ÎCCJ, Decizia nr. 494/2011

ÎCCJ, Decizia nr. 494/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Ședința publică de la 12 decembrie 2011

Asupra recursului de

față,

Din actele dosarului

constată următoarele:

Prin

sentința nr. 484 din 23 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta R.G.C.

împotriva rezoluției nr. 995/P/2009 din 6 octombrie 2009; a fost menținută

rezoluția atacată, iar petenta obligată la plata cheltuielilor judiciare

statului.

Pentru

a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că prin

rezoluția din 6 octombrie 2009 dată în dosarul nr. 995/P/2009 al Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică, în temeiul art. 228 alin. (4) și (6) C. proc. pen. raportat la

art. 10 lit. a) din același cod s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de

:

1.

A.M., procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești sub

aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și de art. 289

C. pen., întrucât faptele nu există;

2.

R.I., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, sub

aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 249 alin.

(1) C. pen., art. 264 alin. (1) C. pen. și art. 289 C. pen., întrucât faptele

nu există.

La

adoptarea soluției au fost avute în vedere următoarele:

La

9 iulie 2009 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, plângerea formulată de R.E.M. în numele și pentru mandanta sa, R.G.C.

din Pitești, județul Argeș, împotriva ordonanței nr. 423/P/2008 din 1 iunie 2008 a aceluiași parchet și în același timp o plângere penală prin care s-a solicitat tragerea la

răspundere penală a procurorului R.I., autorul soluției, pentru infracțiunile

de abuz în serviciu împotriva intereselor persoanelor, neglijență în serviciu,

favorizarea infractorului și fals intelectual, fapte prevăzute și pedepsite de

art. 246, art. 249, art. 264 alin. (1) și art. 289 C. pen.

Partea

din plângere ce constituie o plângere penală, a fost trimisă spre competentă

soluționare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, unde s-a format dosarul nr.

995/P/2009 la data de 4 august 2009.

În

plângerea formulată împotriva magistratului procuror R.I., petenta a arătat că

prin măsurile și afirmațiile făcute în cuprinsul ordonanței de soluționare,

procurorul i-a adus o gravă atingere cinstei, onoarei și demnității, nu a

respectat principiul contradictorialității și nici pe cel al adevărului,

lansându-se în afirmații pe care nu le poate demonstra, a acționat în mod

defectuos prin invocarea de motive cum ar fi: că legea nu prevede, că e

neîndestulătoare, că procurorii și judecătorii nu pot fi cercetați,

producându-i astfel pagube și că prin soluția dispusă procurorul menționat a

urmărit diminuarea răspunderii și minimizarea gravității faptei comise contra

patrimoniului persoanei reprezentată de R.E.M. și favorizarea suspecților

cercetați în dosar.

De

asemenea, s-a arătat că procurorul în discuție ar fi comis infracțiunea de fals

cu ocazia întocmirii ordonanței, deoarece ar fi susținut cu argumente fictive

că cele declarate de o persoană cercetată în cauză (avocata B.E.) reprezintă

realitatea și totodată a susținut în mod fals că din cercetările efectuate, ar

rezulta că o altă persoană cercetată în dosar (judecător T.A.) ar fi fost

îndreptățită să acționeze de o anumită manieră, întrucât acest lucru nu rezultă

din cercetările întreprinse.

În

urma actelor premergătoare efectuate în cauză nu au rezultat date și indicii

despre săvârșirea vreunei fapte penale din cele la care a făcut referire

petenta.

Astfel,

s-a reținut că dosarul penal nr. 423/P/2008 s-a format la nivelul Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Pitești, tot ca urmare a unei plângeri formulate de

numitul R.E.M., împotriva unor procurori, judecători și avocați locali în

legătură cu săvârșirea unor infracțiuni de abuz în serviciu și fals. Cauza a

fost instrumentată de către magistratul procuror R.I. care, în urma efectuării

actelor premergătoare, prin Ordonanța nr. 423/P/2008 din 1 iunie 2009, a dispus:

1.

Neînceperea urmăririi penale în dosarul nr. 423/P/2008 față de O.M., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, cercetată sub aspectul infracțiunii prevăzută de

art. 246 C. pen., T.M., judecător la Judecătoria Pitești, cercetată sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., B.E.

și I.L., avocați în cadrul Baroului Argeș, cercetați pentru infracțiunile

prevăzute de art. 292 C. pen. și art. 246 C. pen., întrucât faptele nu există.

2.

Disjungerea și declinarea competenței față de procurorul R.S., în prezent

procuror la D.N.A. – Serviciul Teritorial Pitești, cercetat sub aspectul infracțiunii

prevăzută de art. 246 C. pen., în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică.

3.

