ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5576/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5576/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Deliberând, în
conformitate cu dispozițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra cauzei
civile de față, constată următoarele:
Prin cererea
formulată la data de 5 septembrie 2005, reclamanții B.B., I.A.M., B.Ș. și
G.B. l-au chemat în judecată pe pârâtul primarul municipiului Câmpia Turzii,
solicitând instanței să stabilească măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001,
dispunând, în principal, restituirea în natură, în subsidiar, măsuri
reparatorii prin echivalent, pentru imobilele pentru care reclamanții au
formulat notificare, respectiv cele situate: pe str. V. Goldiș,
neidentificat topografic, vilă cu teren aferent; pe str. Laminoriștilor,
cu nr. top. 824 din CF 1054 Câmpia Turzii, casă de locuit cu teren aferent, în
prezent, dispensar medical; pe str. Laminoriștilor, cu nr. top. 824/1 din
CF 1054 Câmpia Turzii, clădire de birou cu teren aferent; pe str. Laminoriștilor,
nr. top. 826/1 din CF 1039 Câmpia Turzii, fostă fabrică de cărămidă, în
prezent, Colegiul Tehnic V. Ungureanu; pe str. Laminoriștilor, cu nr. top.
826/1 din CF 1039 Câmpia Turzii, având destinația parțial de Colegiu Tehnic V.
Ungureanu, parțial farmacie și terenul aferent.
În cauză, au formulat
cerere de intervenție, la data de 6 iulie 2007, B.A.I. și B.A., în
calitate de succesori ai numitului B.A.A., fiu al lui B.A., cererea de
intervenție având un obiect identic cu acțiunea principală, anexând cererii
dovada calității de moștenitor după B.A.I., respectiv certificatul de moștenitor
din 23 noiembrie 2004.
Ulterior, la data de
1 august 2007, a formulat cerere de intervenție și B.A.M., în calitate de
moștenitor a lui B.A., cu același obiect ca și acțiunea
principală, anexând dovada acestei calități, respectiv certificatul său de naștere.
Prin încheierea de
amânare a pronunțării din data de 4 iulie 2008, tribunalul a încuviințat în
principiu cererea de intervenție formulată de intervenienții B.A.I. și B.A.A.,
resping cererea de încuviințare în principiu a cererii de intervenție formulată
de B.A.M., pe motiv că acesta nu a dovedit calitatea procesuală.
Prin sentința civilă nr.
376 din 18 iulie 2008, Tribunalul Cluj a admis în parte acțiunea principală și
cererea de intervenție principală și a dispus: restituirea în natură a: imobilului
situat pe str. Laminoriștilor, parcela cu nr. top. 826/1 din CF 1039 Câmpia
Turzii, menținându-i afectațiunea pe o perioadă de 2 ani (care a expirat anterior
soluționării apelului); parcelei cu nr. top. 826/1 în suprafață de 240 mp; parcelei
cu nr. top. 825/1 în suprafață de 2925 mp; parcelei cu nr. top. 824/1 în
suprafață de 3185 mp și 1850 mp; parcelei cu nr. top. 820/1/2 în suprafață
de 950 și 2300 mp; parcelei cu nr. top. 820/2/2/1/2 în suprafață de 1950 și
9000 mp.
Acordarea de
despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru
următoarele imobile: 16% din construcția situată pe str. Laminoriștilor,
parcela cu nr. top. 826/1 din CF 1039 Câmpia Turzii; 2 apartamente din imobilul
de pe str. Laminoriștilor, parcela cu nr. top. 824/1, 820/1/2 din CF 1054 și
terenul aferent nerestituit în natură; suprafețele de teren nerestituite în
natură prin dispozițiile emise sau prin sentință.
Respingerea cererii
de restituire în natură a imobilelor pentru care au fost emise dispoziții de
restituire de către pârât, respectiv: cel de pe str. Laminoriștilor,
restituit prin dispoziția nr. 34/2002; cel de pe str. Laminoriștilor,
parcela cu nr. top. 824/1 din CF 1054, restituit prin dispoziția nr. 1743/2007 și
dispoziția nr. 2022 din 10 iulie 2007; cel de pe str. V. Goldiș, restituit
prin dispoziția nr. 39/2008.
Obligarea pârâtului
la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 9415 lei, reprezentând onorariu avocațial
și onorariul experților.
Pentru a hotărî
astfel, instanța a reținut că:
Prin dispozițiile
arătate în dispozitivul hotărârii, o parte din imobilele solicitate prin
acțiunea principală și cererea de intervenție principală au fost
restituite în natură, aceste dispoziții nefiind contestate, deci nefiind supuse
controlului judiciar, motiv pentru care cererile referitoare la aceste imobile
au fost respinse.
Prin aceste
dispoziții, pârâtul a recunoscut calitatea reclamanților și a
intervenienților de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii pentru
imobilele preluate abuziv de la antecesorul lor, B.A., astfel că prima instanță
nu a mai analizat calitatea lor de persoane îndreptățite, ci doar situația de
fapt privind fiecare din celelalte imobile, pentru a stabili care pot fi
restituite în natură și care prin echivalent.
