ÎCCJ, Decizia nr. 267/2011

Ședința publică de la 27 aprilie 2011

Asupra

recursului de față;

Din

actele dosarului constată următoarele:

Prin

sentința nr. 82 din 25 ianuarie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul

C.S.S.L. București împotriva rezoluției nr. 1118/P/2009 din 23 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică. A fost menținută rezoluția atacată, iar petentul obligat la

plata cheltuielilor judiciare statului.

Pentru

a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că la data de

18 mai 2009, petiționarul C.S.S.L. București, în calitate de persoană vătămată,

a adresat organelor de urmărire penală o plângere, solicitând efectuarea de

cercetări sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. raportat la art.

248

1

C. pen. față de făptuitorii Z.G., H.M.A., S.C. și T.T.,

funcționari în cadrul Primăriei Municipiului București.

În

susținerea plângerii, persoana vătămată a învederat faptul că sus numiții au

avut un înscris fals atunci când au adoptat hotărârea nr. 203 din 8 mai 2008 a Consiliului General al Municipiului București, prin care s-a atestat dreptul de proprietate

privată asupra terenului în suprafață de 614,5 mp în favoarea SC C.A.P. S.A.

Ulterior, la data de 25 mai 2009,

audiată fiind, reprezentanta legală a persoanei vătămate, G.S. a solicitat

extinderea cercetărilor și asupra fostului primar general V.A., pentru aceeași

infracțiune, el fiind acela care a semnat certificatul de atestare a dreptului

de proprietate privată asupra terenurilor, seria B, nr. 0167 din 11 iunie 2008.

Prin ordonanța nr. 4604/P/2009

din 12 august 2009, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 București a

dispus declinarea cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, având în vedere că în prezent făptuitorul V.A. are calitatea de

ministru.

Ca urmare a actelor premergătoare

efectuate în cauză, prin rezoluția nr. 1118/P/2009, din 23 septembrie 2009,

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire

Penală și Criminalistică, a dispus, în temeiul art. 228 alin. (4), raportat la

art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de făptuitori,

pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor peroanelor în forma

calificată prevăzută de art. 246 C. pen., raportat la art. 248

1

C.

pen., reținându-se că faptele reclamate nu există.

Soluția a fost confirmată prin

rezoluția nr.10525/5169/II/2/2009, din 2 noiembrie 2009 a procurorului ierarhic superior.

Cu privire la plângerea adresată

instanței în temeiul dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen. instanța

a constatat că aceasta este nefondată, având în vedere faptul că din actele

premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat existența acelui minim de date

în baza cărora să se poată dispune începerea urmăririi penale, astfel că în mod

corect, parchetul a dispus soluția de neurmărire penală; s-a reținut că din

lucrările dosarului rezultă îndeplinirea legală a atribuțiilor de serviciu de

către intimați, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor

reclamate, care să atragă răspunderea penală a acestora.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal, a declarat recurs petentul criticând-o, astfel după cum rezultă

din motivele de recurs și notele scrise depuse, precum și din concluziile orale

ale reprezentantului recurentului petent, pentru greșita aplicare a legii,

reținerea unei greșite încadrări a faptelor, neanalizarea corectă și completă a

actelor, greșita reținere a situației de fapt, efectuarea unei cercetări

subiective.

Analizând cauza prin prisma

criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. civ. se constată că recursul este nefondat și va fi respins,

pentru considerentele ce urmează.

După cum a reținut în mod corect

și prima instanță, potrivit dispozițiilor art. 228 C. proc. pen., începerea

urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiții pozitive,

privind existența de date referitoare la comiterea unei infracțiuni și a unei

condiții negative, a inexistenței cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare

a acțiunii penale, prevăzută de art. 10 C. proc. pen., cu distincțiile arătate

în norma indicată.

În cauza de față procurorul a

dispus efectuarea, în etapa actelor premergătoare, a verificărilor apreciate ca

utile cauzei și, motivat, a concluzionat în sensul inexistenței infracțiunii

reclamate.

Într-adevăr, nemulțumirile

petentei referitoare la atribuirea dreptului la proprietate asupra unui imobil,

nu constituie dovezi de comitere a unei fapte din sfera ilicitului penal, din

verificările efectuate nerezultând că intimații, în exercițiul atribuțiilor de

serviciu, ar fi îndeplinit acte prejudiciabile sau nelegale, aceștia

exercitându-și legal prerogativele funcției deținute.

Așa fiind, se constată că soluția

de neîncepere a urmăririi penale este legală și temeinică, faptele reclamate

neexistând în materialitatea lor, soluția fiind în mod corect menținută de

către prima instanță, în urma evaluării proprii a materialului dosarului,

rezoluției atacate și plângerii petentului, potrivit art. 278

1

alin.

(7) C. proc. pen. .

Criticile invocate în recurs sunt

nefondate.

Astfel, potrivit art. 224 C.

proc. pen., procurorul a efectuat verificările apreciate ca utile și în baza

acestora a dispus soluția de neîncepere a urmăririi penale, prevederile legale

neimpunând în sarcina procurorului obligația efectuării actelor premergătoare

apreciate ca utile de către parte.

Totodată, prima instanță a dat o

corectă aplicare prevederilor legale incidente, respectiv a dispozițiilor art.

278

1

C. proc. pen. și în baza verificării rezoluției atacate și

materialului dosarului cu respectarea dreptului la apărare al părților, a

menținut-o.

Se constată, de asemenea că în

cauză, având în vedere soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă de

procuror și obiectul cauzei, respectiv plângerea formulată de petent potrivit

art. 278

1

C. proc. pen. nu poate fi reținută critica recurentului

petent privind greșita încadrare juridică a faptelor acestea, după cum s-a

argumentat anterior, neexistând în materialitatea lor, nemulțumirile petentei

fiind pur subiective.

Astfel, se constată că de impune

menținerea hotărârii atacate, aceasta fiind legală, temeinică și riguros

motivată.

Pentru considerentele ce preced

în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul

declarat va fi respins, ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul C.S.S.L. împotriva sentinței nr. 82 din

25 ianuarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 9402/1/2009.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2011.