Disjungerea și declinarea competenței față de I.F., H.FC. și P.E.M., cercetate

sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 259 C. pen., art. 208

– 209 C. pen., art. 292 C. pen. și art. 291 C. pen. în favoarea Parchetului de

pe lângă Judecătoria Pitești.

Soluția

adoptată de magistratul procuror a nemulțumit-o pe petentă și pe mandatarul

acesteia care au susținut că prin cele dispuse în ordonanță, intimatul

făptuitor a urmărit diminuarea răspunderii și mușamalizarea gravității faptei

comise contra patrimoniului defunctei I.F. de către învinuiții mai sus-arătați,

menținând în favoarea numitelor H.FC. și P.E.M. a folosinței patrimoniului

transmis în indiviziune de defuncta I.F. a cărei succesoare este petenta.

Mai

mult, petenta a formulat în completare plângere penală și față de magistratul

procuror A.M. procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Pitești, pentru că acesta i-a respins în mod abuziv plângerea împotriva

ordonanței emisă de intimatul R.I.

Și

cu privire la acest intimat, s-a motivat că nu s-au evidențiat indicii că ar fi

săvârșit vreo faptă cu potențial penal.

Împotriva

rezoluției a formulat plângere conform art. 275 – 278 C. proc. pen. petenta,

plângere respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluția nr. 11049/5539/II/2/2009 din

18 noiembrie 2009 dată de procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și

Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

Nemulțumită

și de această soluție, petenta a formulat plângere în temeiul art. 278

1

C. proc. pen.; s-a solicitat admiterea plângerii, desființarea rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale și trimiterea cauzei la procuror în vederea

extinderii și începerii urmăririi penale, pentru aflarea adevărului în speță,

apărarea proprietății, vieții, sănătății și demnității, încălcate până în

prezent de I.F., fiica sa H.FC. și complicii notari, procurori și judecători,

în acest document făcând referire la judecător M.D., judecător A.T., procurori A.M.

și M.I. Totodată, petenta a făcut referiri la încălcarea dispozițiilor legale

privind soluționarea unui proces în care este vorba despre succesiunea defunctei

I.F. deschisă la 30 octombrie 1996 în drepturile căreia a urcat petenta

potrivit testamentului autentificat sub nr. 1525 din 29 martie 1966, vinovate

fiind persoanele arătate în cele ce preced.

Prima

instanță a apreciat că plângerea este nefondată, soluția de neîncepere a

urmăririi penale fiind legală și temeinică.

S-a

reținut că petenta se plânge împotriva persoanelor cu care se judecă în

procesul având obiect succesiunea defunctei I.F. și împotriva tuturor

magistraților procurori și judecători care, fie au pronunțat hotărâri, fie au

adoptat soluții de neîncepere a urmăririi penale, în plângerile formulate

începând din anul 2005; petenta a făcut referiri generale despre săvârșirea mai

multor infracțiuni după un plan prealabil de acțiune și împărțire a rolurilor,

infracțiuni prin care s-a încercat favorizarea, tăinuirea, îngrădirea accesului

la instanța competentă și săvârșite împotriva interesului său, deoarece unii

dintre infractori se folosesc de bunurile sale, încălcându-i dreptul de

moștenire și proprietate.

Petenta

s-a adresat cu plângere penală împotriva magistraților care au adoptat

soluțiile de neîncepere a urmăririi penale și respectiv de menținere a soluției

de neîncepere a urmăririi penale R.I. și A.M. mai înainte ca să fi procedat

conform dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen., or câtă vreme

rezoluțiile nu au fost desființate printr-o hotărâre judecătorească definitivă

și s-a arătat de către petentă în ce ar consta abuzul sau grava neglijență nu

se poate reține (după cum corect a motivat procurorul) că făptuitorii nu și-ar

fi îndeplinit atribuțiile de serviciu sau le-ar fi îndeplinit în mod defectuos

provocând o vătămare a intereselor legale ale petentei.

Împotriva

acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petenta criticând-o,

astfel după cum rezultă din cuprinsul motivelor de recurs și a concluziilor

scrise (filele 11, 16-18 și 23 – 24 dosar recurs) pentru nemotivare, omisiunea

pronunțării asupra unor cereri esențiale, nelegalitate, netemeinicie,

încălcarea dreptului de proprietate al petentei, neatingerea scopului

procesului penal, neaflarea adevărului, nepronunțarea asupra probelor și

faptelor descrise în actul de sesizare.

Analizând

cauza prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit

dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. se constată că

recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

Astfel după cum

rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen. începerea

urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiții pozitive,

privind existența de date referitoare la comiterea unei infracțiuni și a unei

condiții negative, referitoare la inexistența cazurilor de împiedicare a

punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu

distincțiile arătate în norma anterior menționată.

