ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 977/2017

Decizia nr. 977/2017

Asupra cauzei de

față constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 2066/2016, pronunțată de Tribunalul

Hunedoara,

s-a

admis în parte acțiunea formulată și precizată de

reclamantul A., împotriva pârâtei B. Hunedoara și, în

consecință, a fost obligată pârâta să valorifice

adeverințele din 29 decembrie 2014, eliberate de Școala

Gimnazială Băița începând cu data de 01 februarie 2015, și

să-i plătească diferențele de pensie rezultate pe perioada

01 februarie 2015-05 iulie 2016.

Împotriva

acestei sentințe a formulat apel B. Hunedoara,

solicitând schimbarea soluției,

în sensul respingerii acțiunii, iar prin Decizia civilă nr. 202 din

14 februarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/97/2015 de către

Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, a fost respins, ca

nefondat.

Pentru

a hotărî astfel,

instanța

de apel, în esență, a reținut că în mod corect prima

instanță a admis acțiunea, reținând ca temei al

recalculării inclusiv principiul

contributivității,

care guvernează stabilirea cuantumului pensiilor, iar pentru modul de

lucru defectuos al angajatorului, care a depus declarații nominale în care

a înscris stagiu de cotizare, deși reclamantul nu mai avea calitate de

salariat și nu declarații rectificative cum era corect nu poate fi

sancționat reclamantul.

În mod

corect a apreciat instanța că în cauză sunt incidente

dispozițiile art. 107 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 în ce privește

recalcularea și nu dispozițiile art. 67 care reglementează

recalcularea cu adăugarea stagiilor de cotizare realizate în perioada de

suspendare a plății pensiei anticipate, deoarece în mod eronat s-a

menționat în declarațiile nominale depuse în 2012, 2013, 2014,

realizarea unui stagiu de cotizare aferent veniturilor datorate pentru o

perioada ulterioară.

Împotriva

acestei ultime hotărâri, a formulat recurs reclamantul,

prin care a arătat

că a primit suma de 221 lei, ce reprezintă prea puțin în urma

recalculării pensiei anticipate.

Investită

cu soluționarea recursului, Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția I civilă, a procedat la întocmirea raportului

asupra admisibilității în principiu, prin care magistratul asistent a

apreciat că recursul nu este admisibil.

Completul

de filtru CF11, la data de 2 mai 2017, constatând că raportul

întrunește condițiile art. 493 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind

C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părților, pentru ca

acestea să depună puncte de vedere, astfel cum prevăd

dispozițiile art. 493 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ.

Constatându-se

încheiată procedura de filtru, dosarul a fost înaintat completului de

judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluționarea

căii de atac.

S-a

fixat termen pentru judecarea recursului la data de 8 iunie 2017, în temeiul

art. 493 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., fără

citarea părților, dată la care instanța a reținut

cauza în pronunțare pe excepția de inadmisibilitate, în raport de

dispozițiile art. 18 alin. (1) și (2) din Legea nr. 2/2013 privind

unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești.

Analizând,

în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., recursul formulat, Înalta Curte,

constată că este inadmisibil și urmează, să-l

respingă, pentru următoarele considerente:

În

drept, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., sunt hotărâri

definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs,

precum și cele neatacate cu recurs.

Potrivit

art. 18 din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea

instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea

punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010, privind N.C.P.C., hotărârile

pronunțate în cererile privitoare la conflictele de muncă și de

asigurări sociale nu sunt supuse recursului.

Din

interpretarea acestor prevederi legale, rezultă că deciziile

curților de apel pronunțate în materia asigurărilor sociale

(așa cum este cazul în speță) nu pot fi atacate cu recurs.

Recunoașterea

unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea

procesuală constituie o încălcare a principiului

legalității, precum și al principiului constituțional al

egalității în fața legii și, din acest motiv, apare ca o

soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Or,

normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești

și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin

lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin

art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind

sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești

pronunțate cu nesocotirea lor.

Prin

urmare, față de cele arătate, Decizia civilă nr. 202 din 14

februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Alba lulia, secția I

civilă, nu este supusă căii de atac a recursului, motiv pentru

care se va respinge, ca inadmisibil, în temeiul dispozițiilor art. 493

alin. (5) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile

nr. 202 din 14 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Alba

lulia, secția I civilă.

Fără

nicio cale de atac.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 08 iunie 2017.