ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5576/2013

Deliberând, în conformitate cu dispozițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 5 septembrie 2005, reclamanții B.B., I.A.M., B.Ș. și G.B. l-au chemat în judecată pe pârâtul primarul municipiului Câmpia Turzii, solicitând instanței să stabilească măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, dispunând, în principal, restituirea în natură, în subsidiar, măsuri reparatorii prin echivalent, pentru imobilele pentru care reclamanții au formulat notificare, respectiv cele situate: pe str. V. Goldiș, neidentificat topografic, vilă cu teren aferent; pe str. Laminoriștilor, cu nr. top. 824 din CF 1054 Câmpia Turzii, casă de locuit cu teren aferent, în prezent, dispensar medical; pe str. Laminoriștilor, cu nr. top.

824/1 din CF 1054 Câmpia Turzii, clădire de birou cu teren aferent; pe str. Laminoriștilor, nr. top. 826/1 din CF 1039 Câmpia Turzii, fostă fabrică de cărămidă, în prezent, Colegiul Tehnic V. Ungureanu; pe str. Laminoriștilor, cu nr. top. 826/1 din CF 1039 Câmpia Turzii, având destinația parțial de Colegiu Tehnic V. Ungureanu, parțial farmacie și terenul aferent. În cauză, au formulat cerere de intervenție, la data de 6 iulie 2007, B.A.I. și B.A., în calitate de succesori ai numitului B.A.A., fiu al lui B.A., cererea de intervenție având un obiect identic cu acțiunea principală, anexând cererii dovada calității de moștenitor după B.A.I., respectiv certificatul de moștenitor din 23 noiembrie 2004. Ulterior, la data de 1 august 2007, a formulat cerere de intervenție și B.A.M., în calitate de moștenitor a lui B.A., cu același obiect ca și acțiunea principală, anexând dovada acestei calități, respectiv certificatul său de naștere.

Prin încheierea de amânare a pronunțării din data de 4 iulie 2008, tribunalul a încuviințat în principiu cererea de intervenție formulată de intervenienții B.A.I. și B.A.A., resping cererea de încuviințare în principiu a cererii de intervenție formulată de B.A.M., pe motiv că acesta nu a dovedit calitatea procesuală. Prin sentința civilă nr. 376 din 18 iulie 2008, Tribunalul Cluj a admis în parte acțiunea principală și cererea de intervenție principală și a dispus: restituirea în natură a: imobilului situat pe str. Laminoriștilor, parcela cu nr. top. 826/1 din CF 1039 Câmpia Turzii, menținându-i afectațiunea pe o perioadă de 2 ani (care a expirat anterior soluționării apelului); parcelei cu nr. top.

826/1 în suprafață de 240 mp; parcelei cu nr. top. 825/1 în suprafață de 2925 mp; parcelei cu nr. top. 824/1 în suprafață de 3185 mp și 1850 mp; parcelei cu nr. top. 820/1/2 în suprafață de 950 și 2300 mp; parcelei cu nr. top. 820/2/2/1/2 în suprafață de 1950 și 9000 mp. Acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru următoarele imobile: 16% din construcția situată pe str. Laminoriștilor, parcela cu nr. top. 826/1 din CF 1039 Câmpia Turzii; 2 apartamente din imobilul de pe str. Laminoriștilor, parcela cu nr. top. 824/1, 820/1/2 din CF 1054 și terenul aferent nerestituit în natură; suprafețele de teren nerestituite în natură prin dispozițiile emise sau prin sentință.

Respingerea cererii de restituire în natură a imobilelor pentru care au fost emise dispoziții de restituire de către pârât, respectiv: cel de pe str. Laminoriștilor, restituit prin dispoziția nr. 34/2002; cel de pe str. Laminoriștilor, parcela cu nr. top. 824/1 din CF 1054, restituit prin dispoziția nr. 1743/2007 și dispoziția nr. 2022 din 10 iulie 2007; cel de pe str. V. Goldiș, restituit prin dispoziția nr. 39/2008. Obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 9415 lei, reprezentând onorariu avocațial și onorariul experților. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că: Prin dispozițiile arătate în dispozitivul hotărârii, o parte din imobilele solicitate prin acțiunea principală și cererea de intervenție principală au fost restituite în natură, aceste dispoziții nefiind contestate, deci nefiind supuse controlului judiciar, motiv pentru care cererile referitoare la aceste imobile au fost respinse.

