ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4399/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4399/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor

de față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea adresată Curții de Apel

Constanța la data de 2 iulie 2008, reclamanta SC R.R. SA a chemat în judecată

pârâții Guvernul României și Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile

(devenit Ministerul Mediului și Pădurilor) și a solicitat ca prin hotărârea ce

se va pronunța să se dispună modificarea H.G. nr. 60/2008, Anexa - Planul

Național de Alocare pentru perioadele 2007 și 2008 - 2012 pct. 8.2, în sensul

alocării pentru reclamantă, pentru perioada 2008 - 2012 a unui număr de

1.323.646 de certificate emisii de CO

2

anual (corespunzător

cantității anuale estimate de 1.323.646 tone emisii de CO

2

).

La termenul din 20

ianuarie 2011 pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor a formulat o cerere de

introducere în cauză a altor subiecte de drept în temeiul art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, solicitând introducerea în cauză a celorlalți operatori

economici din sectorul rafinare produse petroliere cărora le-au fost alocate

certificate de emisii de CO

2

prin H.G. nr. 60/2008, iar instanța de

fond a respins cererea, reținând că această cerere trebuia, conform art. 28

1

din Legea nr. 554/2004, să fie formulată în termenul legal, în conformitate cu

dispozițiile art. 57 - 59, 60 - 63 și 64 - 66 C. proc. civ., iar pârâtul nu a

respectat aceste cerințe.

instanței de fond

Prin Sentința nr.

69/CA din 28 februarie 2011 a Curții de Apel Constanța a fost respinsă excepția

lipsei de interes în formularea acțiunii, invocată de pârâtul Ministerul

Mediului și Pădurilor și s-a admis în parte acțiunea precizată a reclamantei SC

R.R. SA, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României - Secretariatul General

al Guvernului și Ministerul Mediului și Pădurilor, în sensul că a fost anulată

parțial H.G. nr. 60/2008 Anexa - Planul Național de Alocare pentru perioadele

2007 și 2008 - 2012, pct. 8.2, în ceea ce privește alocarea către SC R.R. SA,

în perioada 2008 - 2012, a unui număr de 3.378.467 certificate de emisie CO

2

,

respectiv 675.693 certificate anual.

Instanța a dispus

obligarea pârâților la emiterea actului administrativ care să modifice H.G. nr.

60/2008 Anexa - Planul Național de Alocare, pentru perioada 2007 și 2008 - 2012

pct. 8.2, în sensul alocării către reclamantă, pentru perioada 2008 - 2012, a

unui număr total de 5.956.405 certificate emisii CO

2

, respectiv

1.191.281 certificate anual.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că excepția lipsei de interes a primului

capăt de cerere din acțiune, invocată de pârâtul Ministerul Mediului și

Pădurilor este neîntemeiată, întrucât reclamanta SC R.R. SA are interes în a

formula acțiunea de față, pentru că tinde a determina obligarea pârâților la

emiterea unui act prin care să se modifice H.G. nr. 60/2008, Anexa - Planul

Național de Alocare și să obțină astfel un număr mai mare de certificate de

emisii de CO

2

pentru perioada 2008 - 2012, cu urmări directe și

imediate asupra activității sale, cu referire specială asupra fondurilor

bănești, pentru că în caz contrar ar fi obligat să cumpere certificate de

emisii de CO

2

.

Pe fondul cererii

introductive, instanța de primă jurisdicție a reținut că în vederea

îndeplinirii angajamentelor asumate de Uniunea Europeană pentru respectarea

Protocolului de la Kyoto, prin Directiva nr. 2003/87/CE s-a stabilit schema de

comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, iar

prevederile Directivei au devenit obligatorii, acestea fiind transpuse în

România prin H.G. nr. 780/2006 privind înființarea schemei de comercializare a

certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, care transpune atât

Directiva nr. 2003/87/CE cât și Directiva nr. 2004/101/CE, precum și alte acte

normative (Ordinul nr. 1008/2006, Ordinul nr. 85/2007, Ordinul nr. 1897/2007).

