ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1348/2016

Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 87 din 11 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală în Dosarul nr. x/2016, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

În temeiul art. 97 alin. (2), art. 103 alin. (6), art. 107 din Legea nr. 302/2004, s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare engleze la 3 februarie 2016 în Dosarul nr. x cu privire la persoana solicitată A. și predarea acesteia către autoritatea judiciară competentă din Marea Britanie, cu condiția ca, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.

S-a constatat că persoana solicitată nu a renunțat la regula specialității.

S-a dispus arestarea persoanei solicitate A., în vederea predării, pentru o perioadă de încă 15 zile, începând cu data 19 octombrie 2016 și până la data de 2 noiembrie 2016 inclusiv.

S-a constatat că persoana solicitată A. a fost reținută 24 de ore în data 3 octombrie 2016, dispunându-se arestarea preventivă pentru o perioadă de 15 zile, începând cu data de 4 octombrie 2016 și până la data de 18 octombrie 2016 inclusiv.

Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că, la data de 4 octombrie 2016, Curtea de Apel Alba Iulia a fost sesizată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, cu solicitarea de a se dispune luarea măsurii arestării provizorii pe o perioadă de cel mult 15 zile față de persoana solicitată A. în vederea prezentării mandatului european de arestare emis de către autoritățile judiciare din marea Britanie. În motivarea sesizării s-a arătat că, prin Centrul de Cooperare Polițienească Interpol - Biroul Sirene București, s-a transmis o semnalare cu privire la arestarea, în vederea predării către Marea Britanie, a persoanei solicitate A., din cuprinsul semnalării rezultând că împotriva acestuia autoritățile judiciare britanice au emis un mandat european de arestare la data de 3 februarie 2016, pentru săvârșirea infracțiunilor de posesie de materiale pornografice extreme reprezentând un act sexual/oral cu un animal mort/viu, contrar prevederilor art. 63 (1) din C. pen. și Actul Imigrării 2008; implicare cu bună știință în evaziune frauduloasă de orice obligație/prohibiție/restricție/prevedere, contrar prevederilor art. 170 (2) din Actul Exercitării Managementului Vămilor din 1977; posesie de fotografie/pseudo-fotografie a unui copil, contrar prevederilor din art. 160 (1) din C. pen. din 1988. Pentru aceste fapte, în data de 3 februarie 2016, autoritățile judiciare din Marea Britanie au emis un mandat european de arestare în Dosarul nr. 88NT3986613.

Anexat sesizării au fost înaintate ordonanța de reținere a persoanei solicitate, procesul-verbal de identificare și audiere a persoanei solicitate, semnalarea Biroului Sirene și o fotocopie netradusă a mandatului european de arestare.

S-a arătat că persoana solicitată a luat la cunoștință despre motivul prezentării sale în fața instanței și nu a formulat obiecțiuni cu privire la identitate, însă a învederat că nu este de acord cu arestarea sa preventivă și nici cu predarea către Marea Britanie.

Curtea de Apel Alba Iulia a apreciat că, în cauză, lăsarea în libertate a persoanei solicitate nu poate fi circumscrisă unor garanții suficiente care să asigure prezența sa în fața autorităților judiciare și care să înlăture orice risc de sustragere de la derularea procedurilor în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare, considerând că se impunea arestarea provizorie a persoanei solicitate.

Constatând întrunite cumulativ exigențele prevăzute de Legea nr. 302/2004, în baza art. 101 alin. (5) lit. a) din acest act normativ, Curtea de Apel Alba Iulia a dispus arestarea provizorie în vederea predării a persoanei solicitate pe o perioadă de 15 zile, începând cu data de 4 octombrie 2016 și până la data de 18 octombrie 2016 inclusiv. Totodată, a amânat soluționarea cauzei la data de 18 octombrie 2016, pentru când s-a pus în vedere reprezentantei Ministerului Public să depună la dosar traducerea mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate A..

