de

către promitenții vânzători abia la un an după încheierea convenției dintre

părți (act fila 215 dosar Tribunal), deci cu încălcarea termenului de 120 de

zile prevăzut expres în convenție la pct. V.1.1., și care era stabilit în

favoarea celor doi vânzători-promitenți. Aceștia din urmă aveau posibilitatea

de a renunța la beneficiul termenului respectiv, însă în sensul de a-și executa

mai rapid obligația inițial asumată, și nu în sens contrar, al depășirii

acestui termen, cum s-a întâmplat în speța dedusă judecății.

După cum rezultă din probele

administrate și după cum recunoaște chiar apelanta reclamantă SC T.D. SRL în

cadrul motivelor sale de apel, aceasta a înțeles să proroge tacit termenul de 5

luni în care intimații vânzători erau datori a obține întreaga documentație

necesară întocmirii actului de vânzare-cumpărare în formă autentică, înțelegând

astfel să facă aplicarea art. V.2.4 din convenție.

Însă, prin introducerea ulterioară a

cererii de chemare în judecată la data de 26 iunie 2008 rezoluțiunea

contractului a operat de jure, în virtutea pactului comisoriu de tipul cel mai

sever inserată la capitolul V.2.1. din promisiunea bilaterală de

vânzare-cumpărare.

Este evident că, în această situație,

au devenit aplicabile prevederile art. V.1.7. lit. c) coroborate cu cele ale

art. V.2.1. din convenția încheiată între părți, în sensul activării obligației

de restituire de către promitenții vânzători a sumei de 1.000.000. Euro,

reprezentând avansul încasat de către aceștia din urmă, din prețul total de

3.971.000 Euro, stabilit inițial.

Sunt deci fondate criticile apelantei

- reclamante inserate la lit. d) pct. 1 și 2 din prezenta decizie - însă este

neîntemeiată susținerea apelantei reclamante în sensul obligării celor doi

intimați la plata dublului acestui avans, întrucât motivele pentru care cei doi

nu au mai fost în măsură să încheie actul de vânzare-cumpărare în formă

autentică nu le pot fi imputate.

Față de cele arătate anterior, se

constată că în mod greșit prima instanță a respins cererea de chemare în

judecată a reclamantei, în speță aceasta fiind justificată și dovedită prin

întregul ansamblu probator administrat.

În raport cu considerentele prezentei

decizii vizând temeinicia cererii introductive de instanță, aceeași este

concluzia curții de apel și în ceea ce privește soluția dată de către

judecătorul fondului referitor la cererea reconvențională, întrucât o astfel de

cerere nu este fondată în lumina prevederilor art. 969 și art. 1075 C. civ.

Împotriva deciziei curții de apel au

declarat recurs pârâții C.C., G.D.F. și G.G., întemeindu-se pe dispozițiile art.

304 pct. 7 și 8 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului și modificarea

hotărârii, în sensul respingerii apelului formulat de reclamantă, cu cheltuieli

de judecată.

Recurenții-pârâți formulează astfel

următoarele critici:

reclamantei ceea ce aceasta nu a solicitat, respectiv i-a obligat la

restituirea avansului de 1.000.000 Euro, soluția bazându-se pe (b.)

interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății (antecontractul de

vânzare-cumpărare), schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al

acestuia.

Cererea de chemare în judecată

formulată de reclamantă (apelantă) a suferit completări și precizări succesive,

atât cu privire la obiectul investirii instanței cât și cu privire la cadrul

procesual.

Prin cererea introductivă a

reclamantei (apelantă) se pretindea valorificarea garanției reale mobiliare

constituită în favoarea sa, reclamanta invocând explicit dorința executării

întocmai a convenției ci nu dezicerea de la aceasta.