Prin aceste dispoziții, pârâtul a recunoscut calitatea reclamanților și a intervenienților de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv de la antecesorul lor, B.A., astfel că prima instanță nu a mai analizat calitatea lor de persoane îndreptățite, ci doar situația de fapt privind fiecare din celelalte imobile, pentru a stabili care pot fi restituite în natură și care prin echivalent. În urma analizei situației fiecărui imobil, instanța s-a pronunțat asupra notificărilor părților, ținând seama de decizia nr. XX din 2007 a ÎCCJ, dispunând restituirea în natură, respectiv măsuri reparatorii prin echivalent. Împotriva acestei sentințe, au formulat în termen legal apel reclamanții, intervenienții principali și pârâtul.

Reclamanta I.A.M. și intervenienții principali B.A. și B.I. au formulat apel separat de reclamanții B.B., B.Ș. și G.B. Prin decizia civilă nr. 115 A din 01 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, Secția I Civilă, s-a admis în parte apelul declarat de reclamanta I.A.M. și intervenienții principali B.A. și B.I. și cel declarat de reclamanții B.B., B.Ș. și G.B. împotriva sentinței civile nr. 376 din 18 iulie 2008 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr. 6558/117/2005, pe care o schimbă parțial, în sensul că: S-a înlăturat dispoziția privind restituirea în natură a suprafeței de 240 mp din parcela cu nr. top. 826/1 din CF 1039 Câmpia Turzii și dispune restituirea în natură a parcelelor cu nr. top.

nou 826/1/3 în suprafață de 734 mp și nr. top. nou 826/1/2 în suprafață de 2368 mp, conform completării la raportul de expertiză întocmit de ing. exp. M.M. S-a dispus restituirea în natură a parcelei cu nr. top. nou 824/1/2 în suprafață de 770 m.p. aferentă construcției de pe str. Laminoriștilor și menține dispoziția privind respingerea cererii pentru construcția restituită prin dispozițiile nr. 1743/2007 și nr. 2022/2007 emise de pârât. S-a dispus restituirea în natură și a terenului în suprafață de 99 mp, identificat ca fiind parcela cu nr. top. nou 824/1/3, aferent imobilului de pe str. Laminoriștilor și menține dispoziția privind restituirea diferenței de 3185 mp și 1850 m.p. din parcela cu nr. top.

824/1, precum și cea de respingere a cererii de restituire în natură a spațiului comercial și terenului aferent acestuia ce au fost restituite prin dispoziția nr. 34/2002 emisă de pârât. S-a constatat că cererea privind înlăturarea dispoziției privind menținerea afectațiunii imobilului a rămas fără obiect. Au fost menținute restul dispozițiilor (privind restituirea construcției de pe str. Laminoriștilor, restituirea porțiunilor din parcelele cu nr. top 825/1, 820/1/2 și 820/2/2/1/2, acordarea despăgubirilor în condițiile Legii nr. 247/2005, precum și cele privind respingerea plângerii în ceea ce privește imobilul de pe str. V. Goldiș, restituit prin dispoziția nr. 39/2008 emisă de pârât și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată).

S-a respins ca nefondat apelul pârâtului și a fost obligat pârâtul să le plătească reclamantei I.A.M. și intervenienților principali B.A. și B.I. suma de 3877,5 lei și reclamanților B.B., B.Ș. și G.B. suma de 2877,5 lei cheltuieli de judecată în apel, parțiale. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că: Reclamanții B.B., I.A.M., B.Ș., în calitate de moștenitori ai lui B.A., decedat la 1 noiembrie 1958, și numitul B.A.A. au formulat notificare pentru 5 case de locuit de 43 de încăperi, o casă de gaz, un edificiu de fabrică de 900 mp, grajd, garaj, 2 locuințe, o livadă de pomi fructiferi, de cca 2 iugh de teren și încă cca 13 iugh (74.802 mp) învecinate cu SC I.S. SA – atestate în adeverința nr. 10/87/1947 emisă de Primarul Câmpia Turzii ca fiind proprietatea lui B.A.

Pentru același imobil, a formulat notificare și reclamanta G.B., în calitate de moștenitoare a lui B.A. Prin dispoziția nr. 34 din 28 februarie 2002 emisă de pârât, această notificare a fost soluționată, imobilul de pe str. Laminoriștilor, cu destinația de spațiu comercial în suprafață de 28,73 mp (închiriat SC F. SRL) fiind restituit în natură reclamanților B.B., I.A.M., B.Ș., precum și numitului B.A.A., antecesorul intervenienților, pentru celelalte stabilindu-se dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent. Ap. nr. 1 din imobilul de pe str. Laminoriștilor a fost înstrăinat numitei M.A., iar ap. nr. 3 numitului C.G., nefiind în prezent în patrimoniul unității administrativ teritoriale pentru a putea fi restituite în natură.