Schema de

comercializare a acestora (EU ETS) se bazează pe principiul "limitare -

tranzacționare".

În acest sens, Planul

Național de Alocare reprezintă documentul prin care numărul total de

certificate de emisii de gaze cu efect de seră alocate la nivel național,

precum și la nivelul oricărei instalații intră sub incidența prevederilor H.G.

nr. 780/2006.

Prin Deciziile

Comisiei Europene nr. C/2007/5240 și C/2007/5253 din 26 octombrie 2007, Planul

Național de Alocare pentru România a fost ajustat în sensul reducerii

cantităților alocate cu 10% pentru 2007 și cu 20,64% pentru 2008 - 2012,

decizii obligatorii pentru Guvernul României în baza cărora, a fost emisă H.G.

nr. 60/2008.

Deși pârâții susțin

că H.G. nr. 60/2008 a fost emisă legal, Planul Național de Alocare fiind

întocmit cu respectarea tuturor principiilor prevăzute în criteriile din anexa

la H.G. nr. 780/2006, instanța de primă jurisdicție a constatat că afirmațiile

autorităților nu sunt întemeiate, în ceea ce privește numărul de certificate de

emisii de CO

2

pentru reclamantă, care se află sub incidența acestui

act normativ.

În Anexa nr. 3 a H.G.

nr. 780/2006 sunt prevăzute criteriile de întocmire a Planului Național de

Alocare,!aceleași cu cele stipulate în Anexa nr. III a Directivei nr.

2003/87/CE, dar alocarea de certificate de emisii de CO

2

prin H.G.

nr. 60/2008 (Planul Național de Alocare) s-a făcut cu încălcarea unor criterii

legale ce trebuiau aplicate la elaborarea acestuia.

Astfel, instanța de

fond a reținut că potrivit art. 10 alin. (3) din H.G. nr. 780/2006, metodologia

privind elaborarea Planului Național de Alocare se aprobă prin ordin al

conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului, în acest

sens fiind adoptate Ordinul nr. 85/2007 emis de Ministerul Mediului și

Gospodăririi Apelor, pentru aprobarea metodologiei privind elaborarea Planului

Național de Alocare, potrivit art. 2 din ordin, metodologia aplicându-se pentru

anul 2007 și pentru perioada 2008 - 2012.

Potrivit art. 9 alin.

(1) din Ordinul nr. 85/2007, "Plafonul la nivel de sector se determină

astfel:

a) pentru anul 2007,

pe baza ponderilor deținute de fiecare sector în plafonul pentru anul 2007,

ponderi calculate ca raport între total emisii ale fiecărui sector, determinate

pe baza proiecțiilor "de sus în jos" conform art. 6 alin. (3) și total

emisii ale sectoarelor care intră sub incidența schemei, determinate conform

art. 4 alin. (3);

b) pentru perioada

2008 - 2012, pe baza mediei aritmetice a ponderilor deținute de fiecare sector

în plafonul pentru perioada 2008 - 2012, ponderi calculate ca raport între

total emisii ale fiecărui sector, determinate pe baza proiecțiilor "de sus

în jos" și total emisii ale sectoarelor care intră sub incidența schemei,

determinate conform art. 4 alin. (3)".

Prin raportare la

aceste dispoziții, instanța de primă jurisdicție a constatat că modalitatea de

realizare a alocărilor de certificate de emisii de CO

2

prin H.G. nr.

60/2008 a încălcat criteriile legale ce trebuiau aplicate la emiterea planului,

prin stabilirea greșită a ponderii în sector a operatorilor vizați. Astfel, certificatele

s-au atribuit discriminatoriu, s-a nesocotit criteriul legal al acoperirii

necesarului de certificate estimate și aprobat în prealabil de autoritatea de

mediu și s-a nesocotit și cerința de a se avea în vedere utilizarea de către

operatori, de tehnologii eficiente energetic.

