ÎCCJ, Decizia nr. 154/2016

Decizia civilă nr. 154/2016 Asupra admisibilității în principiu a recursului de față, în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele: La data de 11 decembrie 2015, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, recursul declarat de A., împotriva măsurii de respingere a cererii de intervenție în interesul recurentului, dispusă prin decizia nr. 2786 din 17 septembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2/2013. În temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și ale art. 237 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac deduse judecății în speță.

Analizând recursul în condițiile art. 493 alin. (1) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru considerentele ce se succed. Pentru a da eficiență principiului legalității și principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, instanța trebuie să examineze căile de atac cu care este sesizată prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală și să respingă, ca inadmisibilă, orice cale de atac neconformă acestora. Potrivit dispozițiilor art. 64 alin. (4) C. proc. civ.: „Încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție poate fi atacată în termen de 5 zile, care curge de la pronunțare pentru partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru partea lipsă.

Calea de atac este numai apelul, dacă încheierea a fost dată în primă instanță, respectiv numai recursul, la instanța ierarhic superioară, în cazul în care încheierea a fost pronunțată în apel.(…)”. Din interpretarea literală, logică și teleologică a dispozițiilor legale citate, rezultă că recursul se poate exercita numai în cazul în care hotărârea atacată este o încheiere și numai dacă aceasta este pronunțată în apel, ceea ce nu este cazul în speță. Dat fiind faptul că, în cauză, măsura supusă cenzurii instanței de control judiciar a fost pronunțată printr-o decizie dată în recurs de către o secție a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărâre definitivă, conform prevederilor art. 634 alin. (5) C. proc.

civ. și întrucât competența completului de 5 judecători în alte materii decât cea penală este expres și limitativ prevăzută de lege, această categorie de cauze nefiind menționată în competența acestei instanțe și neputându-se crea, pe calea adăugării la lege, un nou grad de jurisdicție, rezultă că recursul dedus judecății nu este admisibil în principiu. Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității, consacrat expres de dispozițiile art. 7 C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor. Așadar, în raport cu dispozițiile legale mai sus citate, cu referire la existența unei hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea acestei căi de atac, recursul declarat de A. nu poate fi primit. În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A., împotriva deciziei nr. 2786 din 17 septembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2/2013. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 18 aprilie 2016.