Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.10.2005

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7865/2005

HOTĂRÂRE
10.10.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7865/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra conflictului negativ de competență de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Alba Iulia prin decizia civilă nr. 105 din 27 ianuarie 2005 a declinat în favoarea Tribunalului Alba spre competentă soluționare apelul declarat de petenta P.X. împotriva încheierii nr. 1155 din 8 septembrie 2004 pronunțată de Judecătoria Blaj, serviciul de Carte Funciară. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că, apelul declarat împotriva încheierii nr. 1155 din 8 septembrie 2004 pronunțată în cadrul procedurii necontencioase, revine tribunalului. Tribunalul Alba, prin decizia civilă nr. 139 din 5 aprilie 2005, a declinat în favoarea Curții de Apel Alba Iulia competența de soluționare a apelului declarat de petenta P.X.

împotriva încheierii nr. 1155/2004 pronunțată de Judecătoria Blaj, serviciul Carte Funciară, și pe cale de consecință: a constatat existența conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul Alba și Curtea de Apel Alba Iulia și a trimis cauza în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență de față. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, soluționarea apelului se poate realiza numai în condițiile impuse de dispozițiile art. 1 pct. 2, O.U.G. nr. 65/2004 în sensul că se prevăd expres cele 5 situații în care tribunalul judecă apelurile cu care este investit. Apel declarat împotriva unei încheieri pronunțate de serviciul C.F.

nu se încadrează în dispozițiile limitativ prevăzute de actul normativ enunțat. Competent să soluționeze apelul declarat împotriva încheierii nr. 1155 din 8 septembrie 2004 a Judecătoriei Blaj, este Tribunalul Alba. Curtea de Apel Alba Iulia prin decizia civilă nr. 105 din 27 ianuarie 2005 a declinat în favoarea Tribunalului Alba spre competentă soluționare, apelul declarat de petenta P.X. împotriva încheierii de intabulare nr. 1155 din 8 septembrie 2004 pronunțată de Judecătoria Blaj. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că încheierea pronunțată de judecătorul delegat la Cartea funciară este o hotărâre în materie necontencioasă iar calea de atac împotriva unor astfel de hotărâri fiind cea stabilită de prevederile art. 339 C. proc.

civ. care stabilește și instanța competentă. Sintagma „președintele instanței” folosită în alin. (1)–(3) din art. 339 C. proc. civ. trebuie înțeleasă în sensul de președinte al completului de judecată. Ulterior deciziei mai sus menționată Tribunalul Alba prin decizia civilă nr. 139 din 5 aprilie 2005 a declinat în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, competența de soluționare a apelului declarat de petenta P.X. împotriva încheierii nr. 1155/2004 pronunțată de Judecătoria Blaj: a constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Alba și Curtea de Apel Alba Iulia și a trimis cauza spre soluționare a conflictului în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Alba a reținut că soluționarea apelului se va realiza în condițiile impuse de dispozițiile art. 1 pct. 2 din O.G.

nr. 65/2004 care prevăd expres cele 5 situații în care tribunalul judecă apelurile ce-i revin ca instanță de apel. În atare situație, apelul în cauză trebuie soluționat de Curtea de Apel Alba Iulia. Potrivit art. 52 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 247/2005 „Încheierea de înscriere sau de respingere poate fi atacată cu plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la biroul teritorial”. Plângerea împotriva încheierii se depune la biroul teritorial și se va înscrie din oficiu în cartea funciară. Oficiul teritorial este obligat să înainteze plângerea Judecătoriei în a cărei rază de competență teritorială se află imobilul, însoțită de dosarul încheierii și copia cărții funciare.

Alin. (2) al aceluiași articol prevede că „hotărârea pronunțată de judecătorie poate fi atacată cu apel”. Față de prevederile textului de lege mai sus menționat, coroborate cu art. 2 pct. 2 C. proc. civ. așa cum a fost modificat și completat prin Legea nr. 219/2005, coroborate cu prevederile art. 2 pct. 2 C. proc. civ. așa cum a fost modificat prin Legea nr. 219/2005 ce a modificat și completat O.U.G. nr. 138/2000 precum și cu principiul proximității gradului jurisdicțional, Tribunalul Alba este competent să soluționeze apelul declarat împotriva încheierii nr. 1155 din 8 septembrie 2004 a Judecătoriei Blaj.

DECIDE: Stabilește competența de soluționare a apelului declarat împotriva încheierii nr. 1155 din 8 septembrie 2004 a Judecătoriei Blaj, serviciul C.F. în favoarea Tribunalului Alba. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-10-10
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7857/2005
Asupra conflictului negativ de competență de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Alba–Iulia, prin decizia civilă nr. 530 din 14 aprilie 2005 a declinat în favoarea Tribunalului Sibiu spre competen
ÎCCJ 2005-09-08
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6512/2005
Asupra conflictului negativ de competență de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Blaj la data de 17 august 2004, creditorii A.S. și A.C. au solicitat încuviințarea
ÎCCJ 2005-09-26
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7221/2005
Asupra conflictului negativ de competență de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Judecătoria Câmpeni, prin încheierea nr. 495 din 20 septembrie 2004 a încuviințat, conform art. 372-373 1 C. proc. civ., cererea d
ÎCCJ 2004-09-07
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6883/2005
Asupra conflictului de competență de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din camera de consiliu de la 7 septembrie 2004 pronunțată de Judecătoria Blaj, s-a respins cererea formulată de executorul
ÎCCJ 2005-05-20
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4268/2005
vit conflict negativ de competență, a dispus trimiterea dosarului la Înalta Curte spre soluționare. A considerat Tribunalul Alba, că nu este competent să soluționeze apelul, având în vedere obiectul cauzei care nu se încadrează în dispoziți
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă