ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 263/2018

Deliberând asupra recursului de față, în baza lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din data de 14 martie 2018, Curtea de Apel București a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale vizând neconstituționalitatea dispozițiilor art. 421 alin. (2) lit. b) C. proc. pen.

Pentru a dispune astfel, Curtea a apreciat că nu sunt întrunite cumulativ dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, modificată, mai precis nu este îndeplinită condiția vizând legătura cu soluționarea cauzei, întrucât autorii cererii de sesizare a Curții Constituționale solicită o completare a dispozițiilor art. 421 alin. (2) lit. b) din C. proc. pen. al căror cuprins a fost modificat prin intrarea în vigoare a noului C. pen. în sensul că acestea au limitat posibilitatea trimiterii cauzei spre rejudecare numai la situația în care judecarea cauzei la instanța de fond a avut loc. în lipsa unei părți nelegal citate, în cuprinsul acestora nemaifiind reluate situațiile C. proc. pen. anterior în care se regăsea și situația nemotivării sentinței, solicitare care excede sferei de competență a Curții Constituționale.

Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul acestei încheieri au declarat prezentele recursuri inculpații A., B. și C., solicitând admiterea ei și sesizarea instanței de contencios constituțional.

Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Se constată că apărarea critică încheierea apreciind că instanța de fond, în mod greșit a făcut un examen pe fondul excepției de neconstituționalitate și nu pe regularitatea acesteia, instanța de judecată neputând să stabilească dacă cererea este admisibilă pe fond, ori tinde spre o completare a normei legale, ci doar Curtea Constituțională.

Critica este nefondată.

Excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legi, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României, iar potrivit art. 146 lit. d) din Constituție, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale. Sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, întrucât Legea nr. 47/1992 stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția posibilitatea de a controla constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate (în acest sens, și Decizia nr. 3991 din 9 noiembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală).

Instanța nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia. Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată.

În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Astfel, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza.

Analiza îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Examenul legăturii cu cauza se face prin raportare la interesul specific al celui ce invocă excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală o are în speță.

Drept urmare, condiția legăturii cu cauza se analizează în concret, în funcție de cererile invocate de inculpat (ca autor al excepției de neconstituționalitate) și incidența prevederilor a căror constituționalitate se contestă, deci influența asupra soluționării cauzei.

Având în vedere considerațiile teoretice expuse mai sus Înalta Curte, în acord cu instanța de fond, constată că în cauză nu sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, mai precis lipsește legătura cu soluționarea cauzei.

Prima instanță a făcut o analiză a riguroasă în ceea ce privește îndeplinirea fiecăreia dintre condițiile prevăzute în art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 421 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., stabilind în mod corect că acestea nu sunt întrunite cumulativ.

Se observă că inculpații critică faptul că în noul Cod de procedură penală, art. 421 alin. (2) lit. b) C. proc. pen. nu mai prevede ca și posibilă soluție pronunțată în apel, trimiterea cauzei spre rejudecare ca urmare a nemotivării hotărârii instanței de fond, soluție care era prevăzută de vechiul cod.

Această situație nu poate crea obligația instanței de control judiciar să procedeze la sesizarea instanței de contencios constituțional în condițiile în care apelul, fază procesuală în care se află cauza în prezent, este o cale de atac devolutivă, iar dispozițiile art. 20 alin. (2) din Constituția României, dispozițiile art. 6 parag. I din Convenția Europeană a Drepturilor Omului au prioritate, în sensul că, pe de o parte, trebuie să existe o judecată efectivă, iar pe de altă parte, trebuie respectat principiul dublului grad de jurisdicție.

Mai mult decât atât, se constată că apărarea tinde la modificarea textului de lege prin completarea sa cu posibilitatea trimiterii spre rejudecare a cauzei în situația în care hotărârea este nemotivată, aspect care excede competenței instanței de contencios constituțional, întrucât potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/92, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. Ca atare, instanța de contencios constituțional nu are atribuții de legiferare, acesta fiind date conform art. 73 din Constituția României în competența Parlamentului, după cum interpretarea și aplicarea legii se realizează de către Înalta Curte de Casație și Justiție și de către celelalte instanțe judecătorești, nefiind atributul Curții Constituționale.

Evaluând interesul specific al inculpaților, care invocă excepția de neconstituționalitate și înrâurirea pe care dispozițiile legale contestate o au în speță, Înalta Curte constată că în cauza de față nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, sub forma unei excepții de neconstituționalitate.

Față de cele ce preced, Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații A., B. și C. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul încheierii din data de 14 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2015 (x/2017) și va obliga recurenții inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații A., B. și C. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul încheierii din data de 14 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2015 (x/2017).

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 27 martie 2018.

Procesat de GGC - GV