În speța de față,

nemulțumită fiind de soluțiile dispuse de magistrații intimați privind

plângerile formulate de petentă și conferind conotații penale activității

profesionale a acestora, petenta a formulat plângere penală.

Cu respectarea

dispozițiilor art. 224 C. proc. pen., în etapa actelor premergătoare,

procurorul a efectuat verificările apreciate ca utile cauzei și, motivat, a

concluzionat în sensul că în cauză este incident cazul de împiedicare a punerii

în mișcare a acțiunii penale prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen., astfel

că s-a dispus soluția de neîncepere a urmăririi penale.

Din verificarea

actelor dosarului se constată că soluția dispusă este legală și temeinică. Se

reține în acest sens că activitatea de jurisdicție desfășurată de magistrat,

care presupune interpretarea și aplicarea legii și, ca act final, dispunerea unor

soluții, chiar dacă acestea au nemulțumit părțile, nu poate constitui, prin ea

însăși, infracțiune, în absența dovedirii îndeplinirii condițiilor privind

conținutul constitutiv al acesteia.

În speță, intimații

s-au limitat la a-și exercita funcția și atribuțiile de serviciu cu respectarea

prevederilor legale, acțiunile lor neputând fi circumscrise, după cum pretinde

petenta, sferei ilicitului penal, pentru a se putea angaja răspunderea penală a

acestora.

Nemulțumirile

petentei au fost invocate pe calea parcurgerii procedurii de contestare a

soluțiilor procurorului, potrivit art. 278 și următoarele C. proc. pen.,

singura aptă a conduce, eventual, la reformarea unor soluții, parcurgerii procedurii

indicate neputându-i-se substitui formularea de plângeri penale, care, de

altfel, nu pot avea finalitatea urmărită de parte. A accepta o soluție contrară

echivalează cu o adăugare la lege, prin reglementarea unei căi de atac ce

excede celor expres și limitativ reglementate de legea procesuală, soluție ce

nu poate fi primită.

Se reține, așadar că

în mod legal, temeinic și riguros motivat procurorul, pe baza actelor

premergătoare efectuate potrivit art. 224 C. proc. pen. a dispus față de

intimați soluția de netrimitere în judecată contestată de către petentă.

Astfel, infracțiunile

reclamate nu exista în materialitatea sa, nedovedindu-se nicio încălcare a

atribuțiilor de serviciu a intimaților cărora comiterea acestei infracțiuni

le-a fost imputată și nici împrejurarea că aceștia au acționat în scopul

vătămării drepturilor petentei, activitatea profesională a acestora

necircumscriindu-se niciunei forme de ilicit.

Analizând hotărârea

recurată se constată că prima instanță a dat o evaluare proprie materialului

dosarului, plângerii petentei și rezoluției atacate, potrivit dispozițiilor

art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., hotărârea astfel pronunțată fiind

legală, temeinică și riguros motivată.

Criticile invocate în

recurs sunt nefondate.

Se reține că este

nefondată critica relativă la neefectuarea cercetărilor apte a conduce la

aflarea adevărului în cauză, deoarece dispozițiile art. 224 C. proc. pen. nu

instituie în sarcina procurorului obligația de efectuare, în etapa actelor

premergătoare a verificărilor apreciate ca utile de către parte, ci pe cele

apte a întemeia soluția dispusă, ceea ce, în cauză, s-a realizat, iar la rândul

său instanța a evaluat just ansamblul materialului dosarului, cu respectarea

dispozițiilor art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen.

Referitor la motivul

de recurs privind nepronunțarea asupra probelor, faptelor descrise în actul de

sesizare și cererilor petentei se constată că instanța a procedat la

soluționarea cauzei pe baza materialului dosarului, rezoluției contestate,

plângerii petentei și înscrisurilor noi depuse, astfel după cum prevăd

dispozițiile art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen.; se constată,

totodată, că în procedura reglementată de art. 278

1

C. proc. pen.

instanța verifică soluțiile de netrimitere în judecată dispuse de către

procuror sub aspectul legalității și temeiniciei, astfel încât pe calea

soluționării unei plângeri întemeiată pe dispozițiile legale indicate nu se

tranșează fondul unui raport de drept procesual, în accepțiunea art. 344,

raportat la art. 345-346 C. proc. pen.,critica formulată generic de către

recurentă, referitoare la neaflarea adevărului fiind nefondată și în mod

similar și cea privind nepronunțarea asupra cererilor și faptelor descrise în

actul de sesizare, un atare act, în accepțiunea disp. art. 264 C. proc. pen.

Pentru considerentele

ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petenta R.G.C. împotriva sentinței nr. 484 din

23 martie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 10052/1/2009.

Obligă recurenta

petentă la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2011.