Așa cum rezultă din această notificare, reclamanții au solicitat și terenul de până la 73.227 mp, plângerea fiind formulată pentru imobilele enumerate în cuprinsul ei ca fiind situate pe str. V. Goldiș, Laminoriștilor, conform cuprinsului plângerii, astfel că, pentru a se verifica dacă este sau nu o cerere nouă formulată direct în apel, deci inadmisibilă în sensul art. 294 alin. (1) teza I C. proc. civ., s-a dispus completarea probațiunii, prin efectuarea unui nou raport de expertiză topografică. Reclamanții B.B., I.A.M., B.Ș., în calitate de moștenitori ai lui B.A., decedat la 1 noiembrie 1958, au formulat notificare pentru parcela cu nr. top. 820/1/2 din CF 1054 Câmpia Turzii, din cartea funciară depusă la f 47 rezultând că acesta a fost proprietatea lui B.A.

și a soției acestuia născută B.E., fiind preluat de stat prin expropriere în temeiul Decretului nr. 84/1950 a Prezidiului Marii Adunări Naționale. Aceeași reclamanți au formulat notificare pentru acest imobil și alături de numitul B.A.A. Pentru același imobil, a formulat notificare și reclamanta G.B., în calitate de moștenitoare a lui B.A. Acest imobil nu a constituit obiect al apelului. Reclamanții B.B., I.A.M., B.Ș., în calitate de moștenitori ai lui B.A., decedat la 1 noiembrie 1958, au formulat notificare și pentru imobilul cu nr. top 824/1 din CF 1054 Câmpia Turzii, care a fost proprietatea tabulară a părinților lor, B.A. și soția născută B.E. Aceeași reclamanți au formulat notificare pentru acest imobil și alături de numitul B.A.A., antecesorul intervenienților.

Pentru același imobil, a formulat notificare și reclamanta G.B., în calitate de moștenitoare a lui B.A. Prin dispoziția nr. 1743 din 7 mai 2007 emisă de pârât, imobilul de pe str. Laminoriștilor, parcela cu nr. top. 824/1 din CF 1054 Câmpia Turzii, a fost restituită reclamanților. Prin dispoziția nr. 2022 din 10 iulie 2007 emisă de același pârât, această dispoziție a fost parțial modificată, în sensul că în cuprinsul ei au fost incluși și intervenienții B.A.A. și B.A.I. Reclamanții B.B., I.A.M., B.Ș., în calitate de moștenitori ai lui B.A., decedat la 1 noiembrie 1958, au formulat notificare și pentru imobilul cu nr. top 825/1 din CF 1039 Câmpia Turzii, ce a fost proprietatea tabulară a lui B.A., preluată de statul român prin expropriere în baza Decretului nr. 84 din 30 martie 1950. Pentru același imobil, a formulat notificare și reclamanta G.B., în calitate de moștenitoare a lui B.A.

Reclamanții B.B., I.A., B.Ș. și G.B. au formulat notificare și pentru imobilele de pe str. Laminoriștilor, care sunt, de fapt, imobilele cu nr top 824/1 din CF 1054 și nr. top. 826/1 din CF 1039. Imobilul de pe str. Laminoriștilor este în continuare proprietatea unității administrativ teritoriale, putând fi restituit în natură, aceasta ne mai prelungind contractul de comodat cu Asociația „P.”. Reclamanții B.B., I.A.M., B.Ș., în calitate de moștenitori ai lui B.A., decedat la 1 noiembrie 1958, au formulat notificare și pentru imobilul cu nr. top. 820/2/2/1/2 din CF 138 Câmpia Turzii, cu destinație pășune, fânețe, ce a fost proprietatea tabulară a antecesorilor lor, preluată în baza Decretului de expropriere nr. 84/1950.

În apel, reclamanta I.A.M. și intervenienții principali au solicitat obligarea reclamantei G.B. să depună o declarație autentică în sensul că mama sa nu a primit despăgubiri din partea statului român în temeiul Acordului încheiat între acesta și Austria, care a fost depusă la dosar. Ulterior, aceștia au contestat împrejurarea că G.B. ar fi depus ea însăși notificările în baza Legii nr. 10/2001, înscriindu-le în fals. Prin încheierea ședinței publice din 6 aprilie 2009, instanța de apel a respins cererea de înscriere în fals ca nepertinentă, deoarece, în realitate, indiferent cine ar fi semnat notificările, mandatul a fost ratificat cel puțin retroactiv, așa cum rezultă din poziția reclamantei G.B., care a formulat cererea de chemare în judecată, a declarat apel și a depus în apel declarația solicitată de reclamanta I.A.M.

