ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 7126/2005

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 74 din 3

februarie 2005 a Tribunalului Iași s-a dispus condamnarea inculpatei F.P., la

pedeapsa de 3 (trei) ai închisoare, pentru comiterea infracțiunii de

pruncucidere, prevăzută de art. 177 C. pen. În baza art. 81 C. pen., s-a dispus

suspendarea condiționată a executării pedepsei, fixându-se un termen de

încercare de 5 (cinci) ani, conform art. 82 C. pen.

S-a constatat că inculpata a fost

arestată preventiv în perioada 14 mai 2004 – 9 noiembrie 2004.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că inculpata, în vârstă de 20 de ani, suferindă de

debilitate mintală și provenind dintr-o familie modestă, la data de 22 aprilie 2004,

a dat naștere unui copil viu, de sex masculin, pe care l-a strâns cu ambele mâini

de gât și l-a omorât. Pe perioada celor 9 luni, de frica familiei și de rușine,

dat fiind că relația cu tatăl copilului încetase, inculpata și-a ascuns

sarcina, purtând haine mai largi.

Instanța a reținut că inculpata a

comis fapta pe fondul debilității mintale și al trăirilor majore de panică și

rușine, faptul că a dat naștere unui copil nedorit provocându-i o atitudine

ostilă față de acesta.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, criticând-o pentru

netemeinicie, susținându-se că pedeapsa aplicată inculpatei, în cuantum de 3 (trei)

ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, nu este în

măsură a îndeplini scopul și funcțiile prevăzute de legea penală. S-a solicitat

înlăturarea dispozițiilor art. 81, 82 și 83 C. pen., și executarea în regim de

detenție a pedepsei aplicate.

Curtea de Apel Iași, prin decizia

penală nr. 238 din 21 iunie 2006, pronunțată în dosarul nr. 1854/2005, a admis

apelul declarat de parchet și a desființat în parte sentința. În baza art. 86

1

C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 (trei)

ani închisoare aplicată inculpatei, stabilind un termen de încercare de 5 ani,

conform art. 86

2

C. pen.

Pe durata termenului de încercare a

fost obligată inculpata să se supună mai multor măsuri de supraveghere.

Instanța de apel a apreciat că

scopul preventiv și educativ al pedepsei poate fi atins prin suspendarea

executării sub supraveghere.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, invocând netemeinicia acesteia

sub aspectul individualizării pedepsei aplicate.

În ședința publică din 16 decembrie

2005, reprezentanta Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

a invederat că înțelege să extindă recursul declarat, invocând oral un motiv de

nelegalitate a hotărârilor pronunțate în cauză, respectiv a solicitat

trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea efectuării unui raport de

expertiză medico-legală psihiatrică, prin care să se stabilească dacă inculpata

a comis infracțiunea în stare de tulburare pricinuită de naștere, concluzia

esențială pentru reținerea acestei încadrări juridice și care nu se află la

dosar. În drept se invocă dispozițiile art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen.

Recursul este neîntemeiat.

Cu privire la motivul de recurs

susținut și invocat oral de reprezentanta Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție se reține următoarele:

Conform art. 385

10

alin.

(1) și (2) C. proc. pen., recursul trebuie să fie motivat, iar motivul de

recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu

separat, care trebuie depus la instanță cu cel puțin 5 zile înaintea primului

termen de judecată.

Dispozițiile sunt aplicabile atât

părților, cât și procurorului.

Potrivit alin. (2

1

) al

aceluiași articol, în cazul în care nu sunt respectate condițiile prevăzute în alin.

(1) și (2), instanța ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art.

385

9

alin. (3) se iau în considerare din oficiu.

Chiar dacă procurorul și-a întemeiat

critica orală pe cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen., Curtea constată că, în realitate, nu este vorba de o aplicare

greșită a legii ci de o probă ce se solicită a fi efectuată în vederea

stabilirii unei corecte încadrări juridice, critică ce se regăsește în

dispozițiile art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen.

Textul incriminator al faptei de

pruncucidere, respectiv art. 177 C. pen., prevede că: „uciderea copilului

nou-născut, săvârșită imediat după naștere de către mama aflată într-o stare de

tulburare pricinuită de naștere, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7

ani”.

Înțelesul „sintagmei” tulburare

pricinuită de naștere a provocat numeroase controverse în jurisprudență.

Unele instanțe au considerat că

această noțiune include și șocul psihic pe care îl trăiește mama, ca urmare a nașterii

unui copil în condiții neobișnuite, alte instanțe au socotit că tulburarea

privește existența unei stări psihofiziologice provocate exclusiv de procesul

nașterii.

De aceea practica a determinat că în

dovedirea faptului că mama și-a ucis copilul în timp ce se afla într-o stare de

tulburare pricinuită de naștere, așa cum cere art. 177 C. pen., este necesară

și efectuarea unei expertize medico-legale prin care să se ateste că, în

condițiile concrete ale comiterii faptei, mama a acționat sub stăpânirea unei

asemenea tulburări.