În urma analizei
situației fiecărui imobil, instanța s-a pronunțat asupra notificărilor
părților, ținând seama de decizia nr. XX din 2007 a ÎCCJ, dispunând restituirea în natură, respectiv măsuri reparatorii prin echivalent.
Împotriva acestei
sentințe, au formulat în termen legal apel reclamanții, intervenienții
principali și pârâtul.
Reclamanta I.A.M. și
intervenienții principali B.A. și B.I. au formulat apel separat de
reclamanții B.B., B.Ș. și G.B.
Prin decizia civilă nr.
115 A din 01 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, Secția I Civilă,
s-a admis în parte apelul declarat de reclamanta I.A.M. și intervenienții
principali B.A. și B.I. și cel declarat de reclamanții B.B., B.Ș.
și G.B. împotriva sentinței civile nr. 376 din 18 iulie 2008 a
Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr. 6558/117/2005, pe care o schimbă
parțial, în sensul că:
S-a înlăturat
dispoziția privind restituirea în natură a suprafeței de 240 mp din parcela cu nr.
top. 826/1 din CF 1039 Câmpia Turzii și dispune restituirea în natură a
parcelelor cu nr. top. nou 826/1/3 în suprafață de 734 mp și nr. top. nou
826/1/2 în suprafață de 2368 mp, conform completării la raportul de expertiză
întocmit de ing. exp. M.M.
S-a dispus
restituirea în natură a parcelei cu nr. top. nou 824/1/2 în suprafață de 770
m.p. aferentă construcției de pe str. Laminoriștilor și menține
dispoziția privind respingerea cererii pentru construcția restituită prin
dispozițiile nr. 1743/2007 și nr. 2022/2007 emise de pârât.
S-a dispus
restituirea în natură și a terenului în suprafață de 99 mp, identificat ca
fiind parcela cu nr. top. nou 824/1/3, aferent imobilului de pe str. Laminoriștilor
și menține dispoziția privind restituirea diferenței de 3185 mp și
1850 m.p. din parcela cu nr. top. 824/1, precum și cea de respingere a
cererii de restituire în natură a spațiului comercial și terenului aferent
acestuia ce au fost restituite prin dispoziția nr. 34/2002 emisă de pârât.
S-a constatat că
cererea privind înlăturarea dispoziției privind menținerea afectațiunii
imobilului a rămas fără obiect.
Au fost menținute
restul dispozițiilor (privind restituirea construcției de pe str. Laminoriștilor,
restituirea porțiunilor din parcelele cu nr. top 825/1, 820/1/2 și
820/2/2/1/2, acordarea despăgubirilor în condițiile Legii nr. 247/2005, precum și
cele privind respingerea plângerii în ceea ce privește imobilul de pe str.
V. Goldiș, restituit prin dispoziția nr. 39/2008 emisă de pârât și
obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată).
S-a respins ca
nefondat apelul pârâtului și a fost obligat pârâtul să le plătească
reclamantei I.A.M. și intervenienților principali B.A. și B.I. suma
de 3877,5 lei și reclamanților B.B., B.Ș. și G.B. suma de 2877,5
lei cheltuieli de judecată în apel, parțiale.
Pentru a hotărî
astfel, instanța a reținut că:
Reclamanții B.B., I.A.M.,
B.Ș., în calitate de moștenitori ai lui B.A., decedat la 1 noiembrie 1958,
și numitul B.A.A. au formulat notificare pentru 5 case de locuit de 43 de
încăperi, o casă de gaz, un edificiu de fabrică de 900 mp, grajd, garaj, 2
locuințe, o livadă de pomi fructiferi, de cca 2 iugh de teren și încă cca
13 iugh (74.802 mp) învecinate cu SC I.S. SA – atestate în adeverința nr. 10/87/1947
emisă de Primarul Câmpia Turzii ca fiind proprietatea lui B.A.
Pentru același
imobil, a formulat notificare și reclamanta G.B., în calitate de moștenitoare
a lui B.A.
Prin dispoziția nr. 34
din 28 februarie 2002 emisă de pârât, această notificare a fost soluționată,
imobilul de pe str. Laminoriștilor, cu destinația de spațiu comercial în
suprafață de 28,73 mp (închiriat SC F. SRL) fiind restituit în natură
reclamanților B.B., I.A.M., B.Ș., precum și numitului B.A.A.,
antecesorul intervenienților, pentru celelalte stabilindu-se dreptul la măsuri
reparatorii prin echivalent.
Ap. nr. 1 din
imobilul de pe str. Laminoriștilor a fost înstrăinat numitei M.A., iar ap.
nr. 3 numitului C.G., nefiind în prezent în patrimoniul unității administrativ
teritoriale pentru a putea fi restituite în natură.
Așa cum rezultă
din această notificare, reclamanții au solicitat și terenul de până la
73.227 mp, plângerea fiind formulată pentru imobilele enumerate în cuprinsul ei
ca fiind situate pe str. V. Goldiș, Laminoriștilor, conform
cuprinsului plângerii, astfel că, pentru a se verifica dacă este sau nu o
cerere nouă formulată direct în apel, deci inadmisibilă în sensul art. 294 alin.