și de intervenienții principali. Diferența de teren până la 73.227 mp solicitată în apel se identifică cu terenul situat pe str. Titulescu, parcela cu nr. top. 820/2/2/1/2 din CF 138 Câmpia Turzii, astfel că acest teren, deși poate că a constituit, în intenția părților, obiect al notificării, nu a constituit obiect al plângerii. Cu toate acestea, din cuprinsul dispozitivului sentinței obiect al apelului, se poate constata că prima instanță s-a pronunțat și asupra acestui imobil, dispunând restituirea unei porțiuni de 10.950 mp, astfel că nu constituie o cerere nouă formulată în apel. Din consultarea cărții funciare nr. 138 Câmpia Turzii, depusă la dosar în urma solicitării instanței de apel, se poate observa că, în prezent, parcela cu nr top.

820/2/2/1/2 nu mai există (așa cum era în extrasul funciar de la f. 126 din dosarul tribunalului vol. I), fiind obiectul unei dezlipiri, în cartea funciară rămânând înscris statul român asupra parcelei cu nr. top. nou 820/2/2/1/2/1 în suprafață de 12090 mp (f. 94 dosar curte vol. I), adică aproape cât a restituit deja prima instanță reclamanților, motiv pentru care, până la diferența solicitată, pot fi acordate doar măsuri reparatorii prin echivalent, așa cum a dispus prima instanță, sub acest aspect, apelul, deși admisibil, fiind nefondat.

În ceea ce privește parcela cu nr. top nou 824/1/5 în suprafață de 6209 mp, ce se identifică administrativ cu cel de pe str. Laminoriștilor, curtea apreciază că aceasta este destinată procesului de învățământ, fiind ocupată de un atelier școală și un teren de tenis, constituind un tot unitar cu ansamblul destinat procesului de învățare, inclusiv spațiul verde necesar recreării elevilor, neputând fi „decupat” din incinta colegiului (f. 14 dosar curte vol. II), astfel că acesta nu poate fi restituit în natură. Prima instanță a dispus deja restituirea unei porțiuni de 3185 mp și 1850 mp din acest topografic aferent numărului administrativ, deci a unui total de 5035 mp, astfel că nu se mai impune discutarea posibilității de restituire a suprafeței rămasă în discuție de 3249 mp (tot de pe str. Laminoriștilor), identificată ca fiind parcela cu nr. top.

nou 824/1/4 (f. 12 dosar curte vol. II), care este mai puțin decât a dat prima instanță. Pentru a nu înrăutăți situația reclamanților și intervenienților în propria cale de atac, pârâtul neformulând apel cu privire la acest aspect, în temeiul disp. art. 296 teza a II-a C. proc. civ., curtea va menține soluția primei instanțe referitoare la restituirea în natură a restului din parcela cu nr. top. 824/1, urmând să restituie în plus doar suprafețele deja arătate, de 770, respectiv 99 mp, pentru diferența rămasă până la 16476 mp urmând a se menține soluția de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent. Referitor la parcela cu nr. top. 825/1 din CF 1039 Câmpia Turzii, ce se identifică administrativ cu terenul de pe str. Laminoriștilor, prima instanță a restituit deja o porțiune despre care a arătat că are 2925 mp, deși în raportul de expertiză figurează ca având doar 925 mp.

prima instanță, deși urmare a unor erori privind calculul suprafețelor din expertiza efectuată în fața ei, a trecut suprafața de 2925 mp, la solicitarea reclamanților, în realitate a restituit ceea ce corespunde, de fapt, parcelelor propuse spre restituire în varianta 5 din raportul de expertiză din apel, inclusiv aleea de acces în suprafață de 663 mp, astfel că, sub acest aspect, apelul a fost considerat nefondat, punându-se, eventual, problema unei contestații la titlu, pentru a se stabili întinderea dispozitivului sentinței sub acest aspect. Reclamanților și intervenienților le rămâne deschisă calea prevăzută de Titlul VII a Legii nr. 247/2005, ei neputând solicita stabilirea dreptului lor la despăgubiri bănești în procedura prevăzută de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții B.B., B.Ș., I.A.M., reclamanta G.B. și intervenienții B.A.A.M. și B.A.I. Reclamanta I.A.M. și intervenienții B.A.A.M., B.A.I. au criticat decizia din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând să se constate lipsa calității procesuale active a reclamantei G.B., și în consecință, obligarea autorității competente la împărțirea imobilelor, conform prevederilor dreptului succesoral și a prevederilor art. 4 alin. (4) raportat la art. 22 din Cap. III din Legea nr. 10/2001, între ceilalți moștenitori. S-a arătat că în mod greșit instanța de apel nu le-a acordat și diferența de despăgubiri raportată la suprafața expropriată inițial de 73.227 mp solicitată de către reclamanți și, de asemenea, nu le-a acordat în natură terenul de pe parcela cu nr. top.

nou 824/1/5 în suprafață de 6209 mp, ce se identifică administrativ cu imobilul de pe str. Laminoriștilor. O altă critică se referă la stabilirea cuantumului creanței reprezentând măsurile reparatorii prin echivalent. În susținerea primului motiv de recurs recurenții au arătat că problema calității procesuale active a reclamantei G.B. a fost ridicată în faza procesuală a apelului, contestându-se împrejurarea că aceasta ar fi depus ea însăși notificările în baza Legii nr. 10/2001. Instanța în mod nelegal a respins cererea de înscriere în fals, de vreme ce s-au constatat diferențe între semnăturile de pe notificări și semnătura de pe declarația dată în faza procesuală a apelului.

