ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1419/2012

Ședința publică de la 14 martie 2012 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 296/C din 5 martie 2010, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, s-a respins acțiunea formulată și precizată de reclamanta SC T.D. SRL. A fost admisă cererea reconvențională formulată de reclamanții reconvenționali C.C. și G.F.D. în contradictoriu cu pârâta reconvențională SC T.D. SRL și în consecință, a fost obligată pârâta reconvențională să încheie cu reclamanții reconvenționali contractul de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul construcție și teren situat în Brașov, înscris în C.F. nr. 192 Brașov sub nr. top.5857, 5858, 5859/3/1 – compus din casă de piatră și curte de 572,40 mp și grădină de 3.398,60 mp și construcțiile edificate pe acestea.

A fost obligată pârâta reconvențională la plata de daune cominatorii de câte 1.000 lei/zi de la data rămânerii irevocabile a hotărârii și până la data încheierii contractului. A fost obligată pârâta reconvențională la plata către reclamanții reconvenționali a sumei de 10.016,30 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că la data de 11 iulie 2007 reclamanta, în calitate de promitentă-cumpărătoare și pârâții C.C. și G.F.D., în calitate de promitenți-vânzători au încheiat Promisiunea de vânzare-cumpărare nr. 1284 conform căreia pârâții s-au obligat să vândă reclamantei sau oricărei persoane fizice sau juridice desemnate de aceasta, liber de sarcini și procese, imobilul situat în Brașov, înscris în C.F.

nr. 192 a localității Brașov la A+2 cu nr. top.5857, 5858, 5859/3/1, compus din casă de piatră și curte de 572,40 mp și grădină de 3398,60 mp și construcțiile edificate pe acestea, conform planului de situație anexat. Pârâții, în calitate de unici asociați ai pârâtei SC G. SRL, proprietar tabular al imobilului la data semnării promisiunii de vânzare-cumpărare, s-au obligat ca până la data menționată în convenție ca termen pentru întocmirea actului autentic de vânzare-cumpărare să înscrie în evidențele de publicitate imobiliară dreptul de proprietate asupra imobilului în calitate de persoane fizice și în cotele părți cuvenite, în raport de părțile sociale deținute în cadrul SC G. SRL.

Conform art. V.1.1 din promisiunea de vânzare-cumpărare pârâții s-au obligat ca în termen de 120 de zile de la semnarea antecontractului să finalizeze procedurile privind lichidarea SC G. SRL, transmiterea imobilului în patrimoniul promitenților – vânzători și înscrierea în evidențele de publicitate imobiliară a dreptului lor de proprietate – în cotele părți menționate – asupra imobilului înscris în C.F. nr. 192 Brașov sub nr. top.5857, 5858 și 5859/3/1. Potrivit art. V.1.2 pârâții s-au obligat ca în termen de cinci luni de la semnarea promisiunii să finalizeze demersurile privind obținerea avizelor PUD privind edificarea pe terenul mai sus identificat a unor clădiri cu destinația de locuințe cu funcționalități complementare, având regim de înălțime P+7 și POT 40% sau P+6 și POT 45% sau P+6 și POT 40%.

În conformitate cu art. V.1.7 din aceeași promisiune de vânzare-cumpărare în cazul în care promitenții-vânzători nu sunt în măsură să încheie actul autentic de vânzare-cumpărare din motive imputabile lor, datorează restituirea unei sume egale cu dublul avansului încasat. Prin HCL Brașov nr. 869 din 29 noiembrie 2008 s-a aprobat documentația PUD – Construire imobil locuințe și funcțiuni complementare, Brașov, beneficiar SC G. SRL, întocmită de către SC T.K.P. SRL. La data de 23 octombrie 2009 s-a emis de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov Certificatul de radiere a SC G. SRL. Din extrasul C.F. nr. 101095 Brașov (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 192) rezultă că asupra imobilului înscris sub nr. top.5857, 5858, 5859/3/1 sunt proprietari tabulari pârâții C.C., G.F.D.