(1) teza I C. proc. civ., s-a dispus completarea probațiunii, prin efectuarea
unui nou raport de expertiză topografică.
Reclamanții B.B., I.A.M.,
B.Ș., în calitate de moștenitori ai lui B.A., decedat la 1 noiembrie 1958,
au formulat notificare pentru parcela cu nr. top. 820/1/2 din CF 1054 Câmpia
Turzii, din cartea funciară depusă la f 47 rezultând că acesta a fost
proprietatea lui B.A. și a soției acestuia născută B.E., fiind preluat de
stat prin expropriere în temeiul Decretului nr. 84/1950 a Prezidiului Marii
Adunări Naționale.
Aceeași
reclamanți au formulat notificare pentru acest imobil și alături de
numitul B.A.A. Pentru același imobil, a formulat notificare și
reclamanta G.B., în calitate de moștenitoare a lui B.A. Acest imobil nu a
constituit obiect al apelului.
Reclamanții B.B., I.A.M.,
B.Ș., în calitate de moștenitori ai lui B.A., decedat la 1 noiembrie 1958,
au formulat notificare și pentru imobilul cu nr. top 824/1 din CF 1054 Câmpia
Turzii, care a fost proprietatea tabulară a părinților lor, B.A. și soția
născută B.E.
Aceeași
reclamanți au formulat notificare pentru acest imobil și alături de
numitul B.A.A., antecesorul intervenienților.
Pentru același
imobil, a formulat notificare și reclamanta G.B., în calitate de moștenitoare
a lui B.A.
Prin dispoziția nr. 1743
din 7 mai 2007 emisă de pârât, imobilul de pe str. Laminoriștilor, parcela
cu nr. top. 824/1 din CF 1054 Câmpia Turzii, a fost restituită reclamanților.
Prin dispoziția nr. 2022
din 10 iulie 2007 emisă de același pârât, această dispoziție a fost
parțial modificată, în sensul că în cuprinsul ei au fost incluși și
intervenienții B.A.A. și B.A.I.
Reclamanții B.B., I.A.M.,
B.Ș., în calitate de moștenitori ai lui B.A., decedat la 1 noiembrie 1958,
au formulat notificare și pentru imobilul cu nr. top 825/1 din CF 1039 Câmpia
Turzii, ce a fost proprietatea tabulară a lui B.A., preluată de statul român prin
expropriere în baza Decretului nr. 84 din 30 martie 1950.
Pentru același
imobil, a formulat notificare și reclamanta G.B., în calitate de moștenitoare
a lui B.A.
Reclamanții B.B., I.A.,
B.Ș. și G.B. au formulat notificare și pentru imobilele de pe
str. Laminoriștilor, care sunt, de fapt, imobilele cu nr top 824/1 din CF
1054 și nr. top. 826/1 din CF 1039.
Imobilul de pe str.
Laminoriștilor este în continuare proprietatea unității administrativ
teritoriale, putând fi restituit în natură, aceasta ne mai prelungind
contractul de comodat cu Asociația „P.”.
Reclamanții B.B., I.A.M.,
B.Ș., în calitate de moștenitori ai lui B.A., decedat la 1 noiembrie 1958,
au formulat notificare și pentru imobilul cu nr. top. 820/2/2/1/2 din CF
138 Câmpia Turzii, cu destinație pășune, fânețe, ce a fost proprietatea
tabulară a antecesorilor lor, preluată în baza Decretului de expropriere nr. 84/1950.
În apel, reclamanta I.A.M.
și intervenienții principali au solicitat obligarea reclamantei G.B. să
depună o declarație autentică în sensul că mama sa nu a primit despăgubiri din
partea statului român în temeiul Acordului încheiat între acesta și
Austria, care a fost depusă la dosar.
Ulterior, aceștia
au contestat împrejurarea că G.B. ar fi depus ea însăși notificările în
baza Legii nr. 10/2001, înscriindu-le în fals. Prin încheierea ședinței
publice din 6 aprilie 2009, instanța de apel a respins cererea de înscriere în
fals ca nepertinentă, deoarece, în realitate, indiferent cine ar fi semnat
notificările, mandatul a fost ratificat cel puțin retroactiv, așa cum
rezultă din poziția reclamantei G.B., care a formulat cererea de chemare în
judecată, a declarat apel și a depus în apel declarația solicitată de
reclamanta I.A.M. și de intervenienții principali.
Diferența de teren
până la 73.227 mp solicitată în apel se identifică cu terenul situat pe str.
Titulescu, parcela cu nr. top. 820/2/2/1/2 din CF 138 Câmpia Turzii, astfel că
acest teren, deși poate că a constituit, în intenția părților, obiect al
notificării, nu a constituit obiect al plângerii.
Cu toate acestea, din
cuprinsul dispozitivului sentinței obiect al apelului, se poate constata că
prima instanță s-a pronunțat și asupra acestui imobil, dispunând
restituirea unei porțiuni de 10.950 mp, astfel că nu constituie o cerere nouă
formulată în apel.
