ÎCCJ, Decizia nr. 253/2016

ÎCCJ, Decizia nr. 253/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia civilă

nr. 253/2016

Asupra

recursurilor de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C.

proc. civ., constată următoarele:

La

data de 27 iunie 2016, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție,

completul de 5 judecători, a fost înregistrat Dosarul nr. x/1/2016, având ca

obiect calea de atac formulată la data de 13 iunie 2016 de Asociația Magistraților

din România, în temeiul art. 64 alin. (4) C. proc. civ., împotriva încheierii din

8 iunie 2016, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Secția

pentru judecători în materie disciplinară în Dosarul nr. x/J/2015; cale

de atac calificată de instanță drept recurs.

Cu

referire la prevederile art. 61 alin. (1) și (3) C. proc. civ., ale art. 1

și art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, ale art. 124 alin. (3) din Constituția

României și ale art. 6 pct. 2 din Statutul Asociației Magistraților

din România, recurenta intervenientă a criticat soluția de respingere,

ca inadmisibilă, a cererii sale de intervenție în interes propriu, pe

care a formulat-o în acțiunea disciplinară ce formează obiectul Dosarului

nr. x/J/2015, ca urmare a admiterii excepției inadmisibilității invocate

în acest sens de Inspecția Judiciară.

Autoarea

recursului a susținut că cererea de intervenție principală pe

care a formulat-o îndeplinește, în opinia sa, condițiile de admisibilitate

în principiu, anume: să fie invocat un drept al său sau o situație

ocrotită de lege, iar acest drept să fie în legătură cu pricina

dedusă judecății.

Astfel,

în ceea ce o privește, Asociația Magistraților din România ar justifica

dreptul legitim de a interveni în acțiunea disciplinară exercitată

de Inspecția Judiciară împotriva judecătorilor A. și B., din

cadrul Curții de Apel București, întrucât ar avea în vedere, la nivel

de principiu, dar și „față de circumstanțele cauzei”, respectarea

art. 5, art. 6.2 și art. 6.4 din Statut și, în consecință, abilitatea

de a solicita respectarea unuia dintre cele mai importante principii ale statului

de drept, respectiv independența judecătorilor. Partea recurentă

și-a precizat pretenția, arătând că aceasta ar putea fi rezumată

la solicitarea de respingere a acțiunii reclamantei Inspecția Judiciară,

deoarece independența magistraților se află printre valorile protejate

de asociație și, din acest motiv, între respectivul deziderat și

speța dedusă judecății ar fi o strânsă legătură,

o identitate de drepturi, aspecte suficiente, în opinia sa, pentru a justifica o

soluție de admitere a cererii de intervenție în interes propriu, alături

de cererea de intervenție accesorie în interesul judecătorilor pârâți.

Recurenta

nu și-a încadrat în drept criticile formulate.

La

data de 30 iunie 2016, la dosarul cauzei a fost atașat și recursul declarat

de Inspecția Judiciară împotriva aceleiași încheieri, prin care s-a

dispus suspendarea judecății.

În

susținerea căii de atac, Inspecția Judiciară a invocat incidența

dispozițiilor art. 414 C. proc. civ. și ale art. 51 alin. (3) din Legea

nr. 317/2004 și a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate

și trimiterea cauzei pentru reluarea și continuarea judecății

în dosarul instanței de disciplină.

Autoarea

acestui recursului a susținut, în esență, că măsura suspendării

judecății în temeiul art. 64 alin. (4) C. proc. civ. ar fi nelegală,

întrucât regulile judecății în materia suspendării judecății

în acțiunile disciplinare ar fi guvernate de dispozițiile speciale ale

art. 49 alin. (5) și ale art. 46 alin. (3) și (4) din Legea nr. 317/2004,

nefiind incidente prevederile generale anterior menționate, reținute de

Secția pentru judecători.

O

altă interpretare nu ar fi posibilă, apreciază Inspecția Judiciară,

deoarece ar fi de natură să conducă la prelungirea nejustificată

a procedurii disciplinare, prin intervenția unor terți care nu ar avea

calitate procesuală și nici legitimare procesuală legală.

Recursurile

au fost comunicate reciproc părților din cauză.

Recurenta

Inspecția Judiciară a depus întâmpinare la recursul Asociației Magistraților

din România, solicitând punctual și motivat, în primul rând să se pună

în vedere recurentei menționate să precizeze care este calea de atac pe

care înțelege să o declare, să se respingă, ca inadmisibilă

această cale de atac, iar în subsidiar, să fie înlăturate, ca neîntemeiate,

motivele învederate de autoare.