și G.G. Promisiunea de vânzare-cumpărare este un antecontract, care dă naștere la un drept de creanță, una dintre părți fiind obligată (obligație de a face) față de cealaltă să vândă un anumit bun, beneficiarul promisiunii putând opta în sensul de a-l cumpăra ori nu. Promisiunea de vânzare poate fi nu numai unilaterală, dar și bilaterală – de a vinde și de a cumpăra – în care caz ambele părți de obligă să încheie în viitor, la prețul stabilit, contractul de vânzare-cumpărare. În speță, promisiunea de vânzare-cumpărare este bilaterală, întrucât atât promitenții-vânzători, la art. V.1 din antecontract, cât și promitentul-cumpărător, la art. V.2 din antecontract, s-au obligat să încheie contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică.

În acest caz oricare dintre părți poate cere încheierea contractului. Susținerile reclamantei în sensul că, potrivit art. V.1.7 din promisiunea încheiată promitentul-cumpărător este acela care are deplina libertate de a alege între a solicita restituirea triplului avansului sau promovarea unei acțiuni având ca obiect obligarea sa la întocmirea actelor autentice nu au putut fi primite, articolul nefiind aplicabil în speță. S-a reținut astfel că, libertatea alegerii prevăzută de art. V.1.7 din antecontract privește doar situația în care la împlinirea termenului stipulat promitenții-vânzători refuză încheierea actului autentic de vânzare-cumpărare. Ori, în cauza dedusă judecății pârâții nu refuză încheierea actului.

Susținerile reclamantei în sensul că pârâții nu și-au îndeplinit obligațiile asumate la Cap.V.1 din antecontract au fost considerate nefondate, deoarece aceste obligații au fost realizate. Referitor la nerespectarea termenelor prevăzute în antecontract instanța a reținut că depășirea termenelor prevăzute a fost determinată de împrejurări obiective constând în neaprobarea documentației PUD decât după repetate demersuri efectuate, transferarea proprietății imobilului prin dare în plată după lichidarea tuturor datoriilor societății, lichidarea și radierea acesteia după încheierea controlului efectuat de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Brașov. Instanța a reținut și că, așa cum rezultă din răspunsul dat la interogator la întrebarea nr. 2 de către administratorul reclamantei, acesta a fost informat cu privire la toate problemele întâmpinate de pârâți în demersurile lor efectuate în vederea încheierii contractului autentic de vânzare-cumpărare.

Nu a rezultat din nici o probă administrată în cauză că neîndeplinirea obligațiilor asumate de pârâți s-ar datora exclusiv neînțelegerilor dintre cei doi asociați, ori că, după încasarea avansului, interesul acestora în finalizarea obligațiilor asumate ar fi scăzut. Nu are relevanță modalitatea în care a fost transmis bunul imobil în proprietatea pârâților. Susținerile reclamantei în sensul că documentația pentru aprobarea PUD nu este conformă celor menționate în promisiunea de vânzare-cumpărare au fost considerate neîntemeiate, întrucât, conform art. V.1.2 din antecontract, pârâții aveau obligația de a obține avizele PUD pentru edificarea unor clădiri având regim de înălțime P+7 și POT 40% sau P+6 și POT 45% sau P+6 și POT 40%, iar prin HCL nr. 869 din 29 noiembrie 2008 s-a aprobat documentația PUD pentru construcții S+P+4+M cu accente de P+6 și POT 70%, indicii urbanistici aprobați fiind superiori celor solicitați.

În plus, așa cum rezultă din răspunsul dat de administratorul reclamantei la întrebarea nr. 4 din interogator, acestuia i-a fost prezentat proiectul întocmit de arhitectul B.C. și indicii urbanistici obținuți, neexistând vreo obiecțiune cu privire la acest proiect. Potrivit art. 969 și art. 970 C. civ. convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, acestea trebuind executate cu bună-credință. În speță, fiind îndeplinite toate condițiile realizării contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, s-a apreciat că se impune a se da eficiență convenției, care trebuie să-și producă efectele pentru care a fost încheiată, scopul fiind acela al realizării actului și nu al dezicerii părților de contractul încheiat.