La data de 10 octombrie 2016, Curtea de Apel Alba Iulia a constatat că mandatul european de arestare a fost transmis de autoritățile judiciare din Marea Britanie în copie și tradus în limba română și, în baza art. 353 alin. (10) C. proc. pen., a preschimbat termenul de judecată pentru data de 11 octombrie 2016, când persoanei solicitate i s-a înmânat o copie a mandatului european de arestare (tradus în limba română), aceasta învederând că nu consimte la predare, luând act de caracterul irevocabil al consimțământului și menționând că nu înțelege să renunțe la regula specialității.

Analizând actele dosarului, prima instanță a constatat că, la data de 3 februarie 2016, autoritățile judiciare din Marea Britanie au emis un mandat european de arestare împotriva persoanei solicitate pentru săvârșirea infracțiunilor de posesie de materiale pornografice extreme reprezentând un act sexual/oral cu un animal mort/viu, contrar prevederilor art. 63 (1) din C. pen. și Actul Imigrării 2008; implicare cu bună știință în evaziune frauduloasă de orice obligație/prohibiție/restricție/prevedere, contrar prevederilor art. 170 (2) din Actul Exercitării Managementului Vămilor din 1977; posesie de fotografie/pseudo-fotografie a unui copil, contrar prevederilor din art. 160 (1) din C. pen. din 1988.

În fapt, s-a reținut că, la data de 28 ianuarie 2013, A., cetățean roman, a fost interceptat în Freight Controls, Eastern Doks, Dover, fiind șoferul și singurul pasager al automobilului Audi de culoare gri - metalizat cu numărul de înmatriculare x. Acesta a declarat că este doctor și că merge în UK pentru a-și vizita un prieten și pentru a-și căuta un loc. de muncă. A oferit numele și datele prietenului său, care muncea într-un azil de îngrijire în New Milton. După o percheziție a automobilului s-a găsit o pungă din plastic în interiorul roții de rezervă care conținea un număr de casete VHS, DVD-uri, CD-uri și un ciocan cu mâner de lemn. În momentul când a fost întrebat cui aparțin acele obiecte, acesta a răspuns:

"Sunt ale mele, prieteni, nu este nimic". Două DVD uri au fost parțial vizionate și s-a constatat că acestea conțin elemente extrem de indecente (inclusiv imagini cu o femeie îmbrăcată doar cu un șort și cizme și fără lenjerie intimă, care tăia un animal și apoi îl jupuia de viu). Alt DVD înfățișa o femeie care se masturba și urina pe pui vii pe care ii zdrobea cu tocurile.

Ioan A. a fost arestat cu suspiciunea ca ar fi implicat în importare de material obscen și indecent. El a declarat ca nu a agresat animale și nu le-a jupuit de vii. A declarat că nu înțelege.

A fost audiat în prezența d-lui B. (interpret). A refuzat reprezentarea legală deoarece a spus că nu a făcut nimic rău.

În timpul interviului a declarat că era pentru prima data în UK și că urma sa meargă la British Medical Council pentru un interviu în vederea angajării. A recunoscut că obiectele sunt ale lui, dar că erau foarte vechi, că nu le-a vizionat de 7 ani și că a uitat că erau acolo în mașină. El s-a căsătorit și nu a vrut ca soția sa să știe despre acestea, așa ca le-a ascuns în mașină. A cumpărat DVD-urile de pe internet. A negat prezența sa în vreun video. A adăugat faptul că nu știa că era ceva în neregulă cu conținutul materialelor deoarece el avea un fetiș pentru femei puternice care pot vâna/ucide pentru a găti etc. Nu era interesat de filmele care arătau tortura asupra animalelor și acelea nu au fost făcute de el. Nu s-a gândit că mai era ceva salvat pe stick-urile de memorie sau pe hard drive în afară de câteva poze cu el și fiica lui. Când a fost întrebat daca a fost o filmare cu sex cu copii el a răspuns "Nu, acei oameni ar trebui împușcați". Elementele nu aveau parola sau cod PIN.

