ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1019/2005

Asupra recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1106/2002 a

Tribunalului Hunedoara, a fost admisă în parte cererea precizată de reclamantul

G.E. împotriva pârâților Primăria municipiului Vulcan, SC A. SA Vulcan și R.R. SRL

Vulcan, precum și cererea de intervenție principală, formulată de O.I. și, în

consecință, s-a dispus restituirea în natură către reclamant și intervenientă a

imobilului compus din construcție și teren situat în Vulcan, restituirea în

natură fiind condiționată de restituirea diferenței de bani reprezentând

reactualizarea sumei de 137.204 lei începând cu anul 1985 la zi. Prin aceeași

sentință s-a dispus restabilirea situației anterioare de carte funciară.

Instanța de fond a reținut că

imobilul proprietatea reclamanților a fost expropriat prin Decretul de expropriere

nr. 430/1984 în vederea realizării de apartamente și a dotărilor

tehnico-edilitare în zona centrală a orașului Vulcan, că imobilul nu a fost

demolat, iar scopul exproprierii nu a fost realizat, considerente pentru care a

dispus restituirea în natură a bunului litigios.

Reținând că persoanele îndreptățite

au primit o despăgubire ca urmare a exproprierii, în sumă totală de 137.204

lei, restituită în cuantum nereactualizat, instanța a dispus obligarea acestora

să restituie diferența în cuantum reactualizat, începând cu anul 1985 la zi, în

conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/200l.

Prin decizia nr. 381/A din 1 iulie

2003, Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, a respins ca nefondat apelul

declarat împotriva sentinței de pârâta SC R.R.

Prin aceeași decizie a fost admis

apelul declarat de reclamant și intervenientă, s-a schimbat în parte sentința

atacată, dispunându-se restituirea imobilului conform variantei II din raportul

de expertiză tehnică efectuat în cauză și s-a stabilit perioada pentru

restituirea diferenței de bani reprezentând reactualizarea sumei de 137.204

lei, începând cu anul 1985 și până la data de 15 martie 1994.

În ceea ce privește apelul declarat

de pârâtă, prin care se critică omisiunea instanței de a condiționa restituirea

imobilului prin prisma art. 49 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, s-a reținut că

deși restituirea în natură este condiționată de plata despăgubirilor, acestea

nu au fost cerute pe cale separată și ca atare, în mod corect, instanța nu s-a

pronunțat asupra lor.

Apelul declarat de reclamant și

intervenientă a fost considerat fondat, reținându-se pe de o parte, că în

raport de notificarea formulată de aceștia și de faptul că era posibilă

restituirea în natură, se impunea restituirea imobilului conform variantei II

din raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză.

Pe de altă parte, s-a reținut că nu

se impunea plata diferenței reactualizate la zi, întrucât suma de 137.204 lei,

primită cu titlu de despăgubiri, a fost restituită la data de 15 martie 1999.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâta SC R.R. SA, care, fără a invoca vreunul din motivele de recurs

prevăzute de art. 304 C. proc. civ., susține în esență că despăgubirile pentru

sporul de valoare adus imobilelor se acordă de la lege și nu în temeiul unei

cereri separate, așa cum a reținut instanța.

Recursul va fi respins, pentru

considerentele ce urmează.

Susținerile recurentei fac posibilă

încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., însă dispozițiile acestui text nu

sunt incidente în cauză.

Astfel, potrivit art. 49 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001, invocat de recurenta pârâtă, “Chiriașii au dreptul la

despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinația de locuință

prin îmbunătățirile necesare și utile”.

Din examinarea textului evocat,

rezultă că dreptul la restituirea despăgubirilor pentru sporul de valoare adus

imobilelor cu destinația de locuință aparține chiriașilor și trebuie

valorificat prin intermediul unei cereri formulate în acest sens.

Cum potrivit art. 129 alin. (6) C.

proc. civ., judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse

judecății, instanța de apel corect a respins apelul declarat de pârâtă,

reținând că instanța de fond nu se putea pronunța asupra unei cereri cu care nu

fusese sesizată.

Pentru considerentele ce preced, se

va respinge recursul declarat de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta S.C.

R.R. SRL împotriva deciziei civile nr. 381/A din 1 iulie 2003 a Curții de Apel

Alba Iulia.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 10 februarie 2005.