Cererea reclamanților reconvenționali privind obligarea pârâtei reconvenționale la plata de daune cominatorii a fost considerată întemeiată, acestea constituind un mijloc indirect de asigurare a executării obligației de a încheia actul de vânzare-cumpărare în formă autentică. Împotriva sentinței susmenționate a declarat apel reclamanta SC T.D. SRL Brașov, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin decizia nr. 72/AP din 17 septembrie 2010, Curtea de Apel Brașov, secția comercială, a admis apelul declarat de către apelanta-reclamantă SC T.D. SRL Brașov – prin reprezentant convențional, a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată astfel cum aceasta a fost modificată și completată de către reclamanta SC T.D.

SRL Brașov în contradictoriu cu pârâții G.F.D., C.C. și G.G. și în consecință: A dispus obligarea pârâților G.F.D. și C.C. la restituirea către reclamantă a sumei de 1.000.000 Euro (în echivalent în lei la data achitării) reprezentând avansul plătit de reclamantă în temeiul antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți la data de 11 iulie 2007, autentificat sub nr. 1284/2007 la BNP B.R.C.; A respins restul pretențiilor reclamantei; A respins cererea reconvențională formulată de către pârâții C.C. și G.F.D.; A obligat pe intimații pârâți C.C., G.F.D. și G.G. la plata către apelanta reclamantă SC T.D. SRL Brașov a sumei de 78.477,48 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în ambele instanțe.

În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut următoarele: Prima instanță a fost inițial sesizată cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ., art. 1073 și art. 1685 C. civ., în sensul „ …transferului dreptului de proprietate deținut de pârâții intimați persoane fizice G.F.D. și C.C. asupra acțiunilor SC G. SRL în favoarea reclamantei SC T.D. SRL” și înscrierea acestui drept de proprietate al reclamantei asupra părților sociale ale SC G. SRL la ONRC Brașov. Ulterior, prin așa-numita „completare de acțiune” depusă la dosar la fila 22, reclamanta (apelantă) SC T.D. SRL a solicitat instanței „a dispune și obligarea pârâților la plata dublului avansului plătit conform prevederilor promisiunii de vânzare-cumpărare, menționate la capitolul V pct. 1.7 lit. B) din convenția părților”.

A fost menținut și petitul inițial astfel cum acesta a fost formulat prin cererea introductivă de instanță. Se observă că, în realitate, completarea de acțiune reprezintă în fapt și în drept o „modificare” a cererii de chemare în judecată, făcută de către reclamantă în conformitate cu prevederile art. 132 alin. (1) C. proc. civ. Instanța de fond nu a pus într-adevăr în discuția apelantei reclamante dispozițiile procedurale susmenționate, astfel cum avea obligația potrivit art. 129 alin. (4) C. proc. civ. însă în considerentele sentinței atacate a analizat și acest petit, cu privire la care s-a și pronunțat prin dispozitivul aceleiași hotărâri.

Strict procedural, critica apelantei vizând încălcarea principiului rolului activ al instanței este întemeiată, însă nu poate duce la desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât prima instanță s-a pronunțat pe fondul cauzei, iar cu ocazia judecării apelului curtea de apel a făcut aplicarea art. 295 C. proc. civ., ce reglementează caracterul devolutiv al acestei căi de atac. Sunt nefondate și criticile apelantei reclamante vizând greșita calificare a naturii juridice a litigiului și greșita indicare în dispozitivul hotărârii atacate a SC G. SRL (ce nu mai avea capacitate procesuală de folosință), întrucât drepturile și obligațiile dintre părți au natură comercială, iar în speță sunt aplicabile prevederile art. 56 C. com., potrivit cu care „dacă un act este comercial numai pentru una dintre părți, toți contractanții sunt supuși, în ceea ce privește acest act, legii comerciale”.