A fost eliberat pe cauțiune urmând sa se facă investigații.

Filmările au fost vizionate din nou și prezintă numeroase acte de tortură asupra animalelor/mutilare/decapitare etc. - în timp ce în anumite momente se consuma și acte sexuale. Sunt filmări "crush" care par a fi făcute ori acasă ori descărcate de pe internet.

El avea cu el mai multe obiecte electronice - computer/iPhone/hard-drive extern. Acestea au fost trimise spre examinare criminalistică. Computerul conține aproximativ 260.000 de imagini dintre care 175.000 au fost vizionate până la această dată - unele dintre acestea sunt cu copii, dar nu s-a remarcat a se fi făcut vreun act ilegal, deși imaginile sunt problematice.

S-a stabilit că hard drive-ul extern era protejat cu parola. A. a fost rugat să ofere parola. A răspuns ca nu și-o amintește, dar că o are salvata în iPhone. iPhone-ul a fost examinat și au fost recuperate câteva posibile parole, dar nu au fost potrivite pentru a debloca hard drive-ul. Hard drive-ul a fost dus ulterior la National Technical Assistance Centre în încercarea de a-l accesa, ceea ce s-a și întâmplat, iar apoi a fost trimis la CCL unde a fost descărcat conținutul pe un hard drive. Hard drive-ul a fost vizionat, dar nu în profunzime. Pe acesta erau peste 7500 de filme de natură sexuală cu materiale cu animale, mutilare, activitate sexuala cu animale și filme "crush". Există de asemenea și un număr de imagini. În timp ce se scanau fișierele multimedia, au fost găsite opt filme care conțin material de pedofilie-au fost notate "vechi de 9 ani".

Termenul de răspuns la cauțiune expira pe data de 28 aprilie 2015 dar nu s-a prezentat. A trimis un e-mail în care declara că are probleme cu mașina. Nu sunt informații de la el de atunci.

Pentru aceste fapte, în data de 3 februarie 2016, Curtea Magistraților East Kent din Canterbury a emis un mandat european de arestare în Dosarul nr. x.

Curtea de Apel a parcurs toate etapele prevăzute de art. 103 - 104 din Legea nr. 302/2004, comunicând mandatul european de arestare persoanei solicitate, luând consimțământul acesteia la predarea către autoritățile judiciare din Marea Britanie și aducându-i la cunoștință învinuirile care i s-au adus în mandat.

Totodată, Curtea a adus la cunoștință persoanei solicitate regula specialității, în conformitate cu care, dacă persoana solicitată consimte să fie predată autorităților judiciare din Marea Britanie în vederea efectuării de cercetări legate de învinuirile care i se aduc, nu poate fi cercetat ulterior de acestea și pentru alte fapte.

Persoana solicitată A. a învederat Curții că a înțeles învinuirile care i se aduc în cuprinsul mandatului european de arestare, nu renunță la efectele regulii specialității și nu consimte la predare.

Analizând sesizarea formulată și actele depuse, instanța a constatat că sunt respectate dispozițiile art. 86 din Legea nr. 302/2004 referitoare la conținutul și forma mandatului european de arestare și art. 96 alin. (1) pct. 4 din aceeași lege, cu privire la infracțiunea de exploatare sexuală a copiilor și pornografie infantilă și la faptul că pedeapsa prevăzută pentru această infracțiune de legea statului emitent este mai mare de 3 ani, că nu au fost formulate obiecții privind identitatea și nu este incident nici unul din motivele de refuz prevăzute de art. 98 din legea menționată.

Răspunzând argumentelor apărării, instanța de fond a apreciat că, în cauză, nu este incident motivul de refuz opțional al executării prevăzut de dispozițiile art. 98 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004, referitor la faptul că mandatul de arestare european se referă la o infracțiune care, potrivit legii române, ar fi fost comisă pe teritoriul României, întrucât, așa cum s-a arătat și în mandatul european de arestare, infracțiunile pentru care s-a emis nu sunt extrateritoriale.

