ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4399/2012

Asupra recursurilor de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea adresată Curții de Apel Constanța la data de 2 iulie 2008, reclamanta SC R.R. SA a chemat în judecată pârâții Guvernul României și Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile (devenit Ministerul Mediului și Pădurilor) și a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună modificarea H.G.

nr. 60/2008, Anexa - Planul Național de Alocare pentru perioadele 2007 și 2008 - 2012 pct. 8.2, în sensul alocării pentru reclamantă, pentru perioada 2008 - 2012 a unui număr de 1.323.646 de certificate emisii de CO 2 anual (corespunzător cantității anuale estimate de 1.323.646 tone emisii de CO 2 ). La termenul din 20 ianuarie 2011 pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor a formulat o cerere de introducere în cauză a altor subiecte de drept în temeiul art. 16 1 din Legea nr. 554/2004, solicitând introducerea în cauză a celorlalți operatori economici din sectorul rafinare produse petroliere cărora le-au fost alocate certificate de emisii de CO 2 prin H.G. nr. 60/2008, iar instanța de fond a respins cererea, reținând că această cerere trebuia, conform art. 28 1 din Legea nr. 554/2004, să fie formulată în termenul legal, în conformitate cu dispozițiile art. 57 - 59, 60 - 63 și 64 - 66 C. proc.

civ., iar pârâtul nu a respectat aceste cerințe. 2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 69/CA din 28 februarie 2011 a Curții de Apel Constanța a fost respinsă excepția lipsei de interes în formularea acțiunii, invocată de pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor și s-a admis în parte acțiunea precizată a reclamantei SC R.R. SA, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului și Ministerul Mediului și Pădurilor, în sensul că a fost anulată parțial H.G. nr. 60/2008 Anexa - Planul Național de Alocare pentru perioadele 2007 și 2008 - 2012, pct. 8.2, în ceea ce privește alocarea către SC R.R. SA, în perioada 2008 - 2012, a unui număr de 3.378.467 certificate de emisie CO 2 , respectiv 675.693 certificate anual.

Instanța a dispus obligarea pârâților la emiterea actului administrativ care să modifice H.G. nr. 60/2008 Anexa - Planul Național de Alocare, pentru perioada 2007 și 2008 - 2012 pct. 8.2, în sensul alocării către reclamantă, pentru perioada 2008 - 2012, a unui număr total de 5.956.405 certificate emisii CO 2 , respectiv 1.191.281 certificate anual. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că excepția lipsei de interes a primului capăt de cerere din acțiune, invocată de pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor este neîntemeiată, întrucât reclamanta SC R.R. SA are interes în a formula acțiunea de față, pentru că tinde a determina obligarea pârâților la emiterea unui act prin care să se modifice H.G.

nr. 60/2008, Anexa - Planul Național de Alocare și să obțină astfel un număr mai mare de certificate de emisii de CO 2 pentru perioada 2008 - 2012, cu urmări directe și imediate asupra activității sale, cu referire specială asupra fondurilor bănești, pentru că în caz contrar ar fi obligat să cumpere certificate de emisii de CO 2 . Pe fondul cererii introductive, instanța de primă jurisdicție a reținut că în vederea îndeplinirii angajamentelor asumate de Uniunea Europeană pentru respectarea Protocolului de la Kyoto, prin Directiva nr. 2003/87/CE s-a stabilit schema de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, iar prevederile Directivei au devenit obligatorii, acestea fiind transpuse în România prin H.G.

nr. 780/2006 privind înființarea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, care transpune atât Directiva nr. 2003/87/CE cât și Directiva nr. 2004/101/CE, precum și alte acte normative (Ordinul nr. 1008/2006, Ordinul nr. 85/2007, Ordinul nr. 1897/2007). Schema de comercializare a acestora (EU ETS) se bazează pe principiul "limitare - tranzacționare". În acest sens, Planul Național de Alocare reprezintă documentul prin care numărul total de certificate de emisii de gaze cu efect de seră alocate la nivel național, precum și la nivelul oricărei instalații intră sub incidența prevederilor H.G. nr. 780/2006. Prin Deciziile Comisiei Europene nr. C/2007/5240 și C/2007/5253 din 26 octombrie 2007, Planul Național de Alocare pentru România a fost ajustat în sensul reducerii cantităților alocate cu 10% pentru 2007 și cu 20,64% pentru 2008 - 2012, decizii obligatorii pentru Guvernul României în baza cărora, a fost emisă H.G.