Analizând

recursurile declarate, în raport cu actele dosarului, precum și dispozițiile

legale incidente, Înalta Curte urmează a le respinge, în sensul și pentru

considerentele care se vor expune în cele ce succed.

I.

În ceea ce privește recursul declarat de intervenienta Asociația Magistraților

din România, se constată că acesta este nefondat.

Sub

un prim aspect, în ceea ce privește excepția invocată de Inspecția

Judiciară relativ la calea de atac exercitată de Asociația Magistraților

din România, în raport cu dispozițiile art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004,

republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform

cărora dispozițiile acestei legi se completează cu cele ale C.

proc. civ. și cu prevederile art. 64 alin. (4) din codul menționat care

stipulează că încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii

de intervenție poate fi atacată în termen de 5 zile, care curge de la

pronunțare pentru partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru partea

lipsă, Înalta Curte constată că această cale de atac este admisibilă.

Urmare

demersului de calificare efectuat în cadrul controlului de legalitate, având în

vedere competența Înaltei Curți de Casație și Justiție,

astfel cum aceasta rezultă din interpretarea gramaticală, sistemică

și teleologică a prevederilor art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată,

cu modificările și completările ulterioare, prin raportarea lor la

dispozițiile C. proc. civ. și la cele ale art. 51 alin. (3) din Legea

nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

în considerarea dispozițiilor art. 152 C. proc. civ., completul de 5 judecători

stabilește că în cauză, calea de atac exercitată este recurs.

Sub

aspectul criticilor pe fondul recursului, se constată că susținerile

invocate nu au relevanța acordată de autoarea acestei căi de atac,

nefiind de natură a justifica încuviințarea cererii sale de intervenție

principală formulată în speță.

Potrivit

dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., orice cerere poate fi

formulată și susținută numai dacă autorul acesteia justifică

un interes.

Interesul

procesual, ca și condiție de exercițiu a acțiunii civile, reprezintă

folosul practic, imediat pe care îl are o parte pentru a justifica punerea în mișcare

a procedurii judiciare.

Stabilind

condițiile interesului, art. 33 teza I C. proc. civ. prevede că interesul

trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

Așadar,

pentru a justifica sesizarea instanței de judecată cu judecarea oricărei

cereri sau a unei căi de atac, interesul trebuie să îndeplinească,

cumulativ, anumite condiții, în sensul că trebuie să fie legitim,

respectiv corespunzător cerințelor normelor de drept material sau procesual;

actual, respectiv să existe la momentul la care a fost formulată cererea

și, nu în ultimul rând, determinat, direct și personal, respectiv să

vizeze un folos practic concret, care să aparțină persoanei care

a formulat cererea.

Prin

urmare, interesul procesual determinat, actual, legitim și personal este o

condiție de exercițiu ce trebuie să se justifice inclusiv în privința

formulării unei cereri de intervenție voluntară.

În

plus, în ceea ce privește intervenția principală, legiuitorul a stabilit

prin dispozițiile art. 61 alin. (2) C. proc. civ., cerința ca intervenientul

să pretindă pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecății

sau un drept strâns legat de acesta.

În

speță, așa cum rezultă din actele dosarului, recurenta Asociația

Magistraților din România a formulat, într-un litigiu vizând contenciosul disciplinar

al funcției de judecător, în paralel, atât cerere de intervenție

în interes propriu, cât și cerere de intervenție în interesul celor doi

judecători pârâți.

Instanța

de disciplină, cu opinia majoritară, a respins în mod legal cererea de

intervenție principală a asociației petente.

Astfel,

se constată că, într-adevăr, în demersul procesual inițiat din

această perspectivă, petenta nu a justificat un interes personal care

să permită participarea sa, în calitate de intervenient principal, în

cauza disciplinară dedusă judecății.

Semnificativ

din acest punct de vedere este faptul că invocarea atribuțiilor și

a rolului pe care, în temeiul unor dispoziții constituționale, legale

ori statutare pe care asociația recurentă le-ar avea și care se referă

la ocrotirea unor interese generale ale membrilor categoriei profesionale pe care

o reprezintă (denumite de recurentă însăși „deziderate”), în

scopul înlăturării unor pretinse posibile îngrădiri ale principiilor

ce guvernează activitatea și statutul profesiei, nu este de natură

a îndeplini cerința unui interes sau drept propriu concret, determinat, în

cauză, fie el cel dedus judecății, fie în strânsă legătură

cu acesta.

Cu

alte cuvinte, partea nu a justificat un folos practic al său, pe care să-l

urmărească în privința acțiunii disciplinare ce formează

obiectul dosarului în discuție.