Din consultarea
cărții funciare nr. 138 Câmpia Turzii, depusă la dosar în urma solicitării
instanței de apel, se poate observa că, în prezent, parcela cu nr top.
820/2/2/1/2 nu mai există (așa cum era în extrasul funciar de la f. 126
din dosarul tribunalului vol. I), fiind obiectul unei dezlipiri, în cartea
funciară rămânând înscris statul român asupra parcelei cu nr. top. nou
820/2/2/1/2/1 în suprafață de 12090 mp (f. 94 dosar curte vol. I), adică
aproape cât a restituit deja prima instanță reclamanților, motiv pentru care,
până la diferența solicitată, pot fi acordate doar măsuri reparatorii prin
echivalent, așa cum a dispus prima instanță, sub acest aspect, apelul, deși
admisibil, fiind nefondat.
În ceea ce privește
parcela cu nr. top nou 824/1/5 în suprafață de 6209 mp, ce se identifică
administrativ cu cel de pe str. Laminoriștilor, curtea apreciază că
aceasta este destinată procesului de învățământ, fiind ocupată de un atelier școală
și un teren de tenis, constituind un tot unitar cu ansamblul destinat
procesului de învățare, inclusiv spațiul verde necesar recreării elevilor,
neputând fi „decupat” din incinta colegiului (f. 14 dosar curte vol. II),
astfel că acesta nu poate fi restituit în natură.
Prima instanță a
dispus deja restituirea unei porțiuni de 3185 mp și 1850 mp din acest
topografic aferent numărului administrativ, deci a unui total de 5035 mp,
astfel că nu se mai impune discutarea posibilității de restituire a suprafeței
rămasă în discuție de 3249 mp (tot de pe str. Laminoriștilor),
identificată ca fiind parcela cu nr. top. nou 824/1/4 (f. 12 dosar curte vol.
II), care este mai puțin decât a dat prima instanță. Pentru a nu înrăutăți
situația reclamanților și intervenienților în propria cale de atac,
pârâtul neformulând apel cu privire la acest aspect, în temeiul disp. art. 296
teza a II-a C. proc. civ., curtea va menține soluția primei instanțe
referitoare la restituirea în natură a restului din parcela cu nr. top. 824/1,
urmând să restituie în plus doar suprafețele deja arătate, de 770, respectiv 99
mp, pentru diferența rămasă până la 16476 mp urmând a se menține soluția de
acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent.
Referitor la parcela
cu nr. top. 825/1 din CF 1039 Câmpia Turzii, ce se identifică administrativ cu
terenul de pe str. Laminoriștilor, prima instanță a restituit deja o
porțiune despre care a arătat că are 2925 mp, deși în raportul de
expertiză figurează ca având doar 925 mp. prima instanță, deși urmare a
unor erori privind calculul suprafețelor din expertiza efectuată în fața ei, a
trecut suprafața de 2925 mp, la solicitarea reclamanților, în realitate a
restituit ceea ce corespunde, de fapt, parcelelor propuse spre restituire în
varianta 5 din raportul de expertiză din apel, inclusiv aleea de acces în
suprafață de 663 mp, astfel că, sub acest aspect, apelul a fost considerat
nefondat, punându-se, eventual, problema unei contestații la titlu, pentru a se
stabili întinderea dispozitivului sentinței sub acest aspect.
Reclamanților și
intervenienților le rămâne deschisă calea prevăzută de Titlul VII a Legii nr. 247/2005,
ei neputând solicita stabilirea dreptului lor la despăgubiri bănești în
procedura prevăzută de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei
decizii au declarat recurs reclamanții B.B., B.Ș., I.A.M., reclamanta G.B.
și intervenienții B.A.A.M. și B.A.I.
Reclamanta I.A.M. și
intervenienții B.A.A.M., B.A.I. au criticat decizia din perspectiva
dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând să se constate lipsa
calității procesuale active a reclamantei G.B., și în consecință, obligarea
autorității competente la împărțirea imobilelor, conform prevederilor dreptului
succesoral și a prevederilor art. 4 alin. (4)
raportat la art. 22
din Cap. III din Legea nr. 10/2001, între ceilalți moștenitori.
S-a arătat că în mod
greșit instanța de apel nu le-a acordat și diferența de despăgubiri
raportată la suprafața expropriată inițial de 73.227 mp solicitată de către
reclamanți și, de asemenea, nu le-a acordat în natură terenul de pe
parcela cu nr. top. nou 824/1/5 în suprafață de 6209 mp, ce se identifică
administrativ cu imobilul de pe str. Laminoriștilor.
O altă critică se
referă la stabilirea cuantumului creanței reprezentând măsurile reparatorii
prin echivalent.