S-a apreciat că argumentele apărării vizează în fapt propriile interpretări ale legii, precum și fondul cauzei, contestându-se existența faptelor, vinovăția persoanei solicitate, circumstanțele sale personale, nulitatea procedurii de punere în executare a mandatului de arestare european emis pe numele persoanei solicitate A., nerespectarea dreptului la apărare a persoanei solicitate de către autoritățile judiciare engleze și nelegala citare a acesteia de către aceleași autorități, dreptul său la un proces echitabil în fața autorităților judiciare din Marea Britanie. Or, aceste aspecte invocate de către persoana solicitată prin apărători nu pot fi un impediment la predarea și arestarea sa, dispozițiile Legii nr. 302/2004 fiind clare cu privire la modalitatea în care se poate cenzura o solicitare a unui stat străin adresată autorităților judiciare române de a proceda la executarea unui mandat european de arestare emis pe numele unui cetățean român.

Totodată, s-a arătat că, potrivit art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002. Constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile legale mai sus amintite și că nu este incident în cauză niciunul din motivele obligatorii sau opționale de refuz al executării, Curtea a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 3 februarie 2016 de autoritățile judiciare din marea Britanie.

Referitor la luarea măsurii arestării preventive, Curtea a reținut că persoana solicitată a făcut o opoziție în acest sens, exprimându-și refuzul de a fi plasată în arest preventiv în vederea predării. Cu toate acestea, s-a constatat că potrivit dispozițiilor art. 103 alin. (11) teza II din Legea nr. 302/2004, în cazul în care instanța dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare, se dispune și arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă, context în care, Curtea a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

S-a mai arătat că, întrebată de către Curte, persoana solicitată a arătat că, în situația în care va fi condamnată de către o instanță din Marea Britanie, dorește să execute pedeapsa în România.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat contestație persoana solicitată A., criticând-o, în motivele scrise de contestație care au fost susținute oral pe scurt cu ocazia dezbaterilor, sub aspectul nelegalității și netemeiniciei.

Astfel, contestatorul a criticat hotărârea atacată din perspectiva insuficientei motivări, arătând că judecătorul fondului nu a analizat coroborat toate argumentele invocate în apărare, limitându-se la a considera, doar pe baza faptului că autoritățile britanice au precizat că faptele cercetate nu ar avea caracter extrateritorial, că în cauză nu este incident niciunul din motivele de refuz ale executării mandatului european de arestare. Or, instanța nu a avut în vedere faptul că din același mandat european de arestare rezultă că materialele presupus pornografice indicate erau vechi de 9 ani, iar depistarea a avut loc cu ocazia primei deplasări a persoanei solicitate pe teritoriul britanic, la punctul de trecere a frontierei, împrejurări din care se poate concluziona că posesia respectivelor materiale a debutat în România. Ca atare, s-a apreciat că au fost încălcate principiile ce rezultă din art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, art. 10 C. proc. pen., art. 24 din Constituția României și art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, care impun instanței să examineze toate problemele esențiale ale cauzei.

O altă critică de nelegalitate a vizat greșita aplicare a dispozițiilor art. 101 din Legea nr. 302/2004, cu referire la modalitatea în care instanța de fond a dispus, după admiterea sesizării Parchetului, arestarea persoanei solicitate în vederea predării, apreciindu-se că detenția provizorie a acesteia a încetat la data de 11 octombrie 2016, prin emiterea unui nou mandat de arestare, și nu la 18 octombrie 2016, la expirarea termenului pentru care a fost dispusă, cum s-a menționat în sentința atacată. Ca atare, s-a apreciat că dispoziția din sentință de arestare începând cu data de 19 octombrie 2016 este nelegală.