Pe de altă parte, efectul admiterii de către prima instanță a excepției lipsei capacității procesuale de folosință în ceea ce o privește pe pârâta SC G. SRL a constat tocmai în respingerea acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane juridice ce nu mai exista la data pronunțării (încheierea de ședință din data de 20 ianuarie 2010 - fila 232 dosar). Referitor la criticile vizând modul de soluționare a fondului cauzei, curtea de apel a constatat că acestea sunt întemeiate. Din ansamblul probelor administrate în cauză (acte, interogatorii) rezultă că greșit instanța de fond a respins în totalitate cererea de chemare în judecată astfel cum aceasta a fost modificată și completată de către reclamanta apelantă SC T.D.

SRL. În cadrul promisiunii de vânzare-cumpărare întocmite între apelanta reclamantă și intimații pârâți G.F.D. și C.C., autentificată sub nr. 1284 din 11 iulie 2007 la BNP B.R.C. (filele 4-12 dosar Tribunal), părțile au inserat la pct. V.2.1. o clauză (pact comisoriu expres) potrivit căreia în caz de nerespectare a obligațiilor reciproce asumate, convenția încheiată „să fie rezoluționată de plin drept și fără trecerea vreunui termen”. Obligația promitentului cumpărător era aceea de a încheia cu promitenții vânzători contract de vânzare-cumpărare în formă autentică cu privire la imobilul (identificat la pct. II.1) din convenție; obligația promitenților vânzători era aceea a obținerii în termenele stipulate și indicate la pct. V.2.2.

a PUD în baza căruia să poată construi imobile având destinația de locuințe cu funcțiuni complementare, având regim de înălțime P+7 și POT de 40% sau P+6 și POT de 45% sau P+6 și POT de 40%. În caz de refuz din partea promitenților vânzători de a semna actele autentice de vânzare-cumpărare la împlinirea termenului stipulat în contract sau în situația în care aceștia nu erau în măsură să încheie aceste acte - cu distincțiile indicate la clauza V.1.7 din convenție - promitentul cumpărător era îndreptățit la primirea, după caz, a triplului avansului încasat, a dublului acestui avans sau doar a avansului încasat, în acest din urmă caz, numai dacă încheierea actului de vânzare-cumpărare nu era posibilă din motive obiective, ce nu puteau fi imputate promitenților vânzători.

În nici una dintre clauzele convenției părțile în litigiu nu au stabilit obligația obținerii de către promitenții vânzători a unui alt PUD pe baza căruia să poată fi construit un imobil cu structura S+P+4+M cu accente P+6, cu POT de 70% și CUT de 3,5 și cu un nr. de 99 de locuri parcare la subsol. Rezultă fără echivoc din înscrisurile aflate la filele 224,225,227 - respectiv: adresa nr. 864 din 27 noiembrie 2008, Aviz nr. 380/M din 26 noiembrie 2008, H.C.L. nr. 869 din 29 noiembrie 2008 – cât și din răspunsurile date la interogatoriu de către promitenții vânzători (intimații din speță) – fila 198 – întrebările nr. 5, 9, coroborate cu conținutul actelor aflate la filele 73-75, 98, 205, 206, 219 -223 și 215 dosar tribunal, că promitenții vânzători G.F.D.

și C.C. au obținut avizele necesare încheierii actului de vânzare-cumpărare în forma autentică, însă cu mare întârziere față de termenul stipulat de părți în convenție și pentru construirea unui imobil cu un regim diferit de înălțime și grad de ocupare a terenului mai mare decât cel stabilit inițial, respectiv de 70%. Ori, obligația asumată de către intimații din speță este una determinată, de rezultat, și nu o obligație de mijloace, cum eronat a apreciat prima instanță, astfel încât – în raport cu obiectul acesteia, constatarea judecătorului fondului în sensul respectării de către promitenții vânzători a dispozițiilor art. 969 C. civ. nu are nici o justificare.