În susținerea
primului motiv de recurs recurenții au arătat că problema calității procesuale
active a reclamantei G.B. a fost ridicată în faza procesuală a apelului,
contestându-se împrejurarea că aceasta ar fi depus ea însăși notificările
în baza Legii nr. 10/2001. Instanța în mod nelegal a respins cererea de
înscriere în fals, de vreme ce s-au constatat diferențe între semnăturile de pe
notificări și semnătura de pe declarația dată în faza procesuală a
apelului. Aceste diferențe notabile și evidente au ridicat bănuiala că
notificările nu au fost făcute de către reclamanta G.B., deoarece chiar dacă ar
fi fost făcute prin mandatar, ar fi trebuit să existe un mandat expres și
semnătura să fie a mandatarului, nu semnată cu numele mandantei, întrucât nu
opera o ratificare a mandatului.
În ceea ce privește
diferența de teren până la 73.227 mp solicitată de către recurenți, instanța de
apel reține în mod eronat că această diferență se identifică cu terenul situat
pe str. Titulescu, parcela cu nr. top. 820/2/2/1/2 din CF 138 Câmpia Turzii și
că acest teren nu ar fi constituit obiect al plângerii.
În fapt, în
precizările formulate la cererea introductivă de instanță s-a arătat că
acțiunea se referă la toate imobilele cu privire la care au fost făcute
notificări. Notificarea cu nr. 444/2001 din 2 august 2001 a avut ca obiect
acest teren identificat prin nr. top. 820/2/2/1/2 din CF 138 Câmpia Turzii.
În ceea ce privește
motivarea neacordării prin echivalent în modalitatea compensării cu alte bunuri
sau prin echivalent bănesc, instanța de apel are o motivare contradictorie.
Astfel se reține că
parcela cu nr. top. 820/2/2/1/2 nu mai există, așa cum era consemnat în extrasul
funciar din dosarul tribunalului, și că acesta ar fi fost obiectul unei
dezlipiri, dar aceste aspecte nu au fost puse în discuția părților, astfel încât
nici expertizele nu au putut cuprinde aceasta informație.
Instanța a reținut că
Statul Român rămâne înscris în cartea funciară asupra parcelei cu nr. top. nou
820/2/2/1/2/1 în suprafață de 12090 mp - în expertizele existente la dosar însă
sub acest nr. topografic regăsindu-se însă o altă suprafață de teren de 5144
mp.
Cu privire la parcela
tu nr. top. nou 824/1/5 în suprafață de 6209 mp, ce se identifică administrativ
cu imobilul de pe str. Laminoriștilor Curtea de apel a reținut în mod greșit
că imobil este destinat procesului de învățământ, fiind ocupat de un atelier școală
și un teren de tenis, constituind un tot unitar cu ansamblul destinat
procesului de învățare, astfel că acesta nu poate fi restituit în natură. Această
motivare nu este întemeiată în drept și astfel, aceasta nu poate să stea
la baza unei soluții de respingere a solicitării de acordare în natură a unui
imobil, deoarece se încalcă art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/200.
Așadar, nu se
poate motiva prin prisma interesului public neacordarea unei porțiuni de teren
în condițiile în care deja o parte din acest teren constituie obiectul
restituirii printr-o hotărâre judecătorească în favoarea recurenților.
În ceea ce privește
neacordarea în natură a unor imobile, instanța de apel nu a ținut cont de
completările la expertiza ing. M.M. referitoare la propunerile de retrocedare
cu privire la: 663 mp din stradă până la intrarea în liceu; 339 mp din terenul
aferent clădirii vândute de pe strada Laminoriștilor; 700 mp dintr-o
suprafață de 1434 mp propuși de ing. M.M. a fi retrocedați încă în prima
expertiză efectuat, încălcând dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
În ceea ce privește
modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, recurenții
susțin că este posibil să se stabilească doar cuantumul creanței, fără ca
statul să fie obligat la despăgubiri și că în aceste condiții nu este
incidentă decizia nr. 27/2011
pronunțată
în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Recurenta -
reclamantă G.B. a criticat hotărârea atacată sub aspectul stabilirii
cuantumului despăgubirilor bănești pentru bunurile ce nu puteau fi
restituite în natura, în cuantumul ce urma a se stabili după efectuarea tuturor
expertizelor în cauza.
Decizia pronunțata în
apel este criticabilă, deoarece recurenta nu poate fi prejudiciată pentru că
statul român nu este solvabil, în sensul că nu poate suporta cheltuiala, în măsura
în care practica de acordare a despăgubirilor bănești ar continua.
Chiar și având
în vedere motivația instanței de apel, în cauza de față nu se poate aplica
Decizia nr. 27 din 14 noiembrie 2011, pronunțată în recurs în interesul legii,
deoarece fiind vorba de o lege civilă, aceasta nu retroactivează.
Susținerile sunt întemeiate
având în vedere că instanța a dispus efectuarea unei expertize de evaluare,
stabilind cuantumul despăgubirilor, fără însă a constata dreptul la despăgubiri
în favoarea reclamanților și intervenienților.
Recurenta arată că
este afectată prin neacordarea drepturilor recunoscute de lege, invocându-se o
practici care de fapt nu sunt prevăzute în acte normative.
În ceea ce privește
restituirea imobilelor ce pot fi retrocedate în natură, decizia este
criticabilă având în vedere concluziile raportului de expertiză topografică,
raport din care rezultă clar care sunt imobilele libere ce pot fi restituite.