Cât

privește ocrotirea unor interese private ale magistraților, cum sunt cele

la care tinde intervenienta prin demersul său judiciar în prezenta cauză,

aceasta se poate face în respectivul cadru procesual pe calea intervenției

accesorii formulate și care a fost încuviințată în principiu de către

instanțe de disciplină.

În

raport cu considerentele expuse, care relevă legalitatea hotărârii atacate

și întrucât susținerile recurentei interveniente formulate prin motivele

de recurs nu sunt întemeiate, în baza art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004,

republicată cu modificările și completările ulterioare, coroborate

cu cele ale art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. se va respinge, ca nefondat,

recursul declarat în cauză de către intervenienta Asociația Magistraților

din România.

II.

În ceea ce privește recursul declarat de Inspecția Judiciară, se

constată că acesta este tardiv.

În

temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și ale art. 237 alin. (2)

pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate regularitatea căii

de atac formulate de titularul acțiunii disicplinare în speță.

Potrivit

art. 129 din Constituția României, „împotriva hotărârilor judecătorești,

părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de

atac, în condițiile legii”.

Conform

art. 457 alin. (1) C. proc. civ., „hotărârea judecătorească este

supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile

și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul

ei”.

În

raport cu principiile statuate prin textele menționate, provocarea unui control

judiciar al hotărârii atacate este condiționată de exercitarea acesteia

în condițiile legii, condiții care, în speță, însă, se

constată că nu sunt îndeplinite.

Astfel

cum prevăd imperativ dispozițiile art.

64 alin. (4) C. proc.

civ., încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție

poate fi atacată în termen de 5 zile, care curge de la pronunțare pentru

partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru partea lipsă.

În

cauza pendinte, cererile de intervenție principale, fundamentate în drept pe

dispozițiile art. 61 alin. (2) C. proc. civ., au fost respinse ca inadmisibile,

recurenta Inspecția Judiciară fiind prezentă, caz în care, potrivit

dispozițiilor procedurale anterior menționate, recursul se poate exercita

în termen de 5 zile de la data pronunțării, conform art.

art.

64 alin. (4) C.

proc. civ., respectiv de la 8 iunie 2016.

Deoarece

recursul acestei părți a fost declarat, incontestabil, la data de 27 iunie

2016, rezultă că recursul a fost declarat cu depășirea acestui

termen.

Având

în vedere natura imperativă a termenului fix, prevăzut de legea procesuală

pentru exercitarea unui drept, reiese că nerespectarea acestuia atrage sancțiunea

decăderii, în conformitate cu dispozițiile art. 185 alin. (1) teza I C.

proc. civ.

Nu

pot fi reținute susținerile recurentei Inspecția Judiciară în

privința legii aplicabile pentru stabilirea termenului în care poate fi formulată

calea de atac.

În

contextul expus, se constată că nu sunt incidente dispozițiile

art. 414 alin. (2) C. proc. civ., invocate de parte pentru a justifica posibilitatea

declarării recursului cât timp durează suspendarea.

Împrejurarea

că, prin recursul exercitat, Inspecția Judiciară critică, în

principal, măsura suspendării judecării acțiunii disciplinare,

menționată în considerentele încheierii, nu este de natură a atrage

incidența prevederilor generale în materia suspendării, după cum

propune recurenta, întrucât prin hotărârea atacată s-au soluționat

niște cereri de intervenție, ceea ce face aplicabile dispozițiile

speciale, derogatorii, în această materie a intervenției.

Altfel

spus, recursul ce vizează aplicarea măsurii suspendării de drept

a judecății în temeiul dispozițiilor speciale ale art. 64 alin.

(4) C. proc. civ., nu poate avea drept fundament prevederile generale ale art. 414

alin. (2) din cod, ci tot pe cele speciale cuprinse în art. 64 alin. (4) din codul

menționat.

Constatând

că recursul nu a fost declarat în termenul prevăzut de lege, Curtea urmează

să dea eficiență dispozițiilor legale sancționatorii mai

sus indicate și să decidă în sensul respingerii recursului acestei

părți, ca tardiv declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de Asociația Magistrațior din România împotriva

încheierii din 8 iunie 2016, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii

- Secția pentru judecători în materie disciplinară în Dosarul

nr. x/J/2015.

Respinge,

ca tardiv, recursul declarat de Inspecția Judiciară împotriva încheierii

din 8 iunie 2016, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii -

Secția pentru judecători în materie disciplinară în Dosarul nr. x/J/2015.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 11 iulie 2016.