În ce privește

încălcarea criteriului ponderii instalației de sector [art. 9 alin. (1) din

Ordinul nr. 85/2007], baza de calcul a Planului Național de Alocare a fost

realizată eronat, în sensul că nu s-a determinat și aplicat corect, legal,

ponderea fiecărui operator în cadrul sectorului rafinare, pentru că în cazul în

care s-ar fi determinat corect ponderea fiecărei instalații, ar fi rezultat o

alocare diferită față de Plan, deoarece plusul de certificate rezultat în urma aplicării

metodologiei de calcul este similar cu minusul de certificate rezultat.

Diferențele de

alocări de certificate de către operatori, prin Plan, în plus și în minus nu se

justifică prin aplicarea corectă a criteriilor determinate de lege, ci prin factori

subiectivi, la origine stând determinarea eronată a unor ponderi mai mari (R.

și P.) sau mai mici (R., P.), decât ponderile care rezultau din realitatea

datelor comunicate autorității de mediu, conform Ordinului nr. 85/2007.

Instanța a reținut că

în expertiză se menționează că emisiile luate în considerare pentru alocare nu

corespund toate mediei anuale, subvaloarea de calcul a emisiilor fiind luată

arbitrar pentru unele instalații și ca medie pentru altele.

Astfel, în expertiză

se arată că, în alocare, ceea ce e diferit, este modul de determinare a

ponderii instalației în sector. În cazul instalațiilor care dețin date

relevante în perioada istorică 2001 - 2004, emisiile relevante se determină ca

medie a doi ani, cu emisiile cele mai mari realizate în perioada respectivă. În

cazul în care instalația luată în considerare fără emisii relevante în perioada

istorică, emisia relevantă pentru aceasta s-a determinat cu formula prevăzută

la pct. 2 lit. B) din Anexa nr. 1 B din Metodologie (Ordinul nr. 85/2007) și

folosind aceste medii de calcul a constatat diferențe de certificate alocate în

raport de ponderile determinate conform Ordinului, dar s-a concluzionat că nu

metoda de calcul a dus la diferențele în plus și minus la unii operatori

economici, ci alți factori, neidentificați, criteriul legal al ponderii

instalațiilor în sector prevăzut de art. 9 alin. (1) din Ordinul nr. 85/2007

fiind încălcat.

Instanța a reținut

că, așa cum a constatat expertiza efectuată în cauză, există excedent de

alocări nejustificat, în favoarea/defavoarea unor operatori, alocarea

excedentară contravenind H.G. nr. 780/2006, criteriul 5, conform căruia

"planul de alocare nu trebuie să facă discriminare între operatori sau

sectoare, astfel încât să nu favorizeze în mod nejustificat anumiți operatori

sau anumite activități".

Alocările prevăzute

în plan pentru unii operatori din sector sunt excedentare, întrucât s-au primit

alocări superioare cantității de materii prime și capacității de producție

inferioare celor aparținând reclamantei, expertul calificând diferențele de

alocare, realizate prin H.G. nr. 780/2008 în minus, în ceea ce o privește pe

reclamantă, sau în plus față de necesități, în ceea ce privește alți operatori

ca fiind "majore", cele mai mari diferențe de alocări de certificare

în minus, față de necesarul aprobat anterior de autoritatea de mediu fiind cele

pentru reclamantă.

Prin urmare, prin

H.G. nr. 60/2008 s-au nesocotit cerințele legale ale criteriilor 1 și 5 din

H.G. nr. 780/2006 privind acoperirea necesarului de emisii autorizat în

prealabil de autoritatea publică de mediu, precum și nediscriminarea între

operatori.

De asemenea, H.G. nr.

60/2008 încalcă și criteriul nr. 8 din H.G. nr. 780/2006, conform căruia,

"Planul Național de Alocare trebuie să conțină informații asupra modului

în care tehnologiile curate, inclusiv tehnologiile eficiente energetic, sunt

luate în considerare", baza de calcul a Planului Național de Alocare fiind

realizată fără a avea în vedere cerințele acestui criteriu.

În acest sens,

reclamanta arată că deține și aplică tehnologii avansate în prelucrarea

țițeiului, bazate pe utilizarea gazului natural care determină cantități mai

mici de emisii de CO

2

, în comparație cu tehnologiile bazate pe

utilizarea păcurei, aplicate de ceilalți operatori.