Pe de altă parte, s-a apreciat că, la dispunerea arestării provizorii, în mod greșit, au fost aplicate dispozițiile art. 101 din Legea nr. 302/2004, deși în situația în care semnalarea în vederea arestării este însoțită de mandatul european de arestare, cum este cazul în speță, erau incidente prevederile art. 99 din același act normativ, context în care se poate considera că procedura prealabilă pe care s-a bazat sentința atacată este nulă. A opinat că, întrucât în materia măsurilor preventive nu operează niciodată principiul autorității de lucru judecat, instanța de fond era obligată să verifice din nou situația care a determinat arestarea provizorie.

Criticile de netemeinicie au vizat aprecierea eronată a instanței că nu ar fi incident niciun motiv de refuz a executării mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate A., deși, în cauză, era incident motivul prevăzut de art. 98 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004. Sub acest aspect, a învederat că acest motiv de refuz a executării vizează situația mandatelor europene de arestare care se referă la infracțiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României, aceasta fiind situația și în speță. Astfel, din mandatul european de arestare rezultă că deținerea materialelor presupus a reprezenta pornografie infantilă a debutat când persoana solicitată A. se afla pe teritoriul României, fiind vechi de 9 ani, iar depistarea acestuia s-a realizat imediat după intrarea pe teritoriul Marii Britanii, la punctul de trecere a frontierei, anterior acesta nemaideplasându-se pe teritoriul acestui stat. Ca atare, în raport cu legislația internă aplicabilă în speță pe baza principiului teritorialității (art. 8 C. pen., respectiv art. 3 C. pen. 1969), este cert că faptele imputate au fost comise pe teritoriul României, în jurul anului 2004, ceea ce atrage incidența motivului de refuz menționat.

Totodată, s-a arătat că instanța de fond nu a analizat oportunitatea executării mandatului european de arestare în privința persoanei solicitate A.. Sub acest aspect, s-a opinat că pentru desfășurarea unui proces penal cu garantarea deplină a dreptului la un proces echitabil și a dreptului la apărare, în condițiile în care faptele pentru care persoana solicitată era cercetată au fost săvârșite pe teritoriul României, se impunea respingerea cererii de executare a mandatului, preluarea procedurilor și instrumentarea cauzei de către autoritățile interne, lucru posibil în virtutea obligației legale (ce rezultă atât din dispozițiile procedural penale, cât și din cele ale legii speciale) de a înregistra o cauză penală și a efectua cercetări odată ce acestea au luat cunoștință despre comiterea unei fapte prevăzută de legea penală. S-a apreciat că, dacă organele judiciare române și-ar fi respectat această obligație chiar de la primirea alertei din sistemul SIRENE, ar fi generat incidența unui nou motiv de refuz a executării mandatului european de arestare, respectiv cel prevăzut de art. 98 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 302/2004. În plus, s-a arătat că, la aprecierea oportunității executării mandatului european de arestare, se impunea a fi analizate și acuzațiile formulate împotriva persoanei solicitate, precum și faptul că aceasta a fost citată o singură dată pentru a se prezenta în fața autorităților britanice, într-un moment în care nu se putea prezenta, aspect care a fost adus la cunoștință acestora. Ulterior, organele judiciare britanice, fără a mai convoca persoana solicitată, au dispus arestarea în procedura internă și apoi emiterea mandatului european de arestare.

Deopotrivă, s-a solicitat instanței de control judiciar să aibă în vedere și faptul că, în situația în care se va da curs prezentului demers judiciar, există riscul de încălcare a dreptului la un proces echitabil, ca urmare a nerespectării dreptului la apărare, aspect care rezultă din chiar mandatul european de arestare, în care s-a menționat că persoana solicitată A. a fost privată de libertate de autoritățile britanice, deși nu i s-a asigurat nicio formă de asistență juridică.