nr. 60/2008. Deși pârâții susțin că H.G. nr. 60/2008 a fost emisă legal, Planul Național de Alocare fiind întocmit cu respectarea tuturor principiilor prevăzute în criteriile din anexa la H.G. nr. 780/2006, instanța de primă jurisdicție a constatat că afirmațiile autorităților nu sunt întemeiate, în ceea ce privește numărul de certificate de emisii de CO 2 pentru reclamantă, care se află sub incidența acestui act normativ. În Anexa nr. 3 a H.G. nr. 780/2006 sunt prevăzute criteriile de întocmire a Planului Național de Alocare,!aceleași cu cele stipulate în Anexa nr. III a Directivei nr. 2003/87/CE, dar alocarea de certificate de emisii de CO 2 prin H.G. nr. 60/2008 (Planul Național de Alocare) s-a făcut cu încălcarea unor criterii legale ce trebuiau aplicate la elaborarea acestuia.

Astfel, instanța de fond a reținut că potrivit art. 10 alin. (3) din H.G.

nr. 780/2006, metodologia privind elaborarea Planului Național de Alocare se aprobă prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului, în acest sens fiind adoptate Ordinul nr. 85/2007 emis de Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor, pentru aprobarea metodologiei privind elaborarea Planului Național de Alocare, potrivit art. 2 din ordin, metodologia aplicându-se pentru anul 2007 și pentru perioada 2008 - 2012. Potrivit art. 9 alin. (1) din Ordinul nr. 85/2007, "Plafonul la nivel de sector se determină astfel: a) pentru anul 2007, pe baza ponderilor deținute de fiecare sector în plafonul pentru anul 2007, ponderi calculate ca raport între total emisii ale fiecărui sector, determinate pe baza proiecțiilor "de sus în jos" conform art. 6 alin. (3) și total emisii ale sectoarelor care intră sub incidența schemei, determinate conform art. 4 alin. (3); b) pentru perioada 2008 - 2012, pe baza mediei aritmetice a ponderilor deținute de fiecare sector în plafonul pentru perioada 2008 - 2012, ponderi calculate ca raport între total emisii ale fiecărui sector, determinate pe baza proiecțiilor "de sus în jos" și total emisii ale sectoarelor care intră sub incidența schemei, determinate conform art. 4 alin. (3)". Prin raportare la aceste dispoziții,

instanța de primă jurisdicție a constatat că modalitatea de realizare a alocărilor de certificate de emisii de CO 2 prin H.G. nr. 60/2008 a încălcat criteriile legale ce trebuiau aplicate la emiterea planului, prin stabilirea greșită a ponderii în sector a operatorilor vizați. Astfel, certificatele s-au atribuit discriminatoriu, s-a nesocotit criteriul legal al acoperirii necesarului de certificate estimate și aprobat în prealabil de autoritatea de mediu și s-a nesocotit și cerința de a se avea în vedere utilizarea de către operatori, de tehnologii eficiente energetic.

În ce privește încălcarea criteriului ponderii instalației de sector [art. 9 alin. (1) din Ordinul nr. 85/2007], baza de calcul a Planului Național de Alocare a fost realizată eronat, în sensul că nu s-a determinat și aplicat corect, legal, ponderea fiecărui operator în cadrul sectorului rafinare, pentru că în cazul în care s-ar fi determinat corect ponderea fiecărei instalații, ar fi rezultat o alocare diferită față de Plan, deoarece plusul de certificate rezultat în urma aplicării metodologiei de calcul este similar cu minusul de certificate rezultat. Diferențele de alocări de certificate de către operatori, prin Plan, în plus și în minus nu se justifică prin aplicarea corectă a criteriilor determinate de lege, ci prin factori subiectivi, la origine stând determinarea eronată a unor ponderi mai mari (R. și P.) sau mai mici (R., P.), decât ponderile care rezultau din realitatea datelor comunicate autorității de mediu, conform Ordinului nr. 85/2007.

Instanța a reținut că în expertiză se menționează că emisiile luate în considerare pentru alocare nu corespund toate mediei anuale, subvaloarea de calcul a emisiilor fiind luată arbitrar pentru unele instalații și ca medie pentru altele. Astfel, în expertiză se arată că, în alocare, ceea ce e diferit, este modul de determinare a ponderii instalației în sector. În cazul instalațiilor care dețin date relevante în perioada istorică 2001 - 2004, emisiile relevante se determină ca medie a doi ani, cu emisiile cele mai mari realizate în perioada respectivă.