Prin această

utilizare realizează o limitare a poluării care îi permite să poată beneficia

în mod gratuit prin Planul Național de Alocare de un număr de certificate de

emisii de CO

2

care să acopere necesarul estimat și aprobat anterior

prin autorizația din 29 septembrie 2008 - pentru perioada 2008 - 2012.

Cum pârâții au emis

H.G. nr. 60/2008, fără a lua în considerație emisiile emise de operatori, a se

lua în calcul media emisiilor (în ce o privește pe reclamantă), precum și

producția prognozată și categorii de combustibili și tehnologii, instanța a

concluzionat că se impune anularea parțială a acesteia, în ceea ce privește

alocarea către reclamantă perioada 2008 - 2012 a unui număr de 5.956.405

certificate de emisii de CO

2

, respectiv 1.191.281 certificate anual,

în loc de 3.378.467, respectiv 675.693 certificate anual.

II. Instanța de

recurs

Împotriva acestei

sentințe au declarat recurs toate părțile din proces.

reclamantei

Reclamanta SC R. a

criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie pentru interpretarea și

aplicarea greșită a legii, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătându-se

că în mod greșit i s-au acordat numai 1.191.281 certificate verzi anual, în loc

de 1.323.646, cât era îndreptățită.

S-a susținut că prin

art. 10 din Directiva nr. 2003/87/CE s-a prevăzut că statele membre ale Uniunii

Europene să aloce în perioada de 5 ani care începea la 1 ianuarie 2008 cel

puțin 90% din cote gratuit, însă, prin H.G. nr. 60/2008 s-a redus numărul de

certificate verzi prin Planul Național de Alocare aprobat la 90%, deși norma

comunitară permitea o alocare gratuită mai mare, chiar de 100%, reducerea

aplicându-se eronat la toți operatorii, nediferențiat, deși trebuia

circumstanțiat pentru fiecare.

Recurenta a învederat

că instanța și-a fundamentat soluția pe constatările expertizei efectuate în

cauză, iar expertul la rândul său a invocat legislația comunitară, ceea ce

excede specialității și misiunii sale procesuale.

A concluzionat

recurenta că s-au încălcat criteriile legale care trebuiau aplicate la elaborarea

Panului Național de Alocare respectiv: stabilirea greșită a ponderii de sector

a operatorilor vizați, caracterul discriminatoriu al atribuirii certificatelor,

nesocotirea cerinței utilizării tehnologiilor eficiente energetic de către

operatori, toate în defavoarea recurentei, singurul remediu constituindu-l

admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii, așa

cum a fost formulată.

Guvernul României

Recurentul-pârât a

susținut că în mod greșit instanța a anulat parțial H.G. nr. 60/2008, care s-a

emis în temeiul art. 108 din Constituție și art. 11 alin. (3) din H.G. nr.

780/2006 privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de

emisii gaze cu efect de seră, hotărârea în cauză fiind adoptată prin însușirea

proiectului inițiat de Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile, iar la

elaborarea H.G. nr. 60/2008 s-au respectat dispozițiile Legii nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă, proiectul actului administrativ fiind

avizat de Ministerul Justiției.

S-a arătat că

hotărârea contestată s-a adoptat în scopul implementării Planului Național de

Alocare a certificatelor de emisii gaze cu efect de seră pentru perioadele 2007

și 2008 - 2012, acesta constituind instrumentul prin care s-a asigurat

implementarea Directivei nr. 2003/87/CE transpusă în legislația națională prin

H.G. nr. 780/2006.

Recurentul-pârât a

precizat că principala sursă de date pentru stabilirea numărului total de

certificate de emisii gaze cu efect de seră alocate la nivel național o

reprezintă proiecțiile emisiilor de gaze "de sus în jos", iar

metodologia de elaborare a Planului s-a aplicat nediscriminatoriu, prin

utilizarea acelorași formule pentru toți participanții la schemă, algoritmul de

alocare folosit fiind unic, iar emisiile instalației s-au determinat pe baza

prelucrării datelor, privind consumul de combustibili și materii prime

declarate în chestionarele transmise în mod oficial de operatori, recurenta

necontestând niciodată metodologia sau principiile de elaborare a Planului.

