ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1019/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1106/2002 a Tribunalului Hunedoara, a fost admisă în parte cererea precizată de reclamantul G.E. împotriva pârâților Primăria municipiului Vulcan, SC A. SA Vulcan și R.R. SRL Vulcan, precum și cererea de intervenție principală, formulată de O.I. și, în consecință, s-a dispus restituirea în natură către reclamant și intervenientă a imobilului compus din construcție și teren situat în Vulcan, restituirea în natură fiind condiționată de restituirea diferenței de bani reprezentând reactualizarea sumei de 137.204 lei începând cu anul 1985 la zi. Prin aceeași sentință s-a dispus restabilirea situației anterioare de carte funciară.

Instanța de fond a reținut că imobilul proprietatea reclamanților a fost expropriat prin Decretul de expropriere nr. 430/1984 în vederea realizării de apartamente și a dotărilor tehnico-edilitare în zona centrală a orașului Vulcan, că imobilul nu a fost demolat, iar scopul exproprierii nu a fost realizat, considerente pentru care a dispus restituirea în natură a bunului litigios. Reținând că persoanele îndreptățite au primit o despăgubire ca urmare a exproprierii, în sumă totală de 137.204 lei, restituită în cuantum nereactualizat, instanța a dispus obligarea acestora să restituie diferența în cuantum reactualizat, începând cu anul 1985 la zi, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/200l.

Prin decizia nr. 381/A din 1 iulie 2003, Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, a respins ca nefondat apelul declarat împotriva sentinței de pârâta SC R.R. Prin aceeași decizie a fost admis apelul declarat de reclamant și intervenientă, s-a schimbat în parte sentința atacată, dispunându-se restituirea imobilului conform variantei II din raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză și s-a stabilit perioada pentru restituirea diferenței de bani reprezentând reactualizarea sumei de 137.204 lei, începând cu anul 1985 și până la data de 15 martie 1994. În ceea ce privește apelul declarat de pârâtă, prin care se critică omisiunea instanței de a condiționa restituirea imobilului prin prisma art. 49 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, s-a reținut că deși restituirea în natură este condiționată de plata despăgubirilor, acestea nu au fost cerute pe cale separată și ca atare, în mod corect, instanța nu s-a pronunțat asupra lor.

Apelul declarat de reclamant și intervenientă a fost considerat fondat, reținându-se pe de o parte, că în raport de notificarea formulată de aceștia și de faptul că era posibilă restituirea în natură, se impunea restituirea imobilului conform variantei II din raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză. Pe de altă parte, s-a reținut că nu se impunea plata diferenței reactualizate la zi, întrucât suma de 137.204 lei, primită cu titlu de despăgubiri, a fost restituită la data de 15 martie 1999. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC R.R. SA, care, fără a invoca vreunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., susține în esență că despăgubirile pentru sporul de valoare adus imobilelor se acordă de la lege și nu în temeiul unei cereri separate, așa cum a reținut instanța.

Recursul va fi respins, pentru considerentele ce urmează. Susținerile recurentei fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., însă dispozițiile acestui text nu sunt incidente în cauză. Astfel, potrivit art. 49 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, invocat de recurenta pârâtă, “Chiriașii au dreptul la despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinația de locuință prin îmbunătățirile necesare și utile”. Din examinarea textului evocat, rezultă că dreptul la restituirea despăgubirilor pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinația de locuință aparține chiriașilor și trebuie valorificat prin intermediul unei cereri formulate în acest sens. Cum potrivit art. 129 alin. (6) C. proc.

civ., judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății, instanța de apel corect a respins apelul declarat de pârâtă, reținând că instanța de fond nu se putea pronunța asupra unei cereri cu care nu fusese sesizată. Pentru considerentele ce preced, se va respinge recursul declarat de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâta S.C. R.R. SRL împotriva deciziei civile nr. 381/A din 1 iulie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2005.