Aceste diferențe notabile și evidente au ridicat bănuiala că notificările nu au fost făcute de către reclamanta G.B., deoarece chiar dacă ar fi fost făcute prin mandatar, ar fi trebuit să existe un mandat expres și semnătura să fie a mandatarului, nu semnată cu numele mandantei, întrucât nu opera o ratificare a mandatului. În ceea ce privește diferența de teren până la 73.227 mp solicitată de către recurenți, instanța de apel reține în mod eronat că această diferență se identifică cu terenul situat pe str. Titulescu, parcela cu nr. top. 820/2/2/1/2 din CF 138 Câmpia Turzii și că acest teren nu ar fi constituit obiect al plângerii. În fapt, în precizările formulate la cererea introductivă de instanță s-a arătat că acțiunea se referă la toate imobilele cu privire la care au fost făcute notificări.

Notificarea cu nr. 444/2001 din 2 august 2001 a avut ca obiect acest teren identificat prin nr. top. 820/2/2/1/2 din CF 138 Câmpia Turzii. În ceea ce privește motivarea neacordării prin echivalent în modalitatea compensării cu alte bunuri sau prin echivalent bănesc, instanța de apel are o motivare contradictorie. Astfel se reține că parcela cu nr. top. 820/2/2/1/2 nu mai există, așa cum era consemnat în extrasul funciar din dosarul tribunalului, și că acesta ar fi fost obiectul unei dezlipiri, dar aceste aspecte nu au fost puse în discuția părților, astfel încât nici expertizele nu au putut cuprinde aceasta informație. Instanța a reținut că Statul Român rămâne înscris în cartea funciară asupra parcelei cu nr. top.

nou 820/2/2/1/2/1 în suprafață de 12090 mp - în expertizele existente la dosar însă sub acest nr. topografic regăsindu-se însă o altă suprafață de teren de 5144 mp. Cu privire la parcela tu nr. top. nou 824/1/5 în suprafață de 6209 mp, ce se identifică administrativ cu imobilul de pe str. Laminoriștilor Curtea de apel a reținut în mod greșit că imobil este destinat procesului de învățământ, fiind ocupat de un atelier școală și un teren de tenis, constituind un tot unitar cu ansamblul destinat procesului de învățare, astfel că acesta nu poate fi restituit în natură. Această motivare nu este întemeiată în drept și astfel, aceasta nu poate să stea la baza unei soluții de respingere a solicitării de acordare în natură a unui imobil, deoarece se încalcă art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/200.

Așadar, nu se poate motiva prin prisma interesului public neacordarea unei porțiuni de teren în condițiile în care deja o parte din acest teren constituie obiectul restituirii printr-o hotărâre judecătorească în favoarea recurenților. În ceea ce privește neacordarea în natură a unor imobile, instanța de apel nu a ținut cont de completările la expertiza ing. M.M. referitoare la propunerile de retrocedare cu privire la: 663 mp din stradă până la intrarea în liceu; 339 mp din terenul aferent clădirii vândute de pe strada Laminoriștilor; 700 mp dintr-o suprafață de 1434 mp propuși de ing. M.M. a fi retrocedați încă în prima expertiză efectuat, încălcând dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

În ceea ce privește modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, recurenții susțin că este posibil să se stabilească doar cuantumul creanței, fără ca statul să fie obligat la despăgubiri și că în aceste condiții nu este incidentă decizia nr. 27/2011 pronunțată în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție. Recurenta - reclamantă G.B. a criticat hotărârea atacată sub aspectul stabilirii cuantumului despăgubirilor bănești pentru bunurile ce nu puteau fi restituite în natura, în cuantumul ce urma a se stabili după efectuarea tuturor expertizelor în cauza. Decizia pronunțata în apel este criticabilă, deoarece recurenta nu poate fi prejudiciată pentru că statul român nu este solvabil, în sensul că nu poate suporta cheltuiala, în măsura în care practica de acordare a despăgubirilor bănești ar continua.