În cazul în care instalația luată în considerare fără emisii relevante în perioada istorică, emisia relevantă pentru aceasta s-a determinat cu formula prevăzută la pct. 2 lit. B) din Anexa nr. 1 B din Metodologie (Ordinul nr. 85/2007) și folosind aceste medii de calcul a constatat diferențe de certificate alocate în raport de ponderile determinate conform Ordinului, dar s-a concluzionat că nu metoda de calcul a dus la diferențele în plus și minus la unii operatori economici, ci alți factori, neidentificați, criteriul legal al ponderii instalațiilor în sector prevăzut de art. 9 alin. (1) din Ordinul nr. 85/2007 fiind încălcat. Instanța a reținut că, așa cum a constatat expertiza efectuată în cauză, există excedent de alocări nejustificat, în favoarea/defavoarea unor operatori, alocarea excedentară contravenind H.G.

nr. 780/2006, criteriul 5, conform căruia "planul de alocare nu trebuie să facă discriminare între operatori sau sectoare, astfel încât să nu favorizeze în mod nejustificat anumiți operatori sau anumite activități". Alocările prevăzute în plan pentru unii operatori din sector sunt excedentare, întrucât s-au primit alocări superioare cantității de materii prime și capacității de producție inferioare celor aparținând reclamantei, expertul calificând diferențele de alocare, realizate prin H.G. nr. 780/2008 în minus, în ceea ce o privește pe reclamantă, sau în plus față de necesități, în ceea ce privește alți operatori ca fiind "majore", cele mai mari diferențe de alocări de certificare în minus, față de necesarul aprobat anterior de autoritatea de mediu fiind cele pentru reclamantă.

Prin urmare, prin H.G. nr. 60/2008 s-au nesocotit cerințele legale ale criteriilor 1 și 5 din H.G. nr. 780/2006 privind acoperirea necesarului de emisii autorizat în prealabil de autoritatea publică de mediu, precum și nediscriminarea între operatori. De asemenea, H.G. nr. 60/2008 încalcă și criteriul nr. 8 din H.G. nr. 780/2006, conform căruia, "Planul Național de Alocare trebuie să conțină informații asupra modului în care tehnologiile curate, inclusiv tehnologiile eficiente energetic, sunt luate în considerare", baza de calcul a Planului Național de Alocare fiind realizată fără a avea în vedere cerințele acestui criteriu. În acest sens, reclamanta arată că deține și aplică tehnologii avansate în prelucrarea țițeiului, bazate pe utilizarea gazului natural care determină cantități mai mici de emisii de CO 2 , în comparație cu tehnologiile bazate pe utilizarea păcurei, aplicate de ceilalți operatori.

Prin această utilizare realizează o limitare a poluării care îi permite să poată beneficia în mod gratuit prin Planul Național de Alocare de un număr de certificate de emisii de CO 2 care să acopere necesarul estimat și aprobat anterior prin autorizația din 29 septembrie 2008 - pentru perioada 2008 - 2012. Cum pârâții au emis H.G. nr. 60/2008, fără a lua în considerație emisiile emise de operatori, a se lua în calcul media emisiilor (în ce o privește pe reclamantă), precum și producția prognozată și categorii de combustibili și tehnologii, instanța a concluzionat că se impune anularea parțială a acesteia, în ceea ce privește alocarea către reclamantă perioada 2008 - 2012 a unui număr de 5.956.405 certificate de emisii de CO 2 , respectiv 1.191.281 certificate anual, în loc de 3.378.467, respectiv 675.693 certificate anual.

II. Instanța de recurs Împotriva acestei sentințe au declarat recurs toate părțile din proces. 1. Recursul reclamantei Reclamanta SC R. a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie pentru interpretarea și aplicarea greșită a legii, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătându-se că în mod greșit i s-au acordat numai 1.191.281 certificate verzi anual, în loc de 1.323.646, cât era îndreptățită. S-a susținut că prin art. 10 din Directiva nr. 2003/87/CE s-a prevăzut că statele membre ale Uniunii Europene să aloce în perioada de 5 ani care începea la 1 ianuarie 2008 cel puțin 90% din cote gratuit, însă, prin H.G. nr. 60/2008 s-a redus numărul de certificate verzi prin Planul Național de Alocare aprobat la 90%, deși norma comunitară permitea o alocare gratuită mai mare, chiar de 100%, reducerea aplicându-se eronat la toți operatorii, nediferențiat, deși trebuia circumstanțiat pentru fiecare.

