ÎCCJ, Decizia nr. 247/2016

Decizia civilă nr. 247/2016

Asupra admisibilității

în principiu a recursului de față, în conformitate cu dispozițiile

art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

La data de 24

martie 2016, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție, completul de 5 judecători, recursul declarat de

Asociația

A. împotriva

încheierii

din camera de consiliu de la 16 februarie 2016, pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, în Dosarul nr. x/1/2015.

În temeiul dispozițiilor

art. 248 alin. (1) și ale art. 237 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte

va examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac deduse judecății

în speță.

Analizând recursul

în condițiile art. 493 alin. (1) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată

că acesta este inadmisibil, pentru considerentele ce succed.

Potrivit art.

129 din Constituția României, „împotriva hotărârilor judecătorești,

părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de

atac, în condițiile legii”.

Conform art. 457

alin. (1) C. proc. civ., „hotărârea judecătorească este supusă

numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele

stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei”.

În raport cu principiile

statuate prin textele menționate, admisibilitatea unei căi de atac și,

pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii

atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile

legii.

În speță,

însă, se constată că aceste condiții nu sunt îndeplinite.

Astfel, completul

de 5 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva încheierii din

camera de consiliu de la 16 februarie 2016, pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, în Dosarul nr. x/1/2015

, prin care s-a anulat, ca netimbrată, cererea

de recuzare formulată în respectiva cauză de contestatorul Partidul B.

Având în vedere,

pe de o parte, dispozițiile art. 53 alin. (1) teza l C. proc. civ., potrivit

cărora încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai

de părți, odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza

și, întrucât, în speță, o atare hotărâre nu s-a pronunțat;

iar, pe de altă parte, ținând cont de faptul că dispozițiile

tezei a ll-a a textului legal menționat nu sunt incidente, întrucât, dacă

hotărârea finală rămâne definitivă la Înalta Curte de Casație

și Justiție (cazul în speță), nu există o „instanță

ierarhic superioară” care să soluționeze calea de atac, încheierea

atacată nu mai poate fi supusă reformării.

În raport cu dispozițiile

art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, completele de 5 judecători ale Înaltei Curți de Casație

și Justiție, în alte materii decât cea penală, nu au, în situația

dată, nici competența nici atributul instanței ierarhic superioare,

în sensul normei indicate, întrucât, atunci când legiuitorul a vrut să dea

în competența completului de 5 judecători soluționarea unor litigii,

a făcut-o în mod expres și limitativ, cazul de față nefiind

astfel reglementat.

În atare situație,

recursul dedus judecății nu este admisibil.

Recunoașterea

unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea

procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității,

consacrat expres de dispozițiile art. 7 C. proc. civ., precum și a principiului

constituțional al egalității în fața legii și a autorităților

și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de

drept.

Or, normele procesuale

privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea

cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică,

potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României,

neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești

pronunțate cu nesocotirea lor.

Așadar, în

raport cu dispozițiile legale mai sus citate, cu referire la existența

unei hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind susceptibilă

de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea acestei căi de atac,

recursul declarat de

Asociația A.

nu poate fi primit.

În consecință,

pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

Apreciind asupra

recursului formulat de Asociația A., în raport cu dispozițiile art. 187

alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta

și-a exercitat drepturile procedurale cu rea-credință.

Astfel, potrivit

art. 12 alin. (1) și (2) C. proc. civ.:

(1) „Drepturile

procedurale trebuie exercitate cu bună-credință, potrivit scopului

în vederea căruia au fost recunoscute de lege și fără a se încălca

drepturile procesuale ale altei părți”.

(2) „Partea care

își exercită drepturile procesuale în mod abuziv răspunde pentru

prejudiciile materiale și morale cauzate. Ea va putea fi obligată, potrivit

legii, și la plata unei amenzi judiciare”.

Conform art. 187

alin. (1) pct. 1 lit. a) din codul menționat, instanța de judecată

poate sancționa cu amendă judiciară introducerea cu rea-credință

a unor cereri vădit netemeinice.

Din actele și

lucrările dosarului, rezultă că petenta Asociația A., prin C.,

ca și în multele alte cauze aflate pe rolul instanțelor de judecată,

în care partea menționată este implicată, a sesizat completul de

5 judecători cu un recurs formulat împotriva unor hotărâri care nu sunt

supuse niciunei căi de atac, prin folosirea aceluiași formular tipizat

și prin indicarea acelorași aspecte generale lipsite relevanță

pentru cauza dedusă judecății.

Continuarea promovării

unor căi de atac inadmisibile, împotriva unor hotărâri irevocabile, pronunțate

de cea mai înaltă instanță din ierarhia instanțelor judecătorești

a prelungit, în mod nejustificat, parcursul litigiului, recurenta reiterând aceleași

excepții de neconstituționalitate și aceleași considerente invocate

în toate cauzele.

Prin urmare, pentru

considerentele arătate și în temeiul art. 12 alin. (1) și (2) și

al art. art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., i se va aplica reprezentantului

recurentei o amendă judiciară în cuantum de 1.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de

Asociația A. împotriva încheierii de ședință

din camera de consiliu de la 16 februarie 2016, pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, în Dosarul nr. x/1/2015.

Definitivă.

În temeiul

art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., aplică o amendă judiciară

în sumă de 1.000 lei, reprezentantului recurentei, C.

Executorie sub

aspectul aplicării sancțiunii amenzii.

Cu drept de reexaminare

în termen de 15 zile de la comunicare, în ceea ce privește sancțiunea

amenzii.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi, 4 iulie 2016.