Examinând contestația formulată de persoana solicitată A., prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Reglementând procedura de executare a mandatului european de arestare, art. 103 din Legea nr. 302/2004 prevede că, după verificarea identității persoanei solicitate și a împrejurării dacă acesteia i s-a comunicat, în copie și în limba pe care o înțelege, mandatul european de arestare și, eventual, a hotărârii de condamnare în lipsă, judecătorul legal învestit aduce la cunoștința acestuia drepturile prevăzute de art. 104 din Legea nr. 302/2004, efectele regulii specialității, precum și posibilitatea de a consimți la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere, totodată, consecințele juridice ale consimțământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia. În situația în care persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, potrivit alin. (7) al aceluiași articol, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea persoanei, care se limitează la consemnarea poziției acesteia față de existența unuia dintre motivele obligatorii sau opționale de neexecutare, precum și la eventualele obiecții privind identitatea. Atunci când nu este necesară acordarea unui termen, judecătorul legal învestit soluționează cauza prin sentință, potrivit art. 107 din Legea nr. 302/2004, emițând de îndată un mandat de arestare, al cărui conținut și condiții de executare sunt prevăzute de dispozițiile C. proc. pen.

La luarea hotărârii, judecătorul ține seama de toate împrejurările cauzei și de necesitatea executării mandatului european de arestare, verificând, în acest sens, dacă faptele imputate se numără printre cele enumerate de art. 96 din Legea nr. 302/2004, dacă mandatul respectă conținutul și forma reglementate de art. 86 din același act normativ și întrunește condițiile cele speciale prevăzute de art. 97 din aceeași lege și dacă, în cauză, este incident vreunul dintre motivele obligatorii sau facultative de refuz al executării menționate expres de art. 98 din Legea nr. 302/2004.

Premergător, verificând hotărârea atacată, prin raportare la criticile vizând insuficienta motivare a acesteia, Înalta Curte constată că acestea nu pot fi primite, având în vedere, pe de o parte, că magistratul fondului a expus argumentele avute în vedere la soluționarea cauzei, răspunzând succint tuturor aspectelor puse în discuție de către apărare, inclusiv cu privire la posibila incidență a unui motiv de refuz la predare din cele prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004, iar, pe de altă parte, că, în calea de atac a contestației, completul învestit cu aceasta este obligat să o soluționeze potrivit propriei convingeri și în urma propriei evaluări a cauzei.

Totodată, Înalta Curte apreciază neîntemeiate criticile de nelegalitate a hotărârii din perspectiva lipsei procedurii prealabile reglementată de art. 99 din Legea nr. 302/2004, instanța de fond aplicând, în cauză, procedura prevăzută de lege. Astfel, se observă că sesizarea Curții de Apel Alba Iulia s-a realizat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia ca urmare a introducerii, la data de 29 septembrie 2016, a unei semnalări în Biroul SIRENE Marea Britanie, aspect adus la cunoștința organelor judiciare prin adresa din 30 septembrie 2016 emisă de Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, Biroul SIRENE București (documente aflate în Dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia), situație în care verificările pe care ar fi trebuit să le efectueze procurorul în procedura prealabilă prevăzută de art. 99 din Legea nr. 302/2004 se realizează de acesta doar în măsura în care sunt posibile (în sensul că nu afectează urgența procedurii), în caz contrar urmând a fi efectuate de către instanța de judecată cu prilejul examinării cauzei în procedura de executare a mandatului european de arestare, conform art. 103 din Legea nr. 302/2004, la care face trimitere art. 101 alin. (7) din același act normativ. Ca urmare, în această ipoteză nefiind obligatorie parcurgerea procedurii prealabile, inexistența acesteia nu poate atrage nulitatea hotărârii pronunțate în executarea mandatului european de arestare.