Este dovedit în speță că intimații au făcut demersuri în sensul obținerii documentației la care s-au obligat prin convenție, însă, din motive care nu le pot fi imputabile, nu au obținut rezultatul urmărit și agreat de către părți la încheierea convenției și anume acela a obținerii unui PUD în baza căruia să se fi putut edifica un imobil „cu destinația de locuințe cu funcțiuni complementare, având regim de înălțime P+7 și POT de 40% sau P+6 și POT de 45% sau P+6 și POT de 40%”. Este nefondată și deci contravine înțelegerii părților și probatoriului administrat în cauză concluzia instanței de fond în sensul că intimații și-au îndeplinit obligațiile asumate, întrucât „au fost obținuți (s.n. de către aceștia) indici superiori celor solicitați”, deoarece un astfel de rezultat echivalează în fapt cu neîndeplinirea obligației despre care s-a menționat anterior.

Deși intimații au acționat cu bună-credință, scopul urmărit de părți la încheierea contractului nu a fost atins în condițiile stabilite, ceea ce contravine dispozițiilor art. 969, art. 970 C. civ. Aceeași este concluzia și în ceea ce privește obligația celor doi intimați de finalizare a procedurii de lichidare a SC G. SRL (însoțită de înscrierea ulterioară a drepturilor lor de proprietate în evidențele de publicitate imobiliară asupra imobilului ce trebuia să constituie obiect al vânzării-cumpărării). Această obligație a fost executată de către promitenții vânzători abia la un an după încheierea convenției dintre părți (act fila 215 dosar Tribunal), deci cu încălcarea termenului de 120 de zile prevăzut expres în convenție la pct. V.1.1., și care era stabilit în favoarea celor doi vânzători-promitenți.

Aceștia din urmă aveau posibilitatea de a renunța la beneficiul termenului respectiv, însă în sensul de a-și executa mai rapid obligația inițial asumată, și nu în sens contrar, al depășirii acestui termen, cum s-a întâmplat în speța dedusă judecății. După cum rezultă din probele administrate și după cum recunoaște chiar apelanta reclamantă SC T.D. SRL în cadrul motivelor sale de apel, aceasta a înțeles să proroge tacit termenul de 5 luni în care intimații vânzători erau datori a obține întreaga documentație necesară întocmirii actului de vânzare-cumpărare în formă autentică, înțelegând astfel să facă aplicarea art. V.2.4 din convenție. Însă, prin introducerea ulterioară a cererii de chemare în judecată la data de 26 iunie 2008 rezoluțiunea contractului a operat de jure, în virtutea pactului comisoriu de tipul cel mai sever inserată la capitolul V.2.1.

din promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare. Este evident că, în această situație, au devenit aplicabile prevederile art. V.1.7. lit. c) coroborate cu cele ale art. V.2.1. din convenția încheiată între părți, în sensul activării obligației de restituire de către promitenții vânzători a sumei de 1.000.000. Euro, reprezentând avansul încasat de către aceștia din urmă, din prețul total de 3.971.000 Euro, stabilit inițial. Sunt deci fondate criticile apelantei - reclamante inserate la lit. d) pct. 1 și 2 din prezenta decizie - însă este neîntemeiată susținerea apelantei reclamante în sensul obligării celor doi intimați la plata dublului acestui avans, întrucât motivele pentru care cei doi nu au mai fost în măsură să încheie actul de vânzare-cumpărare în formă autentică nu le pot fi imputate.

Față de cele arătate anterior, se constată că în mod greșit prima instanță a respins cererea de chemare în judecată a reclamantei, în speță aceasta fiind justificată și dovedită prin întregul ansamblu probator administrat. În raport cu considerentele prezentei decizii vizând temeinicia cererii introductive de instanță, aceeași este concluzia curții de apel și în ceea ce privește soluția dată de către judecătorul fondului referitor la cererea reconvențională, întrucât o astfel de cerere nu este fondată în lumina prevederilor art. 969 și art. 1075 C. civ. Împotriva deciziei curții de apel au declarat recurs pârâții C.C., G.D.F. și G.G., întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc.

civ. și solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii, în sensul respingerii apelului formulat de reclamantă, cu cheltuieli de judecată. Recurenții-pârâți formulează astfel următoarele critici: 1. Instanța de judecată a acordat reclamantei ceea ce aceasta nu a solicitat, respectiv i-a obligat la restituirea avansului de 1.000.000 Euro, soluția bazându-se pe (b.) interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății (antecontractul de vânzare-cumpărare), schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă (apelantă) a suferit completări și precizări succesive, atât cu privire la obiectul investirii instanței cât și cu privire la cadrul procesual.

