ÎCCJ, Decizia nr. 299/2016

Decizia civilă nr. 299/2016

Asupra admisibilității

în principiu a recursului de față, în conformitate cu dispozițiile

art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

La data de 26

mai 2016, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție, completul de 5 judecători, recursul declarat de

Asociația

B. împotriva încheierii din camera de consiliu de la 31 martie 2016 și a tuturor

hotărârilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția a ll-a civilă, în Dosarul nr. x/1/2015*/a1, având ca obiect un

recurs.

În temeiul dispozițiilor

art. 248 alin. (1) și ale art. 237 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte

va examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac deduse judecății

în speță.

Analizând recursul

în condițiile art. 493 alin. (1) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată

că acesta este inadmisibil, pentru considerentele ce se succed.

Potrivit art.

129 din Constituția României, „împotriva hotărârilor judecătorești,

părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de

atac, în condițiile legii”.

Conform art. 457

alin. (1) C. proc. civ., „hotărârea judecătorească este supusă

numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele

stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei”.

În raport cu principiile

statuate prin textele menționate, admisibilitatea unei căi de atac și,

pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii

atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile

legii.

În speță,

însă, se constată că aceste condiții nu sunt îndeplinite.

Astfel, completul

de 5 judecători a fost sesizat

recursul

declarat împotriva

încheierii din camera de consiliu

de la 31 martie 2016 și a tuturor hotărârilor pronunțate de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în

Dosarul nr. x/1/2015*/a1

,

prin

care s-a respins cererea formulată de A. privind acordarea ajutorului public

judiciar în cadrul recursului declarat de

Asociația B.

Potrivit art.

129 din Constituția României, „împotriva hotărârilor judecătorești,

părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de

atac, în condițiile legii”.

Pentru a da eficiență

acestor reglementări legale, instanța este obligată să examineze

căile de atac cu care este învestită prin prisma îndeplinirii condițiilor

de exercitare stabilite de legea procesuală și să respingă,

ca inadmisibilă, orice cale de atac neconformă acestora.

Prin recursul

declarat este vizată provocarea controlului judiciar asupra tuturor încheierilor

pronunțate într-un dosar de recurs, în considerarea de către recurentă

a caracterului autonom al acestora.

Însă, caracterul

autonom al încheierilor este exclus, în raport cu dispozițiile art. 424

alin. (5) C. proc. civ., cu referire la hotărârile date în cursul judecății.

Pe de altă

parte, potrivit art. 483 C. proc. civ., raportat la art. 466 alin. (4) și la

art. 494 din același cod, încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată

cu fondul.

În speță,

încheierile recurate au fost pronunțate în materia recursului.

Potrivit dispozițiilor

art. 634

alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea asupra recursului este definitivă

.

Așadar, în

raport cu principiul menționat, coroborat cu neîndeplinirea uneia dintre cerințele

ce se cer a fi întrunite cumulativ, cu referire la existența unei hotărâri

determinate de legea procesuală ca fiind susceptibilă de a fi supusă

controlului judiciar prin exercitarea acestei căi de atac, recursul declarat

în cauză nu poate fi primit.

Împrejurarea că

unele dintre încheierile atacate vizează aspecte de procedură reglementate

de legi speciale, care prevăd anumite alte căi de atac, nu atrage admisibilitatea

recursului în discuție, având în vedere gradul instanței care a pronunțat

hotărârile atacate, competența de soluționare a unei atare căi

de atac, materia în care a fost formulată și caracterul definitiv al hotărârii

ce urmează a se pronunța în respectiva cauză.

Așa fiind,

în mod evident, încheierile pronunțate de secția a lI-a civilă a

Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul specificat,

având ca obiect un recurs, nu mai pot fi supuse controlului judiciar specific reformării,

având în vedere considerentele menționate și dispozițiile exprese

ale legii de organizare judiciară.

Se constată,

așadar, că recursul declarat nu este admisibil, ca urmare a neîndeplinirii

condiției prevăzute de art. 483 C. proc. civ., cu referire la existența

unor hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinate ca

atare de lege.

Recunoașterea

unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea

procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității,

consacrat expres de dispozițiile art. 7 C. proc. civ., precum și a principiului

constituțional al egalității în fața legii și a autorităților

și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de

drept.

Or, normele procesuale

privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea

cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică,

potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României,

neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești

pronunțate cu nesocotirea lor.

Prin urmare, în

raport cu dispozițiile legale mai sus citate, cu referire la existența

unei hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind susceptibilă

de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea acestei căi de atac,

recursul declarat de

Asociația B.

nu poate fi primit.

În consecință,

pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

Apreciind asupra

recursului formulat de Asociația B., în raport cu dispozițiile art. 187

alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta

și-a exercitat drepturile procedurale cu rea-credință.

Astfel, potrivit

art. 12 alin. (1) și (2) C. proc. civ.:

(1) „Drepturile

procedurale trebuie exercitate cu bună-credință, potrivit scopului

în vederea căruia au fost recunoscute de lege și fără a se încălca

drepturile procesuale ale altei părți”.

(2) „Partea care

își exercită drepturile procesuale în mod abuziv răspunde pentru

prejudiciile materiale și morale cauzate. Ea va putea fi obligată, potrivit

legii, și la plata unei amenzi judiciare”.

Conform art. 187

alin. (1) pct. 1 lit. a) din codul menționat, instanța de judecată

poate sancționa cu amendă judiciară introducerea cu rea-credință

a unor cereri vădit netemeinice.

Din actele și

lucrările dosarului, rezultă că petenta Asociația B., prin A.,

ca și în multele alte cauze aflate pe rolul instanțelor de judecată,

în care partea menționată este implicată, a sesizat completul de

5 judecători cu un recurs formulat împotriva unor hotărâri care nu sunt

supuse niciunei căi de atac, prin folosirea aceluiași formular tipizat

și prin indicarea acelorași aspecte generale lipsite relevanță

pentru cauza dedusă judecății.

Continuarea promovării

unor căi de atac inadmisibile, împotriva unor hotărâri irevocabile, pronunțate

de cea mai înaltă instanță din ierarhia instanțelor judecătorești

a prelungit, în mod nejustificat, parcursul litigiului, recurenta reiterând aceleași

excepții de neconstituționalitate și aceleași considerente invocate

în toate cauzele.

Prin urmare, pentru

considerentele arătate și în temeiul art. 12 alin. (1) și (2) și

al art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., i se va aplica reprezentantului

recurentei o amendă judiciară în cuantum de 1.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de Asociația B. împotriva

încheierii din camera

de consiliu de la 31 martie 2016 și a tuturor hotărârilor pronunțate

de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă,

în Dosarul nr. x/1/2015*/a1

.

Definitivă.

În temeiul

art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., aplică o amendă judiciară

în sumă de 1.000 lei, reprezentantului recurentei, A.

Executorie sub

aspectul aplicării sancțiunii amenzii.

Cu drept de reexaminare

în termen de 15 zile de la comunicare, în ceea ce privește sancțiunea

amenzii.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi, 10 octombrie 2016.