Pe de altă parte, procedura prealabilă reglementată de art. 99 din Legea nr. 302/2004 are un caracter pur administrativ (conform alin. (10) al acestui text de lege, procedura nu este publică), așa încât parcurgerea acesteia este dovedită prin toate înscrisurile aflate la dosarul de urmărire penală culminând, după caz, cu actul întocmit de procuror în vederea sesizării instanței cu solicitarea de punere în executare a mandatului european de arestare, în situația în care acesta întrunește toate condițiile prevăzute de lege, în vederea trimiterii la parchetul competent (în a cărui circumscripție teritorială se află persoana solicitată) ori cel conținând soluția de clasare (când persoana nu se află pe teritoriul României).

Or, din examinarea dosarului rezultă că, în speță, a fost urmată procedura prevăzută de lege, la dosar regăsindu-se toate înscrisurile necesare pentru justa soluționare a cauzei, inclusiv mandatul european de arestare emis de autoritățile britanice, tradus în limba română.

Verificând, în continuare, actele și lucrările dosarului, în raport cu dispozițiile art. 103 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată, în acord cu instanța de fond, că mandatul european de arestare emis, la data de 22 august 2016, de Judecătorul rezident la Curtea Cantebury Crown, Marea Britanie, întrunește condițiile prevăzute de art. 86 din Legea nr. 302/2004 referitoare la conținutul și forma sa, în cuprinsul său fiind menționate identitatea și cetățenia persoanei solicitate, denumirea și datele de contact ale autorității emitente, faptul existenței unui mandat de arestare emis la 3 februarie 2016 de Curtea Magistraților East Kent din Cantebury, natura și încadrarea infracțiunilor imputate, descrierea circumstanțelor în care au fost săvârșite faptele, precum și pedeapsa prevăzută de lege pentru acestea. Astfel, potrivit mențiunilor din respectivul mandat, persoana solicitată A. este cercetată în Marea Britanie pentru săvârșirea infracțiunilor de posesie de materiale pornografice extreme reprezentând un act sexual/oral cu un animal mort/viu, contrar prevederilor art. 63 (1) din C. pen. și Actul Imigrării 2008, implicare cu bună știință în evaziune frauduloasă de orice obligație/prohibiție/restricție/prevedere, contrar prevederilor art. 170 (2) din Actul Exercitării Managementului Vămilor din 1977, posesie de fotografie/pseudo-fotografie a unui copil, contrar prevederilor din art. 160 (1) din C. pen. din 1988, faptele imputate fiind descrise în cuprinsul mandatului, astfel cum s-a arătat și în hotărârea atacată.

Cu toate acestea, în speță sunt întrunite cerințele art. 96 din Legea nr. 302/2004 doar în ceea ce privește infracțiunea de pornografie infantilă, care este pedepsită în statul emitent cu închisoarea mai mare de 3 ani (respectiv 5 ani, conform mențiunilor de la pag. 3 a mandatului european de arestare) și se regăsește printre faptele care dau loc. la predare și pentru care nu este obligatorie verificarea îndeplinirii condiției dublei incriminări (art. 96 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 302/2004). De altfel, această faptă este incriminată ca infracțiune și în legislația penală română, fiind pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani (art. 374 C. pen.).

Pe de altă parte, se constată că, în declarațiile date în fața instanței de fond la 4 octombrie 2016 și 11 octombrie 2016, persoana solicitată A. a arătat că nu contestă identitatea, nu este de acord să fie predată autorităților judiciare britanice, nu a săvârșit faptele pentru care este cercetată în Marea Britanie, care fac obiectul mandatului european de arestare emis pe numele său, și nu renunță la regula specialității.

Față de cele expuse mai sus, Înalta Curte constată că instanța de fond a apreciat în mod corect că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 pentru executarea mandatului european de arestare emis de Judecătorul rezident la Curtea Cantebury Crown, Marea Britanie, cu privire la persoana solicitată A., acesta fiind emis în vederea efectuării urmăririi penale față de contestator, cuprinde faptele pentru care se solicită predarea și nu există niciun impediment în executare din cele prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004, cu respectarea, desigur, a regulii specialității potrivit art. 115 alin. (2) din același act normativ, astfel cum a precizat contestatorul în declarațiile date.