Recurenta a învederat că instanța și-a fundamentat soluția pe constatările expertizei efectuate în cauză, iar expertul la rândul său a invocat legislația comunitară, ceea ce excede specialității și misiunii sale procesuale. A concluzionat recurenta că s-au încălcat criteriile legale care trebuiau aplicate la elaborarea Panului Național de Alocare respectiv: stabilirea greșită a ponderii de sector a operatorilor vizați, caracterul discriminatoriu al atribuirii certificatelor, nesocotirea cerinței utilizării tehnologiilor eficiente energetic de către operatori, toate în defavoarea recurentei, singurul remediu constituindu-l admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii, așa cum a fost formulată.

2. Recursul pârâtului Guvernul României Recurentul-pârât a susținut că în mod greșit instanța a anulat parțial H.G. nr. 60/2008, care s-a emis în temeiul art. 108 din Constituție și art. 11 alin. (3) din H.G. nr. 780/2006 privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii gaze cu efect de seră, hotărârea în cauză fiind adoptată prin însușirea proiectului inițiat de Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile, iar la elaborarea H.G. nr. 60/2008 s-au respectat dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, proiectul actului administrativ fiind avizat de Ministerul Justiției. S-a arătat că hotărârea contestată s-a adoptat în scopul implementării Planului Național de Alocare a certificatelor de emisii gaze cu efect de seră pentru perioadele 2007 și 2008 - 2012, acesta constituind instrumentul prin care s-a asigurat implementarea Directivei nr. 2003/87/CE transpusă în legislația națională prin H.G.

nr. 780/2006. Recurentul-pârât a precizat că principala sursă de date pentru stabilirea numărului total de certificate de emisii gaze cu efect de seră alocate la nivel național o reprezintă proiecțiile emisiilor de gaze "de sus în jos", iar metodologia de elaborare a Planului s-a aplicat nediscriminatoriu, prin utilizarea acelorași formule pentru toți participanții la schemă, algoritmul de alocare folosit fiind unic, iar emisiile instalației s-au determinat pe baza prelucrării datelor, privind consumul de combustibili și materii prime declarate în chestionarele transmise în mod oficial de operatori, recurenta necontestând niciodată metodologia sau principiile de elaborare a Planului.

S-a menționat că în ședința Guvernului din 12 noiembrie 2007 s-a aprobat că alocarea la nivelul fiecărei instalații să se diminueze cu 10% pentru anul 2007 și cu 20,7% pentru perioada 2008 - 2012 reducerea aplicându-se tuturor instalațiilor și sectoarelor ce intrau sub incidența schemei, astfel că nu se justifică anularea în parte a H.G. nr. 60/2008. S-a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii. 3. Recursul pârâtului Ministerul Mediului și Pădurilor Criticile formulate de pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor au fost în esență, următoarele: - Curtea de Apel Constanța a pronunțat o hotărâre cu încălcarea formelor de procedură prevăzute de lege, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., deoarece recurentul-pârât a solicitat în temeiul art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 introducerea în cauză a altor persoane la termenul de judecată din 20 ianuarie 2011, cererea i-a fost respinsă, fără a fi comunicată celor chemați în judecată și chiar dacă s-a depășit termenul prevăzut de art. 57 alin. (2) C. proc. civ., cererea trebuia disjunsă și judecată separat, conform art. 135 C. proc. civ.; - recurentul-pârât nu are calitate procesuală pasivă, nu a emis H.G. nr. 60/2008 și nu poate emite un act administrativ de modificare/completare a acesteia; - intimata-reclamantă nu are interes în promovarea cererii de chemare în judecată în contradictoriu cu recurentul-pârât; - hotărârea s-a dat cu încălcarea și aplicarea greșită legii, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., deoarece intimata-reclamantă nu a suferit nicio vătămare prin emiterea H.G. nr. 60/2008, aceasta generându-și singură prejudiciul, deoarece a avut un management defectuos, care nu a fost în măsură să transmită în termen util numărul de certificate de emisii gaze cu efect de seră necesar a fi alocate; - hotărârea recurată încalcă prevederile Protocolului de la Kyoto, dar și principiul dreptului comunitar, întrucât H.G. anulată în parte de instanță s-a adoptat în baza Deciziilor Comisiei Europene, a Directivei nr. 2003/87/CE, în scopul reducerii emisiilor globale cu efect de seră cu cel puțin 5% în perioada 2008 - 2012, față de nivelul anului 1990, obiectiv prevăzut de art. 3 pct. 1 din Protocolul de la Kyoto; - sentința încalcă și legislația națională, ignorând art. 3 alin. (2) din Metodologia din 2007, neputând fi vorba de o defavorizare a recurentei reclamante, nefiind analizate toate argumentele recurentului din întâmpinare.

