ÎCCJ, Decizia nr. 288/2016

ÎCCJ, Decizia nr. 288/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia civilă nr. 288/2016

Asupra cauzei

de față constată următoarele:

Pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători,

au fost înregistrate Dosarul nr. x/1/2016 și Dosarul nr. x/1/2016, în

privința cărora s-a constatat incidența prevederilor art. 138 C.

proc. civ., având ca obiect calea de atac formulată la data de 13 iunie

2016 de Asociația Magistraților din România, în temeiul art. 64 alin.

(4) C. proc. civ., împotriva încheierii din 8 iunie 2016, pronunțată

de Consiliul Superior al Magistraturii - Secția pentru judecători în

materie disciplinară în Dosarul nr. x/J/2016; cale de atac calificată

de instanță drept recurs.

Cu referire

la prevederile art. 61 alin. (1) și (3) C. proc. civ., ale art. 1 și

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, ale art. 124 alin. (3) din

Constituția României și ale art. 6 pct. 2 din Statutul

Asociației Magistraților din România, recurenta intervenientă a

criticat soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii sale de

intervenție în interes propriu, pe care a formulat-o în acțiunea

disciplinară ce formează obiectul Dosarului nr. x/J/2015, ca urmare a

admiterii excepției inadmisibilității invocate în acest sens de

Inspecția Judiciară.

Autoarea

recursului a susținut că cererea de intervenție principală

pe care a formulat-o îndeplinește, în opinia sa, condițiile de

admisibilitate în principiu, anume: să fie invocat un drept al său

sau o situație ocrotită de lege, iar acest drept să fie în

legătură cu pricina dedusă judecății.

Astfel, în

ceea ce o privește, Asociația Magistraților din România ar

justifica dreptul legitim de a interveni în acțiunea disciplinară

exercitată de Inspecția Judiciară împotriva judecătorului A.,

din cadrul Curții de Apel București, întrucât ar avea în vedere, la

nivel de principiu, dar și „față de circumstanțele cauzei”,

respectarea art. 5, art. 6.2 și art. 6.4 din Statut și, în

consecință, abilitatea de a solicita respectarea unuia dintre cele

mai importante principii ale statului de drept, respectiv, independența

judecătorilor. Partea recurentă și-a precizat pretenția,

arătând că aceasta ar putea fi rezumată la solicitarea de

respingere a acțiunii reclamantei Inspecția Judiciară, deoarece

independența magistraților se află printre valorile protejate de

asociație și, din acest motiv, între respectivul deziderat și

speța dedusă judecății ar fi o strânsă

legătură, o identitate de drepturi, aspecte suficiente, în opinia sa,

pentru a justifica o soluție de admitere a cererii de intervenție în

interes propriu, alături de cererea de intervenție accesorie în

interesul pârâtei judecător.

Recurenta nu

și-a încadrat în drept criticile formulate.

Recursul a

fost comunicat părților din cauză.

Intimata

Inspecția Judiciară a depus întâmpinare, prin care a invocat, sub un

prim aspect, excepția lipsei semnăturii recursului, excepție

care, însă, nu a mai fost susținută, admițându-se că

recursul este semnat.

Pe cale de

excepție, în raport cu dispozițiile art. 64 alin. (4) teza I C. proc.

civ., precum și cu circumstanțele speței, s-a învederat, în

continuare, inadmisibilitatea căii de atac exercitate.

Tot pe cale

de excepție, cu referire la prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.,

s-a susținut că recursul ar fi nul, întrucât motivele invocate de

recurentă nu s-ar încadra între cele expres prevăzute de art. 488

alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., menționate explicit de

autoare. De asemenea, în privința eventualelor motive de netemeinicie,

recursul ar fi inadmisibil în accepțiunea noului C. proc. civ., incident

în speță.

În subsidiar,

s-a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, detaliindu-se considerentele

de fapt și de drept, care susțin, în opinia intimatei, legalitatea

și temeinicia încheierii atacate.

Prezentă

la termenul de judecată din data de 11 iulie 2016, intimata judecător

A. a susținut, prin avocat, că înțelege să invoce anumite

chestiuni prealabile, respectiv excepția lipsei calității de

reprezentant al Inspecției Judiciare, atât în privința inspectorului

șef B., cât și a inspectorului judiciar care se prezintă în

cauză, în strânsă legătură cu acestea impunându-se, în

opinia sa, sesizarea completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

pentru interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 84 alin. (1) C.

proc. civ., prin raportare la dispozițiile art. 49 și art. 51 din

Legea nr. 317/2004 și ale art. 38 lit. e) și f) din Regulamentul de

organizare și funcționare a Inspecției Judiciare, în paralel cu

sesizarea Curții Constituționale cu excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 519 alin. (1) C. proc.

civ. în ceea ce privește expresia „să aibă legătură cu

soluționarea pe fond a cauzei”.

I.

Asupra excepțiilor și cererilor prealabile formulate de

părți se constată:

Având

în vedere faptul că, potrivit legii și conform Regulamentului de

organizare și funcționare a Inspecției Judiciare, titularul

acțiunii disciplinare este Inspecția Judiciară care de asemenea,

potrivit legii și Regulamentului, este condusă de către un

inspector șef și datorită faptului că, prin Hotărârea

Consiliului Superior al Magistraturii nr. 702 din 30 iunie 2015, calitatea de

inspector șef al Inspecției Judiciare este îndeplinită de domnul

judecător B., aspect necontestat, de altfel de către partea care a

invocat această excepție, completul de 5 judecători

constată că excepția lipsei calității de reprezentant

a inspectorului șef al Inspecției Judiciare este neîntemeiată

și o respinge ca atare.

Totodată,

având în vedere prevederile art. 18 alin. (1) lit. b) din Regulamentul de

organizare și funcționare al Inspecției Judiciare, care

stipulează în sensul că inspectorii judiciari sunt desemnați

să susțină acțiunile disciplinare promovate în fața

Consiliului Superior al Magistraturii, instanța respige și

excepția lipsei calității de reprezentant a inspectorului

judiciar desemnat să reprezinte Inspecția Judiciară în proces.

În

ceea ce privește cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept,

având în vedere motivele anterior menționate și ținând cont de

textele de lege invocate, față de care se constată că

problema de drept pentru care se solicită sesizarea nu este o chestiune de

drept, în sensul de a fi controversată sau de a ridica probleme de

interpretare juridică, completul de 5 judecători respinge

această solicitare.

Pe

cale de consecință - întrucât argumentele respingerii cererii de

sesizare a Completului specializat vizează noutatea chestiunii de drept -

se respinge și cererea de sesizare a Curții Constituționale cu

excepția de neconstituționalitate menționată.

Sub un prim

aspect, în ceea ce privește excepția invocată de Inspecția

Judiciară relativ la calea de atac exercitată de Asociația

Magistraților din România, în raport cu dispozițiile art. 49 alin.

(7) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și

completările ulterioare, conform cărora dispozițiile acestei

legi se completează cu cele ale C. proc. civ. și cu prevederile art.

64 alin. (4) din codul menționat care stipulează că încheierea

de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție poate fi

atacată în termen de 5 zile, care curge de la pronunțare pentru

partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru partea lipsă,

Înalta Curte constată că această cale de atac este

admisibilă.

Urmare

demersului de calificare efectuat în cadrul controlului de legalitate, având în

vedere competența Înaltei Curți de Casație și

Justiție, astfel cum aceasta rezultă din interpretarea

gramaticală, sistemică și teleologică a prevederilor art.

24 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și

completările ulterioare, prin raportarea lor la dispozițiile C. proc.

civ. și la cele ale art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004,

republicată, cu modificările și completările ulterioare; în

considerarea dispozițiilor art. 152 C. proc. civ., completul de 5

judecători stabilește că în cauză, calea de atac

exercitată este recurs.

De

asemenea, având în vedere și faptul că cererea de recurs

formulată de intervenientă este motivată și întrucât

motivarea corespunde exigențelor dispozițiilor procedurale, criticile

formulate (independent de caracterul lor fondat sau nefondat) putând fi

încadrate în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte respinge excepțiile formulate de intimata

Inspecția Judiciară privind inadmisibilitatea și, respectiv,

nulitatea recursului dedus judecății.