La pronunțarea
deciziei, instanța de apel nu a avut în vedere, decât parțial, raportul de
expertiză, în ceea ce privește parcela cu număr top nou 824/1/5 în suprafața
de 6209 mp,ce se identifică administrativ cu cel de pe str. Laminoriștilor.
S-a statuat în mod greșit că nu poate fi restituită în natură, fără a
stabili care este temeiul juridic a acestei dispoziții, atâta timp cât nu face
parte din proprietatea publica a statului și nu are utilitate publică.
Aceleași critici
au fost formulate și cu privire la faptul ca nu s-a dispus restituirea
imobilului în suprafața de 339 mp, deoarece ar fi necesari funcționării unei construcții
și este necesară instituirea unui drum de servitute, fără a indica un
temei de legal privind retrocedarea în natură. De asemenea, apare ca
nejustificat refuzul restituirii în natură a suprafeței de 12.090 mp, precum și
a suprafeței de 663 mp identificate în raportul de expertiză.
Reclamanții B.B. și
B.Ș. au criticat decizia recurată din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct.
6, 8 și 9 C. proc. civ.
Recurenții au
solicitat, pe lângă restituirea în natură a bunurilor și despăgubiri bănești
pentru bunurile ce nu puteau fi restituite în natură, în cuantumul ce urma a se
stabili după efectuarea tuturor expertizelor în cauză.
Față de acest aspect,
decizia pronunțată în apel este criticabilă, deoarece recurenții nu puteau fi
prejudiciați pentru că statul român nu este solvabil, în sensul că nu poate
suporta cheltuiala, în măsura în care practica de acordare a despăgubirilor
bănești ar continua.
Au mai arătat
recurenții că nu se poate aplica Decizia nr. 27 din 14 noiembrie 2011,
pronunțata în recurs în interesul legii, deoarece fiind vorba de o lege civilă,
aceasta nu retroactivează, iar instanța de apel a efectuat expertiză de
evaluare.
În ceea ce privește
restituirea imobilelor ce pot fi retrocedate în natură, decizia este
criticabilă, având în vedere concluziile raportului de expertiză topografică,
raport din care rezulta care sunt imobilele libere ce pot fi restituite.
La pronunțarea
deciziei, instanța de apel nu a avut în vedere, decât parțial, raportul de
expertiză, prejudiciind recurenții în ceea ce privește parcela cu număr
top nou 824/1/5 în suprafața de 6209 mp, deoarece nu a stabilit dacă imobilul
poate fi restituit în natură, atâta vreme cât nu face parte din proprietatea
publică a statului și nu este de utilitate publică.
Aceleași critici
sunt formulate și cu privire la faptul că nu s-a dispus restituirea
imobilului în suprafața de 339 mp, întrucât ar fi necesari funcționării unei
construcții.
Recursurile declarate
de reclamanta I.A.M. și intervenienții B.A.A.M. și B.A.I. sunt
întemeiate în ceea ce privește stabilirea calității procesuale active
a reclamantei G.B.
Examinând susținerile
formulate de părți în recurs, Înalta Curte le va analiza din perspectiva art. 304
pct. 9 și art. 314 C. proc. civ.
Astfel, din actele
și lucrările dosarului rezultă că în recurs au fost depuse acte noi care
demonstrează demersurile efectuate de recurenți în fața
autorităților austriece în vederea obținerii de date cu privire la
acordarea de despăgubiri către reclamanta G.B.
Recurenții au depus
la dosarul cauzei : extras din M. Of. al României, partea I nr. 179 din 07
martie 2008 ce cuprinde Acordul între Republica Populară Română și
Republica Austria pentru reglementarea problemelor financiare în suspensie,
încheiat la 3 iunie 1963; Legea nr. 70/1965 emisă de statul austriac, o
scrisoare din care rezultă că antecesorii reclamantei au formulat cererea de
despăgubire în temeiul unor legi austriece și dovezi ale solicitărilor
recurenților I. și B. către autorități ale statului austriac pentru a afla
informații privind acordarea de despăgubiri.
Potrivit
dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 10/2001 nu sunt îndreptățite la
restituirea în natură sau la măsuri reparatorii în echivalent persoanele care
au primit despăgubiri potrivit acordurilor internaționale încheiate de
România privind reglementarea problemelor financiare în suspensie, enumerate în
anexa nr. 1 a legii speciale de reparație.
Or, în speță,
deși reclamanta G.B. a depus o declarație autentică pe proprie
răspundere din care rezultă că antecesoarea sa nu ar fi primit despăgubiri de
la statul austriac, documentele depuse de reclamanta I.A.M. și
intervenienții B.A.A.M. și B.A.I. expun demersurile pe care
aceștia le-au întreprins în fața autorităților austriece pentru
a obține dovezi în ceea ce privește acordarea de despăgubiri pentru
imobilele preluate de statul român, fără însă a stabili pe deplin dacă aceasta
este în mod concret situația de fapt.
Actele depuse în
limba germană au fost traduse în limba română, fără ca traducerile să fie
legalizate și fără ca acestea să fie apostilate conform Convenției de
la Haga din 1961 pentru suprimarea cerinței supralegalizării.