Prin cererea introductivă a reclamantei (apelantă) se pretindea valorificarea garanției reale mobiliare constituită în favoarea sa, reclamanta invocând explicit dorința executării întocmai a convenției ci nu dezicerea de la aceasta. Ulterior, reclamanta și-a precizat acțiunea dezvăluind intenția reală care se dorea realizată, respectiv solicitând ...transferul dreptului de proprietate asupra tuturor bunurilor ce alcătuiesc patrimoniul societății, inclusiv asupra imobilului situat în Brașov, înscris în C.F.192 a localității Brașov la A + 2 având număr topografic 5857, 5858, 5859/3/1 - compus din casă de piatră și curte de 572,40 mp și gradină de 3398,60 mp și construcțiile edificate pe acestea", reclamanta referindu-se la scopul urmărit în momentul încheierii convenției și pretinzând neîndeplinirea de către pârâți a obligațiilor asumate.

Mai mult, în mod paradoxal, reclamanta a solicitat prin această precizare plata dublului avansului plătit, or, admițând în parte apelul, implicit și cererea de chemare în judecată, instanța a dispus restituirea de către pârâți a avansului încasat, restituirea avansului nefiind solicitată niciodată de reclamantă, în acest fel instanța acordând reclamantei ceea ce nu a solicitat prin cererea introductivă și nici prin precizarea acesteia. Ceea ce se impunea fi observat și reținut ca relevant pentru soluționarea apelului, era că nu s-a solicitat desființarea convenției, ci în temeiul ei s-au formulat cererile arătate, doar în apel - în mod nelegal - evocându-se că s-ar solicitat desființarea convenției.

Or, reținând existența unui pact comisoriu expres instanța a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al convenției, prevederile evocate de pârâți (V.2.4.) fiind indicate în alt context, nu în corelare cu pretinsul pact expres. 2. Hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a prevederilor cuprinse în art. 129 alin. (4) C. proc. civ., instanța trebuind să manifeste rol activ în tot cursul procesului, fără însă a se subroga părților, precizarea cererii de reclamantă fiind neechivocă, nefiind necesare lămuriri ori explicații, temeiurile de fapt și de drept fiind clar exprimate, reclamanta fiind reprezentată , ori asistată de avocat. S-a omis, de asemenea, principiul disponibilității.

3. Prin hotărâre s-au încălcat prevederile art. 969, art. 970 C. civ., întrucât s-a omis, fapt reținut și de instanța de judecată, că pârâții nu au refuzat niciodată facerea actului autentic de vânzare-cumpărare și că acest contract putea și poate fi făcut oricând, cu condiția ca reclamanta să dorească aceasta, respectiv să dorească realizarea convenției prin îndeplinirea obligațiilor la care s-a obligat. În fine, mai arată că, instanțele au reținut îndeplinirea de către pârâți a obligațiilor asumate cu bună credință și sunt greșite considerentele hotărârii privind ,,operarea de jure” a rezoluțiunii contractului la data formulării acțiunii, omițându-se cu rea-credință conținutul acțiunii, a completării și a precizării acesteia.

De asemenea, cererea reconvențională a fost legal admisă de prima instanță și nelegal respinsă de instanța de apel, iar prevederile art. 1003 C. civ. au fost încălcate, între pârâți neoperând solidaritatea, plata avansului făcându-se divizat fiecăruia dintre ei, conform contractului, obligarea solidară nefiind legală, acest motiv din apelul reclamantei trebuind respins. Recursul nu este fondat. Din examinarea criticilor formulate de pârâți în recurs, în raport de actele dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente în cauză, se constată următoarele: În prima critică, întemeiată de recurenți pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc.

civ., se susține, în esență, că instanța obligându-i pe pârâți la restituirea către reclamantă a avansului de 1.000.000 Euro, ar fi încălcat principiul disponibilității, acordându-i reclamantei ceea ce nu a solicitat prin cererea introductivă și nici prin precizarea acesteia, schimbând cauza și obiectul acțiunii și interpretând greșit actul juridic dedus judecății (antecontractul de vânzare-cumpărare), prin schimbarea înțelesului vădit neîndoielnic al acestuia, reținând eronat că s-ar fi solicitat desființarea convenției și s-ar fi invocat existența unui pact comisoriu expres . Această primă critică nu este întemeiată.