S-a menționat că în

ședința Guvernului din 12 noiembrie 2007 s-a aprobat că alocarea la nivelul

fiecărei instalații să se diminueze cu 10% pentru anul 2007 și cu 20,7% pentru

perioada 2008 - 2012 reducerea aplicându-se tuturor instalațiilor și

sectoarelor ce intrau sub incidența schemei, astfel că nu se justifică anularea

în parte a H.G. nr. 60/2008.

S-a solicitat

admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii.

Ministerul Mediului și Pădurilor

Criticile formulate

de pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor au fost în esență, următoarele:

- Curtea de Apel

Constanța a pronunțat o hotărâre cu încălcarea formelor de procedură prevăzute

de lege, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., deoarece

recurentul-pârât a solicitat în temeiul art. 16 alin. (1) din Legea nr.

554/2004 introducerea în cauză a altor persoane la termenul de judecată din 20

ianuarie 2011, cererea i-a fost respinsă, fără a fi comunicată celor chemați în

judecată și chiar dacă s-a depășit termenul prevăzut de art. 57 alin. (2) C.

proc. civ., cererea trebuia disjunsă și judecată separat, conform art. 135 C.

proc. civ.;

- recurentul-pârât nu

are calitate procesuală pasivă, nu a emis H.G. nr. 60/2008 și nu poate emite un

act administrativ de modificare/completare a acesteia;

- intimata-reclamantă

nu are interes în promovarea cererii de chemare în judecată în contradictoriu

cu recurentul-pârât;

- hotărârea s-a dat

cu încălcarea și aplicarea greșită legii, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., deoarece intimata-reclamantă nu a suferit nicio vătămare prin emiterea

H.G. nr. 60/2008, aceasta generându-și singură prejudiciul, deoarece a avut un

management defectuos, care nu a fost în măsură să transmită în termen util numărul

de certificate de emisii gaze cu efect de seră necesar a fi alocate;

- hotărârea recurată

încalcă prevederile Protocolului de la Kyoto, dar și principiul dreptului

comunitar, întrucât H.G. anulată în parte de instanță s-a adoptat în baza

Deciziilor Comisiei Europene, a Directivei nr. 2003/87/CE, în scopul reducerii

emisiilor globale cu efect de seră cu cel puțin 5% în perioada 2008 - 2012,

față de nivelul anului 1990, obiectiv prevăzut de art. 3 pct. 1 din Protocolul

de la Kyoto;

- sentința încalcă și

legislația națională, ignorând art. 3 alin. (2) din Metodologia din 2007,

neputând fi vorba de o defavorizare a recurentei reclamante, nefiind analizate

toate argumentele recurentului din întâmpinare.

S-a solicitat

admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii.

Considerentele

Înaltei Curți asupra recursurilor

Cu privire la

regularitatea recursului Ministerului Mediului și Pădurilor

Potrivit art. 301 C.

proc. civ. termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea sentinței.

În speță, Sentința

nr. 69 din 28 februarie 2011 a Curții de Apel Constanța s-a comunicat

recurentului la data de 13 mai 2011, după cum rezultă din dovada comunicării de

la dosar, neavând relevanță data înregistrării sentinței la Direcția juridică

sau alt compartiment intern, astfel că ultima zi în care putea fi

expediat/înregistrat legal recursul era 30 mai 2011 (lunea).

Recursul Ministerului

Mediului și Pădurilor a fost expediat la data de 1 iunie 2011 de către SC A.L.

& A. la Curtea de Apel Craiova, care l-a trimis la 3 iunie 2011 Curții de

Apel Constanța, unde s-a înregistrat la 6 iunie 2011, recursul fiind formulat

peste termenul legal, motiv pentru care se va respinge ca tardiv declarat.

Cu privire la

recursul reclamantei SC R.

