ÎCCJ, Decizia nr. 298/2016

Decizia civilă nr. 298/2016

Asupra admisibilității

în principiu a recursului de față, în conformitate cu dispozițiile

art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

La data de 26

mai 2016, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție, completul de 5 judecători, recursul declarat de

A. împotriva deciziei nr. 962 din 26 martie 2015,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

a ll-a civilă, în Dosarul nr. x/311/2013.

În temeiul dispozițiilor

art. 248 alin. (1) și ale art. 237 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte

va examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac deduse judecății

în speță.

Analizând recursul

în condițiile art. 493 alin. (1) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată

că acesta este inadmisibil, pentru considerentele ce se succed:

Potrivit art.

129 din Constituția României, „împotriva hotărârilor judecătorești,

părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de

atac, în condițiile legii”.

Conform art. 457

alin. (1) C. proc. civ., „hotărârea judecătorească este supusă

numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele

stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei”.

În raport cu principiile

statuate prin textele menționate, admisibilitatea unei căi de atac și,

pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii

atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile

legii.

În speță,

însă, se constată că aceste condiții nu sunt îndeplinite.

Astfel, completul

de 5 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin

care secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și

Justiție s-a pronunțat tot asupra unui recurs declarat de A.

Având în vedere

dispozițiile art. 7 și pe cele ale art. 457 alin. (1) C. proc. civ., întrucât,

în speță, recursul vizează o decizie pronunțată de către

secția a II-a a Înaltei Curți de Casație și Justiție tot

într-un recurs exercitat împotriva unei hotărâri care, potrivit dispozițiilor

imperative ale art. 643 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., era definitivă, nemaiputând

fi supusă reformării și dat fiind faptul că reclamantul a uzat

deja de calea de atac prevăzută de lege, recursul dedus judecății

este inadmisibil.

Recunoașterea

unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea

procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității,

consacrat expres de dispozițiile art. 7 C. proc. civ., precum și a principiului

constituțional al egalității în fața legii și a autorităților

și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de

drept.

Or, normele procesuale

privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea

cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică,

potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României,

neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești

pronunțate cu nesocotirea lor.

Așadar, în

raport cu dispozițiile legale mai sus citate, cu referire la existența

unei hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind susceptibilă

de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea acestei căi de atac,

recursul declarat de A. nu poate fi primit.

În consecință,

pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil,

astfel încât nu se mai impune examinarea altor cereri sau susțineri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de

A. împotriva deciziei nr. 962 din 26 martie 2015, pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă,

în Dosarul nr. x/311/2013.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi, 10 octombrie 2016.