Ulterior, reclamanta și-a precizat

acțiunea dezvăluind intenția reală care se dorea realizată, respectiv

solicitând ...transferul dreptului de proprietate asupra tuturor bunurilor ce

alcătuiesc patrimoniul societății, inclusiv asupra imobilului situat în Brașov,

înscris în C.F.192 a localității Brașov la A + 2 având număr topografic 5857,

5858, 5859/3/1 - compus din casă de piatră și curte de 572,40 mp și gradină de

3398,60 mp și construcțiile edificate pe acestea", reclamanta referindu-se

la scopul urmărit în momentul încheierii convenției și pretinzând

neîndeplinirea de către pârâți a obligațiilor asumate.

Mai mult, în mod paradoxal, reclamanta

a solicitat prin această precizare plata dublului avansului plătit, or, admițând

în parte apelul, implicit și cererea de chemare în judecată, instanța a dispus

restituirea de către pârâți a avansului încasat, restituirea avansului nefiind

solicitată niciodată de reclamantă, în acest fel instanța acordând reclamantei

ceea ce nu a solicitat prin cererea introductivă și nici prin precizarea

acesteia.

Ceea ce se impunea fi observat și

reținut ca relevant pentru soluționarea apelului, era că nu s-a solicitat

desființarea convenției, ci în temeiul ei s-au formulat cererile arătate, doar

în apel - în mod nelegal - evocându-se că s-ar solicitat desființarea

convenției.

Or, reținând existența unui pact

comisoriu expres instanța a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al

convenției, prevederile evocate de pârâți (V.2.4.) fiind indicate în

alt

context, nu în corelare cu pretinsul

pact expres.

încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a prevederilor cuprinse în

art. 129 alin. (4) C. proc. civ., instanța trebuind să manifeste rol activ în

tot cursul procesului, fără însă a se subroga părților, precizarea cererii de

reclamantă fiind neechivocă, nefiind necesare lămuriri ori explicații,

temeiurile de fapt și de drept fiind clar exprimate, reclamanta fiind

reprezentată , ori asistată de avocat. S-a omis, de asemenea, principiul

disponibilității.

prevederile art. 969, art. 970 C. civ., întrucât s-a omis, fapt reținut și de

instanța de judecată, că pârâții nu au refuzat niciodată facerea actului

autentic de vânzare-cumpărare și că acest contract putea și poate fi făcut oricând,

cu condiția ca reclamanta să dorească aceasta, respectiv să dorească realizarea

convenției prin îndeplinirea obligațiilor la care s-a obligat.

În fine, mai arată că, instanțele au

reținut îndeplinirea de către pârâți a obligațiilor asumate cu bună credință și

sunt greșite considerentele hotărârii privind ,,operarea de jure” a

rezoluțiunii contractului la data formulării acțiunii, omițându-se cu rea-credință

conținutul acțiunii, a completării și a precizării acesteia.

De asemenea, cererea reconvențională a

fost legal admisă de prima instanță și nelegal respinsă de instanța de apel,

iar prevederile art. 1003 C. civ. au fost încălcate, între pârâți neoperând

solidaritatea, plata avansului făcându-se divizat fiecăruia dintre ei, conform

contractului, obligarea solidară nefiind legală, acest motiv din apelul

reclamantei trebuind respins.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea criticilor formulate de

pârâți în recurs, în raport de actele dosarului, precum și de dispozițiile

legale incidente în cauză, se constată următoarele:

În prima critică,

întemeiată de recurenți pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., se

susține, în esență, că instanța obligându-i pe pârâți la restituirea către

reclamantă a avansului de 1.000.000 Euro, ar fi încălcat principiul

disponibilității, acordându-i reclamantei ceea ce nu a solicitat prin cererea

introductivă și nici prin precizarea acesteia, schimbând cauza și obiectul

acțiunii și interpretând greșit actul juridic dedus judecății (antecontractul

de vânzare-cumpărare), prin schimbarea înțelesului vădit neîndoielnic al

acestuia, reținând eronat că s-ar fi solicitat desființarea convenției și s-ar

fi invocat existența unui pact comisoriu expres .

Această primă critică nu este

întemeiată.

