ÎCCJ, Decizia nr. 267/2011

Ședința publică de la 27 aprilie 2011 Asupra recursului de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin sentința nr. 82 din 25 ianuarie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul C.S.S.L. București împotriva rezoluției nr. 1118/P/2009 din 23 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. A fost menținută rezoluția atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor judiciare statului. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că la data de 18 mai 2009, petiționarul C.S.S.L. București, în calitate de persoană vătămată, a adresat organelor de urmărire penală o plângere, solicitând efectuarea de cercetări sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.

raportat la art. 248 1 C. pen. față de făptuitorii Z.G., H.M.A., S.C. și T.T., funcționari în cadrul Primăriei Municipiului București. În susținerea plângerii, persoana vătămată a învederat faptul că sus numiții au avut un înscris fals atunci când au adoptat hotărârea nr. 203 din 8 mai 2008 a Consiliului General al Municipiului București, prin care s-a atestat dreptul de proprietate privată asupra terenului în suprafață de 614,5 mp în favoarea SC C.A.P. S.A. Ulterior, la data de 25 mai 2009, audiată fiind, reprezentanta legală a persoanei vătămate, G.S.

a solicitat extinderea cercetărilor și asupra fostului primar general V.A., pentru aceeași infracțiune, el fiind acela care a semnat certificatul de atestare a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, seria B, nr. 0167 din 11 iunie 2008. Prin ordonanța nr. 4604/P/2009 din 12 august 2009, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 București a dispus declinarea cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere că în prezent făptuitorul V.A. are calitatea de ministru. Ca urmare a actelor premergătoare efectuate în cauză, prin rezoluția nr. 1118/P/2009, din 23 septembrie 2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, a dispus, în temeiul art. 228 alin. (4), raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen., neînceperea urmăririi penale față de făptuitori, pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor peroanelor în forma calificată prevăzută de art. 246 C. pen., raportat la art. 248 1 C. pen., reținându-se că faptele reclamate nu există. Soluția a fost confirmată prin rezoluția nr.10525/5169/II/2/2009, din 2 noiembrie 2009 a procurorului ierarhic superior. Cu privire la plângerea adresată instanței în temeiul dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen.

instanța a constatat că aceasta este nefondată, având în vedere faptul că din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat existența acelui minim de date în baza cărora să se poată dispune începerea urmăririi penale, astfel că în mod corect, parchetul a dispus soluția de neurmărire penală; s-a reținut că din lucrările dosarului rezultă îndeplinirea legală a atribuțiilor de serviciu de către intimați, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor reclamate, care să atragă răspunderea penală a acestora. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul criticând-o, astfel după cum rezultă din motivele de recurs și notele scrise depuse, precum și din concluziile orale ale reprezentantului recurentului petent, pentru greșita aplicare a legii, reținerea unei greșite încadrări a faptelor, neanalizarea corectă și completă a actelor, greșita reținere a situației de fapt, efectuarea unei cercetări subiective.

Analizând cauza prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. civ. se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează. După cum a reținut în mod corect și prima instanță, potrivit dispozițiilor art. 228 C. proc. pen., începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiții pozitive, privind existența de date referitoare la comiterea unei infracțiuni și a unei condiții negative, a inexistenței cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzută de art. 10 C. proc. pen., cu distincțiile arătate în norma indicată. În cauza de față procurorul a dispus efectuarea, în etapa actelor premergătoare, a verificărilor apreciate ca utile cauzei și, motivat, a concluzionat în sensul inexistenței infracțiunii reclamate.

Într-adevăr, nemulțumirile petentei referitoare la atribuirea dreptului la proprietate asupra unui imobil, nu constituie dovezi de comitere a unei fapte din sfera ilicitului penal, din verificările efectuate nerezultând că intimații, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, ar fi îndeplinit acte prejudiciabile sau nelegale, aceștia exercitându-și legal prerogativele funcției deținute. Așa fiind, se constată că soluția de neîncepere a urmăririi penale este legală și temeinică, faptele reclamate neexistând în materialitatea lor, soluția fiind în mod corect menținută de către prima instanță, în urma evaluării proprii a materialului dosarului, rezoluției atacate și plângerii petentului, potrivit art. 278 1 alin. (7) C. proc.

pen. . Criticile invocate în recurs sunt nefondate. Astfel, potrivit art. 224 C. proc. pen., procurorul a efectuat verificările apreciate ca utile și în baza acestora a dispus soluția de neîncepere a urmăririi penale, prevederile legale neimpunând în sarcina procurorului obligația efectuării actelor premergătoare apreciate ca utile de către parte. Totodată, prima instanță a dat o corectă aplicare prevederilor legale incidente, respectiv a dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen. și în baza verificării rezoluției atacate și materialului dosarului cu respectarea dreptului la apărare al părților, a menținut-o. Se constată, de asemenea că în cauză, având în vedere soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror și obiectul cauzei, respectiv plângerea formulată de petent potrivit art. 278 1 C. proc.

pen. nu poate fi reținută critica recurentului petent privind greșita încadrare juridică a faptelor acestea, după cum s-a argumentat anterior, neexistând în materialitatea lor, nemulțumirile petentei fiind pur subiective. Astfel, se constată că de impune menținerea hotărârii atacate, aceasta fiind legală, temeinică și riguros motivată. Pentru considerentele ce preced în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul declarat va fi respins, ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul C.S.S.L. împotriva sentinței nr. 82 din 25 ianuarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 9402/1/2009. Obligă recurentul petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2011.