Evident, instanța apreciază

încadrarea juridică nu numai în raport de concluziile expertizei, ci de întreg

ansamblul probator al cauzei.

Prin urmare, lipsa unui raport de

expertiză în sensul sus-menționat, pune sub semnul întrebării calificarea

juridică a faptei, esențială fiind stabilirea împrejurării în care mama a

acționat, pentru a putea aprecia dacă aceasta a săvârșit infracțiunea de pruncucidere

sau de omor calificat.

În acest context, Curtea constată că

solicitarea parchetului de a se casa hotărârile și a se trimite cauza spre

rejudecare, în vederea efectuării expertizei care să ajute la stabilirea

încadrării juridice este inadmisibilă în raport de prevederile art. 385

10

cu referire la art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

Ceea ce se pune în discuție este

încadrarea juridică a faptei (motiv de casare prevăzut de art. 385

9

pct.

17 C. proc. pen.), iar potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.,

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., se ia

în considerare din oficiu numai când a influențat asupra hotărârii în

defavoarea inculpatului.

Cu alte cuvinte, acest caz de

casare, nu se poate lua în discuție atunci când se tinde a se face inculpatului

o situație mai grea, ori o expertiză ce ar putea concluziona că inculpata nu

s-a aflat într-o stare de tulburare pricinuită de naștere ar conduce la

schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de pruncucidere în

infracțiunea de omor calificat, ceea ce reprezintă evident, o înrăutățire a

situației inculpatei.

Nici critica invocată în scris de

parchet, referitoare la individualizarea pedepsei (caz de casare prevăzut de art.

385

9

pct. 14 C. proc. pen.) nu este fondată.

Solicitarea ca inculpata să execute

pedeapsa prin privare de libertate nu este apreciată de curte ca fiind menită

să asigure scopul preventiv și educativ al pedepsei.

Inculpata a fost condamnată la 3

(trei) ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei,

conform art. 86

1

C. pen.

Curtea apreciază că în mod corect

s-a stabilit că inculpata se poate resocializa și fără privare de libertate.

În mod corect, la stabilirea

modalității de executare s-au avut în vedere contextul în care s-a săvârșit

fapta, mobilul acesteia, factorii socio-economici care au contribuit în mod

direct la adoptarea deciziei de către inculpată, profilul psihic al acesteia.

Inculpata provine din mediul rural, dintr-o

familie cu un grad redus de pregătire, fapta fiind comisă pe fondul unei

deficiențe mintale medii coroborate cu gradul scăzut de educație și cu o fire

sensibilă și emotivă.

Aceasta a recunoscut că îi era frică

că nu va mai fi primită în casă de către părinți și de aceea nu a discutat

nimic cu aceștia, mai ales că nici în prezent nu dispune de mijloace materiale

proprii pentru a se întreține.

De asemenea, o contribuție

importantă la săvârșirea faptei l-a avut și sentimentul puternic de frustrare

generat de faptul că a rămas însărcinată atâta timp cât relația sa cu prietenul

său nu era oficializată, fapt ce în mediul rural își păstrează și în prezent aceeași

rezonanță.

Argumentarea parchetului, că

regretul manifestat de inculpată coroborat cu lipsa de cultură a acesteia nu

sunt de natură a justifica diminuarea pericolului social al faptei, nu este

suficientă.

Evident că nu se contestă gradul de

pericol social, dar raportat la toate circumstanțele reale și mai ales

personale ale inculpatei Curtea reține că în mod corect s-a apreciat că resocializarea

inculpatei se poate realiza mult mai bine în libertate.

Inculpata a fost arestată o bună

perioadă de timp în cauză, a conștientizat gravitatea faptei comise și, așa cum

se arată și în referatul de evaluare psiho-socială, după comiterea faptei a

început să aibă sentimente de rușine și vinovăție care o marchează și în

prezent.

În ceea ce privește impactul faptei

asupra societății în care trăiește, de asemenea, invocat în recursul

parchetului, acesta a fost unul puternic la început însă, ulterior chiar și

consătenii inculpatei au înțeles-o și au acceptat-o. Din caracterizările depuse

la dosar rezultă că inculpata este o persoană care își petrece timpul în

activități gospodărești, este apreciată pentru priceperea și consecvența de

care dă dovadă în îndeplinirea sarcinilor, este implicată în activități

religioase, făcând parte din corul bisericii.

Nu trebuie ignorate nici concluziile

referatului de evaluare, care precizează că inculpata are nevoie de susținere

în vederea eliminării traumei suferite.

Pentru considerentele mai sus expuse,

Curtea, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de parchet.

Cheltuieli judiciare rămân în

sarcina statului, onorariul avocatului din oficiu urmând a se suporta din

fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva deciziei penale

nr. 238 din 21 iunie 2005 a Curții de Apel Iași, secția penală, privind pe

inculpata F.P.

Onorariul pentru apărarea din

oficiu, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi,

16 decembrie 2005.