ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1677/2017

Asupra cauzei de față, constată următoarele,

Prin cererea înregistrată la data de 15.04.2015, reclamantul A. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj să dispună: obligarea pârâtului ia plata sumei de 170.000 RON reprezentând daune materiale efectuate de către reclamant pe timpul desfășurării procesului pena! constând în transporturi fa termenele de judecată, transporturi și pachete cu mâncare ia penitenciar achitate de reclamant, cumpărături la penitenciar, amenzi judiciare, folosul nerealizat prin pierderea serviciului, etc; obligarea pârâtului ia plata sumei de 2.225.000 RON (echivalentul a 500.000 euro ia data formulării acțiunii), reprezentând daune morale pentru privarea nelegală de libertate a reclamantului în perioada 07.04.2005 - 06.04.2007 (730 de zile) și a cercetării judecătorești timp de 9 ani și 6 luni; obligarea paratului 3a plata cheltuielilor de judecata efectuate de reclamant cu prezentul proces.

Cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 538 și urm. C. proc. civ. pen. art. 5 parag. (5) din Convenția Europeana a Drepturilor Omului.

Prin sentința civilă nr. 224 din 22 aprilie 2016, Tribunalul Cluj, secția civilă, a respins excepția inadmisibilității, a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârât să achite reclamantului suma de 73.000 RON cu titlu de daune morale pentru privare netegală de libertate și 77.000 RON cu același titlu pentru durata procesului penal, precum și următoarele sume cu titlu de daune materiale» după cum urmează: 2.052,82 RON sumă plătită pentru transportul și diurna avocaților pentru deplasările la Curtea de Apel Pitești pentru căile de atac privind privarea de libertate; 913 RON, cu același titlu, pentru deplasările la Curtea de Apel Pitești pentru fondul cauzei; 7.659 RON, cu același titlu, pentru deplasările la Tribunalul Vâlcea; 50 RON pentru deplasarea reclamantului la Curtea de Apel Pitești pentru fond, reprezentând diurna; 3.559,12 RON reprezentând transportul și diurna reclamantului pentru deplasările sale la Tribunalul Vâlcea; 33.060,6 RON reprezentând cheltuielile efectuate pe perioada stării de privare de libertate; 34.800 RON reprezentând venitul nerealizat de reclamant; 1.311 RON cheltuieli judiciare aferente procesului penal și 3.600 RON cheltuieli aferente transportului martorilor. A fost obligat pârâtul să achite reclamantului suma de 5.448 RON reprezentând cheltuielile de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze, cheltuieli parțiale.

Prin decizia civila nr. 2503/A din 21.11.2016 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, s-au admis în parte apelurile declarate de reclamantul A. și de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 224 din 22.04.2016 a Tribunalului Cluj, pe care o schimbat-o în parte cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate, în sensul că a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 146.000 RON cu titlul de daune-morale pentru privarea nelegală de libertate și suma de 15.000 RON pentru durata procesului și s-au păstrat celelalte dispoziții ale sentinței atacate, fiind obligat pârâtul să plătească reclamantului 175 RON, cheltuieli de judecată în apel.

Prin încheierea din data de 25.05.2017 a Curții de Apel Cluj, secția l civilă, s-a admis cererea de îndreptare eroare materială formulată de către reclamant și a fost înlăturată din dispozitiv mențiunea referitoare la dreptul de recurs, constatându-se că decizia este definitivă.

La data de 29 iunie 2017 au fost înregistrate pe rolul instanței supreme recursurile declarate de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 2503/A din 21.31.2016 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, și de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr. 2503/A din 21.11.2016 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, și a încheierii de îndreptare eroare materială din data de 25.05.2017 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.

La data de 4 septembrie 2017 a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor, iar prin rezoluția din 13 septembrie 2017 instanța a dispus comunicarea raportului către părțile în litigiu.

Conform dovezilor aflate la filele 98/99 din dosar, raportul a fost comunicat părților litigante, iar acestea nu au înțeles să formuleze puncte de vedere.

Luând în examinare recursurile, Înalta Carte urmează să le respingă, ca inadmisibile, pentru următoarele considerente:

Litigiul pendinte îl reprezintă o cerere de chemare în judecată, întemeiată pe dispozițiiie art. 538 și urm. C. proc. pen., prin care reclamantul solicită obligarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata unor daune morale și materiale pentru privarea nelegală de libertate în perioada 07.04.2005 - 06.04.2007 (730 de zile) și a cercetării judecătorești timp de 9 ani și 6 luni.

În speță, urmare a sentinței penale nr. 121 din 06.06.2012 a Tribunalului Vâlcea, secția penală, reclamantul a fost achitat în baza dispozițiilor art. 10 lit. c) raportat ia art. 11 pct. 2 lit. a) din vechiul C. proc. pen. (fapta nu a fost săvârșită de inculpat), sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 194 alin. (1) cu aplicarea art. 43 alin. (2) C. pen., art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. l), 176 lit. b) C. pen., art. 321 alin. (2) C. pen., soluția de achitare fiind menținută prin decizia penală nr. 85/A din 4.07.2013 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia penală nr. 2816 din 16.10.2014 a instanței supreme luându-se act de retragerea recursului declarat de către Parchetul de pe lângă I.C.C.J.