Se constată astfel că dacă, prin

cererea introductivă, reclamanta a solicitat executarea promisiunii de

vânzare-cumpărare, prin executarea garanției reale mobiliare asupra părților

sociale deținute de pârâți la SC G. SRL,- ulterior, prin precizarea și

completarea acțiunii inițiale, aceasta a solicitat obligarea pârâților la plata

dublului avansului plătit conform promisiunii de vânzare-cumpărare menționate

la capitolul V pct. 1.7 lit. B) din convenția părților, deci rezoluțiunea

contractului, cu consecința aplicării sancțiunilor contractuale stabilite,

constând în obligarea pârâților la restituirea avansului în cuantum de

1.000.000 Euro.

Drept urmare, se observă că în mod

corect, cu respectarea dispozițiilor art. 295 C. proc. civ., instanța de apel a

luat în considerare solicitarea reclamantei exprimată în cererea introductivă

și a celei completatoare și a statuat judicios că prin introducerea ulterioară

a cererii de chemare în judecată la data de 26 iunie 2008 rezoluțiunea

contractului a operat de jure, în virtutea pactului comisoriu de tipul cel mai

sever inserat la capitolul V.2.1 din promisiunea bilaterală de

vânzare-cumpărare.

Tot corect a concluzionat și că, în

această situație, devin aplicabile prevederile art. V.1.7. lit. c) coroborate

cu cele ale art. V.2.1 din convenția părților, în sensul activării obligației

de restituire de către promitenții vânzători a sumei de 1.000.000 Euro,

reprezentând avansul încasat de către aceștia, din prețul total de 3.971.000 Euro,

stabilit inițial.

Se reține, în consecință, contrar

susținerilor recurenților conținute de acest prim motiv de recurs, că instanța

de apel s-a pronunțat asupra obiectului acțiunii cu care a fost investită, cu

respectarea principiului disponibilității, iar hotărârea cuprinde motivele pe

care s-a sprijinit soluția pronunțată în cauză de instanță, în limitele

investirii, instanța interpretând corect actul juridic dedus judecății, fără a

schimba natura ori înțelesul lămurit și neîndoielnic al acestuia.

În cea de-a doua critică, recurenții

susțin că hotărârea curții de apel a fost dată cu încălcarea și aplicarea

greșită a legii, referindu-se expres la prevederile art. 129 alin. (4) C. proc.

civ., care în accepțiunea reclamanților, au fost greșit aplicate de către

instanță,- însă, Înalta Curte, analizând și această critică, constată că este

ca și prima critică, neîntemeiată, întrucât nu se poate susține justificat că

instanța de apel a dat dovadă de lipsă de rol activ și a încălcat principiul

disponibilității.

Se observă astfel că, instanța de apel

a reținut în considerentele deciziei pronunțate că așa-numita ,,completare de

acțiune” reprezintă în realitate o modificare a cererii, formulată de

reclamantă, în temeiul dispozițiilor art. 132 alin. (1) C. proc. civ., ce ar fi

trebuit să fie pusă în discuția părților, ceea ce instanța de fond nu a făcut,

dar, în mod judicios a apreciat că dacă strict procedural se poate vorbi despre

o nerespectare întocmai a principiului rolului activ, atâta timp cât prima

instanță s-a pronunțat asupra fondului cauzei, analizând și acest petit de

cerere, asupra căruia s-a pronunțat și în dispozitiv, iar instanța de apel, cu

ocazia judecării apelului, a făcut aplicarea dispozițiilor art. 295 C. proc.

civ., ce reglementează caracterul devolutiv al acestei căi de atac, nu se

justifica casarea sentinței pronunțate de instanța de fond și trimiterea cauzei

spre rejudecare, doar sub acest aspect de ordin exclusiv procedural, ale cărei

deficiențe, au fost oricum remediate, potrivit legii, în calea de atac a

apelului.

În cea de-a treia critică se susține

că prin hotărârea pronunțată de către instanța de apel au fost încălcate prevederile

art. 969 și art. 970 C. civ., deoarece s-a omis a se observa că pârâții nu au

refuzat niciodată facerea actului de vânzare-cumpărare , că nerespectarea unor

termene nu le este imputabilă și că au acționat permanent și continuu cu

bună-credință,- împrejurări în care consideră că reținerea în considerentele

hotărârii a ,,operării de jure” a rezoluțiunii contractului la data formulării

acțiunii este greșită.