Se constată astfel că dacă, prin cererea introductivă, reclamanta a solicitat executarea promisiunii de vânzare-cumpărare, prin executarea garanției reale mobiliare asupra părților sociale deținute de pârâți la SC G. SRL,- ulterior, prin precizarea și completarea acțiunii inițiale, aceasta a solicitat obligarea pârâților la plata dublului avansului plătit conform promisiunii de vânzare-cumpărare menționate la capitolul V pct. 1.7 lit. B) din convenția părților, deci rezoluțiunea contractului, cu consecința aplicării sancțiunilor contractuale stabilite, constând în obligarea pârâților la restituirea avansului în cuantum de 1.000.000 Euro. Drept urmare, se observă că în mod corect, cu respectarea dispozițiilor art. 295 C. proc.

civ., instanța de apel a luat în considerare solicitarea reclamantei exprimată în cererea introductivă și a celei completatoare și a statuat judicios că prin introducerea ulterioară a cererii de chemare în judecată la data de 26 iunie 2008 rezoluțiunea contractului a operat de jure, în virtutea pactului comisoriu de tipul cel mai sever inserat la capitolul V.2.1 din promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare. Tot corect a concluzionat și că, în această situație, devin aplicabile prevederile art. V.1.7. lit. c) coroborate cu cele ale art. V.2.1 din convenția părților, în sensul activării obligației de restituire de către promitenții vânzători a sumei de 1.000.000 Euro, reprezentând avansul încasat de către aceștia, din prețul total de 3.971.000 Euro, stabilit inițial.

Se reține, în consecință, contrar susținerilor recurenților conținute de acest prim motiv de recurs, că instanța de apel s-a pronunțat asupra obiectului acțiunii cu care a fost investită, cu respectarea principiului disponibilității, iar hotărârea cuprinde motivele pe care s-a sprijinit soluția pronunțată în cauză de instanță, în limitele investirii, instanța interpretând corect actul juridic dedus judecății, fără a schimba natura ori înțelesul lămurit și neîndoielnic al acestuia. În cea de-a doua critică, recurenții susțin că hotărârea curții de apel a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, referindu-se expres la prevederile art. 129 alin. (4) C. proc.

civ., care în accepțiunea reclamanților, au fost greșit aplicate de către instanță,- însă, Înalta Curte, analizând și această critică, constată că este ca și prima critică, neîntemeiată, întrucât nu se poate susține justificat că instanța de apel a dat dovadă de lipsă de rol activ și a încălcat principiul disponibilității. Se observă astfel că, instanța de apel a reținut în considerentele deciziei pronunțate că așa-numita ,,completare de acțiune” reprezintă în realitate o modificare a cererii, formulată de reclamantă, în temeiul dispozițiilor art. 132 alin. (1) C. proc.

civ., ce ar fi trebuit să fie pusă în discuția părților, ceea ce instanța de fond nu a făcut, dar, în mod judicios a apreciat că dacă strict procedural se poate vorbi despre o nerespectare întocmai a principiului rolului activ, atâta timp cât prima instanță s-a pronunțat asupra fondului cauzei, analizând și acest petit de cerere, asupra căruia s-a pronunțat și în dispozitiv, iar instanța de apel, cu ocazia judecării apelului, a făcut aplicarea dispozițiilor art. 295 C. proc. civ., ce reglementează caracterul devolutiv al acestei căi de atac, nu se justifica casarea sentinței pronunțate de instanța de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare, doar sub acest aspect de ordin exclusiv procedural, ale cărei deficiențe, au fost oricum remediate, potrivit legii, în calea de atac a apelului.