II. Analizând

recursul declarat, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ.,

la actele dosarului, precum și la dispozițiile legale invocate,

Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

Sub aspectul

criticilor pe fondul recursului, se constată că susținerile

invocate nu au relevanța acordată de autoarea acestei căi de

atac, nefiind de natură a justifica încuviințarea cererii sale de

intervenție principală formulată în speță.

Potrivit

dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., orice cerere poate

fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia

justifică un interes.

Interesul

procesual, ca și condiție de exercițiu a acțiunii civile,

reprezintă folosul practic, imediat, pe care îl are o parte pentru a

justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare.

Stabilind

condițiile interesului, art. 33 teza I C. proc. civ. prevede că

interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut

și actual.

Așadar,

pentru a justifica sesizarea instanței de judecată cu judecarea

oricărei cereri sau a unei căi de atac, interesul trebuie să

îndeplinească, cumulativ, anumite condiții, în sensul că trebuie

să fie legitim, respectiv corespunzător cerințelor normelor de

drept material sau procesual; actual, respectiv să existe la momentul la

care a fost formulată cererea și, nu în ultimul rând, determinat,

direct și personal, respectiv să vizeze un folos practic concret,

care să aparțină persoanei care a formulat cererea.

Prin urmare,

interesul procesual determinat, actual, legitim și personal este o

condiție de exercițiu ce trebuie să se justifice inclusiv în

privința formulării unei cereri de intervenție voluntară.

În plus, în

ceea ce privește intervenția principală, legiuitorul a stabilit

prin dispozițiile art. 61 alin. (2) C. proc. civ., cerința ca

intervenientul să pretindă pentru sine, în tot sau în parte, dreptul

dedus judecății sau un drept strâns legat de acesta.

În

speță, așa cum rezultă din actele dosarului, recurenta

Asociația Magistraților din România a formulat, într-un litigiu

vizând contenciosul disciplinar al funcției de judecător, în paralel,

atât cerere de intervenție în interes propriu, cât și cerere de

intervenție în interesul pârâtei A.

Instanța

de disciplină, cu opinia majoritară, a respins în mod legal cererea

de intervenție principală a asociației petente.

Astfel, se

constată că, într-adevăr, în demersul procesual inițiat din

această perspectivă, petenta nu a justificat un interes personal care

să permită participarea sa, în calitate de intervenient principal, în

cauza disciplinară dedusă judecății.

Semnificativ

din acest punct de vedere este faptul că invocarea atribuțiilor

și a rolului pe care, în temeiul unor dispoziții

constituționale, legale ori statutare pe care asociația

recurentă le-ar avea și care se referă la ocrotirea unor

interese generale ale membrilor categoriei profesionale pe care o reprezintă

(denumite de recurentă însăși „deziderate”), în scopul

înlăturării unor pretinse posibile îngrădiri ale principiilor ce

guvernează activitatea și statutul profesiei, nu este de natură

a îndeplini cerința unui interes sau drept propriu concret, determinat, în

cauză, fie el cel dedus judecății, fie în strânsă

legătură cu acesta.

Cu alte

cuvinte, partea nu a justificat un folos practic al său, pe care să-l

urmărească în privința acțiunii disciplinare ce

formează obiectul dosarului în discuție.

Cât

privește ocrotirea unor interese private ale magistraților, cum sunt

cele la care tinde intervenienta prin demersul său judiciar în prezenta

cauză, aceasta se poate face în respectivul cadru procesual pe calea

intervenției accesorii formulate și care a fost încuviințată

în principiu de către instanța de disciplină.

În raport cu

considerentele expuse, care relevă legalitatea hotărârii atacate

și întrucât susținerile recurentei interveniente formulate prin

motivele de recurs nu sunt întemeiate, în baza art. 49 alin. (7) din Legea nr.

317/2004, republicată cu modificările și completările

ulterioare, coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

se va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză de către

intervenienta Asociația Magistraților din România.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de Asociația Magistrațior din România împotriva

încheierii din 8 iunie 2016, pronunțată de Consiliul Superior al

Magistraturii - Secția pentru judecători în materie

disciplinară, în Dosarul nr. x/J/2016.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 19 septembrie 2016.