Recurenta-reclamantă

este nemulțumită că acțiunea sa a fost admisă numai în parte, considerând că

este îndreptățită la alocarea anuală a unui număr de 1.323.646 certificate

verzi și nu numai la 11.912.281, cât i-au fost recunoscute prin sentința

atacată.

Recurenta-reclamantă

a arătat că soluția instanței de fond s-a bazat pe concluziile raportului de

expertiză întocmit în cauză, iar expertul a aplicat legislația comunitară, deși

aceasta excedea pregătirii sale.

Recurenta-reclamantă

nu a argumentat în niciun fel cele susținute, nu a precizat în ce ar consta o

eventuală eroare de calcul sau de metodologie a expertului, ea fiind cea care a

solicitat această probă și de altfel nu a formulat niciun fel de obiecțiuni la

instanța de fond, neputându-și invoca propria pasivitate, de a suplimenta

probatoriile pe care nu le-a propus și administrat în condițiile legii.

Nici critica ce

vizează aplicarea pretins greșită a art. 10 din Directiva nr. 2003/87/CE, care

prevede ca statele membre Uniunii Europene să aloce gratuit o cotă de cel puțin

90% din certificatele de emisii de gaze cu efect de seră și respectiv art. 3

pct. 2 din Decizia CE nu este fondată, deoarece H.G. nr. 780/2006 privind

stabilirea schemei de comercializare a certificatelor, a respectat norma

comunitară, art. 12 menționând că "pentru perioada prevăzută la art. 13 și

prima perioadă prevăzută la art. 14 alocarea certificatelor de emisii de gaze

cu efect de seră se face gratuit".

În conformitate cu

prevederile Tratatului de Aderare ratificat de România prin Legea nr. 157/2005,

cu Directiva nr. 2003/87/CE și art. 11 alin. (3) din H.G. nr. 780/2006 Planul

Național de Alocare trebuia aprobat și transpus în legislația europeană prin

Hotărâre de Guvern, iar prin Deciziile Comisiei Europene nr. C/2007/5240 și

C/2007, 5253 din 26 octombrie 2007 proiectul Planului a fost ajustat,

reducându-se cantitățile alocate României și instalațiilor din România cu 10,8%

pentru anul 2007 și cu 20,64% pentru perioada 2008 - 2012, aceste decizii fiind

obligatorii pentru Satul Român.

Drept urmare, recurentei-reclamante

i-au fost alocate, pentru rafinăria P., certificate de emisii CO

2

proporțional cu reducerile aplicate celorlalte instalații.

În concluzie,

Guvernul Statului Român a alocat gratuit certificate de emisii de gaze cu efect

de seră într-o cotă care se încadrează în marja avizată de instituțiile

europene, iar recurenta-reclamantă nu a dovedit că i se cuvin a-i fi alocate

anual mai multe certificate decât cele acordate prin sentința recurată, care a

omologat concluziile raportului de expertiză B.A., la care recurenta nu a

formulat obiecțiuni, astfel încât, nefiind identificat niciunul din motivele de

casare sau modificare prevăzut de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 312

C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul

reclamantei ca nefondat.

Cu privire la

recursul pârâtului Guvernul României

Recurentul-pârât nu a

formulat critici propriu-zise cu privire la legalitatea sentinței atacate, ci a

reluat susținerile din întâmpinarea depusă la instanța de fond privind

respectarea procedurilor legale la elaborarea H.G. nr. 60/2008, care s-a emis

în scopul și în aplicarea legislației comunitare în domeniul reducerii

poluării, Directiva nr. 2003/87/CE privind stabilirea schemei de comercializare

a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, adoptată în baza

Protocolului de la Kyoto, a cărui semnatară este și România prin care s-a

convenit reducerea emisiilor acestor gaze cu 8% în perioada 2008 - 2012, cadrul

legal pentru funcționarea schemei în România fiind asigurat de H.G. nr.

780/2006, care a stat la baza H.G. nr. 60/2008, anulată parțial de Curtea de

Apel Constanța.