În cea de-a treia critică se susține că prin hotărârea pronunțată de către instanța de apel au fost încălcate prevederile art. 969 și art. 970 C. civ., deoarece s-a omis a se observa că pârâții nu au refuzat niciodată facerea actului de vânzare-cumpărare , că nerespectarea unor termene nu le este imputabilă și că au acționat permanent și continuu cu bună-credință,- împrejurări în care consideră că reținerea în considerentele hotărârii a ,,operării de jure” a rezoluțiunii contractului la data formulării acțiunii este greșită. Nici această critică nu este întemeiată.

Se constată astfel că, în această privință, instanța de apel, în baza probelor administrate, a reținut corect că promitenții vânzători și-au încălcat obligațiile asumate prin Promisiune, atât prin depășirea termenului de finalizare a procedurii lichidării SC G. SRL, însoțită de înscrierea ulterioară a drepturilor lor de proprietate în evidențele de publicitate imobiliară asupra imobilului ce trebuia să constituie obiect al vânzării-cumpărării, cât și prin îndeplinirea necorespunzătoare a acestora, respectiv obținerea altor indici urbanistici prin PUD decât cei agreați.

Aflându-ne în prezența unor obligații de rezultat și nu de mijloace, cum de asemenea corect a reținut instanța de apel, îndeplinirea obligațiilor ulterior termenului contractual și a termenului de prelungire pe care reclamanta l-a acordat pârâților promitenți vânzători pentru a obține întreaga documentație necesară întocmirii actului de vânzare-cumpărare în formă autentică nu poate echivala cu îndeplinirea obligațiilor, iar buna credință nu este de natură să înlăture efectele neîndeplinirii de către pârâți a obligațiilor asumate prin Promisiune, întrucât nu reprezintă o împrejurare ori o stare de exonerare a lor de îndeplinirea obligațiilor asumate.

Astfel fiind, în mod corect instanța de apel a reținut că, în speță, prin însăși introducerea cererii de chemare în judecată de către reclamantă rezoluțiunea a operat de jure, devenind aplicabile prevederile pactului comisoriu expres prevăzut de clauza de la pct. V.2.1 potrivit căruia în caz de nerespectare a obligațiilor reciproce asumate , convenția încheiată să fie rezoluționată de plin drept și fără trecerea vreunui termen, coroborate cu cele ale art. V.1.7 lit. c), în sensul activării obligației de restituire de către promitenții vânzători a avansului încasat de către aceștia. Statuând astfel, instanța de apel a dat relevanță și aspectelor legate de invocarea unor motive obiective, stabilind că nu se justifică solicitarea reclamantei de plată a dublului avansului, ci de restituire a avansului plătit.

În ceea ce privește cererea reconvențională, curtea de apel a apreciat, de asemenea corect, respingând această cerere formulată de pârâți, având în vedere că în raport de dispozițiile art. 969 C. civ., art. 1075 C. civ., precum și de art. III pct. 5 și V.2.4 și de neîndeplinirea propriilor obligații, cererea acestora ca instanța să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare este neîntemeiată. În fine, susținerile recurenților pârâți privind nesocotirea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 1003 C. civ., întrucât în speță nu operează solidaritatea, nu pot fi primite, față de modul în care pârâții- obligați la restituirea avansului – și-au asumat răspunderea pentru îndeplinirea obligațiilor convenite în Promisiune,- această chestiune fiind invocată, de altfel, pentru prima dată în recurs, omisso medio, fără a face obiectul examinării celorlalte două instanțe care s-au pronunțat în cauză, de fond și de apel.

În consecință, reținându-se că recurenții-pârâți nu au formulat niciun motiv de recurs întemeiat, care în condițiile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., să conducă la casarea sau modificarea deciziei curții de apel, aceasta va fi menținută, ca fiind legală și în conformitate cu dispozițiile art. 312 C. proc. civ., recursul pârâților C.C., G.F.D. și G.G. se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâții C.C., G.F.D. și G.G. împotriva deciziei nr. 72/AP din 17 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 martie 2012.