Chiar și având în vedere motivația instanței de apel, în cauza de față nu se poate aplica Decizia nr. 27 din 14 noiembrie 2011, pronunțată în recurs în interesul legii, deoarece fiind vorba de o lege civilă, aceasta nu retroactivează. Susținerile sunt întemeiate având în vedere că instanța a dispus efectuarea unei expertize de evaluare, stabilind cuantumul despăgubirilor, fără însă a constata dreptul la despăgubiri în favoarea reclamanților și intervenienților. Recurenta arată că este afectată prin neacordarea drepturilor recunoscute de lege, invocându-se o practici care de fapt nu sunt prevăzute în acte normative. În ceea ce privește restituirea imobilelor ce pot fi retrocedate în natură, decizia este criticabilă având în vedere concluziile raportului de expertiză topografică, raport din care rezultă clar care sunt imobilele libere ce pot fi restituite.

La pronunțarea deciziei, instanța de apel nu a avut în vedere, decât parțial, raportul de expertiză, în ceea ce privește parcela cu număr top nou 824/1/5 în suprafața de 6209 mp,ce se identifică administrativ cu cel de pe str. Laminoriștilor. S-a statuat în mod greșit că nu poate fi restituită în natură, fără a stabili care este temeiul juridic a acestei dispoziții, atâta timp cât nu face parte din proprietatea publica a statului și nu are utilitate publică. Aceleași critici au fost formulate și cu privire la faptul ca nu s-a dispus restituirea imobilului în suprafața de 339 mp, deoarece ar fi necesari funcționării unei construcții și este necesară instituirea unui drum de servitute, fără a indica un temei de legal privind retrocedarea în natură.

De asemenea, apare ca nejustificat refuzul restituirii în natură a suprafeței de 12.090 mp, precum și a suprafeței de 663 mp identificate în raportul de expertiză. Reclamanții B.B. și B.Ș. au criticat decizia recurată din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ. Recurenții au solicitat, pe lângă restituirea în natură a bunurilor și despăgubiri bănești pentru bunurile ce nu puteau fi restituite în natură, în cuantumul ce urma a se stabili după efectuarea tuturor expertizelor în cauză. Față de acest aspect, decizia pronunțată în apel este criticabilă, deoarece recurenții nu puteau fi prejudiciați pentru că statul român nu este solvabil, în sensul că nu poate suporta cheltuiala, în măsura în care practica de acordare a despăgubirilor bănești ar continua.

Au mai arătat recurenții că nu se poate aplica Decizia nr. 27 din 14 noiembrie 2011, pronunțata în recurs în interesul legii, deoarece fiind vorba de o lege civilă, aceasta nu retroactivează, iar instanța de apel a efectuat expertiză de evaluare. În ceea ce privește restituirea imobilelor ce pot fi retrocedate în natură, decizia este criticabilă, având în vedere concluziile raportului de expertiză topografică, raport din care rezulta care sunt imobilele libere ce pot fi restituite. La pronunțarea deciziei, instanța de apel nu a avut în vedere, decât parțial, raportul de expertiză, prejudiciind recurenții în ceea ce privește parcela cu număr top nou 824/1/5 în suprafața de 6209 mp, deoarece nu a stabilit dacă imobilul poate fi restituit în natură, atâta vreme cât nu face parte din proprietatea publică a statului și nu este de utilitate publică.

Aceleași critici sunt formulate și cu privire la faptul că nu s-a dispus restituirea imobilului în suprafața de 339 mp, întrucât ar fi necesari funcționării unei construcții. Recursurile declarate de reclamanta I.A.M. și intervenienții B.A.A.M. și B.A.I. sunt întemeiate în ceea ce privește stabilirea calității procesuale active a reclamantei G.B. Examinând susținerile formulate de părți în recurs, Înalta Curte le va analiza din perspectiva art. 304 pct. 9 și art. 314 C. proc. civ. Astfel, din actele și lucrările dosarului rezultă că în recurs au fost depuse acte noi care demonstrează demersurile efectuate de recurenți în fața autorităților austriece în vederea obținerii de date cu privire la acordarea de despăgubiri către reclamanta G.B.

Recurenții au depus la dosarul cauzei : extras din M. Of. al României, partea I nr. 179 din 07 martie 2008 ce cuprinde Acordul între Republica Populară Română și Republica Austria pentru reglementarea problemelor financiare în suspensie, încheiat la 3 iunie 1963; Legea nr. 70/1965 emisă de statul austriac, o scrisoare din care rezultă că antecesorii reclamantei au formulat cererea de despăgubire în temeiul unor legi austriece și dovezi ale solicitărilor recurenților I. și B. către autorități ale statului austriac pentru a afla informații privind acordarea de despăgubiri. Potrivit dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 10/2001 nu sunt îndreptățite la restituirea în natură sau la măsuri reparatorii în echivalent persoanele care au primit despăgubiri potrivit acordurilor internaționale încheiate de România privind reglementarea problemelor financiare în suspensie, enumerate în anexa nr. 1 a legii speciale de reparație.