Toate aceste

considerații, deși corecte, nu au relevanță în cauză, deoarece

recurenta-reclamantă nu a contestat aceste aspecte, ale legalității și necesității

emiterii H.G. nr. 60/2008, ci modalitatea în care, prin acest act administrativ

cu caracter individual, i s-au alocat mai puține certificate de emisii de CO

2

decât cele cuvenite, ca urmare a încălcării criteriilor legale ce trebuiau

aplicate la emiterea Planului Național de Alocare, Anexă H.G. nr. 60/2008, după

cum urmează: stabilirea greșită a ponderii în sector a operatorilor vizați,

caracterul discriminatoriu al atribuirii certificatelor, nesocotirea

criteriului legal al acoperirii necesarului de certificate estimat și aprobat

în prealabil de autoritatea de mediu prin autorizația din 29 februarie 2008 și

a cerinței utilizării, de către operatori, de tehnologii eficiente energetic.

Astfel, dacă s-ar fi

respectat criteriul ponderii instalației de sector, conform art. 9 alin. (1)

din Ordinul nr. 85/2007 emis de Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor

pentru aprobarea metodologiei privind elaborarea Planului Național de Alocare,

ar fi rezultat o altă alocare, diferită de Planul Național de Alocare, deoarece

plusul de certificate rezultat în urma aplicării metodologiei de calcul este

similar cu minusul de certificate rezultat.

S-a constatat de

către prima instanță că diferențele de alocare a certificatelor pentru unii din

operatorii vizați prin H.G. nr. 60/2008 sunt disproporționate, raportat la

criteriile legale, existând excedent de alocări, nejustificat în favoarea unor

operatori (R. și P.) la baza cărora au stat factori subiectivi, în timp ce

recurenta-reclamantă a fost în mod clar dezavantajată, prin autorizația din 29

februarie 2008 autoritatea de mediu aprobându-i cantitatea anuală de emisii de

1.323.646 tone CO

2

(fiecărei tone corespunzându-i un certificat)

pentru perioada 2008 - 2012, în timp ce prin Planul Național de Alocare i-au

fost atribuite numai 675.693 certificate anual, respectiv 3.378.467 certificate

emisii CO

2

în perioada 2008 - 2012.

Alocările excedentare

detaliate în pozițiile 11- 12 al raportului de expertiză, respectiv încalcă

criteriile 1 și 5 din H.G. nr. 780/2006 și principiul nediscriminării între

operatori.

Pe baza constatărilor

expertului s-a stabilit că baza de calcul a Planului Național de Alocare s-a

realizat eronat și pentru faptul că nu s-a ținut cont de criteriul 8 din H.G.

nr. 780/2006, privind "informații asupra modului în care tehnologiile

curate, inclusiv tehnologiile eficiente energetic, sunt luate în

considerare", utilizarea unor tehnologii moderne și mai puțin poluante de

către recurenta-reclamantă îndreptățind-o să beneficieze de un număr de

certificate de emisii CO

2

care să acopere pe cât posibil necesarul

estimat și aprobat prin autorizația din 29 februarie 2008.

Expertiza judiciară

B.A. a stabilit că recurentei-reclamante i se cuvenea un număr de 1.191.281

certificate, care trebuiau alocate acestuia cu titlu gratuit prin aplicarea

procentului de 90% (după reducerea operată la nivelul Comisiei Europene și a

Guvernului României în ședința din 12 noiembrie 2007) la numărul certificatelor

autorizate.

Or, recurentul-pârât

nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză și nu a adus în recurs niciun

fel de argumente tehnice, pertinente care să contrazică sau să pună la îndoială

concluziile raportului de expertiză.

Constatând în temeiul

art. 304

1

C. proc. civ., că nu sunt incidente niciunul din motivele

de casare sau modificare prevăzută de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art.

312 C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va

respinge recursul pârâtului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Ministerul Mediului și Pădurilor împotriva Sentinței nr. 69/CA din

28 februarie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială ca tardiv declarat.

Respinge recursurile

declarate de SC R.R. SA Năvodari și Guvernul României împotriva aceleași

sentințe ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 octombrie 2012 .

Procesat de GGC - AS