înalta Curte constată că, în mod corect instanțele anterioare au reținut că sunt incidențe dispozițiile art. 504 alin. (2) și (3) Cod procedură penală din 1968, în raport de momentul pronunțării deciziei de către instanța supremă, moment la care soluția de achitare a reclamantului A. a rămas definitivă.

Relativ la procedura reparării pagubei materiale sau a daunei morale în caz de eroare judiciară sau în caz de privare nelegală de libertate, aceasta este una specială cuprinsă în Capitolul VII al Titului IV ai noului C. proc. pen. - intitulat - "Proceduri speciale".

De altfel, înalta Curte constată că dispozițiile art. 538 și 539 din Codul de procedură penală sunt similare prevederilor art. 504 din Codul de procedură penală din 1968, primele două ipoteze, cuprinse în dispozițiile art. 538 C. proc. civ. pen., având corespondent în dispozițiile art. 504 alin. (1) C. proc. civ. pen. anterior, respectiv dispozițiile art. 539 C. proc. civ. pen., au corespondent în dispozițiile art. 504 alin. (2) și (3) C. proc. civ. pen. anterior.

Astfel, dispozițiile art. 504 din vechiul Cod de procedură penală, se refereau ia repararea pagubei materiale sau a daunei morale în cazul condamnării pe nedrept sau al privării ori restrângerii de libertate în mod nelegaJ, iar prin noile prevederi ale aceluiași Cod, deși acestea sunt reglemetate în mod separat, sunt subsumate tot noțiunii de reparare a prejudiciilor cauzate prin erori judiciare în sens larg.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. XIII din Legea nr. 2/2013 "(1) Dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016. (2) în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 334/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."

Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., Publicat in Monitorul Oficial, Partea 1 nr. 89 din 12.02.2013, a intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013.

Art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicat în Monitorul Oficial al României nr. 35 din 30 mai 2012, prevede că "Dispozițiile C. proc. civ. se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare."

Totodată, art. 7 din același act normativ prevede că, "Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară. (2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară.

Conform art. 8 din Legea nr. 76/2012, "De la data intrării în vigoare a C. proc. civ., referirile din cuprinsul actelor normative la hotărârea judecătorească "defimtivă și irevocabilă" sau, după caz, "irevocabilă" se vor înțelege ca fiind făcute la hotărârea judecătorească "definitivă", iar art. 9 prevede următoarele "Dacă legea specială nu cuprinde dispoziții referitoare la procedura de judecată, felul hotărârii instanței ori calea de atac și termenul de exercitare a acesteia, se aplică în mod corespunzător prevederile C. proc. civ.".

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 457 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei, (2) Mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii eu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege".

Din interpretarea sistematică și literală a dispozițiilor legale redate rezultă că cererile de chemare în judecată, având ca obiect repararea prejudiciilor datorate erorilor judiciare, înregistrate ulterior datei de 15 februarie 2013, nu sunt supuse recursului, indiferent de mențiunile instanței din cuprinsul dispozitivului referitoare la calea de atac.

În cauza de față, prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 15.04.2015, reclamantul A. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj să dispună: obligarea pârâtului la plata sumei de 170.000 RON reprezentând daune materiale efectuate de către reclamant pe timpul desfășurării procesului penal constând în transporturi la termenele de judecată, transporturi și pachete cu mâncare la penitenciar achitate de reclamant, cumpărături la penitenciar, amenzi judiciare, folosul nerealizat prin pierderea serviciu]ui, etc; obligarea pârâtului la plata sumei de 2.225.000 RON (echivalentul a 500.000 euro la data formulării acțiunii), reprezentând daune morale pentru privarea nelegală de libertate a reclamantului în perioada 07.04.2005 - 06.04.2007 (730 de zile) și a cercetării judecătorești timp de 9 ani și 6 luni; obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata efectuate de reclamant cu prezentul proces.

Reiese deci, că obiectul prezentei cauze este reprezentat de reparare prejudicii cauzate de erori judiciare.

În aplicarea dispozițiilor legale redate, incidente în cauză la momentul sesizării instanței, rezultă că împotriva deciziei curții de apel, nu mai poate fi exercitat recurs

Prin urmare, recursurile declarate de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 2503/A din 21 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, și de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 2503/A din 21 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, și a încheierii de îndreptare eroare materială pronunțată în data de 25.05.2017 de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, sunt inadmisibile și vor fi respinse ca atare.

Întrucât excepția inadmisibilității căii de atac reprezintă o excepție de procedură absolută și peremptorie, care face de prisos judecarea pe fond a cauzei, analiza criticilor de nelegalitate invocate prin cererile scrise nu se mai impune

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 2503/A din 21 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, și de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 2503/A din 21 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, și a încheierii de îndreptare eroare materială pronunțată în data de 25.05.2017 de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2017.