Or, în speță, deși reclamanta G.B. a depus o declarație autentică pe proprie răspundere din care rezultă că antecesoarea sa nu ar fi primit despăgubiri de la statul austriac, documentele depuse de reclamanta I.A.M. și intervenienții B.A.A.M. și B.A.I. expun demersurile pe care aceștia le-au întreprins în fața autorităților austriece pentru a obține dovezi în ceea ce privește acordarea de despăgubiri pentru imobilele preluate de statul român, fără însă a stabili pe deplin dacă aceasta este în mod concret situația de fapt. Actele depuse în limba germană au fost traduse în limba română, fără ca traducerile să fie legalizate și fără ca acestea să fie apostilate conform Convenției de la Haga din 1961 pentru suprimarea cerinței supralegalizării.

Or, în speță, deși, în conformitate cu dispozițiile art. 305 C. proc. civ., documentele depuse în recurs sunt înscrisuri, iar proba este admisibilă, acestea nu au forță probantă, deoarece sunt emise de autoritățile unui stat străin, fără a fi apostilate. Apostila certifică veracitatea semnăturii, a calității în care a acționat semnatarul actului, identitatea sigiliului sau a ștampilei de pe act, cu alte cuvinte certifică faptul că, într-adevăr, emană de la autoritatea străină invocată de părți. Așadar, ceea ce se demonstrează prin înscrisuri sunt eforturile depuse de părți în fața autorităților austriece, fără însă a putea proba efectiv primirea despăgubirilor de către antecesoarea reclamantei G.B.

Stabilirea calității de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 și în consecință a calității procesuale active a acesteia pe baza probelor administrate ține, în esență, de stabilirea situației de fapt, care nu poate fi stabilită de instanță, în faza recursului. Așa fiind, Înalta Curte reține că nu a fost lămurită situația de fapt sub aspectul stabilirii calității de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, a reclamantei G.B., în raport cu aserțiunile conform cărora aceasta a primit despăgubiri potrivit acordului internațional încheiat de România și Austria, potrivit anexei 1 a actului normativ menționat.

Pentru a statua asupra calității de persoană îndreptățită este necesar ca instanța de apel, în rejudecare, să suplimenteze probatoriul cu înscrisuri care să îndeplinească cerințele legale în conformitate cu Convenția de la Haga din 1961 sau orice alte probe pertinente și utile cauzei pe aspectele reținute de instanța de recurs. Sunt nefondate susținerile recurenților în ceea ce privește stabilirea de către instanță a cuantumului despăgubirilor ce urmează să fie primite ca urmare a constatării dreptului la măsuri reparatorii prin echivalent. Astfel, prin decizia nr. 27/2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii s-a statuat că, în această materie, statul a decis că restituirea în natură și acordarea măsurilor reparatorii au loc în condițiile impuse de Legea nr. 10/2001 și de Legea nr. 247/2005.

Prin Legea nr. 247/2005 au fost aduse o serie de modificări de substanță Legii nr. 10/2001, în special în ceea ce privește natura măsurilor reparatorii ce se cuvin persoanei îndreptățite și procedura de stabilire și acordare a acestora. Așadar, potrivit art. I pct. 1 referitor la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit acestei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Stabilirea cuantumului despăgubirilor, potrivit art. 16 alin. (6) și (7) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, se face de către evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată de Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor care, pe baza raportului evaluatorului, va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate, acesta poate face obiectul de analiză al instanței de contencios administrativ doar după ce despăgubirile au fost stabilite prin decizie de Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor. Sunt nefondate și criticile privind administrarea probei cu înscrierea în fals a semnăturii reclamantei G.B.

pe notificările adresate unității deținătoare, deoarece, în realitate, ceea ce vizează recurenții este modalitatea de interpretare a probatoriului deja administrat de către instanța de apel în privința ratificării mandatului, nu greșita aplicare a dispozițiilor art. 180 și următoarele C. proc. civ. Așadar, deși în drept au fost indicate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., argumentele invocate sunt referitoare la netemeinicia hotărârii, de vreme ce se referă la interpretarea probatoriului, aspect ce nu poate fi supus cenzurii instanței de recurs. Faptul că instanța de apel a statuat asupra ratificării ulterioare a mandatului de către reclamanta G.B. reprezintă o consecință a efectuării raționamentului jurisdicțional în raport de probele administrate și ține de stabilirea situației de fapt, pe deplin lămurită sub acest aspect.

De altfel, dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, privind dreptul de acrescământ se referă la dreptul material consacrat de lege în favoarea celor care și-au exercitat dreptul de a formula notificarea. Aceste dispoziții legale nu au incidență pe problema ratificării ulterioare a mandatului, deoarece aplicarea lor intervine numai după ce se stabilește care sunt persoanele care au depus în termen cererea de restituire. De asemenea, sunt neîntemeiate și criticile privind neacordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru diferența de teren de 73.227 mp, solicitată de reclamanți, deoarece instanța nu s-ar fi pronunțat asupra acestei susțineri. Recurenții susțin că acest teren este cuprins în parcela cu nr. top 820/2/2/1/2 din CF 138 Câmpia Turzii, iar instanța de apel nu a cercetat solicitările părților.