Nici această critică nu este

întemeiată.

Se constată astfel că, în această

privință, instanța de apel, în baza probelor administrate, a reținut corect că

promitenții vânzători și-au încălcat obligațiile asumate prin Promisiune, atât

prin depășirea termenului de finalizare a procedurii lichidării SC G. SRL,

însoțită de înscrierea ulterioară a drepturilor lor de proprietate în

evidențele de publicitate imobiliară asupra imobilului ce trebuia să constituie

obiect al vânzării-cumpărării, cât și prin îndeplinirea necorespunzătoare a

acestora, respectiv obținerea altor indici urbanistici prin PUD decât cei

agreați.

Aflându-ne în prezența unor obligații

de rezultat și nu de mijloace, cum de asemenea corect a reținut instanța de

apel, îndeplinirea obligațiilor ulterior termenului contractual și a termenului

de prelungire pe care reclamanta l-a acordat pârâților promitenți vânzători

pentru a obține întreaga documentație necesară întocmirii actului de

vânzare-cumpărare în formă autentică nu poate echivala cu îndeplinirea

obligațiilor, iar buna credință nu este de natură să înlăture efectele

neîndeplinirii de către pârâți a obligațiilor asumate prin Promisiune, întrucât

nu reprezintă o împrejurare ori o stare de exonerare a lor de îndeplinirea

obligațiilor asumate.

Astfel fiind, în mod corect instanța

de apel a reținut că, în speță, prin însăși introducerea cererii de chemare în

judecată de către reclamantă rezoluțiunea a operat de jure, devenind aplicabile

prevederile pactului comisoriu expres prevăzut de clauza de la pct. V.2.1 potrivit

căruia în caz de nerespectare a obligațiilor reciproce asumate , convenția

încheiată să fie rezoluționată de plin drept și fără trecerea vreunui termen,

coroborate cu cele ale art. V.1.7 lit. c), în sensul activării obligației de

restituire de către promitenții vânzători a avansului încasat de către aceștia.

Statuând astfel, instanța

de apel a dat relevanță și aspectelor legate de invocarea unor motive

obiective, stabilind că nu se justifică solicitarea reclamantei de plată a

dublului avansului, ci de restituire a avansului plătit.

În ceea ce privește cererea

reconvențională, curtea de apel a apreciat, de asemenea corect, respingând această

cerere formulată de pârâți, având în vedere că în raport de dispozițiile art. 969

C. civ., art. 1075 C. civ., precum și de art. III pct. 5 și V.2.4 și de neîndeplinirea

propriilor obligații, cererea acestora ca instanța să pronunțe o hotărâre care

să țină loc de contract de vânzare-cumpărare este neîntemeiată.

În fine, susținerile recurenților

pârâți privind nesocotirea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 1003 C.

civ., întrucât în speță nu operează solidaritatea, nu pot fi primite, față de

modul în care pârâții- obligați la restituirea avansului – și-au asumat

răspunderea pentru îndeplinirea obligațiilor convenite în Promisiune,- această

chestiune fiind invocată, de altfel, pentru prima dată în recurs, omisso medio,

fără a face obiectul examinării celorlalte două instanțe care s-au pronunțat în

cauză, de fond și de apel.

În consecință, reținându-se că

recurenții-pârâți nu au formulat niciun motiv de recurs întemeiat, care în

condițiile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C.

proc. civ., să conducă la casarea sau modificarea deciziei curții de apel,

aceasta va fi menținută, ca fiind legală și în conformitate cu dispozițiile

art. 312 C. proc. civ., recursul pârâților C.C., G.F.D. și G.G. se va respinge

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâții C.C.,

G.F.D. și G.G. împotriva deciziei nr. 72/AP din 17 septembrie 2010 pronunțată

de Curtea de Apel Brașov, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

14 martie 2012.