S-a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Cu privire la regularitatea recursului Ministerului Mediului și Pădurilor Potrivit art. 301 C. proc. civ. termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea sentinței. În speță, Sentința nr. 69 din 28 februarie 2011 a Curții de Apel Constanța s-a comunicat recurentului la data de 13 mai 2011, după cum rezultă din dovada comunicării de la dosar, neavând relevanță data înregistrării sentinței la Direcția juridică sau alt compartiment intern, astfel că ultima zi în care putea fi expediat/înregistrat legal recursul era 30 mai 2011 (lunea). Recursul Ministerului Mediului și Pădurilor a fost expediat la data de 1 iunie 2011 de către SC A.L.

& A. la Curtea de Apel Craiova, care l-a trimis la 3 iunie 2011 Curții de Apel Constanța, unde s-a înregistrat la 6 iunie 2011, recursul fiind formulat peste termenul legal, motiv pentru care se va respinge ca tardiv declarat. Cu privire la recursul reclamantei SC R. Recurenta-reclamantă este nemulțumită că acțiunea sa a fost admisă numai în parte, considerând că este îndreptățită la alocarea anuală a unui număr de 1.323.646 certificate verzi și nu numai la 11.912.281, cât i-au fost recunoscute prin sentința atacată. Recurenta-reclamantă a arătat că soluția instanței de fond s-a bazat pe concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, iar expertul a aplicat legislația comunitară, deși aceasta excedea pregătirii sale.

Recurenta-reclamantă nu a argumentat în niciun fel cele susținute, nu a precizat în ce ar consta o eventuală eroare de calcul sau de metodologie a expertului, ea fiind cea care a solicitat această probă și de altfel nu a formulat niciun fel de obiecțiuni la instanța de fond, neputându-și invoca propria pasivitate, de a suplimenta probatoriile pe care nu le-a propus și administrat în condițiile legii. Nici critica ce vizează aplicarea pretins greșită a art. 10 din Directiva nr. 2003/87/CE, care prevede ca statele membre Uniunii Europene să aloce gratuit o cotă de cel puțin 90% din certificatele de emisii de gaze cu efect de seră și respectiv art. 3 pct. 2 din Decizia CE nu este fondată, deoarece H.G.

nr. 780/2006 privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor, a respectat norma comunitară, art. 12 menționând că "pentru perioada prevăzută la art. 13 și prima perioadă prevăzută la art. 14 alocarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră se face gratuit". În conformitate cu prevederile Tratatului de Aderare ratificat de România prin Legea nr. 157/2005, cu Directiva nr. 2003/87/CE și art. 11 alin. (3) din H.G. nr. 780/2006 Planul Național de Alocare trebuia aprobat și transpus în legislația europeană prin Hotărâre de Guvern, iar prin Deciziile Comisiei Europene nr. C/2007/5240 și C/2007, 5253 din 26 octombrie 2007 proiectul Planului a fost ajustat, reducându-se cantitățile alocate României și instalațiilor din România cu 10,8% pentru anul 2007 și cu 20,64% pentru perioada 2008 - 2012, aceste decizii fiind obligatorii pentru Satul Român.

Drept urmare, recurentei-reclamante i-au fost alocate, pentru rafinăria P., certificate de emisii CO 2 proporțional cu reducerile aplicate celorlalte instalații. În concluzie, Guvernul Statului Român a alocat gratuit certificate de emisii de gaze cu efect de seră într-o cotă care se încadrează în marja avizată de instituțiile europene, iar recurenta-reclamantă nu a dovedit că i se cuvin a-i fi alocate anual mai multe certificate decât cele acordate prin sentința recurată, care a omologat concluziile raportului de expertiză B.A., la care recurenta nu a formulat obiecțiuni, astfel încât, nefiind identificat niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzut de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 312 C. proc.

civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul reclamantei ca nefondat. Cu privire la recursul pârâtului Guvernul României Recurentul-pârât nu a formulat critici propriu-zise cu privire la legalitatea sentinței atacate, ci a reluat susținerile din întâmpinarea depusă la instanța de fond privind respectarea procedurilor legale la elaborarea H.G. nr. 60/2008, care s-a emis în scopul și în aplicarea legislației comunitare în domeniul reducerii poluării, Directiva nr. 2003/87/CE privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, adoptată în baza Protocolului de la Kyoto, a cărui semnatară este și România prin care s-a convenit reducerea emisiilor acestor gaze cu 8% în perioada 2008 - 2012, cadrul legal pentru funcționarea schemei în România fiind asigurat de H.G.

nr. 780/2006, care a stat la baza H.G. nr. 60/2008, anulată parțial de Curtea de Apel Constanța. Toate aceste considerații, deși corecte, nu au relevanță în cauză, deoarece recurenta-reclamantă nu a contestat aceste aspecte, ale legalității și necesității emiterii H.G. nr. 60/2008, ci modalitatea în care, prin acest act administrativ cu caracter individual, i s-au alocat mai puține certificate de emisii de CO 2 decât cele cuvenite, ca urmare a încălcării criteriilor legale ce trebuiau aplicate la emiterea Planului Național de Alocare, Anexă H.G. nr. 60/2008, după cum urmează: stabilirea greșită a ponderii în sector a operatorilor vizați, caracterul discriminatoriu al atribuirii certificatelor, nesocotirea criteriului legal al acoperirii necesarului de certificate estimat și aprobat în prealabil de autoritatea de mediu prin autorizația din 29 februarie 2008 și a cerinței utilizării, de către operatori, de tehnologii eficiente energetic.

Astfel, dacă s-ar fi respectat criteriul ponderii instalației de sector, conform art. 9 alin. (1) din Ordinul nr. 85/2007 emis de Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor pentru aprobarea metodologiei privind elaborarea Planului Național de Alocare, ar fi rezultat o altă alocare, diferită de Planul Național de Alocare, deoarece plusul de certificate rezultat în urma aplicării metodologiei de calcul este similar cu minusul de certificate rezultat. S-a constatat de către prima instanță că diferențele de alocare a certificatelor pentru unii din operatorii vizați prin H.G.

nr. 60/2008 sunt disproporționate, raportat la criteriile legale, existând excedent de alocări, nejustificat în favoarea unor operatori (R. și P.) la baza cărora au stat factori subiectivi, în timp ce recurenta-reclamantă a fost în mod clar dezavantajată, prin autorizația din 29 februarie 2008 autoritatea de mediu aprobându-i cantitatea anuală de emisii de 1.323.646 tone CO 2 (fiecărei tone corespunzându-i un certificat) pentru perioada 2008 - 2012, în timp ce prin Planul Național de Alocare i-au fost atribuite numai 675.693 certificate anual, respectiv 3.378.467 certificate emisii CO 2 în perioada 2008 - 2012. Alocările excedentare detaliate în pozițiile 11- 12 al raportului de expertiză, respectiv încalcă criteriile 1 și 5 din H.G.

nr. 780/2006 și principiul nediscriminării între operatori. Pe baza constatărilor expertului s-a stabilit că baza de calcul a Planului Național de Alocare s-a realizat eronat și pentru faptul că nu s-a ținut cont de criteriul 8 din H.G. nr. 780/2006, privind "informații asupra modului în care tehnologiile curate, inclusiv tehnologiile eficiente energetic, sunt luate în considerare", utilizarea unor tehnologii moderne și mai puțin poluante de către recurenta-reclamantă îndreptățind-o să beneficieze de un număr de certificate de emisii CO 2 care să acopere pe cât posibil necesarul estimat și aprobat prin autorizația din 29 februarie 2008. Expertiza judiciară B.A.

a stabilit că recurentei-reclamante i se cuvenea un număr de 1.191.281 certificate, care trebuiau alocate acestuia cu titlu gratuit prin aplicarea procentului de 90% (după reducerea operată la nivelul Comisiei Europene și a Guvernului României în ședința din 12 noiembrie 2007) la numărul certificatelor autorizate. Or, recurentul-pârât nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză și nu a adus în recurs niciun fel de argumente tehnice, pertinente care să contrazică sau să pună la îndoială concluziile raportului de expertiză. Constatând în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., că nu sunt incidente niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzută de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 312 C. proc.

civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul pârâtului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Mediului și Pădurilor împotriva Sentinței nr. 69/CA din 28 februarie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială ca tardiv declarat. Respinge recursurile declarate de SC R.R. SA Năvodari și Guvernul României împotriva aceleași sentințe ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2012 . Procesat de GGC - AS