Or, chiar din dispozitivul hotărârii atacate rezultă că instanța s-a pronunțat asupra tuturor solicitărilor din notificări, în raport cu numerele topografice indicate de reclamanți și motivate în considerente. Curtea de Apel Cluj a statuat în motivare că terenul a fost parțial restituit în natură, iar pentru restul s-au acordat măsuri reparatorii în echivalent, deci a fost menținută soluția instanței de fond pe aspectele criticate în apel. Recursurile declarate de reclamanții G.B., B.B. și B.Ș. sunt întemeiate sub aspectul stabilirii regimului juridic al parcelei cu număr top nou 824/1/5 în suprafață de 6209 mp și al aplicării dispozițiilor legale incidente din Legea nr. 10/2001. Deși recurenții au formulat cereri de recurs separate, în esență, au invocat aceleași critici pe care Înalta Curte le va analiza, grupându-le în raport de argumentele invocate din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 314 C. proc.

civ. Astfel, instanța de apel a statuat în ceea ce privește terenul menționat anterior că pe acesta se află curtea unui atelier-școală și un teren de tenis, constituind un tot unitar cu ansamblul destinat procesului de învățare și, în consecință, acesta nu poate fi restituit în natură. Instanța nu a precizat dacă terenul aparține domeniului public sau dacă este afectat de amenajări de utilitate publică, neindicând temeiul de drept care înlătură posibilitatea restituirii în natură, ceea ce echivalează cu nestabilirea completă a situației de fapt. Sintagma „amenajări de utilitate publică”, definită de dispozițiile art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 are în vedere acele suprafețe de teren supuse unor amenajări destinate a servi nevoile comunității, respectiv căi de comunicație, dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi.

Așadar, față de dispozițiile art. 10 alin. (3) și ale art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, este necesar a se face distincția între noțiunile de „teren liber” și „teren liber ce poate fi restituit în natură”, știut fiind că posibilitatea restituirii în natură a terenului liber este subordonată afectațiunii sale. Pentru a se constata incidența dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 10/2001, instanța trebuia să se pronunțe asupra situației juridice a terenului și să statueze asupra posibilității restituirii în natură, urmând ca de la data restituirii să fie menținută afectațiunea imobilului pentru perioada de timp prevăzută de lege. Aceleași critici, cu privire la regimul juridic al parcelei cu număr top nou 824/1/5 în suprafață de 6209 mp, le-au formulat și ceilalți recurenți, respectiv reclamanții B.B., B.Ș.

și I.A.M., recursurile formulate de aceștia fiind întemeiate, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 314 C. proc. civ. În vederea stabilirii regimului juridic al terenului în litigiu este necesară suplimentarea probatoriului pe aspectele reținute de instanța de recurs. Sunt nefondate criticile recurenților în ceea ce privește stabilirea de către instanță a cuantumului despăgubirilor ce urmează să fie primite ca urmare a constatării dreptului la măsuri reparatorii prin echivalent. Astfel, prin decizia nr. 27/2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii s-a statuat că în această materie statul a decis că restituirea în natură și acordarea măsurilor reparatorii au loc în condițiile impuse de Legea nr. 10/2001 și de Legea nr. 247/2005.

Prin Legea nr. 247/2005 au fost aduse o serie de modificări de substanță Legii nr. 10/2001, în special în ceea ce privește natura măsurilor reparatorii ce se cuvin persoanei îndreptățite și procedura de stabilire și acordare a acestora. Așadar, potrivit art. I pct. 1 referitor la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit acestei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Stabilirea cuantumului despăgubirilor, potrivit art. 16 alin. (6) și (7) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, se face de către evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată de Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor care, pe baza raportului evaluatorului, va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Referitor la cuantumul despăgubirilor acordate, acesta poate face obiectul de analiză al instanței de contencios administrativ doar după ce despăgubirile au fost stabilite prin decizie de Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor. În ceea ce privește restul criticilor formulate de către recurenți privind restituirea în natură sau privind acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilele solicitate prin notificările formulate în fața unităților deținătoare, acestea vor fi avute în vedere în rejudecare, de către instanța de apel.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va admite recursurile, va casa decizia și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamanții B.B., B.Ș., I.A.M., de reclamanta G.B. și de intervenienții B.A.A.M., B.A.I., împotriva deciziei civile nr. 115 A din 01 noiembrie 2012, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, Secția I Civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 decembrie 2013.