Or, în speță,
deși, în conformitate cu dispozițiile art. 305 C. proc. civ.,
documentele depuse în recurs sunt înscrisuri, iar proba este admisibilă,
acestea nu au forță probantă, deoarece sunt emise de autoritățile
unui stat străin, fără a fi apostilate. Apostila certifică veracitatea
semnăturii, a calității în care a acționat semnatarul actului,
identitatea sigiliului sau a ștampilei de pe act, cu alte cuvinte certifică
faptul că, într-adevăr, emană de la autoritatea străină invocată de părți.
Așadar, ceea ce
se demonstrează prin înscrisuri sunt eforturile depuse de părți în
fața autorităților austriece, fără însă a putea proba efectiv
primirea despăgubirilor de către antecesoarea reclamantei G.B.
Stabilirea
calității de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii
în baza Legii nr. 10/2001 și în consecință a calității
procesuale active a acesteia pe baza probelor administrate ține, în
esență, de stabilirea situației de fapt, care nu poate fi stabilită
de instanță, în faza recursului.
Așa fiind,
Înalta Curte reține că nu a fost lămurită situația de fapt sub
aspectul stabilirii calității de persoană îndreptățită la acordarea
de măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, a reclamantei G.B., în raport
cu aserțiunile conform cărora aceasta a primit despăgubiri potrivit
acordului internațional încheiat de România și Austria, potrivit
anexei 1 a actului normativ menționat.
Pentru a statua
asupra calității de persoană îndreptățită este necesar ca instanța de apel, în
rejudecare, să suplimenteze probatoriul cu înscrisuri care să îndeplinească
cerințele legale în conformitate cu Convenția de la Haga din 1961 sau
orice alte probe pertinente și utile cauzei pe aspectele reținute de
instanța de recurs.
Sunt nefondate
susținerile recurenților în ceea ce privește stabilirea de către
instanță a cuantumului despăgubirilor ce urmează să fie primite ca urmare a
constatării dreptului la măsuri reparatorii prin echivalent.
Astfel, prin decizia nr.
27/2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție
în recurs în interesul legii s-a statuat că, în această materie, statul a decis
că restituirea în natură și acordarea măsurilor reparatorii au loc în
condițiile impuse de Legea nr. 10/2001 și de Legea nr. 247/2005.
Prin Legea nr. 247/2005
au fost aduse o serie de modificări de substanță Legii nr. 10/2001, în special
în ceea ce privește natura măsurilor reparatorii ce se cuvin persoanei
îndreptățite și procedura de stabilire și acordare a acestora. Așadar,
potrivit art. I pct. 1 referitor la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,
măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri
sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit acestei
legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau
despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul
stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod
abuziv.
Stabilirea
cuantumului despăgubirilor, potrivit art. 16 alin. (6) și (7) din titlul
VII al Legii nr. 247/2005, se face de către evaluatorul sau societatea de
evaluatori desemnată de Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor care, pe
baza raportului evaluatorului, va proceda la emiterea deciziei reprezentând
titlul de despăgubire.
În ceea ce privește
cuantumul despăgubirilor acordate, acesta poate face obiectul de analiză al
instanței de contencios administrativ doar după ce despăgubirile au fost
stabilite prin decizie de Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor.
Sunt nefondate
și criticile privind administrarea probei cu înscrierea în fals a
semnăturii reclamantei G.B. pe notificările adresate unității
deținătoare, deoarece, în realitate, ceea ce vizează recurenții este modalitatea
de interpretare a probatoriului deja administrat de către instanța de apel
în privința ratificării mandatului, nu greșita aplicare a
dispozițiilor art. 180 și următoarele C. proc. civ. Așadar, deși
în drept au fost indicate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
argumentele invocate sunt referitoare la netemeinicia hotărârii, de vreme ce se
referă la interpretarea probatoriului, aspect ce nu poate fi supus cenzurii
instanței de recurs.
Faptul că
instanța de apel a statuat asupra ratificării ulterioare a mandatului de
către reclamanta G.B. reprezintă o consecință a efectuării
raționamentului jurisdicțional în raport de probele administrate
și ține de stabilirea situației de fapt, pe deplin lămurită sub
acest aspect.
De altfel,
dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, privind dreptul de
acrescământ se referă la dreptul material consacrat de lege în favoarea celor
care și-au exercitat dreptul de a formula notificarea. Aceste
dispoziții legale nu au incidență pe problema ratificării ulterioare
a mandatului, deoarece aplicarea lor intervine numai după ce se stabilește
care sunt persoanele care au depus în termen cererea de restituire.
De asemenea, sunt
neîntemeiate și criticile privind neacordarea măsurilor reparatorii prin
echivalent pentru diferența de teren de 73.227 mp, solicitată de
reclamanți, deoarece instanța nu s-ar fi pronunțat asupra
acestei susțineri. Recurenții susțin că acest teren este cuprins
în parcela cu nr. top 820/2/2/1/2 din CF 138 Câmpia Turzii, iar instanța
de apel nu a cercetat solicitările părților.