Contrar susținerilor apărării, Înalta Curte arată, în acord cu judecătorul fondului, că, în cauză, nu este incident motivul opțional de refuz prevăzut de art. 98 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004, la dosar neexistând date că faptele la care se referă mandatul european de arestare ar fi fost săvârșite pe teritoriul României, relevante, în acest sens, fiind mențiunile din cuprinsul acestui act, în sensul că faptele nu sunt extrateritoriale (pag. 8 din mandat, fila 53 dos. fond). În plus, chiar dacă în mandat s-a menționat că materialele identificate cu prilejul percheziționării automobilului sunt "vechi de 9 ani", Înalta Curte nu poate da relevanță susținerilor apărării în sensul că fapta este săvârșită în România întrucât posesia respectivelor materiale a debutat pe teritoriul său, atât timp cât persoanei solicitate i s-a imputat deținerea de materiale pornografice cu minori, deci o infracțiune continuă care s-a epuizat în momentul în care au intervenit autoritățile din Marea Britanie, moment în raport cu care se stabilește inclusiv legea penală aplicabilă. Ca urmare, critica apărării vizând incidența motivului opțional de refuz prevăzut de art. 98 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004 este neîntemeiată.

De altfel, chiar în ipoteza în care s-ar aprecia incident un astfel de motiv, acesta nu reprezintă un impediment obligatoriu la executarea mandatului european de arestare, legiuitorul acordând instanței române posibilitatea de a nu ține seama de existența sa, dacă apreciază că soluționarea cauzei se va realiza în condiții mai bune în statul emitent al mandatului.

Neîntemeiată este și critica referitoare la nelegalitatea sentinței din perspectiva modalității în care instanța de fond a dispus arestarea persoanei solicitate A. în vederea predării, având în vedere că arestarea provizorie a acestuia, în baza mandatului nr. 51/2016 din 4 octombrie 2016, expiră, așa cum se menționează expres în conținutul acestuia, la data de 18 octombrie 2016. Ca urmare, în mod corect, prima instanță a dispus arestarea persoanei solicitate în vederea predării pentru o perioadă de 15 zile, începând cu data de 19 octombrie 2016, când expiră măsura anterioară, și până la 2 noiembrie 2016, inclusiv, fiind emis, în acest sens, mandatul de arestare preventivă nr. 52/2016 din 11 octombrie 2016.

În ceea ce privește susținerile apărării în sensul că persoana solicitată nu se face vinovată de săvârșirea activităților imputate, Înalta Curte arată că antamarea vinovăției ori conținutului constitutiv al infracțiunilor care motivează mandatul european excedează analizei în prezenta cauză, față de prevederile art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, conform cărora mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce în conformitate cu dispozițiile Deciziei - Cadru a Consiliului nr. 584/2002/JAI din 13 iunie 2002, analizarea acestor aspecte fiind atributul exclusiv al judecătorului de la instanța pe rolul căreia se află dosarul.

Nici argumentele referitoare la omisiunea instanței de fond de a analiza oportunitatea executării mandatului european de arestare, din perspectiva respectării dreptului la un proces echitabil și a celui la apărare, nu constituie impedimente la predarea persoanei solicitate, dispozițiile Legii nr. 302/2004 prevăzând expres care sunt situațiile în care se poate cenzura o astfel de solicitare a statului emitent.

Față de considerentele expuse anterior, în conformitate cu dispozițiile art. 4251alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 87 din 11 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală în dosarul nr. x/2016

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere că se află în culpă procesuală, contestatorul persoană solicitată va fi obligat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, iar, în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 87 din 11 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală în Dosarul nr. x/2016

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 octombrie 2016.

Procesat de GGC MM