ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1514/2006

I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 1514 din 8 martie 2006 Prin decizia penală nr. 1009 din 14 noiembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală, s-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare declarată de contestatorul G.C.A. împotriva încheierii de ședință din 22 septembrie 2005 dispusă de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. 8469/2005. S-a reținut, în esență, că încheierea de ședință din 22 septembrie 2005, dispusă de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. 8469/2005, a fost dată în cursul soluționării recursului, nu are caracterul unei hotărâri judecătorești definitive, astfel că împotriva acesteia nu se poate formula contestație în anulare. Împotriva deciziei penală nr. 1009 din 14 noiembrie 2005 a formulat recurs contestatorul G.C.A., fără a arăta, în scris sau oral, care sunt motivele pe care își întemeiază demersul.

Examinând recursul declarat de contestator, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f – i 1 ), cu privire la care existau probe în dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

Cum încheierea recurată nu face parte din categoria hotărârilor penale definitive , în sensul art. 386 C. proc. pen., în mod corect Curtea de Apel Ploiești a apreciat că este inadmisibilă contestația în anulare formulată în cauză. Pe de altă parte, întrucât decizia recurată este definitivă, nefăcând parte din categoria hotărârilor menționate în cuprinsul art. 385 1 C. proc. pen., recursul declarat în cauză este inadmisibil. În consecință, au fost văzute și dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte a respins recursul, ca inadmisibil, iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod, a obligat recurentul - contestator la cheltuieli judiciare către stat.