ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1051/2006

I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 1051 din 17

februarie 2006

Prin sentința penală nr. 1300 din 17 noiembrie 2003 a

Judecătoriei Târgoviște, C.M., parte vătămată, a fost obligat la 200.000 lei

cheltuieli judiciare către stat, plângerea sa penală împotriva inculpatului T.G.

[(achitat în baza art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.)] fiind găsită

neîntemeiată.

Prin decizia penală nr. 102 din 24 februarie 2004 a

Tribunalului Dâmbovița, recursul declarat C.M. a fost respins, ca nefondat, cu

obligarea recurentului la 300.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Primind înștiințarea de plată a cheltuielilor judiciare

către stat, C.M. a formulat o petiție scrisă care, în cele din urmă, a fost

înregistrată la Judecătoria Târgoviște, sub nr. 1128/2005, ca fiind o

contestație la executare (privind plata cheltuielilor judiciare către stat).

Prin sentința penală nr. 527 din 30 martie 2005 a

Judecătoriei Târgoviște, contestația la executare a fost respinsă (cu obligarea

contestatorului la plata cheltuielilor judiciare către stat, 150.000 lei),

constatându-se că „motivele invocate nu se încadrează în cazurile expres și

limitativ prevăzute de art. 461 C. proc. pen.”.

Recursul declarat de contestator împotriva acestei

sentințe a fost respins ca nefondat (cu obligarea acestuia la 400.000 lei cheltuieli

judiciare către stat), prin decizia penală nr. 376 din 2 iunie 2005 a

Tribunalului Dâmbovița, secția penală.

Împotriva acestei decizii, contestatorul a declarat,

din nou, recurs, respins, ca inadmisibil (cu obligarea recurentului la 20 RON cheltuieli

judiciare către stat), prin decizia penală nr. 1028 din 18 noiembrie 2005 a

Curții de Apel Ploiești, secția penală.

Împotriva acestei din urmă decizii, contestatorul a

declarat recursul de față, prin care, reluând, în cuprinsul unui amplu memoriu

olograf, susținerile inițiale, a solicitat să fie absolvit de plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Recursul este inadmisibil.

Abstracție făcând că examinarea deciziei atacate (ca

și a tuturor hotărârilor pronunțate anterior asupra contestației la executare)

evidențiază legalitatea și temeinicia acesteia, cu atât mai mult cu cât

contestatorul epuizase, odată cu recursul ce-i fusese respins prin decizia

penală nr. 376 din 2 iunie 2005 a Tribunalului Dâmbovița, secția penală, căile

de atac care îi erau accesibile, este esențial să se constate că, în raport cu

prevederile art. 385

1

alin. (1) C. proc. pen., nu nou recurs, al

treilea, în speță, nu este posibil, din moment ce reprezintă un „recurs la

recurs”.

Pentru considerentele expuse, în baza dispozițiilor art.

385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a teza a II–a C. proc. pen., urmează ca

recursul să fie respins ca inadmisibil.

În conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., recurentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.