ÎCCJ, Decizia nr. 16/2016

Decizia civilă nr. 16/2016

Asupra admisibilității

în principiu a recursului de față, în conformitate cu dispozițiile

art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

La data de 25

noiembrie 2015, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție, completul de 5 judecători, recursul declarat de Asociația

B. împotriva încheierii de ședință din camera de consiliu de la 21

octombrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/1/2015,

prin care s-a anulat, ca netimbrată, cererea de recuzare formulată în

respectiva cauză de contestatorul Partidul C.

În temeiul dispozițiilor

art. 248 alin. (1) și ale art. 237 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte

va examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac deduse judecății

în speță.

Analizând recursul

în condițiile art. 493 alin. (1) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată

că acesta este inadmisibil, pentru considerentele ce se succed.

Potrivit art.

129 din Constituția României, „împotriva hotărârilor judecătorești,

părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de

atac, în condițiile legii”.

Conform art. 457

alin. (1) C. proc. civ., „hotărârea judecătorească este supusă

numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele

stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei”.

În raport cu principiile

statuate prin textele menționate, admisibilitatea unei căi de atac și,

pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii

atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile

legii.

În speță,

însă, se constată că aceste condiții nu sunt îndeplinite.

Astfel, completul

de 5 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva încheierii din

camera de consiliu de la 21 octombrie 2015, prin care secția de contencios

administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție

s-a pronunțat asupra unei cereri de recuzare formulate în cadrul unui recurs

declarat de Partidul C..

Având în vedere

dispozițiile art. 7 și pe cele ale art. 457 alin. (1) C. proc. civ. și

ținând cont

,

pe de o parte, de dispozițiile art. 53 alin. (1) teza l C. proc. civ., potrivit

cărora, încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai

de părți, odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza

și, întrucât, în speță, o atare hotărâre nu s-a pronunțat;

iar, pe de altă parte, dat fiind faptul că dispozițiile tezei a ll-a

a textului legal menționat nu sunt incidente, întrucât, dacă hotărârea

finală rămâne definitivă la Înalta Curte de Casație și

Justiție (cazul în speță), nu există o „instanță ierarhic

superioară” care să soluționeze calea de atac, recursul dedus judecății

nu este admisibil.

În raport cu dispozițiile

art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, completele de 5 judecători ale Înaltei Curți de Casație

și Justiție, în alte materii decât cea penală, nu au, în situația

dată, nici competența nici atributul instanței ierarhic superioare,

în sensul normei indicate, întrucât, atunci când legiuitorul a vrut să dea

în competența completului de 5 judecători soluționarea unor litigii,

a făcut-o în mod expres și limitativ, cazul de față nefiind

astfel reglementat.

Recunoașterea

unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea

procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității,

consacrat expres de dispozițiile art. 7 C. proc. civ., precum și a principiului

constituțional al egalității în fața legii și a autorităților

și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de

drept.

Or, normele procesuale

privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea

cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică,

potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României,

neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești

pronunțate cu nesocotirea lor.

Așadar, în

raport cu dispozițiile legale mai sus citate, cu referire la existența

unei hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind susceptibilă

de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea acestei căi de atac,

recursul declarat de Asociația B. nu poate fi primit.

În consecință,

pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de Asociația B. împotriva încheierii de ședință

din camera de consiliu de la 21 octombrie 2015, pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, în Dosarul nr. x/1/2015.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi, 11 ianuarie 2016.