Or, chiar din
dispozitivul hotărârii atacate rezultă că instanța s-a pronunțat
asupra tuturor solicitărilor din notificări, în raport cu numerele topografice
indicate de reclamanți și motivate în considerente. Curtea de Apel
Cluj a statuat în motivare că terenul a fost parțial restituit în natură,
iar pentru restul s-au acordat măsuri reparatorii în echivalent, deci a fost
menținută soluția instanței de fond pe aspectele criticate în
apel.
Recursurile declarate
de reclamanții G.B., B.B. și B.Ș. sunt întemeiate sub aspectul
stabilirii regimului juridic al parcelei cu număr top nou 824/1/5 în
suprafață de 6209 mp și al aplicării dispozițiilor legale
incidente din Legea nr. 10/2001. Deși recurenții au formulat cereri de recurs
separate, în esență, au invocat aceleași critici pe care Înalta Curte le
va analiza, grupându-le în raport de argumentele invocate din perspectiva dispozițiilor
art. 304 pct. 9 și art. 314 C. proc. civ.
Astfel, instanța
de apel a statuat în ceea ce privește terenul menționat anterior că
pe acesta se află curtea unui atelier-școală și un teren de tenis,
constituind un tot unitar cu ansamblul destinat procesului de învățare
și, în consecință, acesta nu poate fi restituit în natură.
Instanța nu a
precizat dacă terenul aparține domeniului public sau dacă este afectat de
amenajări de utilitate publică, neindicând temeiul de drept care înlătură
posibilitatea restituirii în natură, ceea ce echivalează cu nestabilirea
completă a situației de fapt.
Sintagma „amenajări
de utilitate publică”, definită de dispozițiile art. 10.3 din Normele
metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 are în vedere acele suprafețe de
teren supuse unor amenajări destinate a servi nevoile comunității, respectiv
căi de comunicație, dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații
verzi.
Așadar, față de
dispozițiile art. 10 alin. (3) și ale art. 11 alin. (3) din Legea nr.
10/2001, este necesar a se face distincția între noțiunile de „teren liber” și
„teren liber ce poate fi restituit în natură”, știut fiind că
posibilitatea restituirii în natură a terenului liber este subordonată
afectațiunii sale.
Pentru a se constata
incidența dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 10/2001, instanța
trebuia să se pronunțe asupra situației juridice a terenului și
să statueze asupra posibilității restituirii în natură, urmând ca de la
data restituirii să fie menținută afectațiunea imobilului pentru
perioada de timp prevăzută de lege.
Aceleași
critici, cu privire la regimul juridic al parcelei cu număr top nou 824/1/5 în
suprafață de 6209 mp, le-au formulat și ceilalți recurenți, respectiv
reclamanții B.B., B.Ș. și I.A.M., recursurile formulate de aceștia
fiind întemeiate, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 314 C.
proc. civ.
În vederea stabilirii
regimului juridic al terenului în litigiu este necesară suplimentarea
probatoriului pe aspectele reținute de instanța de recurs.
Sunt nefondate
criticile recurenților în ceea ce privește stabilirea de către
instanță a cuantumului despăgubirilor ce urmează să fie primite ca urmare a
constatării dreptului la măsuri reparatorii prin echivalent.
Astfel, prin decizia nr.
27/2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție
în recurs în interesul legii s-a statuat că în această materie statul a decis
că restituirea în natură și acordarea măsurilor reparatorii au loc în
condițiile impuse de Legea nr. 10/2001 și de Legea nr. 247/2005.
Prin Legea nr. 247/2005
au fost aduse o serie de modificări de substanță Legii nr. 10/2001, în special
în ceea ce privește natura măsurilor reparatorii ce se cuvin persoanei
îndreptățite și procedura de stabilire și acordare a acestora. Așadar,
potrivit art. I pct. 1 referitor la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,
măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri
sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit
acestei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau
despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii
și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Stabilirea
cuantumului despăgubirilor, potrivit art. 16 alin. (6) și (7) din titlul
VII al Legii nr. 247/2005, se face de către evaluatorul sau societatea de
evaluatori desemnată de Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor care, pe
baza raportului evaluatorului, va proceda la emiterea deciziei reprezentând
titlul de despăgubire.
Referitor la
cuantumul despăgubirilor acordate, acesta poate face obiectul de analiză al
instanței de contencios administrativ doar după ce despăgubirile au fost
stabilite prin decizie de Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor.
În ceea ce
privește restul criticilor formulate de către recurenți privind
restituirea în natură sau privind acordarea de măsuri reparatorii pentru
imobilele solicitate prin notificările formulate în fața unităților
deținătoare, acestea vor fi avute în vedere în rejudecare, de către instanța
de apel.
Față de aceste
considerente, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va admite
recursurile, va casa decizia și va trimite cauza spre rejudecare la
aceeași curte de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile
declarate de reclamanții B.B., B.Ș., I.A.M., de reclamanta G.B. și de
intervenienții B.A.A.M., B.A.I., împotriva deciziei civile nr. 115 A din 01
noiembrie 2012, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, Secția I Civilă.
Casează decizia
recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 2 decembrie 2013.